Clasament

Deși mai aveam de mers pana la Capul Nord, inca din prima seară, când am ajuns in zonă, mi-a dispărut gândul că as fi mers degeaba aproape 1000 km, urmând sa ma si întorc. Pustiul tundrei are un farmec aparte. E ceva asemănător, dar superior, trăirii aceleia pe care o ai când ai ajuns in vârful unui pisc de munte. Eu asa am simțit. Ziua 20, 19 iulie, sâmbătă Din locul in care am rămas peste noapte, plecam spre Nordkapp. Pietrele încep sa ia locul vegetației de tundra. Ajungem si la punctul final. Patim 150 nok pentru camper si câte 15 nok de persoană pentru a intra intr-o parcare imensă in care nu poți rămâne mai mult de 5 ore. Dar, timpul este suficient. Exista un centru, o clădire cu parter, etaj, si vreo 2 sau 3 nivele in subsol in care este amenajat un cinema, un restaurant si un bar, un asa-zis muzeu, o capela de rugăciune si un magazin de suveniruri. Am platit vreo 7-800 nok pentru astea, însă vă spun sincer, nu merită nici macar 100 nok. Revenind afara, ne-am plimbat pe faleza care margineste capatul lumii civilizate. Uitandu-te de sus la mare, crezi ca aceasta este la o arucatura de piatră. In realitate, sunt peste 300 m. Senzația pe care am avut-o a fost ca am ajuns la capatul lumii... Ne-am pozat ne-am filmat si am revenit in parcarea unde rămăsesem cu o noapte înainte. Ziua 21, 20 iulie, Duminică Ne-am trezit tarziu, cu gândul de a coborî fie in Stockholm, fie in Oslo. Dar soarelw era atât de plăcut, incat ne-am mai intors o dată la Nordkapp pentru a retrăi sentimnetul de ajungere la capatul lumii. Întâmplarea face ca aici ne-am întâlnit cu un echipaj de camper din Constanța. Ei veneau din Finlanda, (venise de acasa prin tarile baltice) si urmau sa coborâte prin Norvegia. Am facut schimb de păreri si impresii. In urma acestora, am hotarat sa mergem in Rovaniemi, orasul lui Mos Craciun. Din Nordkapp si până la Mos Craciun sunt vreo 700 km. Vreo 500 ii parcurgi printr-o padure de conifere prin care mai întâlnești la câțiva zeci de km câte 2-3 case sau câte o asezare umana cucate un peco sau un market. Si, iată-ne ajunși aici:

Ziua 19, 18 iulie, vineri Ne-am pornit mai departe, spre nord. Am mai oprit in supermarketuri de unde am luat somon si carne de balena. Somonul este, parca, puțin diferit fata de cel de la noi, in sensul ca ar fi mai gustos. Balena, când e crudă, miroase puternic a mare, a peste. Când e gătită pe grătar, e foarte asemănătoare cu vita. Ușor, ușor, peisajele se schimbă către nord. Vegetația inalta dispare treptat, lăsând locul tundrei. Cu vreo 100 km inainte de Nordkapp, apr si primii reni.

Pe la 11.00 am plecat pe traseu. Din parcare am mers pe jos cca 1.5 km. Punctul de intrare pe poteca este la capatul sudic al primului tunel când te îndrepți din parcarea de mai sus către nord. Adică mergi din parcare pe jos psre nord si când dai de tunel, o iei pe lângă el prin dreapta si la câțiva zeci de metri dai de întrarea pe traseu. Nu stiu din ce cauză, însă acest traseu nu este semnalizat corespunzător, in sensul ca din masina nu îți poti da seama unde incepe, nefiind vreun indicator. Oare din cauza faptului ca traseul este foarte aglomerat?! Se poate... Urcușul numără 1978 de trepte pe o distanta de 1.1 km, si o înălțime de pana in 500 metri. Pare ușor, dar nu e așa. Treptele sunt făcute din piatră naturală si nu sunt toate la fel. Pe margine nu e nicio balustradă. Trebuie multă atenție, răbdare si voință. Ne-am intors in parcare pe la 17.00. E drept ca am stat sus peste o oră pentru am mâncat puțin pe o stanca si, mai ales, pentru a admira peisajele. Nu va închipuiți ca sus e vreun platou ca pe Ceahlău sau la Babele. Locul e destulde stramt.