Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 18.03.2021 în toate secţiunile
-
11 puncteSalutare prieteni ! Mie personal, restricțiile impuse de pandemie anul trecut nu mi-au stricat planurile de concediu ( concediul soției ), așa că am reușit să facem traseul propus cu ceva timp in urmă, care să includă si marea și muntele. Am impărțit cele două săptămâni în 3 locații și am urmat traseul Letca Nouă - Vadu -Curmătura Ștezii (jud. Sibiu) - Hatod ( jud. Covasna) si retur la Letca Nouă...in total cred că in jur de 1700 km, n-am stat să calculez. La Vadu am ajuns din pacate seara, dupa ce se intunecase. Am intârziat pentru că m-a lăsat alternatorul pe autostrada in apropiere de Fetești și până am rezolvat problema am pierdut aproape jumătate de zi intr-un service... In fine, același drum prost din sat și până la locul de campare, aglomerație față de alti ani când cel mai apropiat echipaj se afla la câteva sute de metri, dar asta e am zis. Oamenii n-au mai ieșit afară și au preferat litoralul românesc. Ne-am instalat cât de cât pentru că se lasase intunericul, urmând să continuăm a doua zi ce mai aveam de aranjat. Vremea a fost frumoasă toată săptămâna, poate chiar prea cald față de cum mi-aș fi dorit eu. Ca să stăm liniștiți, am achitat și taxele pentru permise online de acces în biosfera Delta Dunarii atat pe persoană, cât și pentru mașini. Am avut parte și de o surpriză placută, pentru că am avut placerea să-l cunosc pe colegul și de atunci prietenul @George B, și cu care abia astept să ne revedem pe undeva și să mai bem o țuică... Acum poze și dacă sunt intrebări va raspund cu placere
-
6 puncteSalutare prieteni ! Vreau să vă informez despre o ofertă atractivă zic eu, pentru cei care vor să-si schimbe vechile butelii din metal de pe rulota sau camper, cu unele mult mai ușoare din material compozit in sistem buy-back. Se oferă un discount de 100 lei la predarea unei butelii fară guler, astfel că butelia din compozit se poate achizitiona cu 350 lei. Sau 180 lei la predarea uneia cu guler și se mai plăteste 270 lei pentru achizitia noii butelii din compozit. Detalii mai jos... https://auto-rulota.ro/tehnice/livrare-gratuita-la-domiciliu-butelii-de-gpl/
-
5 puncte
-
4 puncteOarecum sătui de soare și plajă, de la Vadu am plecat spre răcoarea muntelui. Punct final Curmatura Ștezii din județul Sibiu, locație off-camping în care am mai fost și ne-am simțit bine de fiecare dată. Ne-am pus in miscare dimineața pe la 08.30 si am ajuns in jur de ora 17.30. Drum pe care l-am facut dintr-o bucată, oprindu-ne doar să bagăm motorină si sa mergem la toaletă... Aici ne-am regăsit cu câțiva prieteni, pri tre care și gazda @Dan Armeanu , căruia îi mulțumim incă o dată pentru ospitalitate. Din păcate după două zile vremea s-a stricat, a inceput să plouă torențial și am fost nevoiți să ne punem în mișcare mai devreme spre urmatoarea locație, din jud. Covasna. Va urma...
-
4 puncteSalut Daniel rog mutare postare in “ce am mai achizitionat pentru rulota mea” nu reusesc sa scriu acolo. Acum ca tot veni vorba de Jumbo pentru cei care nu au lumina in magazia din fata a rulotei sau nu vor sa se complice cu tras fire lampă 12v etc, am gasit un tip de lanterna sa i zicem asa cu baterii si senzor de miscare, care face toti banii 😆 cei 15 ron.Este foarte utila si se prinde foarte usor, nu trebuie gaurit nimic, are un magnet cu adeziv pe care il prinzi de rulota si lanterna se fixeaza pe magnet avantaj ca o poti folosi si in alta parte daca este cazul.Las pozele sa lumineze. Numai de bine la toata lumea.
-
4 puncte
-
4 punctevreme inchisa si racoroasa ,dar sa fim optimisti si cu soare in suflet .Sa aveti zile usoare in continuare !
-
4 puncteBună dimineața! La Sfântu Gheorghe în continuare ninge câteva ore după care plouă. O zi de joi ușoară să aveți!
