Clasament


Continut

Se afişează conţinutul cu cea mai bună reputaţie din 02.12.2022 în toate secţiunile

  1. 14 puncte
    Salutări tuturor! Așa cum am promis revin cu prezentarea autorulotei achiziționată. Chiar înainte de a vinde rulota noastră am inceput căutările pentru achiziționarea unei autorulotei fără alcov. Studiind și site-urile din străinătate nu prea găseam ce-mi trebuie. Până la urmă am decis că cumpărăm una cu alcov. Pe data de 21. Aprilie dimineață am plecat la Tg. Mureș la control medical împreună cu soția. Am zis că mergem cu Meganul nostru că dacă găsim ce ne trebuie o și luăm și cu Meganul vine acasă soția. Până aici totul super, terminăm repede la medic totul este ok. Între timp vorbesc cu colegul @Ovidiu-Betty și ne întâlnim la autorulota lui ,vroiam să văd cum arată și să-mi atrage atenția la ce să fiu atent. Am rămas cu gura căscată când am intrat în autorulota lui. E farmacie ! Super super întreținut. Cu ocazia asta mulțumesc încă o dată că a fost amabil si ne a arătat căsuța lui. Mulțumesc @Ovidiu-Betty ! De la Tg. Mureș am pornit spre Pancota. Între timp a trebuit să opresc la un Peco trebuia să lucrez online vreo două ceasuri. În drum spre Pancota la 45km distanță sa aprins martorul Baterie in Megane. Am constatat că sau uzat periile in alternator. Am stins luminile oprit radioul oprit clima, și continuat drumul. În Pancota era o autorulotă Hymer. Am ajuns acolo, din mașină deja vedeam că Hymerul rămâne acolo. Că să nu fiu nesimțit cum era cel care vindea care mi a trimis poze care erau făcute acum 15ani m-am uitat la ea am pornit motorul și am explicat că nu arată conform pozelor și discuțiilor. A observat repede că nu are pe cine să convingă că este o autorulotă bună. Norocul nostru că chiar în Pancota era un servis care a acceptat să reparăm generatorul mașini. In două ceasuri eram gata de drum. La vreo 44 km distanță neam uitat la o altă autorulotă care iarăși nu era cea din poză și departe despre ce discutam prin telefon. Știam foarte bine că zona Aradului trebuie evitat , însă conform discuțiilor și pozelor primite se reflecta altceva. În fine repede am luat decizia să mergem până la Zalău. Am condus noaptea până aproape. Dimineață la ora opt eram in fața porții unde era câteva autorulote cu alcov, semi integrate și o singură integrat. După ce ne-am uitat la ele nu ne a plăcut nici una. In Zalău am vizitat încă două însă nici unul nu era pe placul nostru. Așa că am luat direcția spre Iași! Ajuns la Iași în fața porții ne aștepta proprietarul. Autorulota se afla in garaj cu motorul rece cu bateria de la motor într-un colț al garajului plin de praf. Na zic gata și cu asta, proprietarul a explicat că anul trecut în August a fost în deltă cu ea și de atunci nu a fost scos din garaj. Bateria era scos de-atunci iar bateria celălalt este in autorulotă sub scaun cu bornele desfăcute. Verificăm interiorul exteriorul mă bag dedesubt totul arată ok. Punem bateria la motor și bornele la cel interior. Pun contactul se aprind martorii, învârt cheia și surpriză învârte motorul cam 4-5 secunde și pornește. Umplem rezervorul de apă curată cam la un sfert până se aprinde primul led la panoul de control. Deschid pe rand robineți până când vine apa. Încă o surpriză însă neplăcută! Vine cu un miros că a trebuit să deschid trapa electrica! Probez Truma merge și pe încălzire și pe ACM. Verific atent peste tot, și pare destul de bun. Ne înțelegem la preț facem actele. Autorulotă FIAT Adriatic anul de fabricație 2002 luna noiembrie. Motor 2.3 JTD. 110cp. Două buteli, trapă cu ventilator, televizor la 12v android. Panou solar ect. La întoarcere urca dealurile fără nici o problemă! Am ajuns după miezul nopții acasă. Dimineață primul lucru să vedem dacă încape in garaj. Bineînțeles că era mai înalt cu 12cm. Acum urmează să facem o curățare generală și dezinfectare. După care o spălare că lumea că săraca este murdar rău. Între timp am tăiat betonul, pardoseala garajului și o să cobor cu pardoseala cu 15-18cm. O să postez și fotografii după ce este curățată personalizată.
  2. 13 puncte
    Salutare tuturor! De ieri am ajuns în Germania în localitatea Bad Honnef la Wohnmobipark. Aici au pe stoc peste 100 de autorulote noi și second-hand. Dimineața la ora 11 am ajuns la fața locului și dânșii de la parc mi-au dat cheile de la autorulotă care deja era cu câteva zile în urmă rezervat de către mine. Cu cheile in mână am găsit ușor căsuța și a urmat câteva ore bune până când am controlat fiecare porțiune. Sunt urme de uzură in interior și exterior însă nimic grav. Astăzi o să introducă în atelierul lor ca să facă o revizie înainte de drum Mâine la ora nouă mergem să luăm nr de înmatriculare cu care pot să conduc până acasă. Este vorba despre un Niesmann Bischoff Flair I 6000
  3. 13 puncte
    Am zis sa nu postez in continuare la topicul cu Ford Ranger ca e o chestie universal valabila pentru aproape orice tip de masina. Nu insist nici pe partea cu cortul de pe plafon, marchiza cu cort si alte accesorii, gen cort cu toaleta si dus sau sisteme de incalzire la cort. E vorba despre un setup pe care mi l-am construit singur si care se poate adapta pe orice masina (duba sau alt tip de conversie) Deci: 1. Am luat de la Hornbach doua coli de placaj multistrat de plop, de 15 si 12 mm grosime, care e rezistent si usor (se foloseste si la rulote), din care am confectionat un corp de bucatarie cu doua sertare mari, in care icap toate vasele si ce tine de baucatarie. Corpul are 90 cm lungime si e pe un sistem culisabil 100% (sistem care duce 150 kg, uniform distribuite) - iasa cu totul in exterior. Mai are si o masa pliabila din inox pe care vine asezat aragazul cu 2 ochiuri, tot cu cupla rapida, si paravantul aferent. Deasupra am pus frigiderul, sa fie si el culisabil si cu acces rapid (E un Engel, care consuma foarte putin si face pana la -18 grade, merge si pe 12V si pe 220, cu un consum de 1,2- 2,5A). 2..Al doilea corp, care e fix, situat in spatele primului care e culisabil, are incorporat un rezervor de 60 litri cu pompa electrica, acumulatorii auxiliari si o butelie de 5 kg 4.Corpul al treilea, care cine bagat intr-o nisa, are doar 42 x 48 x 11 cm si are inclusa partea electrica, priza rapida de gaz si priza rapida de apa. 5. Mai este un corp ingust care uneste partile fixe si in care au incaput 4 cutii de lastic cu accesorii. Partea electrica, cu asta si insist, e formata din 3 acumulatori de 100Ah, unul al masinii plus doi auxiliari, toti AGM, un incarcator DC to DC care incarca cu 18 A cand e motorul pornit, un MPPT de 15 A si un baterry protect cu rolul de a proteja acumulatorii. Toate componentele sunt de la Victron Energy, sunt smart si au bluetooth si se pot programa de pe telefon/pc/tableta. Se poate programa/ vizualiza de la tipul acumulatorului, alternatorului, modul de incarcare, cand sa porneasca/opreasca, se pot vizualiza toti parametrii...tot ce tine de partea electrica. Am folosit incarcator DC to DC de 18 amperi sa nu fiu nevoit sa trag cabluri mai groase de 10 mm de la alternator in spatele masinii la tabloul electric. La circuitul principal am folosit sigurante fuzibile MIDI in soclu, de 60 si 30 A, iar in panoul de sigurante care duce la consumatori, prin intermediul a 7 prize (3 auto de 12V, 2 USB de 2,1 A, una de 5 A si una de 50 A - priza de putere cu care conectez si rulota daca e cazul). Am mai montat si intrerupatoare sa pot decupla fizic anumite componente (oricu se pot decupla si de pe telefon). Panoul e unul solar tip sevieta de 120 Ah, are doar 1,5 cm grosime cand e pliat.
  4. 12 puncte
    Salut, In caz ca nu stiati, am facut un canal de youtube pentru rulotisti. Nu se vinde nimic pe el, este doar pentru informare si este complet gratuit. Il puteti vedea in linkul de mai jos, si daca va place sa va abonati la el
  5. 11 puncte
    Salutare tuturor! Dat fiind faptul că mi-o țin la țară, anume în satul Iepureni (com. Movileni) de lângă Iași, la circa 15 km de indicatorul de oraș, mi s-a năzărit una ! Mai mereu pe lângă rulotă precum omu' pe lângă casa lui, am intrat în discuții "constructive" cu vecinul meu despre rulote și rulotiști (căci am noroc de un vecin bun, prietenos; din acest motiv neexistand îngrădire între terenurile noastre ), încât ne-am gândit să le dăm în folosință la comun (însumând peste 0,65 h) inclusiv ca loc de campare pentru rulote și autorulote. Am încropit sloturi pe model de "sens unic", încât manevrele cu spatele să fie limitate la maximum. Ne-au rezultat vreo nouă sloturi generoase. Plus vreo doua locuri, la intrare, pentru cei ce ajung mai pe înserat... Deocamdată, accesul pe teren este fără stres pentru cei cu tracțiunea 4x4, dar nu-i vorbă căci în caz de vine cineva cu vreun Logănel avem cu ce "agăța" rulota, încât s-o punem pe poziție. Evident, ca amenajari sunt multe de făcut la aceste terenuri, însă pentru acei rulotiști dornici să intre mai mult în contact cu natura, să ajungă într-un loc unde să nu-i deranjeze nimeni decât binețea locuitorilor - căci ăsta-i obicei împământenit al locului, toată lumea salută pe toată lumea; un loc de unde fiecare să se "lanseze" zilnic (ori, poate, doar pentru dulcea odihnă?) în escapade către "Iașul Marilor Iubiri" - oraș care nicidecum nu-i vreunul pe care să-l vizitezi în una-două zile - apoi să știți că noi deschidem larg porțile ! Până acum avem acces la apă de fântână, cu hidrofor și țeavă trasă la teren, cât și curent... Cu cablurile rulotelor. Este și o gârlă la doi pași, în josul terenului, cândva apă curgătoare, în albia fostului râu Jirinca... Zic bătrânii că se umfla rău în vremurile de demult, însă eu de când am devenit proprietar, de circa 4 ani, n-am văzut vreo mare acumulare. Ar fi fost un loc bun de pescuit... Dar vara seacă, din pricina schimbărilor climatice care-și își spun cuvântul. Însă, dacă rulotiștii sunt pescari înrăiți, să știți că veștile sunt îmbucurătoare ! Fiindcă chiar înainte de-a părasi asfaltul de pe DJ 282 pentru a vira spre Iepureni, pe mâna dreaptă cum veniți dinspre Iași veți vedea două lacuri deschise pescuitului sportiv. Locul de pescuit se numește "Paradisul Verde" și chiar în acest moment sunt lucrări ample, de modernizare. În comunism, aceste acumulări de apă serveau eminamente ca sursă de irigare pentru terenurile din zonă, recunoscute ca fiind bune pentru legumicultură și exploatate ca atare. Mai încolo, după satul Movileni (la circa 7-8 km) întâlnim iarăși , lângă stradă, o întindere mare de apă unde se practică, de asemenea, pescuitul sportiv. Acces cu mașina până la mal. Dar "cireașa de pe tort" o reprezintă, chiar în Movileni, Complexul "Delta Moldovei" ( www.complexdeltamoldovei.ro ) unde, pe lângă pescuit sportiv, recreere, tenis, plimbări cu barca ori caiacul, vă puteți bucura de cele mai bune și proaspete produse din pește, din producție proprie - dat fiind faptul că acest complex este înființat pe bazinele de piscicultură de la Larga Jijia, cea mai mare întindere piscicolă a Moldovei. Un borș autentic de pește, cum este cel de la "Delta Moldovei", n-ai cum să-l găsești ușor; cel puțin în Iași... Și multe, multe, alte bunătăți! Încă din secolul XIV aici se pescuia și funcționau inclusiv mori de apă, pe cele câteva iazuri naturale. Dar, după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iazurile și-au pierdut importanța lor, fiind lăsate de izbeliște. Ulterior, comuniștii au reproiectat amplasamentul încât astăzi avem, la o aruncătură de băț de satul Iepureni, un areal