Clasament

Apropiindu-ne de NORDKAPP, drumul pare să nu mai ducă nicăieri. Se urcă lent, printr-un peisaj tundric, aproape gol, unde vântul își face propriile legi și unde fiecare curbă îți dă impresia că ai ajuns la marginea continentului. Apoi, brusc, asfaltul se îndreaptă spre o platformă largă, tăiată în stâncă, iar oceanul apare jos, la peste 300 de metri sub tine, un plan infinit de apă gri-albastră. În față, solitar, stă globul metalic — simbolul Nordkapp-ului. Nu impresionează prin dimensiune, ci prin ideea pe care o reprezintă: e punctul în care omul a simțit nevoia să marcheze sfârșitul drumului, „capătul Europei”. Totuși, când te apropii de el, cu vântul împingându-te din lateral, nu te mai interesează detaliile tehnice. Simți doar că ai ajuns într-un loc extrem. Sub platformă se află Nordkapphallen, un complex modern, îngropat parțial în stâncă, unde turiștii intră pentru a scăpa de frig, pentru un film panoramic de câteva minute sau pentru o cafea băută în fața unui geam uriaș care dă spre Marea Barents. Nu imi mai aduc aminte cât am plătit inttrarea, însă îmi amintesc că nu a meritat. Adevărata experiență nu este în interior, ci afară, în sunetul continuu al vântului sau a razelor de soare care te mângâie ușor în puținele momente senine.

Felicitari! Cablurile ar fi trebuit protejate cu un copex. In timp se vor rascoace.