Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 10.03.2021 în toate secţiunile
-
14 puncteMă tot intrebam pe unde imi intră apa in rulotă ori de câte ori mă prindea ploaia pe drum. In staționare n-aveam nici o problemă, dar când ploua si eram in deplasare cu rulota, pentru mine era un coșmar. Ajungeam la locul de campare si in loc sa ma relaxez cu o bere, trebuia să scot mocheta afară să se poată usca. La revenirea din concediu de anul trecut, am identificat in sfârșit problema. In urma unei explozii de acum câtiva ani, s-a spart evident și podeaua rulotei pe care am reparat-o la vremea respectivă si am descris operațiunea la momentul respectiv in Reparatie podea rulota. Singurul loc pe care nu-l verificasem era carenajul de plastic de deasupra roții, imposibil de observat dacă nu dai roata jos. Când am revenit din concediu, am dat ambele roți jos si așa am observat că unul din cele două carenaje era spart... așa că apa aruncata de roată in timpul mersului, patrundea pe acea spartură in rulotă, ca la ea acasă. Am demontat aripa, apoi carenajul respectiv prins din fabrică cu ajutorul unor capse care unele au putut fi scoase, altele mai ruginite s-au rupt. L-am spalat, am apropiat marginile spărturii si le-am lipit provizoriu cu un letcon. Apoi am aplicat cu pensula rașină și fibră de sticlă atat pe interior cat si pe exterior, fiind acum mai rezistent decat a fost din fabrică. Găuri pentru holzșuruburi pe margine, pentru că aveam i-am aplicat si două mâini de vopsea clor-cauciuc, sikaflex 11 FC si l-am prins inapoi de podea, rezolvând definitiv problema care mi-a dat atâta timp batăi de cap. Numai bine tuturor si vacanțe frumoase!
-
11 puncteSalutări prieteni ! Săptămâna trecută am reușit să finalizez suplimentarea sistemului fotovoltaic de la Letca Nouă. Am mai achiziționat 9 panouri de 250 W si am trecut de la vechiul sistem pe 24 V la unul nou pe 48 V ( invertor hibrid de 5,5 Kw, cu incarcare 100 Amperi, MPPT, 4 baterii de acumulatori pe gel a câte 200 Ah și panouri cu o putere totală insumată de 4000 W ). Ca să mă mai folosesc de vechile baterii un timp, am păstrat și vechiul sistem care funcționează cu un invertor de 3 kw și 8 baterii de 100Ah, exclusiv pentru iluminatul exterior. Mai am câte ceva de aranjat, de pus la punct, dar am vrut să-i dau drumul mai repede și acum sistemul este funcțional. Acum pot să spun că am o oarecare independență energetică si această problemă a fost rezolvată.
-
6 puncteSalut cu drag pe toti membrii acestui site , oameni inimosi cu iubire de natura si cu o dorinta de a-si petrece timpul liber intr-un mod cit mai placut ! M-am gindit sa va anunt ca mi-am schimbat rulota Burstner( am vindut-o ) si am cumparat o englezoaica tip Bailey Ranger 460/4 , foarte bine intretinuta si care mi-a placut mult pt.modul compartimentarii , faptul ca poseda mover cu telecomanda , facilitind mult manevra de parcare ; Am studiat putin documentatia ei si pot da acum ceva sfaturi privind aceasta rulota , bineinteles pt.cei care doresc ! Sunt foarte multumit de ea , cu exceptia frigiderului si a faptului ca acum citeva zile m-am " trezit" cu o fisura in geamul fata ( de la protap) in partea dreapta sus , deci va trebui sa-l schimb !
-
3 puncteSalutare, eu am inlocuit becurile 2 buc C5W din lampa iluminat exterior cu becuri led Osram care consuma foarte putin si lumineaza foarte bine. Am un link de unde le-am cumparat si unde gasiti si piese auto la preturi foarte bune: https://targuldepiese.ro/bec-lumini-interioare-osram-6418dwp-01b-tdpid-914254.htm Numai bine!
-
3 puncte@Dorin Pestereanu Mai bine mai tarziu decat niciodata. Poate ne spui si ce destinatii deosebite ai descoperit in acesti aproape 6 ani de cand ai venit pe Forum printre noi. Multa sanatate si drumuri line pe plaiurile patriei. Cu stima, al tau tiz.
