Norvegia, iulie 2025

[Andrey 275]

TINDEVEGEN este un drum pitoresc care ajunge la o altitudine de cca 1300 metri. La început, inclinaţiile sunt foarte mari, drumul foarte îngust, iar curbele foarte stranse. Cred că e foarte dificil sau imposibil să nu agăţi o rulotă, cel puţin pe dedesub. Am văzut o platformă auto goală tractată de un suv care atingea în curbele de pe coborâre destul de mult.

Ne-am întâlnit cu destul de puţine maşini în cei 20-30 km pe care i-am parcurs. Ne-a impresionat faptul că am văzut vreo 5-6 familii cu copiii de câţiva ani care innoptau în corturi în acest , , pustiu”, desi spre dimineaţă temperaturile ajungeau pe la 8-10 grade.

Prin toate aceste drumuri şi locuri , , pustii” prin care am trecut, pe lângă peisajele şi multe alte minunăţii pe care le-am văzut, m-a mai impresionat ceva: foarte multe linii de tensiune. Toţi munţii sunt traversaţi de cabluri întinse pe stâlpi înalţi şi foarte înalţi.

[Andrey 275]

în urmă cu 11 ore, NRLaurentiu a scris:

@Andrey , na, a ajuns si pe topicul tau! 

 

Dupa eradicarea pornetului, se poate sterge si aceasta postare.

🤣  Asta e din cauza ca am protestat....

Cred ca tu ai trimis-o.... 😂

Sau vreun administrator....

Spune drept!🤐

[Andrey 275]

SKJOLDEN este un mic sat din Norvegia, situat pe linia traseului 55 (unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din Norvegia), aflat chiar la capătul celui mai lung fiord din lume – Sognefjorden (aprox. 205 km lungime). Prin urmare, este punctul cem mai interior al ţării unde pot ajunge vase mari de croazieră. 

 

 

[Andrey 275]

Ruta 55 este un alt traseu pitoresc al Norvegiei care atinge cea mai inaltă altitutide a unei şosele europene, anume 1434 metri.

 

 

[Andrey 275]

Am mai postat aici cateva poze si filmulețe:

https://youtu.be/5KX6Qr0AVSw?si=koBwHmN-0LT35O7K

 

[Andrey 275]

Foarte ciudate ultimele postari de pe acest forum. Probabil, administratorii au scapat situatia de sub control?! Ma intreb daca postarea de mai sus chiar este a lui VICTOR POLI care e membru de cativa ani buni aici si, pana acum, a avut postari serioase. Pentru o perioada de timp, pana se vor sterge postarile pornografice si pana cand ni se va spune ce s-a intamplat, voi renunta sa mai postez aici.

Imi pare rau! Este un site care imi este foarte drag, de aici mi-am luat primele informatii despre rulotism, insa, din pacate, postarile despre care vorbeam sunt foarte deranjante pentru mine.
Pe curand...

[Andrei.N 228]

@Andrey, felicitări pentru o vacanță reușită! Eu nu mă pot sătura să citesc despre aventurile altor colegi, mă inspir de la voi. 
La cat mai multe ieșiri superbe!

[Andrey 275]

La 27.09.2025 la 21:37, Andrei.N a scris:

@Andrey, felicitări pentru o vacanță reușită! Eu nu mă pot sătura să citesc despre aventurile altor colegi, mă inspir de la voi. 
La cat mai multe ieșiri superbe!

Îți mulțumesc pentru aprecieri! Nu sunt ajuns cu topicul nici la jumătatea vacanței. M-am oprit o perioada de timp din cauza postarilor pornografice puse pe acest topic. 

Nu consider moral sa continui pana nu sunt șterse. Am facut destul de multe apeluri pana acum la administratorul  (administratorii) forumului, nu prea s-au concretizat aceste apeluri. Sigur, nimeni nu are vreo datorie față de mine, personal. Însă cred ca e o datorie a administratorului sa administreze acest forum principial.

O sa mai aștept...

[Andrey 275]

Ok, să mergem mai departe!

 Briksdal este o limbă de gheață desprinsă din uriașul Jostedalsbreen – cel mai mare ghețar continental al Europei. Briksdal se revarsă ca o mare înghețată între pereți de granit, oprindu-se brusc într-un lac de un turcoaz ireal, născut din topirea sa lentă.