natural protejat de 1200 de hectare, cu 200 de specii de păsări, dintre care 34 fiind protejate la nivel european. Egrete, cormorani (dușmanii ministrului Daia), berze albe și negre, sticleți și pitulici fac ca acest loc să fie unul, cu adevărat, magnific. Fiind un împătimit al istoriei, pot doar să vă spun că la Iași aveți o mulțime de locuri de vizitat ! Fostă capitală de Principat, acest oraș a scăpat oarecum de buldozere comunismului (mai ales după cutremurul din '77), încât comisiile formate atunci și conduse de oameni cu un soi de patriotism local au ales două clădiri de demolat, iar patru nu... Practic, au restrâns la maximum lista demolărilor, contrar indicațiilor venite de la București. Astfel, astăzi avem un patrimoniu arhitectornic impresionant, la fiecare sută de metri având și câte o poveste ancorată, vizual, de o clădire ori de vreun reper. Odată lăsată rulota "In Campagna" - căci așa am numit locul nostru (îl puteți vedea, deja, în Google Maps și Waze; inclusiv date de contact), când veți călători spre Iași, cu ghid sau fără, veți pătrunde brusc în frumosul său, caci primul contact îl veți avea cu Copoul. Ori, cine n-a auzit de dealul Copoului, cu grădinile sale imense și "primblările" sale romantice, la ceas de seară ? Ideal ar fi de parcat mașinile pe vreuna dintre străduțele selecte din zonă ( avem expertiză și în acest sens) și de coborât spre Fundație, "la picior". Casa lui George Enescu și apoi a lui Sadoveanu (astăzi muzeu) , Universitatea de Științe ale Vieții "Ion Ionescu de la Brad" , Rondul Copou, frumoasa bisericuța ctitorită de Nicolae Iorga, Parcul Expoziției ce ascunde, în spatele său, Grădina Botanică, restaurantul "Vânătorul", Garnizoana, apoi Parcul Copou - a cărui istorie izvorăște dintr-o revoltă ce vă voi povesti-o, poate, la o ulcică de vin fiert, vin luat de la nea' Ilie Macovei - pe care oricât îl supără bătrânețile, el via tot și-o lucrează; mai la vale, impozanta "Universitate Alexandru Ioan Cuza"- prima din țară, cu a sa Sală a Pașilor Pierduți, case în care pașoptiștii s-au înflăcărat de vântul înnoirii sociale, foste ambasade ale Marilor Puteri, Casa Universitarilor, Muzeul Armatei, Palate locuite vremelnic de regi și regine, boieri și boieroaice, casa generalului Henry Berthelot etc....toate acestea îți vor deschide calea spre vechea și lunga arteră a promenadei ieșene de altădat', cea care nu se termină deloc de vizitat, în doar câteva zile. Căci ceea ce am înșiruit mai sus reprezintă doar 15-20% din potențialul turistic al orașului, pe care îl descopăr neîntrerupt de vreo 35 de ani, chiar ieșean fiind. Pentru grup organizat pot oferi inclusiv servicii ca și ghid; fiindcă una este să călătorești și să admiri și altceva este să ai la dispoziție inclusiv povestea acelui loc ... Evident, sunt și mijloacele de transport în comun, comode și utile - mai ales la reîntoarcerea către mașini. Multe edificii, multe muzee, restaurante, terase, cafenele, istorii știute ori mai puțin știute... Shopping, cu cele două mari Mall-uri, unul chiar reușit dpdv arhitectonic, anume Palas Mall. Toate fac ca orașul Iași să fie, cu adevărat, o destinație deosebită. Revenind "In Campagna", avem aici inclusiv un telescop cu care ne bucurăm de licăririle cerului senin, lucru aproape inexistent în marile urbe din cauza poluării. Grătarul făcut în așa fel încât să protejăm pământul, nu dăunează. Muzica? în limita decenței. În apropiere este "Stâna lui Daniel", de unde se pot cumpăra produse specifice. Hai la Iași!
  6. 10 puncte
    Inainte de a incepe, doresc sa fac cateva precizari : 1. Topicul pe care l-am deschis se adreseaza in primul rand rulotistilor incepatori, asa incat sper sa nu fiu prea aspru criticat, de cunoscatori, pentru unele precizari pe care le voi face. 2. Voi da unele detalii care, consider eu, sunt necesare pentru o excursie de acest gen. Doresc sa va spun ca am pregatit cu mare atentie aceasta calatorie si am satisfactia ca totul a decurs asa cum mi-am dorit. Am studiat cu luni in urma harta, traseele, pozitionarea campingurilor si tot ce se poate vizita pe o raza de max. 20 km de locul camparii. Va recomand sa nu campati decat in campinguri autorizate. A trecut de mult timpul camparii OFF Camping. E o recomandare. Doar daca mergeti in grupuri mari, organizate.Am listele cu tot ce trebuie luat in rulota plecand de la imbracaminte, alimente, vesela, tacamuri, gratar, etc. Nu am uitat nimic din ce era necesar. Am studiat si prognoza vremii pentru urmatoarele 10 zile sa nu am surprize. Am luat legatura telefonica cu campingurile unde am decis sa ma stabilesc pentru 3-4 zile in fiecare si am negociat pretul. Sigur ca, pentru cine isi permite, se poate manca la restaurantele care sunt in proximitatea campingurilor. Fiecare isi face propriul buget in care sa se inscrie si sa fie si satisfacut. O alta regula pe care am stabilit-o a fost sa nu depasesc deplasari zilnice cu rulota mai mari de 150 km. Ideea e sa fac pasi mici si nu sa galopez prin Romania. In prima zi, am plecat de acasa, de la Tunari, pe centura Capitalei, si dupa 25 km am ajuns la autostrada A1 Bucuresti – Pitesti. De la Pitesti am plecat pe DN81 prin Bascov, Braileni, Draganu Olteni, Dumbravesti, Zamfiresti , Lintesti si am ajuns la destinatie : Camping Trafic. Suntem la marginea padurii, pe E81 (DN7), intr-o zona numita podisul Cotmenei, zona mai putin cunoscuta dar frumoasa. Un motel si un restaurant rustic sunt la doar 100 m sub numele de Traffic Restaurant. Avem doua lacuri de pescuit ,o zona de gratare, dusuri , toalete, spalatorie/uscatorie de rufe, un magazin cu de toate in max 50 m. Mai este si o piscina generoasa unde te poti relaxa. Tariful de cazare este 100 lei pentru o zi , dar eu am negociat la 80 lei/zi pret in care este inclus si bransamentul electric al rulotei. Telefon de contact Tel. 0765.951.960 dna Angela. Este o locatie super linistita, cu aer curat si cu multe facilitati. Odata ajunsi, ne-am instalat , am inspectat zona si ne-am odihnit. A doua zi, cu forte proaspete, am plecat cu masina sa vizitam Manastirea Cotmeana. Considerata a fi una dintre cele mai vechi vetre monahale din Tara Romaneasca , datata din anul 1292. Radu I a construit o biserica din lemn care a ars, apoi Mircea cel Batran ridica o biserica de zid si in 1711 Constantin Brancoveanu o restaureaza. Ceea ce trebuie retinut este ca aici se gaseste cel mai vechi clopot din Tara Romanesca . Tot aici s-a descoperit un tezaur de monede de aur. Considerată "bătrâna doamnă a mănăstirilor valahe", Mănăstirea Cotmeana impresionează prin liniştea ce o înconjoară, prin adevărurile istorice, dar şi prin legendele ce s-au ţesut de-a lungul anilor. Dus-intors de la camping 35 km. Seara s-a incheiat cu un gratar udat din belsug.
  7. 9 puncte
    Dragi colegi și cititori, cu o întârziere considerabilă postez despre vacanță mea de vara din Grecia. Din păcate a fost doar una singură, dar o ieșire superbă și pe măsură, o excursie plină de voie bună, bucurie si multă, dar multă, relaxare. Să derulez înapoi: Suntem la sfârșit de 2023, afară este frig, plouă și o vreme tocmai bună de planificat o vacanță într-o zonă însorită așa că ne hotărâm să conducem o leacă mai puțin decât anul trecut în excursia din Lefkada și decidem să mergem in Halkidiki, și anume pe brațul Sithonia, deoarece are multe de oferit. Zis și făcut, ne apucăm de research pentru campinguri. Am 3 opțiuni: Armenitis, Rea și Thalatta. În februarie 2024 încep să contactez campingurile care mi-au făcut cu ochiul pentru a rezerva perioada dorită de noi, din 30 iunie până în 10 iulie. La Armenitis vad că este haos mare și aglomerație din poze, însă șoc și groază, nici nu aveau disponibilitate pentru perioada pe care o vizam. Thalatta nu mi-a inspirat prea multă încredere, așa că am hotărât să trecem peste. La Rea erau locuri disponibile și a fost, oricum, opțiunea principală pentru noi datorită abundenței de vegetație și a spațiilor de campare generoase. Procedura de rezervare a fost simplă, mi s-a răspuns că nu se percepe un avans și să revin cu un e-mail pe la începutul lunii Iunie ca să confirmăm iarăși rezervarea. Zis și făcut, după care vine ziua de 29 unde punem bicicletele mari pe suport, iar pe cea mică a fiului cel mic în interiorul rulotei protejată mai ceva ca un bebeluș astfel încât să nu provoace neplăceri în timpul transportului și plecăm la drum. La recomandarea unui alt rulotist alegem să ocolim puțin, și anume prin Veliko Tarnovo, deoarece drumul este mai bun până la Sofia și a fost semnificativ mai liber. Înspre Byala și intersecția unde drumul se bifurcă spre Pleven aveam un tren de autorulote și camioane în față, iar 90% dintre ele au virat la dreapta. Facem o mică pauză de hidratare și întins picioarele, timp în care am stabilit unde vom face oprirea peste noapte. În jur de ora 19:30 ajungem la punctul intermediar, un sat mic de munte, pe nume Stara Kresna, ce găzduiește un sătuc de vacanță cu acreditare de eco turism. Locul este bine amplasat, la altitudine, aveam să aflu mai târziu că este o zonă protejată și oferă o priveliște superbă. Există un bar/restaurant cât și o piscină, este un loc în care aș reveni cu drag. Gazdele de nota 10, am cunoscut echipa de instructori de rafting ce se distrează în fiecare zi pe râul Kresna. Campingul încă nu este amenajat, dar a fost perfect pt o noapte. ATENȚIE: Dacă alegeți să mergeți cu rulota vă recomand să lăsați ansamblul parcat înainte de a începe ultima urcare, unde se termină drumul asfaltat, deoarece este nevoie să faceți viraj la stânga ca să puteți intra în camping și e bine să urcați cu un ușor elan. Eu nu am știut că urcarea este ușor abruptă, pe drum pietruit, și a fost complicat să intru din prima fiind o mașină parcată aiurea, în drum, așa că a trebuit să opresc în rampă ca să îi rog să mute mașina respectivă, iar apoi a trebuit să dau înapoi, greutatea rulotei trăgea tot ansamblul înapoi spre vale și un șanț....a fost cu peripeții dar am reușit să urc de mă aplaudau bulgarii la sfârșit. A doua zi continuăm, iar după numai câteva ore ajungem la destinație. Nu știam de înainte era despre cât de curată și plină de vegetație este partea de nord, apropiată orașului Nikiti, față de partea sudica, foarte aridă, unde numesc Sarti pe post de exemplu. Ajungem la camping, las ansamblul parcat la intrare, merg la recepție și sunt apoi însoțit să aleg unul din cele 5 locuri disponibile ce aveau să se umple până seara. Prima impresie despre loc a fost că am pășit într‐un paradis verde și foarte curat, lucru de apreciat la un spațiu așa mare. Campingul are un market micuț, un restaurant cochet cu prețuri prietenoase, oferă și rulotele proprii spre închiriere, însă cred că au și spații permanente de închiriat pt întreg sezonul. Oferă și bărci pentru excursii către laguna albastra și plajele din zonă. Există o bucătărie comună, suficiente grupuri sanitare și zone pentru dușuri (cele pentru bărbați erau în curs de modernizare și cred că vor fi noi în 2025). Mergem către locul nostru, garăm rulota, pregătim amplasamentul, montez cortul alături de ajutoarele mele și plecăm repede spre plaja situată la 100m distanță. Vine seara, facem cina și planul pentru ziua ce urmează. Atmosfera este foarte liniștită, feerică pot spune datorită vegetației. Am discutat cu proprietarii și mi-au spus că au deschis prima oara în anul 1980. Dezavantajul spațiului pe care l-am ales ar fi că se află la o distanță de 250-300m față de grupurile sanitare și