-
3 puncteDetin o Knaus din 2005 , este a doua rulota , prima a suferit niste traume , s-a dezmembrat pe drum. Am facut achizitia cam acum 9 luni , era simpla , fara dotari wow ceea cu nu imi placea , asadar m-am apucat de bricolat. Am montat urmatoarele : Panou solar de 380W Acumulator SBF 190Ah Mppt 30A Invertor de 4KW 2 televizoare smart Decodor Antena satelit automata Iluminat led Incalzire in pardoseala Siroco pe motorina in locul sobei pe gaz care nu functiona 90% din timp Frigider cu compresor pe 220V in locul celui nu prea functional si urat mirositor pe gaz Aer conditionat de 9500BTU in locul sobei pe gaz Cuptor cu microunde pompa cu debit ceva mai maricel si presostat (pompa defecta si presostatul lipsea) Schimbat bateriile dela baie , bucatarie , dus cu unele noi Reparatii la mover
-
3 puncteFoarte util articolul ! Mulțumim @Daniel P! Sperăm ca în cel mai scurt timp să împânzească toată țara cu puncte de schimb și să pună pe piață și buteliile la care făcea trimitere și @Bogdan C..
-
2 puncte@Daniel P @Alex.lefterica @Ursu Florin @Fejer Antal @Ciprian Mirescu multumesc frumos pentru urari. Daca aveti intrebari sau pot ajuta cu ceva , intrebati fara frica aici sau la telefon si va ajut oricand. Pe forum intru seara , ziua sunt la atelier.
-
2 puncteSalutare, la Brasov ninge de 2 zile, acum s-a oprit, dar prognoza arată ca pana sapt viitoare iarna nu pleacă
-
2 puncte
-
1 punctBine v-am gasit si multumesc de accept. Sunt electronist , electrician de meserie. Repar masini dar si reconditionez/fac instalatii electrice pentru rulote, autorulote si conversii. Imi place ceea ce fac si ajut pe toata lumea cum pot. Detin un Knaus din 2005 , echipat cu de toate , unele necesare altele de moft. Pot pune si poze la cerere.
-
1 punctBuna ziua, Azi am schimbat bateria de la Touareg-ul meu. Inca mergea, inca pornea si dupa o saptamana iarna, dar am simtit-o ca invartea mai greu motorul dupa 7-10 zile de nepornit. Am facut test de baterie la mine la service, are peste 50% capacitate pornire, deci este inca buna de folosit la rulota. O donez cu drag oricarui coleg rulotist care are nevoie. Trebuie ridicata din Otopeni azi sau de marti. Bateria este mare, grea, are 105 Ah. Sa ne auzim cu bine. PS. Primul venit primul servit.
-
1 punctFelitări și toată stima pentru munca depusă si rezultatele pe măsură! Acum că ți-ai amenajat-o pe gustul tău, nu pot să-ți urez altceva decât drumuri bune și vacanțe minunate!
-
1 punct
-
1 punctSalutare, in perioada de vara se gasesc la Jumbo butelii compatibile(450g) la pretul de 15lei, pentru cei ce nu folosesc des gratarul sau nu vor complicatii este o optiune.
-
1 punctPpfffffuuuuuuiiii ce poftă de mare mi-ai făcut ! Anul acesta cred că vom "servi" și noi Vadu că e tare fain. Mulțumim Daniel !
-
1 punctDin articol reiese că se va putea și asta, cu adaptor (tot de la ei), pentru alimentare directă de la pompa gpl.
-
1 punctFoarte interesant. Ar merita discutat cu furnizorul daca nu de pot monta si supape de alimentare, intrand astfel in legalitate la incarcarea buteliilor, trasformandu-le tot odata in rezervoare de gpl.
-
1 punctEu am asa ceva de vreo 2-3 ani, nu sunt sigur ca e la fel dar tot din fibra este... si chiar e foarte usoara si ce e cel mai important vezi prin ea cat gaz mai este... Daca vor venii si in Prahova as schimba-o si eu cu una noua daca e la fel... Pentru cei care doriti detalii, aceasta este site-ul oficial al firmei http://www.etagas.ro/ care comercializeaza si incarca aceste butelii de care spune @Daniel P in primul post.
-
1 punctSalut Daniel interesanta si foarte utila informatia, vom scapa de greutatea celor doua butelii din magazia din fata si vom echilibra mai bine greutatea pe carlig.Poate cu timpul vor deschide si prin Ploiesti ca suntem destui cu melcii in spate. Numai de bine la toata lumea.
-
1 punctRevin cu câteva poze facute de un prieten în urmă cu 2 ore la Bușteni pe valea Cerbului la cabană.
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