Drumul spre ghețar pornește din satul Olden (unde am înnoptat şi noi), o așezare mică și liniștită de pe malul fiordului, și urmează serpentinele văii până la Briksdalbre Fjellstove, poarta de intrare în lumea albă a gheții. De aici, călătorul are de parcurs aproape trei kilometri pe jos – o plimbare ușoară, presărată cu cascade, mușchi verde și priveliști de poveste. Cei mai puțin dornici de efort pot urca într-un mic vehicul electric, botezat cu umor „troll car”, care urmează aceeași potecă.

 

[Andrey 275]

De la Briksdal, am plecat către Hellesylt, de unde avea să ne îmbarcăm pe ferry pentru a străbate faimosul fiord Geiranger.

 

[Andrey 275]

Geiranger este unul dintre cele mai spectaculoase fiorduri ale țării, inclus în patrimoniul mondial UNESCO din 2005. Are aproximativ 15 kilometri lungime și este o ramură a marelui Storfjord. Este înconjurat de munți abrupți care depășesc 1.000 de metri înălțime. Din versanți se prăvălesc numeroase cascade, dintre care cele mai cunoscute sunt:

De Syv Søstrene (Șapte Surori) – șapte șuvoaie paralele care coboară direct în fiord;

Friaren (Logodnicul);

Brudesløret (Voalul Miresei) – o cădere de apă mai subțire, care creează o perdea fină de vapori.

Călătoria cu ferry pe acest fiord a fost destul de scumpă, cred că am plătit vreo 200 euro, însă a meritat. Peisajele mi-au adus aminte de de cele ale noastre, de la Cazanele Dunării. În una din poze am încercat să surprind o formațiune stâncoasă antropomorfă care iarăși mi-a amintit de Cazane, și anume de chipul lui Decebal.

[Andrey 275]

„Drumul Vulturilor”, cum îi spun localnicii și turiștii deopotrivă, este una dintre  spectaculoasele șosele ale Norvegiei. Oficial poartă numele Ørnevegen, adică Drumul Vulturilor, și leagă localitățile Geiranger și Eidsdal, șerpuind pe versanții abrupți ai fiordului Geiranger.

Pe o distanță de doar opt kilometri, drumul urcă vertiginos de la nivelul mării până la peste șase sute de metri altitudine, desenând pe munte un șir de unsprezece curbe strânse. Construit în anii ’50, el face parte astăzi din Ruta Turistică Națională Geiranger–Trollstigen, una dintre cele mai frumoase din lume.

De-a lungul serpentinelor, priveliștea se deschide tot mai mult: jos, satul Geiranger pare o miniatură așezată între ape și păduri, iar fiordul strălucește în nuanțe de albastru și argintiu. În depărtare se zăresc cascadele Cele Șapte Surori, coborând ca niște fire de mătase de pe stâncile golașe. În vârf, la punctul de belvedere Ørnesvingen, o platformă suspendată deasupra prăpastiei oferă o panoramă amețitoare asupra întregului peisaj.

Se spune că drumul și-a primit numele de la vulturii care obișnuiau să planeze deasupra stâncilor, profitând de curenții de aer cald ce se ridică din fiord.

[Mihai-Arad 4.016]

Salut @Andrey 

 

Vreau să îți transmit întreaga mea apreciere pentru prezența ta activă și constantă.

Postările tale din Norvegia nu sunt doar o adevărată încântare vizuală, ci și o sursă de inspirație și informație pentru toți pasionații de drumeții și explorări.

Fotografiile tale surprind cu o sensibilitate aparte frumusețea dramatică a peisajelor nordice – de la fiordurile impunătoare, la cărările care par să ducă direct spre cer. Iar descrierile traseelor pe care le parcurgi sunt atât de detaliate și bine scrise, încât mă faci să simt că sunt acolo, pas cu pas, alături de tine (voi!).

Nu mai "măzgali" fotografiile, oricum nu ne dam seama cine-i in imagine. Crede-mă!

Prin ceea ce împărtășești, nu doar că ne ajuți  (mă ajuti personal) să descoperim locuri deosebite, dar contribui și la consolidarea forumului, unei comunități vii, unite de dragostea pentru natură și călătorii autentice.