punctul pentru deversarea casetei chimice însă nu m-a deranjat prea tare. Alegem pentru prima zi de ședere să mergem la Karydi Beach din apropiere. Suntem harnici, ne trezim devreme, ne bucurăm să alegem o zonă mai retrasă aproape de stâncile care împart plaja în două și ne bucurăm de o zi superbă pe malul apei. Plaja nu este amenajată cu șezlonguri, însă există un restaurant în apropiere și o rulotă ce comercializează snack-uri și băuturi. La prânz mergem la o pizza, la o terasă/restaurant italian cu ambient plăcut, o terasa superba cu loc de joaca pentru copii si cu muuult gazon verde, după care spre căsuța mobilă pentru somnul de frumusețe, pe seară ieșim la plaja de lângă camping. Copiii își fac prieteni și pe timpul serii fie merg la locul de joacă amenajat fie se plimbă cu bicicletele alături de alți copii. A doua zi am vizitat aceeași plajă, însă pentru prânz am ales un alt local cu mâncare destul de bună și prețuri decente. O nouă zi, de această dată alegem plaja Portokali, sau Orange Beach, până la care facem o plimbare scurtă de 30 minute. Ajungem devreme și găsim parcare, lână un camper convertit dintr-un Land Rover Defender absolut superb, în pădurea de pini ce se află la marginea plajei. Găsim o umbrelă cu trei șezlonguri, iar la scurtă vreme vine o domnișoară să ne anunțe că nu trebuie să plătim nimic peste consumației de la barul lor ce avea prețuri decente. Se spune că pe timpul verii plajele grecești devin o extensie a litoralului românesc, lucru dovedit când soția se întâlnește cu o prietenă cu care nu se mai văzuse de multă vreme. Șansele pentru o asemenea întâlnire erau mai mici decât să se intersecteze pe stradă în București. Totodată am rămas surprins să văd o familie cu doi copii din România campată off, în pădurea de pini, pe un teren în pantă și cu multă umbră. Spun în ideea că nu existau facilități pt dușuri sau loc unde se putea deversa caseta chimică și nici curent electric. La amiază ne retragem și urmăm rutina de seară. Pentru dimineața următoare alegem Tigania beach unde am văzut recenziile cele mai mari pentru o plajă din Sithonia. Este la scurtă distanță de Sarti, loc până unde noi facem circa 45 min. Noi am parcat mașina undeva pe deal, însă aveam să aflăm că se putea ajunge până în apropierea plajei. A fost o idee bună să plecăm devreme, am ajuns la ora 9:10 și mai erau doar 5 umbrele libere. Ocupăm două dintre ele, iar la scurta vreme vine ospătarul să ne ia comanda pentru băuturi. Prețurile destul de ok ținând cont de amenajarea și curățenia exemplare. Umbrelele sunt făcute cu frunze mari ce oferă umbră pe toată perioada zilei, lucru de care ne-am bucurat până târziu. A fost ziua în care am stat cel mai mult lângă apă și totodată plaja noastră preferată. Ne-am întors târziu în camping, am sărit peste somnul de frumusețe însă ne-am culcat devreme. Ziua următoare decidem să rămânem la plaja din camping după care vizităm partea veche a orașului Nikiti. Zis și făcut….ne aranjăm (doar mergem în civilizație, nu?), pornim și lăsăm campingul în urmă, intrăm în orașul care nu pare să aibă nimic diferit față de ceea ce am tot văzut prin Grecia (un amalgam de construcții de multe ori fără cap sau fără stil), până când începem să vedem clădiri vechi din piatră și drumul pavat în același ton. Parchez aproape de o piațetă ce părea centrală. Pornim la explorat și începem să urcăm admirând clădirile acelea vechi și fermecătoare. Aflu că orașul a fost construit în anii 1800 mai departe de țărm, spre munte, deoarece era mai ușor de apărat contra atacurilor piraților ce veneau pe mare. În scurtă vreme ni se face foame și ne întoarcem către mașina care, culmea, era parcată aproape de restaurant Barcarolla, amenajat în același stil rustic la care decidem să luam o cină timpurie. Meniu cu doar câteva feluri de mâncare, însă aveam să aflăm că erau de excepție atât ca gust cât și plating….ce să mai, am găsit fine dining la preț de gyros. La plecare observ, lângă mașina noastră, un Mini Cooper GP edition, foarte interesant. Mă apuc să-l studiez și vine proprietarul, un tânăr grec, pasionat auto și îmi explică puțin despre jucăria lui. Aflu că este o serie limitata, construită în numai 3000 de exemplare, o adevărată bestie pe roșu ci 306 CP, cu bancheta spate înlocuită de un half roll cage. Am rămas plăcut impresionat și nu aveam idee că există așa ceva. Copii se plictisesc, le-am promis înghețată și ne întoarcem către partea nouă a orașului unde oprim la o gelaterie, bineînțeles. Ajungem acasă târziu, la ora 22 și decidem să trimitem copilașii la somn…noapte bună. Ați fost vreodată la mare să aveți impresia că vă aflați pe un lac sărat? Ei bine, asta am simțit la plaja din Porto Kuofo, singurul port natural de pe brațul Sithonia. Munții protejază plaja de curenți, asta făcând apa să fie foarte calmă. Plaja este foarte întinsă, partea mai lată fiind concesionată de două hoteluri mari, însă noi am stat la capătul opus, chiar unde începe portul, în fața unui bar micuț ce avea câte două rânduri de șezlonguri. Mi-a plăcut foarte mult aspectul intim, lipsa aglomerației, părea că este o zonă preponderent pentru localnici. Vechea clădire a pieței de pește se afla la doi pași. Câteva clădiri vechi, case de pescari, încă supraviețuiesc și completează imaginea de mai sus. Doamna mea, in ziua aceasta, avea poftă de calamar umplut așa că mi-am trimis ajutorul cel mare să caute cel mai bun preț pentru acest preparat la restaurantele ce se întrezăreau în port. Misiune îndeplinită pe deplin, însă îl provoc la o plimbare si mergem împreună ca să-mi arate ce a găsit. În zare văd un restaurant cu aspect rustic pe care îmi doresc să îl inspectez îndeaproape. Pornim agale, povestim și râdem pe drum, iar timpul a trecut imediat. Observ o ambianță clasică grecească cu mobilier vechi, cer un meniu, observ prețurile semnificativ mai mici decât la celelalte localuri mai comerciale. Discut cu proprietarul, un grec mândru la 50 de ani care in timp ce îmi spune cu patos că el este pescar arată spre vasul său, iar localul este deschis tot timpul anului, la el găsesc pește proaspăt. Îi spun că ne dorim calamar umplut, pe care nu-l are în meniu, dar îl poate face. Calamarul era la 12 euro în meniu, ni-l servește la același preț gătit conform cerințelor. Batem palma, îi spun că suntem un grup mai mare (ne-am făcut prieteni pe plajă) și venim într-o oră. Vă pot spune că tot ce s-a comandat a fost excelent, iar nota de plată la preț de fast food. Mi-ar fi plăcut să revenim însă în acest punct nu mai aveam prea multe zile la dispoziție. După masă ne luăm rămas bun de la prietenii noștri și ne îndreptăm fiecare spre casele lor. Ușurel am ajuns la finalul sejurului, iar pt ultima zi alegem să rămânem la plaja de casă pentru o zi relaxantă. După amiaza târzie aleg să fac o plimbare cu bicicleta la plajele din jur, unde m-am bucurat de o priveliște fantastică. Pe timpul serii alegem să vizităm portul de unde se pleacă în croazierele din jurul brațului, așa ajungem la Ormos Panagias, un fost sat pescăresc de unde cumpărăm câteva suveniruri și admirăm o “corabie de pirați”. Ne întoarcem acasă, strângem cortul și multe acareturi împăștiate in jurul rulotei ca să ne fie mai ușor ziua următoare. Suntem harnici, ne trezim devreme, mergem pentru o ultimă oră la plajă, înotăm puțin după care ne pregătim. Strângem bicicletele, ridicăm ancora, legăm rulota și pornim. Oprim la ultima benzinărie din Grecia , pt o mică pauză de răcoritoare sau sandwich. Au o parcare imensă unde cred că se poate campa pentru o noapte, au și parcare de camioane. Benzinăria este una tip old school, cu farmec pt mine, iar în timp ce stăteam la umbră ca să mănânce copiii observ un vechi service auto undeva jos, se coboară pe lângă stație, dar ochii mei de pasionat auto se opresc pe un BMW E30 vechi și un Mercedes ce pare 190. Alegem același traseu la întoarcere însă ne dorim să oprim la camping 7 Lakes, https://maps.app.goo.gl/zibGSP1pRTfsokKf6 despre care am mai vorbit aici, care a mai majorat prețurile față de anul 2023 și au schimbat recepționera cu o persoană mai puțin potrivită pentru acest job. Ajungem pe la ora 17, lăsăm rulota și mergem la un restaurant aflat la 500 m de camping, iar la întoarcere prindem un apus fabulos....din păcate sistemul forumului nu îmi permite să încarc aceste fotografii. Alegem să petrecem o singură noapte, însă preferăm ca dimineața următoare să ne-o petrecem la complexul acvatic de lângă, după care ridicăm ancora și pornim spre casă. Concluziile noastre au fost pozitive, ne-a plăcut foarte mult locul, ni s-a părut magic și am decis unanim să revenim în acest loc și anul viitor. Sithonia are multe de oferit, nu am parcurs nici măcar jumătate. Costul cazării pe noapte a fost 45 Euro pentru familia noastră, cu un copil de 12 ani și unul de 6. Locurile de campare sunt mari, cu acces la curent electric și apă la fiecare, iar noi am avut acces facil spre plajă și a contat enorm. Locul este foarte ofertant și bine îngrijit. Am avut vecini un cuplu de pensionari italieni cu care ne-am împrietenit, erau acolo pentru toată vara, iar in perioada pe care am petrecut-o în camping le-au venit cel puțin 3 familii de prieteni. Oamenii aceia erau foarte modești, foarte prietenoși, a fost o plăcere să îi avem în preajmă. Vacanțe plăcute tuturor!„
  8. 9 puncte
    Tocmai întors dintr-o ieșire, compusa din doua destinații: prima, off camping, in Turcia, pe insula Gokceada, cu întoarcere (la doar 185 km de insulă) in camping la Alexandroupolis, in Grecia. Am fost cu cortul, nu cu rulota. Insula are cam 20 km lungime și vre-o 13 lățime...am vizitat-o toată și am fost pe câteva din plajele ei. Pe scurt: merita mers in Turcia, preturile sunt mai mici, începând cu combustibilul și terminând cu mâncarea. Off campingul este permis cam pe oriunde. Sunt multe locuri pe insulă unde se poate campa, unele figurând că și campinguri, altele nu. Și în cele care apar că și campinguri, care asigura loc de deversare, apa, dusuri, camparea e gratuită sau la sume modice, cam 30 lei pe zi....cu mențiunea că acestea nu sunt nici pe departe la nivelul campingurilor din Grecia sau restul. Și în apropierea locurilor off camping am găsit locuri pt deversare toaleta sau surse de apa (10 lire turcești accesul la toaleta-1,14 lei, 30 lire accesul la dus). Oricum nu m-au interesat condițiile din toalete fiind fan off camping și având toaleta/ dus propriu. Pe insulă se ajunge cu ferry-ul, cost cam 20 euro/auto, 30 euro auto cu rulota. Din Cluj Am făcut 1.250 km, comparabil cu Grecia. Am întâlnit și puține rulote din Romania, insula fiind recunoscută pentru pasionații de wind surfing. Referitor la servire, nu se compara cu Grecia, unde, pe lângă faptul că e cam cu 30-40/ mai scump, toată lumea e sictirită și plictisita și consideră că totul li se cuvine, turiștii oricum sunt multi și oricum vin....aici toți care servesc vor sa fi mulțumit, umbla după tine, sa revii și a doua oară. Mâncarea foarte buna. Nu am avut lire turcești, doar card de Revolut. VID_20240630_142905.mp4
  9. 9 puncte
    Bună ziua, cu toate ca s-au mai schimbat lucruri pe la și pe lângă terenul meu de la Clopotiva, oferta/invitația este încă valabilă în aceleași condiții din 2021. Când și dacă se va schimba ceva, promit să anunț aici. Astfel, cine dorește poate campa liber acolo. Între timp am făcut pe teren un spațiu acoperit cu țiglă - un fel de umbrar sau copertină de 5/5 metri, util pe soare arzător sau ploaie. Mult succes!