-
3 puncteMultumesc ... ma bucura si entuziasmeaza raspunsurile voastre si foarte buna ideia de a ma ocupa intai de partea electrica .... o sa va tin la curent si foto cu derularea proiectului ... asta pentru a-mi da idei la ce si cum sa procedez. ... Abia astept remedierea vremii.Am o casuta la 20 km de Bucuresti unde pot face lucrarea dar nu am spatiu acoperit, asa ca mai astept.
-
3 puncte
-
3 puncteoameni buni! Vreme extrem de urâtă azi la Letca Nouă. Plouă, bate vântul tare și + 2°C la ora asta.
-
3 puncte
-
2 puncteNu merge treaba fara pahărelul aferent alaturi @Bogdan C. Apropo de cele 44 de ieri, m-am luptat eroic sa le dovedesc până azi-noapte in jur de ora 01.00 si n-am reușit...m-au dovedit ele pe mine
-
2 puncte
-
2 puncte
-
2 puncte
-
2 puncteDe la colierul fluture la power grip: Par foarte bune, tocmai am mai dat comanda pt doua seturi.
-
1 punctSalutari ! Masina de baza este un Citroen Jumper din 2011 , 120cp , l4h3 , 215000km cu 5 locuri inscris in acte . ( duba am cumparat izolata cu vata si pereti de placaj dar am desfacut tot pentru a reface de la zero ) M-am documentat mult , am suprapus informatiile cu nevoile familiei ( 2 adulti + 2copii ) si planurile sunt 90% finalizate. Din Decembrie am inceput achizitionarea accesoriilor si asteptam cu nerabdare vremea buna pentru a putea lucra afara . Pe scurt proiectul arata asa : -dupa randul doi de scaune ( 2 buc ) vine o baie cu o tavita de 100x70 in care va fi si o chiuveta si wc portabil -dupa baie este loc de un dulap lat de 30cm -iar dupa dulap raman 140cm pentru un pat etajat (pentru 4 persoane ). La inceput planul a fost ca patul de jos sa se transforme in 2 banchete si o masa iar cel de sus ar fi fost cu lift ( piese achizitionate dar probabil se va renunta la lift ) . Solutia cu doua paturi fixe si doua saltele ikea se pare ca vor fii solutia cea mai simpla si confortabila . -pe partea dreapta intre pat si usa culisanta va veni bucataria ( frigider 220v , plita , chiuveta ) -pe partea electrica planul e : 2 baterii pe gel 150A , panou solar 500-600w -izolatia : placi insonorizante , armaflex de 12mm si 9 mm si probabil vata bazaltica . -mobilierul sipci de lemn si placaj ( probabil placaj de albasia ) .
-
1 punctfibra nu are moarte in cazul acesta ! Nu am probleme dar cand schimb amortizoarele comandate ma uit si la carenajul rotilor
-
1 punctDoar am citit pe undeva, la un moment dat, iar acum vazand panourile, mi-am adus aminte si ti-am spus. Daca stiai deja de treaba asta si ai luat-o in considerare, atunci treaba este buna.
-
1 punctSunt inclinate la 32 grade, deși cam la 45 ar fi trebuit ca si medie. Dar ce câștigam iarna, pierdeam vara...ori pe mine ma intereseaza sa producă mai mult vara pentru că atunci am cel mai mare consum. In plus, ridicându-le mai mult le expuneam si mai tare la un posibil vant puternic dinspre nord. Multumesc pentru observație!
-
1 punctFelicitari, dar: panourile nu trebuiau montate ceva mai inclinate? Din cate stiu eu, este vorba de ceva legat de latitudine (parca unghiul trebuie sa fie egal cu latitudinea), iar in Romania ar fi undeva la 45-46gr. Calculator unghi panou fotovoltaic
-
1 punctDaca sasiul rulotei este Al-Ko, atunci amortizoarele gasite la Exis sunt ok. Daca este alta marca, s-ar putea sa nu se pupe, dar Chateau sunt majoritatea pe Al-Ko. De cele asa zise universale, nu te sfatuiesc sa le incerci, nestiind ce sarcina maxima suporta. Bafta!
-
1 punctBanda gri din ultima poză este garnisajul aripei rulotei, care impiedică patrunderea apei si protejează holzșuruburile cu care se fixează aripa. Nu am montat-o eu, așa e din fabrică
-
1 punct
-
1 punctCe să mai zic eu! La noi a plouat in zori iar acuma ninge abundent și bate vântul tare, iar termometrul arată -3 grade Celsius!