Este o bucurie să avem alături oameni pasionați, care știu să transforme fiecare aventură într-o poveste captivantă.

Îți mulțumesc, încă o dată, pentru tot ceea ce aduci în acest spațiu.

Așteptăm cu nerăbdare următoarele tale postări!

 

Drumuri bune !

[Andrey 275]

Îți mulțumesc și eu, la rându-mi, pentru aceste aprecieri! Ca orice om normal, mă simt minunat atunci când pot fi de folos oamenilor, dar și când alte persoane îmi împărtășesc pasiunea.

Am o mică părere de rău, întrucât mi se pare că, în ultimul timp, forumul nostru este într-o oarecare decădere, în ceea ce privește postările, și, probabil, vizualizările. Sper ca, prin postările noastre, să reușim o oarecare revitalizare a acestor pagini. Mi-aș dori ca cei din echipa de administrare să reușească să fie mai grijulii cu toate amintirile, întrebările, răspunsurile și aprecierile noastre. Poate se gândesc să își lărgească echipa și să mai ia alături de ei dintre membrii activi, mai ales pe cei din ultima perioadă, cum ești tu (Mihai-Arad), NRLaurentiu sau alții. M-aș fi autopropus chiar și pe mine, însă sunt destul de stângaci în ceea ce privește administrarea unei pagini web (dacă m-am exprimat corect), așa că m-aș opri la a semnala unele postări pe care le consider nepotrivite.

Ii multumesc încă o dataă lui Fejer Antal. Pe curând!

[Andrey 275]

Dar să continuăm...

De la Drumul Vulturilor, am plecat către Drumul Trolilor. Prin imaginile de mai jos (o parte din ele) în cerc să arăt simplitatea scandinavilor care, de multe ori, este atât de încântătoare.

[Andrey 275]

A urmat Drumul Trolilor despre care am făcut o scurtă prezentare în prima parte a topicului. Dacă e vreo imagine pe care am postat-o și la început, îmi cer scuze.

[NRLaurentiu 2.051]

Un fel de Transfagarasan pe steroizi! 

 

Vad si o Adria rotunjita lasata pe acolo, deci se poate si cu rulota! 

[Andrey 275]

Am intalnit si rulote mai mari decat Adria pe care ai vazut-o mai sus. E adevarat, putine, dar am vazut. Deci, se poate si cu rulota, curbele nu mi s-au parut foarte stranse aici. Cred ca ale noastre, din Cheile Bicazului, sunt mai stranse.

[Andrey 275]

ATLANTIC ROAD este drumul ce traversează un arhipelag format din mici insule și stânci legate prin 8 poduri, cel mai faimos fiind Podul Storseisundet, care are o formă curbată și pare să se  prăbușească. Este spectaculos, însă am fost mai impresionat de Drumul Trolilor sau al Vulturilor.

[Andrey 275]

TRONDHEIM cred că este al treilea oraș ca marime al Norvegiei, după Oslo și Bergen. Arhitectural, este destul de asemănător cu Bergen și Stockholm (Suedia), însă nu la fel de vizitat de turiști. 

Catedrala din Trondheim nu se impune prin stridență, ci printr-o gravitate care pare să fi crescut odată cu piatra. Este cea mai nordică catedrală medievală din lume. Ridicată pe locul unde, potrivit tradiției, a fost îngropat regele-sfânt Olav Haraldsson, edificiul domină orașul fără a-l domina cu forța, ci cu o tăcere adunată în aproape o mie de ani de istorie.

Aproape la fel de mult ne-a impresionat pe noi, adulții, și Vitensenteret, un loc unde știința devine joacă, iar joaca, învățare. Pentru copii, a fost extaz. Nu e un muzeu în sensul clasic, cu vitrine și tăblițe reci, ci un spațiu viu, unde copiii pot atinge, construi, învârti, aprinde, experimenta. Totul e gândit ca un dialog între curiozitate și descoperire. De la experimente de fizică și electricitate până la zonele în care poți desena cu lumină sau programa roboți, fiecare colț te invită să înțelegi lumea cu mâinile, nu doar cu mintea. 

[Andrey 275]

Din Trondheim am plecat către Cercul polar. Peisajele încep să vorbească singure.