  10. 9 puncte
    Azi am muncit ca un chinez! Sau ca un tractor! De la ora 15 pana la ora 19 și ceva. Sa detaliez... În ultima vreme tot am cautat pe cineva sa monteze aerul cumpărat de mine. Service-urile specializate de rulote ( si am întrebat la mai multe, nu numai la unul) mi-au cerut între 200 și 250 euro! Plus ca nu am găsit nici unul pe lângă orașul,meu, trebuia sa merg minim 150-200 km. Asa ca azi mi-am luat inima în dinți, manualul AC-ului si l-am montat singur! Recunosc este un pic de munca de chinez. Cel mai greu a fost găsirea unui loc în asa fel încât cele trei gauri date în podea sa nu se intersecteze cu sasiul, cu cablurile de curent sau cu țevile de apa! Aici am stat mai bine de o ora. Fixam șablonul în podea, îl lipeau cu scotch apoi măsurăm cu ruleta pe deasupra și pe dedesubt. Nu exagerez, cred ca de 10 ori am lipit și dezlipit acel șablon. Mereu una din cele 3 decupaje lovea în ceva ... În final am reușit sa găsesc o poziție ideala. Tăiatul propriu zis nu a fost dificil, deoarece am avut scule adecvate - pendular pe acumulator, filetanta pe acumulator, carote, etc. Iarăși un lucru dificil - asta chiar a fost munca de chinez- sa prind cele doua site pe dedesubt. Nu am avut cum sa ridic rulota, asa ca efectiv m-am băgat sub ea! Am prins sitele cu holsuruburi. Apoi ultima parte, deloc usoara, făcut curat în rulota. S-a dus rumegușul ala peste tot. Cel puțin 30 de minute am aspirat pana l-am luat pe tot. Din păcate nu am făcut nici o poza. Cum am scris mai sus, am tras din greu. Dar promit ca mâine fac niște poze și le postez aici. Acum poate sa vina caldura ....
  11. 9 puncte
    Salutare tuturor! A sosit timpul când cu lacrimi in ochi a trebuit să luăm rămas bun de la mașina noastră mult îndrăgit! Eram foarte mulțumit de Touareg, chiar nu pot să zic nimic rău despre ea. Însă anii trec impozitul creste la noi de la an la an și eram nevoiți să schimbăm mașinuța trăgătoare. După multe căutări și vizite la diverse mașini am optat la un Audi Q5 cu motor 2000 TDI 170 Cp. Cutie S, tronic. Deocamdată nu am tras rulota cu ea dar sper să facă față.
  12. 9 puncte
    Traseul nostru a fost Timisoara - Petrosani - Parang - Cheile Jietului - Domeniul schiabil Transalpina - Lacul Oasa - Domeniul schiabil Sureanu - Sebes - Timisoara. Un drum foarte frumos de parcurs iarna, las aici cateva poze sa va faceti o idee. Drumul dintre Lacul Oasa si Domeniul schiabil Sureanu de cca 18 km e plin de gropi, practicabil doar cu viteza mica. Tot restul drumului este asfaltat. Se poate innopta in parcari, atat in Parang, Transalpina cat si in Sureanu. Teoretic, in conditii de off camping. Noi nu am avut nevoie de curent electric, dar am vazut ca altii erau racordati, ceea ce inseamna ca se gasesc solutii la fata locului.
  13. 9 puncte
    API pe Facebook Podul Brăila: marea dezamăgire a acestui an. Duminică, 11.12.2022, am filmat din dronă podul suspendat de la Brăila și drumurile de legătură pe relația DN2B (Centura Brăila)-DN22 (Smârdan): .... Hartă interactivă: https://bit.ly/3moREmr. Eșecul inaugurării acestui obiectiv în 2022 este un exemplu perfect de combinație nefastă între urmărirea interesului privat (profit) și impotența legendară a statului, recte CNAIR și MT. Contractul a fost semnat în 19.01.2018 cu o perioadă de proiectare de 12 luni și 36 de execuție. Ordinul de începere a fost emis în 02.03.2018, dar cei 4 ani au primit extensii de timp, ultima de 193 zile (plus niște daune) decisă de instanță în 15.11.2022. Statul nu și-a făcut treaba. De exemplu, abia în mai 2021 a emis autorizația de construire aferentă celor aproximativ 15 km rămași din totalul celor 22 km de drumuri de legătură. Așa că am trăit din promisiuni. Antreprenorul general, WeBuild, se bătea cu pumnul în piept în vara anului 2021 că la final de 2022 circulăm pe pod și pe ramura sudică, scurtă, între nodul cu DN22B Brăila-Galați și DN22 lângă Smârdan. Da, în august 2021 era perfect fezabil ca până în decembrie 2022 să fie gata podul și conexiunea scurtă. Chiar și noi eram optimiști în 10 august 2021 (link: https://bit.ly/3W9rfZo): "podul propriu-zis va fi gata vara viitoare, dar drumurile noi care îl vor lega de infrastructura rutieră de pe cele două maluri vor fi terminate abia spre finalul lui 2022 când, sperăm, vom putea circula." Acum un an, pe 23.12.2021, văzând determinarea constructorilor și rezolvarea în sfârșit, în mare măsură, a blocajelor birocratice, vă ziceam (detalii: https://bit.ly/3UX1nPv): "lucrările avansează într-un ritm satisfăcător și avem șanse bune să trecem Dunărea pe noul pod la final de 2022". Dar la început de 2022 s-au acumulat întârzieri majore, mai întâi cu ridicarea segmentelor de tablier (probleme logistice și vânt puternic), apoi au fost amplificate de procedurile de sudare a tablierului din vară (se suda doar noaptea din cauza temperaturilor ridicate). Colac peste pupăză, din luna august WeBuild a apăsat puternic frâna pe drumurile de legătură. Autoritățile incapabile, indolente și culcate pe-o ureche le-au ținut isonul celor de la WeBuild până acum câteva luni când șansele de deschidere au scăzut dramatic, spre zero. Acum nu mai știu pe unde să scoată cămașa. Ministrul Grindeanu dă vina pe cei de la WeBuild, iar aceștia îi arată cu degetul hârțogăria și deciziile definitive ale judecătorilor. Avem noi promisiuni de inaugurare: aprilie-mai 2023 pentru ce trebuia deschis acum în decembrie și în august-septembrie 2023 latura nordică dintre pod și Jijila spre Tulcea. Sunt termene fezabile DOAR dacă vremea va colabora și DOAR dacă antreprenorul va binevoi să pună și muncitorii la treabă, nu doar avocații! Rușine CNAIR. Rușine WeBuild!
  14. 8 puncte
    Va salut din nou dragi colegi, a venit timpul sa prezint și eu prima noastră rulota. Ma fascinează de mult rulotele însă in urma cu 3 ani am început sa cochetez serios cu ideea achiziționării uneia. Inițial doream să achiziționăm rulota pusă la vânzare de @Raul G , însă, cu toată strădania noastră nu ne-am putut-o permite. A urmat o încercare nereușită de a cumpara rulota superbă și bine întreținută a unui coleg de forum, însă n-a fost să fie…tin sa ii mulțumesc pe această cale, deși am fost ușor dezamăgit de cum a decurs episodul, altminteri nu ajungeam să cumpăram acest exemplar pe care-l consideram perfectă pentru gusturile și nevoile familiei noastre. Am achiziționat-o din Zalău, de la un dealer foarte serios, am rugat pe cineva din zonă să meargă să o vadă înainte de a porni eu la drum, totul a fost în regulă si am pornit a doua zi dimineață. Vânzătorul a fost foarte jovial, mi-a prezentat toate exponatele din parc, însă alegerea era făcută. Am simțit că este a noastră la prima vedere. Am testat toate cele, agreat preț, făcut acte după care am plecat la hotel pt odihnă. ca dotări enumeram: - cupla anti balans; - zona generoasa de luat masa; - scara acces acoperiș; - structura metalică pt barcă : placă surfing de pe acoperiș; - trape cu plasă insecte și jaluzele; - plasă insecte ușă intrare; - sobă truma si ventilație; - hotă; - cuptor electric; - frigider: - cort; - baterie; - diverse spații depozitare foarte generoase; - sarcina utila 260kg (MMA 1700 KG, masa proprie 1440 kg) - probabil și altele pe care nu mi le amintesc. Ne place la nebunie cum arată podeaua si ne iubim mobilierul robust pe care-l are rulota. Nu are mover, însă nu țin așa mult să-l am. Nu are aer condiționat, contemplez cu ideea de a monta unul, însă pt prima vară intenționez să car un aparat portabil pe care îl am de multă vreme și zace nefolosit pt a avea opțiunea aceasta dacă vom considera necesar. Nu are suport de biciclete și neaparat îmi doresc unul, momentan caut soluții. Pt primul sezon dorim sa ieșim doar in camping, suntem tare nerăbdători cu toții. Urmează să o duc la o verificare pentru toate sistemele, posibil montaj al suportului de biciclete, unde orice sugestie este binevenita. Contemplăm cu ideea montării unei prize exterioare pt gaz. Dorim becuri led peste tot. Va urma…
  15. 8 puncte
    Prima excursie in Grecia, prima excursie in Thasos. Sa mai spun ca e prima iesire in afara tarii cu rulota? Plecat pe data de 13 iulie de acasa, in acest moment sunt inca in Thassos! Traseu Campulung Moldovenesc, Bacau, Buzau, Giurgiu, Ruse, Veliko Tarnovo, Makaza, Keramoti, apoi cu ferry pana in Thassos si apoi Pefkari. Pauza de o noapte in parcarea de la Motel Prietenia din Giurgiu. Proprietar superamabil, mi-a dat curent gratis la rulota toata noaptea. Acum despre camping Pefkari - totul la superlativ. Nu se compara cu ce avem in Romania. Cam atat ... las pozele sa vorbeasca: Prima noapte la Giurgiu parcare motel Prietenia Pe feribot: Din camping Pefkari:
  16. 8 puncte
    Buna ziua, tuturor! Sunt nou aici. Fac acest pas, de a ma alatura grupului dumneavoastra, intrucat sunt un calator fara remediu! Calatoresc foarte mult - cu sotia mea - si caut s-o fac cat de des putem. Inca nu avem o rulota, dar construim vise - pe care urmeaza sa le implinim cat putem de repede si solid. In afara cazarilor ocazionale - la hoteluri, pensiuni, case de vacante, campinguri, suntem cortisti adevarati - din arsenalul carora nu cred ca lipsesc lucrurile esentiale si suplimentare - de agrement. Punem foarte mult suflet in peregrinarile noastre - pe care le pregatim intens de fiecare data, oriunde ar fi - fapt pentru care nu ne permitem sa ne lipseasca mai nimic din ce ne-ar putea asigura comfortul psihic / emotional - in natura... Ne pregatim temeinic pentru pensionare si nu vrem sa pierdem nici o ocazie din cele pe care le construim mental acum! Vrem sa ne informam intre timp - despre orice ne-ar putea fi de folos in viitorul apropiat, chiar daca putem considera ca suntem extrem de rutinati!... Aproape permanent, avem cu noi un motan iubit, alb, neasemuit de frumos si sanatos - pe care il iubim nespus de mult!!! ..... Bine v-am gasit si sper sa ne fim de folos reciproc in timpul urmator!