-
1 punctSalut, @Costin Vrabie! Incepe intai cu trasarea si executia traseelor electrice! Abia apoi te ocupi de izolatie.
-
1 punctVa multumesc tuturor pentru incurajari ... astept sa se indrepte vremea si ma apuc in primul rand de izolarea termica si fonica.Doar ca nu stiu exact ce pot folosi ca si materiale.Studiez inca .Mi-am achizitionat un aragaz plita 1 ochi cu alimentare GPL si vreau sa cumpar o butelie camping voiaj , GPL, metal, 7 l, 3 kg. Dar mai intai cum a spus si Bogdan C, voi incepe cu izolarea. Zile faine sa aveti
-
1 punct
-
1 punctCa de obicei, @NRLaurentiu are o solutie foarte practica si utila. Ce as vrea sa adaug este ca probabil aceasta solutie este mai sigura decat testerul. Eu am tester, testeaza aproape toate tipurile de baterii, insa SOH (starea de sanatate) este relativa la curentul de pornire, iar pentru bateriile deep cycle aceasta caracteristica nu este definitorie. Offtopic: (nu mai stiu unde a fost postat) @NRLaurentiu, sa-ti dea Dzeu sanatate si eu de baut, solutia ta cu ungerea robinetului de gaz cu vaselina rezistenta la temperatura, pentru soba truma, este geniala.
-
1 punctSi iata-ne implinind 4 ani de rulotism. Ce inseamna acesti 4 ani? Incepand cu acest forum si terminand cu iesirile, constat ca viata de rulotist este una cat se poate de frumoasa si ofertanta. Am cunoscut pe acest forum oameni foarte faini. Pe unii chiar personal, cu care ne-am chiar imprietenit de-a dreptul. Am acumulat cunostinte noi. Fobia mea de fire si electric, a disparut odata cu achizitia primei rulote, chiar urmand cursuri in domeniul electric. Mai mult sau mai putin nevoit am studiat prin diverse metode fel si fel de lucruri in domeniu. Deci ruloteala a venit la pachet cu descoperirea de noi abilitati, lucru de care sunt convins ca poate fara sa ne dam seama, multi membri se pot lauda. Rulotismul, din punctul meu de vedere este o buna autogospodarire a spatiului si a resurselor din acest spatiu locuibil limitat. Iesirile noastre se pot cataloga in multe feluri. Iesiri doar eu si sotia sau iesiri cu grupuri cu rulote, corturi, autorulote. Iesiri de weekend la munte, pe perioade de 8-12 zile la mare. Iesiri in off camping, in camping sau chiar innoptari in parcari, in tranzit fiind, doar cu acordul administratorilor locatiilor respective. Anul 2019 a inceput cu o problema de sanatate care nu ne-a mai permis sa iesim atat de des. Apoi a venit 2020 cu pandemia, si restrictiile la care toti am fost supusi. In concluzie, ne place asta si abia asteptam sa treaca perioada restrictiilor si sa putem relua programul de iesiri dese. Felicitari administratorilor, moderatorilor si tuturor membrilor Forum Rulote, pentru frumoasa si indispensabila comunitate creata.