[Andrey 275]

Cercul Polar de Nord (în engleză Arctic Circle) traversează și Norvegia, fiind o linie imaginară situată la latitudinea de 66°33′ nord. Cel mai cunoscut loc de trecere este în apropiere de orașul Mo i Rana, unde există și o piatră de hotar turistică numită Polarsirkelsenteret (Centrul Cercului Polar). Parcare de la acest loc este destul de generoasa, putând găzdui sute de camperuri. Pe lângă magazinul de suveniruri bine aprovizionat și cu multe animale împăiate (bucuria copiilor) există și un restaurant. Prea multe, nu ai ce face aici, însă e păcat să nu oprești măcar pentru câteva poze, dacă nu și pentru suveniruri.

[Andrey 275]

După ce am trecut de Cercul Polar, drumul a început parcă să respire altfel. În față se deschidea Lofotenul — poate cea mai impresionantă destinație a Norvegiei, un loc unde frumusețea pare sculptată de vânt și lumină. Până să ajungi în arhipelag, șoseaua te poartă printre munți abrupți, lacuri tăcute și golfuri adânci, unde fiecare cotitură aduce o altă priveliște ce te obligă să încetinești. E o călătorie care nu se măsoară în kilometri, ci în clipe de uimire.

[Andrey 275]

Arhipelagul Lofoten este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Norvegia, o combinație aproape ireală între stânci ascuțite, ape turcoaz și sate pescărești colorate, risipite pe insule legate prin poduri. Drumurile șerpuite și podurile te poartă prin locuri ca Reine, Å (da, acesta e numele complet al satului), Svolvaer sau Henningsvaer — fiecare cu un farmec aparte, fiecare părând un capăt de lume.

În prima noapte ne-am oprit in CAMPING SKARUNGEN,  care nu e doar un camping, ci e un colț de lume unde liniștea are ecou. Așezat între mare și munte, lângă satul Kabelvåg, locul pare decupat dintr-o poveste nordică. Când ajungi acolo, te întâmpină aerul rece, curat, și un orizont care nu se termină niciodată: în spate, vârfurile ascuțite ale munților Lofotenului, iar în față, apele albastre ale fiordului, netede ca o oglindă.

Am incercat și să pescuim, însă norocul ne-a surâs în alt fel, prin priveliștele neașteptat de încântătoare.

[Andrey 275]

Svolvær, poarta de intrare a Lofotenului,  este principalul oraș și centrul administrativ al arhipelagului Lofoten. Se află la aproximativ 170 km nord de Cercul Polar și are o populație de circa 4.500 de locuitori.

Pentru noi, principala atracție a fost Lofoten War Museum – cel mai mare muzeu din Norvegia dedicat celui de-al Doilea Război Mondial, cu uniforme, arme și documente originale. Muzeul se află în centrul orașului Svolvær, la câteva minute de mers pe jos din port.  Colecția este privată, dar este considerată cea mai mare și mai complexă expoziție dedicată celui de-al Doilea Război Mondial din Norvegia.

 

Cele câteva săli sunt pline până la refuz cu uniforme, medalii, arme, fotografii, documente, echipamente militare și chiar obiecte personale ale soldaților din ambele tabere. Printre cele mai remarcabile exponate:uniforme originale ale soldaților germani, norvegieni și aliați; simboluri naziste (steaguri, insigne, decorații și chiar globuri pentru Crăciun), expuse în scop documentar; colecții de arme și echipamente de comunicație; documente  și corespondență de război, precum și biecte personale care arată viața cotidiană a oamenilor în timpul ocupației;

De ce există un astfel de muzeu aici? 

Pentru că regiunea Lofoten are o semnificație specială în istoria războiului: În martie 1941, a fost scena Operațiunii Claymore, o misiune britanică și norvegiană de comando care a atacat instalațiile germane din insule, a distrus fabrici de ulei de pește (folosit ca sursă de glicerină pentru muniții) și a capturat coduri secrete ale naziștilor. A fost una dintre primele acțiuni importante ale rezistenței norvegiene și un moment-cheie pentru moralul Aliaților. Muzeul explică aceste evenimente prin hărți, fotografii și mărturii, oferind o imagine clară a vieții sub ocupația germană în nordul arctic.

Noi am fost foarte impresionați de acest muzeu care nu are o suprafață foarte mare, însă este foarte condensat.