  17. 8 puncte
    Bună ziua, revin după ceva vreme cu un udate 🙂 După câțiva ani superbi petrecuți cu rulota Sprite am decis sa facem un mic upgrade, asa ca am cumpărat o nouă căsuța Dethleffs. Imaginile spun totul 😀
  18. 8 puncte
    Am găsit puțin timp liber si mă gândesc sa împărtășesc impresiile din Grecia, partea 2. Am pornit dimineața din Gold Beach, am prins o zi mai răcoroasă decât precedentele, așa ca ne-am bucurat foarte mult de peisajele spectaculoase de pe drum oferite de munți, tuneluri, viaducte si localitățile ce se vedeau aruncate, parca, pe munți. Am făcut chiar si concurs cu copiii sa ghicim lungimile următoarelor tuneluri. Drumul a fost foarte liber, am mers întins pana la ieșirea de pe Egnatia Odos, dar am avut parte de o surpriza. Nu mă așteptăm la o coborâre așa abrupta in apropiere de Ioanina către parcul național Amvrakikos, la un moment dat am oprit pe dreapta sa mă asigur ca totul este ok. Mirosea a ferodouri încinse, iar in rulota era totul OK cu excepția TV-ului care căzuse pe podea (a uitat soția sa asigure spațiul dedicat al acestuia, iar de atunci facem împreună ultima inspecție înainte de a porni ca sa ne asiguram ca nu mai exista asemenea scăpări), dar am aflat mai târziu ca era in regula, funcționa, nu s-a spart nimic. Am pornit din nou, iar înainte de parcul național am oprit la o taverna locală, noi eram singurii turistic, unde am găsit loc de parcare la umbra pentru ansamblul nostru. Continuam apoi si in 45 minute ne aflam deja traversând tunelul pe sub apa către Lefkada. In alte 30 minute ieșim din Nydri, iar după alte 10 minute părăsim șoseaua principală a insulei către Poros Beach. Un drum îngust unde cu greu reușeau sa treacă pe lângă noi mașinile de pe contrasens. Ajungem într-un sat unde lățimea benzii de trafic era suficientă încât sa acomodeze ansamblul nostru si, poate, pietoni pe margine insa a fost nevoie sa ne mai oprim astfel încât ceilalți sa poată da cu spatele ca sa putem trece. Ajungem într-un final pana la intrarea din camping, eram transpirați bine…deh, caldura, emoțiile, discuțiile din mașina ca sa descoperim un loc foarte cochet așezat oarecum in trepte, deoarece relieful mai cobora către plaja. La nivelul unde ne aflam se găseau recepția din camping, piscina si intrarea in micul hotel cu camere de închiriat. Las pașaportul, facem checkin, iar doamna Irene urmează sa ne conducă spre camping către, surpriza, era o coborâre extrem de abrupta. Ca un om prevăzător ce sunt am întrebat daca este singura cale de acces si ca răspuns primesc încurajarea “trust me, your caravan will fit, you don’t want to use the other road because you will get stuck”. Pornim, cobor ușor sceptic, dar am ajuns cu bine pana pe platoul de jos (la același nivel cu plaja) unde se afla campingul. Găsim un loc la umbra, cum îmi promisese ca va păstra (am sunat cu 2 zile înainte de a ajunge ca sa fim siguri ca sunt locuri), campam si fugim către plaja (se făcuse deja ora 17). 50 metri mai încolo vedem șezlonguri, umbrele si câteva restaurante, dar am rămas fără suflare la vederea apei turcoaz specifica acestei insule minunate. Urmatorea zi am petrecut-o in același loc, insa am hotărât sa închiriem un drăguț taxi de apa acționat de pedale de pe care copiii au făcut sărituri in apa dar am pedalat pe lângă bărcile ce se vad in pozele de mai sus către o plaja sălbatică unde ne-am bucurat de liniște si copiii au făcut sărituri in apa. Ziua următoare am ales ca destinație Kathisma, o plaja cu pietricele foarte mici care seamănă puțin cu plajele nisipoase ale continentului grecesc. Aceeași rețetă de drum: se merge o bucata buna pe drum normal după care intri prin satele vechi care, pe alocuri, au străzi foarte înguste puțin mai late de o banda, insa toate acestea contribuie la farmecul si maretia Lefkadei. Drumul de acces duce pana la marginea plajei unde sunt foarte multe parcări, libere dar si cu taxa care au un umbrar deasupra si ești sigur ca nu vin alte mașini care ar putea bloca, prețul pentru toată ziua era 10 euro. Sunt câteva restaurante insa mi-a atras atenția un beach bar mai posh, ce mă ducea cu gândul către cele din Mamaia, unde era o amenajare de excepție cu piscina unde oaspeții se puteau răcori. Plaja era înțesată de șezlonguri de diferite feluri unde am observat unele de top făcute din lemn, umbreluțe cu acoperiș din stuf si lockere pentru bunurile personale; apoi cele normale din plasa. Prețurile mi-au părut mari la prima vedere, cele din lemn costau 55 euro setul in primele doua rânduri, iar de la rândul 3 in spate erau 45. Cele din pânză costau 45 euro in primele doua rânduri, iar din rândul 3 costau 35. Gândul către Mamaia m-a dus si după organizarea de personal cu hostesele care se ocupau cu prezentarea tarifelor si apoi a ospătarilor ce serveau la șezlong, dar si după cum erau organizate, spre exemplu cele din rândul 2 pana in rândul 5 erau toate rezervate si era perceput un tarif mai mare, insa am găsit o umbreluță unde presupun ca angajații au omis instalarea plăcii cu rezervat si ne-am putut așeza (moment in care, după ce am plătit, angajații au început o cearta de toată frumusețea intre ei). In tarifele mai sus menționate ofereau apa rece pe tot parcursul zilei. La plecare am condus către fostă baza de radare NATO, abandonată de ani buni, iar acolo am avut parte de cele mai frumoase priveliști de pe insula. Va las informații daca am stârnit curiozități cu acest obiectiv. Am ramas impresionat sa mă pot plimba liber prin fostă baza si sa inspectez clădirile ce, deși erau degradate, puteau servi ușor altor scopuri. Ultima zi a șederii pe insula am dedicat-o plajei Porto Katsiki, ce am vizitat-o prin 2013, si am fost la fel de impresionat sa o vad... Drumul duce către niște parcări unde se percepe un tarif de 10 euro pentru toată ziua, după care se coboară undeva la 100-150 trepte pana se poate calcă pe plaja. Deși devreme, plaja începuse a se aglomera, noi am ales capătul opus fata de trepte fiindcă era încă umbra. Plaja este cu pietricele foarte fine si disconfortul chiar mic fata de alte plaje ale insulei. Îmi aminteam ca, in urma cu 10 ani, făcusem o croaziera si am experimentat accesul din spre mare si priveliștea din larg este superioară celei de la malul apei. Seara am ajuns înapoi in camping unde am început sa strângem fiindcă urma sa pornim devreme. Ora recomandata pentru plecări era la maxim 8:30, altminteri riscam sa nu putem ieși cu ansamblul nostru datorită mașinilor de turiști parcate pe marginea drumului îngust de la plaja. Am oprit înainte de ieșirea de pe insula pentru a servi un mic dejun si a face o recapitulare a experienței Lefkada. La plecare am decis ca sa conducem pana in Bulgaria, către același camping 7 Lakes pe care l-am vizitat si la dus. Am ajuns undeva in jur de ora 18, am găsit un loc mare, am făcut checkin si ne-am bucurat de temperatura mai răcoroasă. A doua zi am fost la piscina cu apa termala, unde copiii s-au bucurat teribil. Am ajuns la concluzia ca ei prefera piscinele in detrimentul plajelor. Campingul se afla in stațiunea Sapareva Banya, renumita pentru apele termale si bazele de tratament, dar si de faptul ca la 20 minute de condus este punctul de pornire al tele scaunului către cele 7 lacuri ale masivului Rila. După amiaza am hotărât sa mergem si noi către platou, zis si făcut, plecat cu toată trupa inclusiv câine si după 20 minute am ajuns sus, la 2134m de unde, după o plimbare ușoară de 15 minute, am zărit primul din cele 7 lacuri. Superbitatea locului nu poate fi surprinsă in fotografii, încurajez pe oricine sa se aventureze către aceste locuri deosebite. Din păcate nu am putut face o plimbare mai lunga deoarece ultima coborâre se făcea la ora 18:00, așa ca ne-am întors către camping. A doua zi dimineața am văzut ca aveam vecini de seama din Belgia, erau o familie cu 2 Land Rover Defender preparate pentru overlanding. După micul dejun am pornit către casa. In încheiere va pot spune ca recomand cu drag toate locațiile in care am fost. Totodata concluzionez ca pentru noi nu se pretează drumuri așa lungi deoarece copiii se plictisesc repede, iar pe viitor alternam locațiile cu piscina si locațiile cu plaja.
  19. 8 puncte
    Salutare, în vacanța de Paști am fost în zona Maramureșului (o zonă foarte frumoasă care merită vizitată). Am vizitat câteva muzee, mănăstiri, cimitirul vesel, memorialul victimelor comunismului și al rezistenței, lacul Albastru. Deși a fost vacanța de Paști la copiii nu a fost deloc aglomerat pe la obiectivele vizitate, fapt pentru care am fost foarte bucuroși. Având în vedere locurile unde am "campat" cred că se potrivește aici o scurtă prezentare. Traseul cu plecare din Timișoara a avut prima oprire la Oradea (parcare Nymphaea). Următoarea oprire a fost la mănăstirea Săpânța Peri (unde am întrebat pe măicuțe dacă putem campa peste noapte. Au zis că nu e nici o problemă). După ce am vizitat a doua zi Sighetul Marmației am plecat spre Viseu de Sus unde am campat (2 nopți) în parcarea de la mocăniță. Aveam bilet pentru a doua cumpărat online. (Recomandare pentru traseul cu mocănița este să prindeți loc în primul vagon care la întoarcere devine ultimul, astfel el frânează defapt la coborâre tot trenul. Am aflat lucruri interesante de cel care se ocupa să acționeze frâna). Am făcut o drumeție și la cascada Cailor din Borșa după care am plecat spre Mănăstirea Bârsana. La mănăstire am stat în parcarea pentru autobuze (tot cu acordul din partea măicuțelor, asigurându-ne că nu încurcăm pe nimeni). În drumul de întoarcere am am vizitat și Lacul Albastru (foarte mare atenție pe unde vă bagă google maps spre parcare de masini, era să rămân blocat pe străduțele înguste și curbe strânse. Îi prima dată când am pățit asta). O locație de care am fost impresionat (nu știam de ea) a fost Cheile Turenilor, (vizavi de Cheile Turzii). Există din loc în loc tomberoane, izvor de apă si wc-uri de lemn. Pe lângă toate astea liniștea de acolo a fost bine venită. O oprire la Alba Iulia și la Deva era de neratat pentru a saluta părinți /bunici . Drumuri bune la toată lumea !
  20. 8 puncte
    .... Trebuie sa te gândești foarte foarte bine dacă merita sa faci asta. Dacă te avantajează (familia, a 2-a mașina, taxe... etc). Și eu, m-am decis greu când am ales. Am doua mașini în curte, deși n-am nevoie. Problema mea e TIMPUL ptr mine. Mie dușman... ... cu mare drag. Mulțumesc pt gândurile bune, frumoase. Mi-aș dori sa pot vedea/citi și eu locații descrise de "aceasta minunata comunitate, a rulotistilor", dar... lume multa, oameni putini. Oricum, apreciez și ma înclin cu respect pentru cei care împărtășesc cunoștințele "tehnice" cu cei în impas. Ma inspir de pe Youtube, și forumuri străine.... Asa îmi aleg next and next steep for visit. Totul se rezuma la TIMP. Asta e priveliștea mea din Autorulota.. Drumuri bune tuturor.
  21. 8 puncte
    Salutare colegilor, va prezint rulota noastra, o Elldis 524 din 2002 achizitionata recent, cu MMA de 1325kg, suntem foarte fericiti de achizitionarea ei si abia asteptam sa o scoatem in natura, sa ne auzim si vedem cu bine!
  22. 7 puncte
    SAlutare, De reținut: În mod normal, autorulotele folosesc o butelie de gaz propan deoarece, spre deosebire de gazul butan, gazul propan poate fi utilizat și la temperaturi scăzute și produce mai puțină funingine. Durata de utilizare a unei butelii (cât „ține”) depinde de: Tipul gazului (butan vs. propan) Cantitatea de gaz (kg) Consumul dispozitivului (aragaz, grătar, centrală etc.) Să comparăm: 🔥 1. Puterea calorifică a gazelor: Propan: ~46 MJ/kg Butan: ~49 MJ/kg Deci butanul oferă ceva mai multă energie per kilogram decât propanul. ✅ Concluzie: ➡️ Butelia metalică cu 12,5 kg de butan ține mai mult, deoarece: Conține mai mult gaz (12,5 kg vs. 10 kg) Butanul are o putere calorifică "oleacă" (puțin) mai mare decăt propanul Alte aspecte de reținut: Propanul e mai bun iarna, arde la temperaturi mai joase (se evaporă până la -42°C față de -0,5°C pentru butan) Buteliile din material compozit sunt mai ușoare, mai sigure și nu ruginesc Dacă te interesează durata de folosire, butelia veche de metal cu butan este căștigătoare. Dacă vrei mobilitate și siguranță, cele compozite cu propan pot fi mai practice. Drumuri bune!
  23. 7 puncte
    La Mulți Ani!!!! Prima ieșire în 2025!
  24. 7 puncte
    Salutare, salutare ... Va recomand: ""Când mâncați fructe, nu aruncați sămburii la gunoi. Clătiți-le, uscați-le și depozitați-le într-o cutiuta în mașină. Aruncați-le pe fereastră atunci când călătoriți în locuri fără pomi fructiferi sau împrăștiați-le atunci când mergeți pe jos sau cu bicicleta. Natura va avea grijă de ele. Această metodă este folosită în Asia de secole și explică de ce astăzi fructele cresc peste tot acolo. Am observat un fenomen similar prin Franta. Plimbându-mă prin pădure, am fost uimit să văd mere, caise, prune și pere crescând sălbatice. Culegeți-le și bucurați-vă de ele cât de des doriți."
  25. 7 puncte
    Salutare Un traseul pitoresc de-a lungul Dunarii, prin Austria Superioara (Oberosterreich) si Inferioara (Niederosterreich). Un traseu "presarat" cu cetatii si manastiri; celebra curba pe care o face Dunarea, Donauschlinge (aproape de Passau, un orasel care merita vazut!) si superba regiune Wachau. Pista de ciclism "R1", are o lungime de 330 kilometri (Passau la Viena) de-a lungul Dunarii. Am fost cu putin timp in urma la 20 km de Passau "Vilshofen an der Donau", am ramas "vrajit" de accentul pus pe infrastructura pentru biciclisti. In cea mai mare parte a traseului se poate explora ambele maluri ale Dunarii. Traseul traverseaza Wachau, o regiune deluroasa cu panta lina, cu livezi si podgorii, trece pe langa numeroase manastiri (aici amintesc abatia de la Melk, o capodopera ce merita vazuta; detine o biblioteca din vremuri demult apuse), Manastirea din Klosterneuburg, castele (Stift Dürnstein) si multe, multe ruine - Regiunea Wachau patrimoniul UNESCO. Cele mai multe trasee sunt bine chiar foarte bine intretinute. Gasesti de lungul traseelor locuri de cazare (modest & convenabil), campinguri, pensiuni + terasa (meniu la un pret acceptabil). Pedalati de-a lungul drumurilor linistite din sate si a cailor de legatura. Traseul Dunarii poate fi parcurs si cu e-bike. Pe langa cele trei orase mari - Passau, Linz si Viena, care se afla pe traseul pistei de biciclete de-a lungul Dunarii, exista si orase mai mici cu multa istorie (amintesc Mathausen - lagarul de concentrare). Iar vara, Dunarea va invita si la balaceala (locuri special amenajate pt inot). Drumuri bune
  26. 7 puncte
    Na...inca nu o am in ograda, dar azi am semnat contractul de leasing, deci as putea spune ca am o rulota Este vorba despre un LMC Sassino 460E, o rulota care se muleaza foarte bine pe nevoile noastre. (doi adulti si un catel de 40 kile :D) Dupa mai multe sapaturi pe net, am aplicat varianta necunoscatorului/nepriceputului si am ales sa iau o rulota noua, la care am siguranta ca macar cativa am stau linistit cu problemele structurale, timp in care o sa invat si treaba cu rulotele. Am gasit-o in stoc gata utilata cu cateva chestii extra fata de pachetele obisnuite. E model 2022 si in diferenta de pret fata de una 2023 dotata stock, are: aer conditionat Dometic Freshjet 1700 marchiza Fiamma F45S Senzor gaze si narcotice ( :lol:) Antifurt la usa Extra am mai pus: panou fotovoltaic 200W cu controller incarcare si baterie de 100Ah LiFePo, acestea fiind singurele pe care le-as fi pus pe ea in prima faza. Dar deoarece mi le-as fi dorit si pe celelalte, am mers pe varianta asta, economisind practic 3000 euro. Va mai urma un mover, dar nu stiu daca il voi instala anul asta, sau la anul, cu ocazia primei revizii.....vanzatorul este din Brasov, eu din Bucuresti....nu as face prea multe drumuri cu rulota intre cele doua localitati, mai precis le-as cam optimiza nitel. E posibil ca anul asta sa o folosesc mai mult stationar si/sau in campinguri, asa ca nu il prioritizez. Mai am in plan si un sistem de calare automat, poate tot la anul...mi se pare interesant sa calezi rulota cu o simpla apasare de buton Poze nu am deocamdata, revin cu ele dupa ce o voi ridica. Trebuie sa punctez faptul in achizitie a contat foarte mult si profesionalismul vanzatorului, care s-a comportat impecabil in toata perioada, fiind disponibil la orice ora mi se nazarea mie sa il bazai pe whatsapp si sa imi raspunda la toate chichitzele tehnice pe care inginerul din mine si le imagina :D
  27. 7 puncte
    @Cris felicitari pentru achizitie. Sa o folositi cat mai des si sa va aduca bucurie. Articolele de camping le achizitionez in general de la magazinele / vanzatorii de piese si accesorii pentru rulote. Mai scumpe dar si mai calitative. La un simplu search pe Goagal le gasesti ( ca sa nu nominalizez ). Mai exista si articole pe care le gasesti prin supermarketuri sau generice de camping pe ici pe colo care par a fi ieftine dar de cele mai multe ori, pentru mine, s-au dovedit slabe calitative. Astfel paguboase, mai ales in cazul utilizarii intensive fiind nevoit sa le inlocuiesc cu ceea ce trebuia cumparat de prima data. Exemplu: 2 seturi de scaune distruse in o luna. Dupa care am cumparat scaunele "corecte", de la producatorii consacrati, pe care le folosesc si acum, dupa 5-6 ani. Si sper sa mai tina inca pe atat. Pentru igienizarea rezervorului de apa curata poti folosi pastile cu clor. Apoi clatit de 2-3 ori ca sa dispara gustul usor amar. Pentru caseta toaletei exista solutii dedicate de igienizare sau puteti incerca aceleasi pastile cu clor, dar nu lasati foarte mult timp apa cu clor in rezervor ( 12, maxim 24 ore ) pentru ca poate afecta suruburile din inox ( clorul ataca inoxul ). Pentru indepartarea depunerilor de calcar eu am folosit cu succes solutia pentru igienizat masina de spalat rufe de la Sano. Ieftin si bun. Daca veti cat de cat inclinatii tehnice, dupa o minima igienizare, si doriti o curatare "ca la carte" puteti desface caseta si curatati piesa cu piesa. Curatenia in rulota? Ca acasa. De evitat totusi solutiile cu alcool pe geamuri. Fiind un acrilat puteti avea surpriza neplacuta sa se matuiasca. De asemenea e bine ca atunci cand spalati rulota sa folositi furtunul cu apa, nu aparate cu presiune, iar geamurile sa nu le spalati cu peria. Fiind foarte sensibile la zgariere. Folositi palma goala pentru ca puteti simti foarte usor daca exista praf pe ele care actioneaza ca abraziv. Cat despre primele iesiri, in ceea ce priveste condusul, este teoretic simplu. Incet, fara graba si iar incet. Pana intelegeti care sunt limitele masinii, rulotei si ambele in ansamblu. Desigur, nu trebuie sa se faca cozi kilometrice dupa noi. Dar aud uneori, in mare parte de la incepatori - evident, de condus cu 120 - 130- 140 km/h. Absolut exclus! Nu face bine la nimic. Nici sigurantei, nici ansamblului. Si pariez ca nici cine stie ce timp nu se castiga. Iar consumul creste exponential. Depinde destul de mult si de capacitatile tragatorului versus rulota si aptitudinile soferului. Recomand sa folositi o cupla antibalans. In limita bunului simt ajuta mult. Daca mai aveti intrebari si stim sa raspundem, o facem cu placere. Iesiri frumoase si cat mai dese! Si indiferent de vreme. Doar nu mai sunteti cu cortul acum.
  28. 7 puncte
    Salutare Cand vine vorba despre vacanta, niciodata nu esti hotarat. Variante sunt numeroase, dar ..., nu te poti decide, pentru ca, … vrei „si pe mama si pe tata“. Intr-un final, alegerea corecta e cea care te multumeste atat pe tine, cat si pe cei dragi tie. Ia-ti timp de gandire/visare. „Inchide ochii“ si viseaza la vacanta ta, la destinatia pe care ti-o doresti sa o vizitezi in 2023. Viseaza la asta! Lasa grijile (ingrijorarile!) si permite-ti sa-ti creionezi in minte cum va fi vacanta ta din 2023. Hmmmm ... Un vis, .... asa-i ? Traieste-l, implineste-ti visul .... Viata e foarte scurta. Pentru anul 2023 mi-am propus sa revad coasta Atlanticului (Golful Biscaya) ... eventual o mica parte din Spania. Asta mi-am propus in "vacanta-mare". Data exacta inca nu am stabilit-o. Dar pina atunci ... Consider ca, pregatirea unei calatorii este esentiala …. asa ca, am inceput sa creionez traseul catre prima destinatie din Franta: Nancy. Voi continua catre Olrleans - Nantes pina la Penestin (Plage de la Mine d'Or). Voi continua spre sud ... urmand un traseu prestabilit catre San Sebastian. Tu, unde ti-ai propus sa-ti petreci vacanta (concediul) in anul 2023?
  29. 7 puncte
    Bună dimineața! O săptămână cu multe realizări vă doresc tuturor oriunde v-ați afla!
  30. 7 puncte
    Cu puțin noroc și dorință multă am reușit să închidem sezonul cu o ieșire de o săptămână la această plajă. Imi părea rău dacă nu reuseam să o vizităm și anul acesta! Deoarece au fost anunțate ploi au mai plecat din autorulote /rulote dar oricum era loc pentru toată lumea. Gânduri bune
  31. 7 puncte
    S-a finalizat lucrarea dpdv al lui Giovanni, mecanicul care a bricolat suportul de biciclete, transformându-l în suport moto, însă eu voi mai adăuga suplimentar câte două bride de prindere lângă fiecare roată, pentru a fixa cu chingi de "podea" roțile și a elimina riscul de ieșire din suporturile existente de fixare la trepidații sus/jos. Mari bătăi de cap ne-a dat instalația electrică la schimbarea luminilor de semnalizare deoarece unele contacte erau oxidare și a trebuit aproape refăcută în totalitate firăraia pentru iluminatul de pe suport. Și finalul arată cam așa... 20230724_202315.mp4
  32. 7 puncte
    Salutare, așa cum se întâmplă în multe cazuri, planurile de acasă nu s-au prea potrivit cu realitatea. Am vrut să vizităm cât mai multe obiective turistice dar în același timp să lenevim și câteva zile pe mai multe plaje. Am nimerit din păcate exact perioada de sărbătoare la ei numita Ramazam Bayram și deci foarte multă aglomeratie peste tot.(obiective turistice, drumuri, plaje...). Prima oprire în Turcia a fost la camping Rumelifeneri -Istanbul. Un camping curat și liniștit cu multe rulote parcate tot anul. Prețul a fost de 25 euro/noapte (nu era diferență între camper, rulotă+masină sau nr. persoane). La 10 min de mers pe jos era stație de autobuz, de unde am luat autobuzul până la Istanbul și timp de 2 zile am vizitat orașul. De aici următoarea oprire în drumul spre Pamukkale a fost Erdek unde din păcate plaja unde voiam să campăm era plină. Am încercat să urcăm mai sus spre alte plaje de pe hartă dar a fost o decizie proastă pentru că ne-am blocat pe drumurile înguste prin aglomerația din localității. Unul dintre șoferi de pe traseu știa ce se întâmplă și a încercat să dirijeze/ oprească mașinile de pe contrasens să putem înainta. Cu putin noroc seara, după ora 19 au mai plecat din oameni asa că am găsit un loc unde să putem dormi peste noapte. Am făcut o baie scurtă în Marea Marmara și a doua zi la ora 6.30 (cu gândul că drumul este liber) am plecat spre Pamukale. Ajunși la Pamukkale dupămasă, era foarte cald așa că am decis să urcăm la camping Tepe (foarte mare atenție că accesul este unul pe o panta destul de abruptă). Cu gândul că facem o baie la piscina din camping și bucuria că nu era aglomerat camping-ul ne-am asezat la o bere bine meritată. Surpriza a venit imediat, piscina nu se putea folosi iar de pe ora 18 până la ora 22 au început să apară turiști în camping. Am vizitat în ziua următoare Pamukkale și am plecat spre plaja Pamucak de lângă Kusadasi. Am avut parte de aceași surpriză neplăcută (plajă plină și multă mizerie) așa că am început să urcăm spre Izmir și să căutăm ceva plajă mai liberă. Toate plajele care erau pe google maps erau arhipline, speram atunci că poate găsim un camping unde să fie un pic de liniște. Cu foarte mare noroc echipajul cu care mai eram a reușit să găsească un loc retras, mai greu accesibil și nu am plecat de acolo de 4 zile (https://goo.gl/maps/RoKGaNLd1rmfUcHU8) . Lângă locul unde am campat era un complex de vile de vacanțe iar pe motiv că ne întreabă ce sunt SUP-urile am fost abordați de oameni de pe acolo iar primele întrebări erau: cum am găsit acel loc? Unul dintre ei a recunoscut că îsi dorea liniște iar dacă locul devine populat (de oameni necivilizați) nu este deloc plăcut pentru ei . După ce m-am linișit puțin am tras o fugă la Izmir în speranța că reprezentanța Renault mă va ajuta cu reparația AC-lui la mașină (care a cedat la 30 minute după ce am plecat de acasă). Clar că nu a fost așa, era full la programări. Cu ajutorul google maps (cu recenzi aferente) am găsit un service unde și cu puțin noroc după vreo 5 ore de lucru dl. Mert a mi-a reparat AC-ul. (Nu pot descrie senzația de bucurie când am simțit în sfârșit aer rece în mașină după 2200 km). Am vizitat apoi vineri Efesul și am plecat spre Troia . Am ajuns la ora 20 și era deja închis așa că am parcat până a doua zi în parcarea de lângă muzeul Troia. Sâmbătă după ce am vizitat Troia și muzeul Troia am plecat spre Sofia (Camper Stop Campers ) pentru o oprire intermediară până acasă. Și la dus spre Turcia am făcut o oprire în același loc și a fost perfect. Taxa de campare este de 15 euro/noapte. Ajunși acasă cu un total de aproximativ 3900 km pot spune: totul e bine când se termină cu bine !!! Păreri despre Turcia într-o altă postare...
  33. 7 puncte
    S-a efectuat operațiunea și a ieșit așa cum m-am gândit. 👍🏼 Nu e chiar finalizată lucrarea, întrucât nu e încă montată partea cu stopurile suplimentare, stopuri pe care le schimb cu altele, tot pe led și cu semnalizare dinamică, de-asemenea voi schimba și iluminatul la plăcuța cu numărul de înmatriculare. De-asemenea, mai vin montați suporții care vor fixa atât roata din față cât și cea din spate, pentru a nu permite mișcări stânga/dreapta. Suporții care vin fixați de șasiu, erau din profil pătrat de 0,50 mm cu o grosime de 2 mm, iar acum sunt de 3 mm, la fel a fost întărit și sistemul de culisare al suportului și schimbate toate șuruburile. Acum, suportul suportă o greutate de 180 kg, față de 75 kg cât era înainte. Ce urmează (obligatoriu) este o husă în timpul transportului pentru a evita intrarea prafului peste tot. La acest "punct" solicit părerile voastre cu privire la materialul din care să fie fabricată husa, pentru a fi ceva durabil și bineînțeles și de unde se poate achiziționa sau comanda.
  34. 7 puncte
    Am tot observat ca se critica anumite campinguri (și unele pe bună dreptate). Dar noi ca turiști cum ne comportam? Noi rulotistii ... Din păcate sunt printre noi și animale de oameni. Stau intr-un camping din Vama Vechede vreo 8 zile. Am întâlnit câteva cazuri pe care le semnalez: 1. Vine sotia mea speriată de la dus. "Roli dute repede ca urla rau unul la dus. Mie îmi e frica." Ma duc la dușuri. O "primata" răcnet cât îl țineau bojogii. Bagamias p..a în dușurile voastre. Și dai cu morți și răniți. Ca el se opărește... Ce se întâmplase. La o baterie nu mai mergea apa rece. Gibonul în loc sa meargă frumos la recepție și sa anunțe defectul a preferat sa urle și sa înjure ca un apucat. Efectiv mi-a speriat soția! 2. Deoarece preturile de pe litoral sunt mari, ca tot omul caut sa reduc costurile. Cum ne place inghetata, am cumpărat 2 cutii cu cornete de inghetata din Lidl. Le-am băgat în frigiderul campingului. La o zi vad ca îmi lipsesc 2 cornete de inghetata. Nu fac caz, am zis ca a luat un copil. Am mai cumpărat o cutie de cornete. A doua zi merg intamplator la frigider. Și ce vad. Un gibon cu burta (iertați-mă dar altfel nu îl pot numi) lua cu încredere 4 cornete de inghetata. Sa mai spun ca gibonul avea o autorulota faina. Întreb frumos: ce faci domnule aici? Pai iau niște inghetata! Vad ca asta faci, dar ai luat din inghetata mea! Se arata mirat: Da? Am crezut ca le-a pus campingul pentru turiști! I-am explicat ca nu, și ca îmi aparține. Incepe sa se țigănească și sa îmi spună sa ii dau și lui sa dea la copii. Ii spun sa se ducă sa cumpere din oras. Ca nu poate ca are autorulota. Ii zic ca e un magazin în la 200 de metrii și poate merge pe jos. Ca e scumpa acolo ... Efectiv a trebuit sa i le iau din mana. Iti poți permite o autorulota, dar nu poți lua o înghețată? Trebuie sa o furi? 3. În alta zi, un alt gibon, a lăsat o chiuveta de la spălătorul de vase plina cu spaghete stricate. Deși în camping sunt o groaza de cosuri de gunoi. El a trebuit sa le verse în chiuveta. Nu conta ca în modul asta deranja și alți turiști. Menționez ca campingul în care stau e camping de rulote. Corturile nu au acces. Deci toți de aici sunt rulotisti. Deci, din păcate sunt și giboni printre rulotisti. Păcat!
  35. 7 puncte
    Pentru ca am ramas dator cu o recenzie, promisa pe alt topic, astazi am gasit timpul si starea necesara sa o scriu. Asadar, joi 1 iunie a.c., am plecat dis de dimineata (06:00) din Branesti (IF) si in circa trei ore am ajuns la Corbu. Am plecat cu gandul sa ne instalam la “Malul Marii”, pentru peisaj. Deoarece duminica ne-am fi intors acasa, deci sub 4 zile sejurul, nu am putut face “rezervare” despre care pe site se stipuleaza clar ca la rezervare nu se poate alege un loc anume in camping, ci in functie de sosire si rezervari (regulile se bat cap in cap, dar asa este logica pentru unii), am incercat sa ajungem cat mai devreme in speranta ca vom putea prinde un loc cu vedere. Cand am ajuns, locuri disponibile cat cuprinde, dar, ce sa vezi, nu se poate ocupa vreun loc cu vedere, ca “sa stam sa vedem si mai vorbim” (discutie inregistrata de camera de bord a masinii, nu mananc gogosi). Deoarece eu apreciez onestitatea si-mi displac total astfel de “personalitati”, in secunda doi am facut cale intoarsa din acel camping si am mers vizavi, la “Hahamace”. Aici am gasit una dintre putinele parcele care au un petic de vedere la mare. Iulian m-a ajutat s-o gasesc (avea foarte multe locuri disponibile in intreg campingul - abia deschisese noul sezon - si ne-a asezat intre o rulota stationara si o autorulota din Germania a unui cuplu foarte linistit. Pentru cine doreste sa stie zona, este cea de-a lungul gardului care desparte campingul de ulita marginita in cealalta parte de campingul Malul Marii. (in spatele rulotei sunt ulita, celalalt camping si marea) Nu-l mai ridic in slavi pe Iulian, au facut-o altii inainte, eu doar pot sa confirm spiritul sau gospodaresc - munceste acolo zi-lumina, oricum, nu are ce altceva sa faca Ca noutate, din acest an are o noua cladire de dusuri (2F+2B), fix in mijlocul campingului, era aproape gata, cred ca a si pus-o in functiune pana acum. Ca si cealalta cladire are gresie, faianta etc. Prima, din zona intrarii, este curata. Este singura facilitate pe care am folosit-o eu. La toaletele femeilor este curat, conform spuselor consoartei, iar eu am intrat doar o data la barbati si era curat si bine intretinut, inclusiv hartie igienica din cat imi amintesc. Despre parcele si drumuri interioare: la fiecare doua locuri exista alimentare cu apa si curent, precum si faptul ca tocmai a facut ierbicidare pe toata suprafata de acces, insa nu-si facuse efectul peste tot inca. La intrarea in camping (unii au zis ca e cam libera), exista o mica anexa cu paznic/incasator care stie foarte bine ce se intampla acolo. De asemenea, in acest camping, pentru mine, a fost prima data cand am alimentat cu apa rezervorul avand “cismeaua” la 2 m de busonul de umplere! De asemenea, raspandite prin camping, sunt chiuvete cu apa curenta si scurgere pentru cei care stau la corturi sau nu folosesc dotarile rulotei cand isi spala vasele. Am inteles ca este o dotare noua si cred ca s-ar preta sa faca cel mai simplu si rapid umbrar posibil - este greu sa stai in soare sa speli vase dupa o masa copioasa. Despre putinele parti mai putin pozitive – as vrea sa fie mai mult sugestii pentru Iulian cu ceea ce poate imbunatati in camping – la chiuvetele de la toalete, dar si la dusuri, nu sunt montate polite. Nu este singurul camping unde unde ma lovesc de acest aspect. Eu port ochelari permanent si nu am gasit sa ii pun decat sus pe zidul despartitor dintre dusuri. La fel, la toaleta, daca m-as fi spalat pe fata nu as fi avut unde sa-i pun sau, si mai rau, unde sa asez pasta si periuta de dinti! Revenind la dus, ii sugerez sa puna cel putin o polita unde sa fie pus sapunul/gelul si alte acareturi necesare spalarii. Nu mai tin minte daca era o agatatoare pentru haine/prosop, dar cred ca am avut o problema sa imi agat si hainele si prosopul – eventual mai multe sau cel putin montate in doua locuri diferite din cabina. Sunt mici imbunatatiri usor de realizat care pot elimina un disconfort al clientului. De asemenea, cred ca i s-a mai facut aceasta sugestie in ceea ce priveste pomii (salcami?), eu m-am intepat de mai multe ori in spinii pe care acestia ii fac si cad uscati pe jos - adevarate cuie. Am fost incaltat cu gogosarii traditionali si totusi au trecut prin talpa groasa, dar moale. Hai sa zic ca aici impartim "vina"! Oricarui proprietar de camping (sau pensiune, de ce nu) ii sugerez sa foloseasca cel putin o data toate facilitatile si sa vada ce lipseste. Nu am nimic impotriva stilului spartan, dar lucrurile esentiale ar trebui sa existe si sa functioneze (apropo, cabina din dreapta avea blocata cheita de securizat usa in pozitia inchis). Una peste alta, desi suntem genul de turisti in cautarea privelistii, noi ne-am simtit bine in acest camping, Iulian munceste mult si are nevoie de incurajare. Pentru cei care nu pun pret prea mare pe privelistea de la fereastra rulotei, acest camping este unul onest, care ofera multe pentru pretul cerut. Desi nu-i cunosc situatia financiara, imi permit sa-i mai fac o sugestie, atat lui cat si altora care vor sa faca sau au facut deja un camping si inca sunt la inceput: sa obtina prin toate mijloacele o finantare pe termen foarte lung. Chiar daca isi amaneteaza viitorul, are certitudinea ca poate fi imediat in fata concurentei (acerba in acel colt de rai) si poate sa castige reputatie imediat, mai ales daca sunt gospodari. Iar atunci cand va termina creditul, va fi un proprietar de camping fara compromisuri, iar eu nu as avea ce sa mai critic! A, am uitat, si astfel termin intr-o cheie extrem de pozitiva vizavi de campingul lui Iulian: aici gasiti apa limpede, curata si cu gust bun, extrem de putin sarat. Cred ca este cel mai mare atu din zona, avand in vedere campingul unde am stat anul trecut si care avea apa de culoarea maro, extrem de sarata – dupa dus eram sarat de ma puteau linge cainii! Nu ma pot pronunta in privinta calitatii apei de la celelalte campinguri si cherhanale din zona. L-am intrebat daca s-a sistematizat zona – in sensul de alimentare a zonei cu apa de la o statie comunala – nu, sunt cateva puturi de mare adancime pe care el le-a forat pe terenul sau. Nu stiu daca si-a pus si statie de desalinizare, n-am apucat sa vorbesc cu el prea mult, insa faptul ca nu am simtit sarea, este un aspect extrem de placut. Fara legatura cu campingul, santurile pe care le-am vazut prin “sat”, sunt doar pentru traseele de curent electric si nu (inca?) pentru apa. Probabil ca acea zona nu va mai fi “un colt de rai” dupa instalarea retelelor de utilitati, din pacate, ca in orice alt loc unde patrunde “civilizatia”. Mda, nu e o nota prea optimista sa inchei relatarea. Felicitari, Iulian!
  36. 7 puncte
    Neața bună de la Milano, astăzi la împlinirea a 6 ani pe ForumRulote❗️🤗
  37. 7 puncte
    Am decis să merg înainte cu suportul moto pentru benă, exact cel din videoclip. Mai trebuia doar probată echipa Renault Master + rulota Fendt. Ca urmare, astăzi Volvo a luat o vacanță și am venit în noua formulă la Homoraciu. Testul a fost trecut cu brio, deci luni voi comanda suportul. N-am mai fost la Homoraciu, e foarte frumoasă livada, păcat că nu am prins pomii în floare. E un semi offcamping momentan, fiindcă în zona frumoasă dintre copaci nu e încă tras curentul, iar apa e la vreo 200 de metri. Însă peisajul compensează aceste mici neajunsuri.
  38. 7 puncte
    Salutare tuturor❗️🖖🏻 Având în vedere că acest concediu va fi ori în Grecia ori în Albania... încă duc tratative cu Betty 🤷‍♂️, am hotărât că va fi binevenită montarea unui MaxxFan în locul trapei 40/40 de deasupra patului, pentru că aerul condiționat ne cam agresează gâtul și... struguri-s acrii. Una peste alta, urmărind muuuulte postări cu MaxxFan-ul, am hotărât că acesta nu ne face nici gaură-n buget și ne și folosește, mai ales că merge pe 12v, în detrimentul unui AC care nu merge pe 12v, e scump și pe de-asupra... noi dacă folosim AC-ul... cum am mai spus, a doua zi suntem cu gâtul "în pioneze". De-asemenea... dacă tot ne-am pus pe cheltuială, am mai achiziționat un opritor pentru alimentele din frigider depozitate pe etajeră, un șampon dedicat pentru autorulote și rulote, o soluție de eliminat dungile negre (enervante, care se formează la scurgerile de pe acoperiș, care apropo l-am curățat ieri tocmai pentru a nu mai avea deocamdată astfel de probleme) hârtie igienica ușor solubilă în soluția pentru caseta wc-ului din camper și un set de cleme de fixare a lateralului copertinei Omnistore împotriva vânturilor laterale, care nu-l pot folosi, întrucât nu e pentru tipul de copertină uzuală la noi ci pentru cele de tip american care au și pe lateral, paralel cu copertina o bară de care se fixează curelușe cu arici ce se prind la clema atașată copertinei. MaxxFan-ul va fi montat la @Bogdan C.la Deva, unde voi face și verificările la gaz, 12v, frigider și a etanșeității.
  39. 7 puncte
    ... ce poti Drumuri bune tuturor.
  40. 7 puncte
    Bună dimineața de la Mănăstirea Săpânța!
  41. 7 puncte
    Gata, am promis poze când o ridic, iar asta s-a întâmplat joia trecută…ocazie cu care am și folosit-o pentru o iesire, la Bistrița, cu cățelușa la show. ca plusuri la prima strigare: ținuta de drum excelenta, e adevărat ca ma ajuta și mașina, dar fata de Bailey Pageant pe care am tractat-o vara trecută, se simte ca o pana. Nicio emoție in curbe. Paturile foarte confortabile. Bateria lifepo a fost o achiziție excelenta. Ca minusuri, insonorizarea parca mai slaba puțin fata de Bailey, iar baia….e miiiica rău. 🙈. Nu am folosit dușul încă, așa ca toaleta e suficientă totuși.
  42. 7 puncte
    Salutari ... din frumosul Landshut. Parcare imensa ptr autorulote. Taxe: 5 euro/24h. Utilitati: Da. Centrul vechi superb, cetatea din fata parcări + parcul / pădurea din jur, de vis. Pista ptr bicicliști, pe lângă Raul din spatele parcări, lungăăă,... As reveni oricând, in orice anotimp in acest oras. De la fata locului... Drumuri bune va doresc.
  43. 7 puncte
    Weekend plăcut prieteni !
  44. 7 puncte
  45. 7 puncte
    Salut, @Florin Smolnicki , Ce-mi vine pe moment: - faci curat si scoti tot din rulota (deci cu dulapuri goale, eventual o patura intr-unul dintre ele, exemplificativ, sifonier cu doar un umeras-doua din plastic, exemplificativ, fara tacamuri metalice-poate doar unele exemplificativ din lemn, la set); - echipament racordare/campare (furtun, cablu electric, bidon apa curata/murdara, cort rulota, treapta acces, scaun (mai solid, asa, ca pentru tavaleala, masa, felinar etc.); - un panou solar mic (daca ai) si neaparat izolarea bornei plus de la bateria de acumulatori. Eu as monta provizoriu o siguranta de 1 A langa borna, sa nu-i vina cuiva ideea sa bage un cui la vreo priza 12 V; - decuplarea sigurantei de la pompa de apa - din cand in cand faci cate un demo si atunci pui siguranta; - invelesti in folie pernele banchetelor si daca ai mocheta demontabila, asemenea, n-o scoate, sa nu arate prea spartan/neatractiv. Felicitari si succes! PS: reguli de intrare, scrise cu caractere suficient de mari: - nu sariti in interior, nu va suiti cu picioarele, nu intrati cu ghiozdane (pui un dulapior la intrare unde sa si le lase - acestea tinute in spate, vor zgaria cu fermoar/zdranganele metalice cam tot ce e lemn in interior).
  46. 6 puncte
    Ce pot spune?..... Da, chiar ma simt exceptional, am o conditie fizica spumoasa, sunt pro - viata sanatoasa, am o sotie minunata - care ma determina pana la extrem! Nu cred ca doar statutul de fost sportiv ma defineste ( atletism, volei, handbal, parasutism), ci chiar dorinta noastra comuna de a avea acces permanent - ori de cate ori putem evada din programul de angajati - catre tot ce ne putem rezerva minunat si sanatos - in natura... Ne place apa si tot ce tine de ea! IUBIM NEBUN APA! Suntem o apa curata! Ca o paranteza - uneori, in bagajul nostru, pentru doar cateva zile, vei putea afla, 2 corturi, profi - mereu ( din cele 6 ), o barca gonflabila - de 6 persoane, un SUP, accesorii de plaja, umbrele imense, scaune pliante, scaune gonflabile, sezlong pliant, masa, dulap bucatarie pliant, tinichele nenumarate pentru gatit, hamace, saci de dormit, aeroterma, perne, masa robusta plianta, folii de soare si sol, casca, si ham - pentru eventuale trasee montane de via ferrata, tot felul de giugubele mass-media, labe inot, masti pentru snorkeling, doua-trei genti cu haine de schimb, rulouri izopren - pentru fundul de cort, saltea gonflabila, statii radio - mereu incarcate, seturi de lumini de pom - pentru comfortul sufletesc nocturn, lampi si lanterne, prelungitoare... In afara de ce este posibil sa mai fi uitat, aproape mereu defilam cu motanul nostru - pentru care, bineinteles, avem absolut toate mofturile necesare. Cateodata, ne este necesar si ceaunul cu pirostrii si samovarul... Am luat de curand si o masina de spalat premium - pentru camping!... Nelipsita, camera de actiune / subacvatica. Va veni si o drona.... ........ Eiii!!! Iar pentru toate astea, sofez un Ford Focus II - 2007, cu un portbagaj foarte incapator pe capota. Realizati ca totusi este strigator la cer sa reusesc sa gestionez toate aceste necesitati de fiecare data... Iarna, e mai supla masina, pentru ca mergem la cazare, la plapumioara, dar tot e plina si asa. Nu demult, am mai adaugat la bagaje, inca un robot care nu mai lipseste aproape deloc - oriunde am merge. Este cam cat samovarul - si este cel mai corcolit bagaj. Acum, cred ca intelegeti de ce vreau.... de ce avem nevoie sa vrem, sa ne dorim o rulota! Si, pentru ca intelepciunea vine cu timpul, macar am recunoscut-o cand ne-a luminat aspiratiile. Cand vom fi pensionari, vom fi asi in teren (dealtfel, ca si acum ), dar cu o alta recuzita. Socotim din mers si vedem lumina de la capatul tunelului! Si avem intelepciunea sa le rostuim minunat! Gandim pertinent - si orice piedici vor apare, ne vom lua o rulota! Avem nevoie sa schimbam si masina! Iubire si intelepciune este.... restul, trebuie sa le dirijam spre noi! Pentru ca ne dorim imens de mult sa ne schimbam stilul de viata - atat cat vom mai avea de trait! Vrem sa plecam de acasa - in Martie - Aprilie, functie de capriciile vremii - si sa ne intoarcem prin Noiembrie..... Pentru noi, suna Dumnezeiesc!
  47. 6 puncte
    Producatorii de frigidere cu amoniac au luat in calcul situatia in care autovehiculul nu este asezat in boloboc. Deasemenea, sunt facute sa functioneze in mers, la deal sau la vale. Ele functioneaza fara probleme. Exista o singura situatie cand frigiderul se poate defecta. Pe partea unde este arzatorul cu cos si rezistentele electrice, amoniacul se incalzeste puternic. El urca pe teava si ajunge in zona aripioarelor de radiator. De acolo, curge liber, prin cadere gravitationala. Zona cu aripioare are o anumita inclinatie. Probleme apar cand inclinarea frigiderului este atat de mare, incat depaseste inclinatia acelei tevi radiator. In acesta situatie amoniacul nu poate curge si incepe sa fiarba in zona de incalzire. Prin fierbere amoniacul isi pierde din calitati si se poate depune ca un precipitat si sa se solidifice in zonele mai sensibile ale instalatiei.
  48. 6 puncte
    Urcand pe Transrarau, un caine s-a repezit dintr-o curte si m-a latrat, dupa care, la scurt timp, a devenit tovarasul meu de urcus vreo 10km, adica vreo ora. Un timp a fost si ghidus, fugea in fata pana nu ma mai vedea dupa cate un viraj, ma astepta si cum apaream, fugea iar inainte. Sus, am coborat in viteza aproape 1km spre Campulung Moldovenesc si m-am oprit pt ca gps-ul de bicicleta imi dadea drum impracticabil undeva in fata. Am decis sa ma intorc si pana sa intorc a venit intr-un suflet si tovarasul langa mine. Chiar m-a impresionat, eram convins ca a renuntat. Am urcat inapoi impreuna, apoi am coborat pe unde am venit si cu regret a trebuit sa imi iau la revedere de la el, n-avea cum sa tina pasul cu 50-60 la ora atata distanta. Dragalas foc, mai ca l-as fi luat acasa, dar nu mai stiam nici curtea de unde iesise. Si din pacate n-am avut nimic de mancare pentru el. In poza ma oprisem la un moment dat pentru ca in fata, la vreo 200m era o turma de oi pe margine cu cainii aferenti, si a venit si el langa mine, probabil se simtea mai aparat. La momentul acela mi-a creat o problama suplimentara, ma temeam ca pe el l-ar fi simtit mai repede, si daca pe mine m-ar fi atacat sau nu, pe el sigur da. Am avut noroc ca vantul sufla dinspre turma, apoi s-au indepartat de sosea iar noi ne-am continuat tovarasia.
  49. 6 puncte
  50. 6 puncte
    Bună dimineața! Vă urez tuturor colegilor să aveți parte de un Craciun fericit, cu liniste in suflet, cu multe sănătate! Sarbatori fericite!