-
1 punctRenunta la Rombat, mai ales ca nu-i stii vechimea si e cea mai grea. Verificarea o poti face si tu, pentru ca ai invertor, insa iti trebuie un ampermetru pentru curenti mari (nu merge unul obisnuit). Ideal ar fi sa ai un clampmetru pentru curent continuu. Deconectezi de tot bateriile de acumulatori de circuit, pe fiecare in parte o incarci la 100 %, le lasi circa 24 h sa stea deconectate, le masori tensiunea, apoi le conectezi la invertor. Pui la invertor o sarcina de circa 3-400 W (ca sa nu stai zile in sir, dar nici sa suprasoliciti sistemul). Vei folosi aceeasi sarcina pentru fiecare testare - nu o schimbi si lasi sa functioneze asa pana intra invertorul in protectie (adica se decupleaza de la bateria de acumulatori cand atinge o tensiune scazuta de x volti - in functie de ce setari are invertorul). Daca nu stai pe langa instalatie, pui o camera video sa filmeze sau un aparat foto sa pozeze la un interval de timp voltmetrul (pe tot parcursul testarii sa fie un voltmetru la borne), precum si un ceas (sa fie si el in acelasi cadru cu voltmetrul) pentru a sti dupa cat timp moare instalatia, precum si voltajul minim atins. Ideal ar fi ca la inceputul fiecarei testari sa masori cu ampermetrul/clampmetrul cati amperi ies din bateria de acumulatori (valoarea ramane aproximativ aceeasi pe tot parcursul testului). Cu valoarea anterioara si timpul pana la oprirea instalatiei, calculezi cati Ah ai pentru fiecare acumulator in parte. Apoi calculezi cat la suta reprezinta din capacitatea totala. Am zis mai devreme ce ar fi ideal, insa tine cont ca valoarea masurata cu prima baterie de acumulatori este identica cu valoarea pe care ai masura-o si cu cea de a doua deoarece sarcina este aceeasi, asa ca poti cere cu imprumut un clampmetru pentru prima zi de testare, nu ai nevoie si a doua oara de el. De asemenea, de fiecare data dupa ce se opreste instalatia si dupa circa 1-2 ore de la acest eveniment, masori tensiunea sa vezi la ce prag minim s-a stabilizat fiecare baterie de acumulatori. Teoretic, amandoua masuratorile ar trebui sa fie cam la acelasi nivel. Daca sunt diferite (diferenta este mai mare de circa jumatate de volt), inseamna ca una dintre ele este mai "moarta" decat cealalta. Coroborezi tu rezultatele si apoi tragi concluzia care ramane in rulota. Singura chestie pe care ti-o ofera un service, este rezistenta interna a bateriei de acumulatori. Eu nu stiu cum o poti calcula acasa, dar poate exista rezolvare si pentru situatia aceasta. Din cat imi amintesc trebuie un aparat de masura mai specializat. Daca gresesc cu ceva, rog colegii sa ma corecteze sau sa completeze.
-
1 punctA2 si Pod Cernavoda : https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/se-deschid-santierele-pe-autostrada-soarelui-incep-lucrarile-la-podul-de-la-cernavoda-se-monteaza-garduri-de-protectie-inalte-de-2-m-1464662?__grsc=cookieIsUndef0&__grts=53842668&__grua=67642df3ff725edd49ad4d65c217d0d9&__grrn=1
-
1 punctSalutare, am renunțat la ideea de pescuit pentru ca astăzi se anunța ninsoare. Am vrut sa mergem intr-o locație aproape de casa pentru ca e prima ieșire cu rulota a fetiței noastre de 5 luni. Am campat 2 zile la Pensiunea Râșnov și de aici am plecat la plimbare in Plaiul Foii și la Cheile Gradistei, am vrut sa mergem și la rezervația de ursi de la Zarnesti dar nu primesc copii sub 5 ani. A fost o ieșire frumoasa, ne-am relaxat, ne-am plimbat și ne-am odihnit. Fetița a fost foarte ok in rulota ( la fel ca acasă ). Astazi ne pregătim sa plecam spre casa
-
1 punctSalutare colegi, cu asta imi băteam și eu capul. Suruburile de fixare de la lampa mea sunt foarte ruginite, nu funcționeaza becurile desi am curent pe fir iar capacul este îngălbenit. M-am hotarat si am comandat de pe http://motorhome.ro/camping.html#!/lampa-externa-LYNTA-LED/p/268518448. Din păcate am primit răspuns ca nu este pe stoc nici măcar la furnizor. Imi placea modelul că avea și întrerupător. Acum vreau să montez ceva module led în locul becurilor existente după ce curăț toate elementele. O să revin cu poze. Weekend plăcut!
-
1 punctCea mai buna e banda led. Am luat profil de aluminiu pentru banda led la 90 grade, sa bată lumina in fata rulotei, pe care l-am lipit cu Sika sub marchiza. Am pus in el banda led cu număr mai mare de leduri, banda turnată in plastic transparent, pentru exterior. Peste vin difuzoarele de plastic, transparente sau opace, cu care vine profilul. Le-am legat la lampa originala din exterior ca sa nu mai dau găuri sa trag fire electrice. Am ales leduri lumina albă rece, sunt și cu lumina calda. Toată afacerea undeva pe la 100 lei, 3 metri liniari. Se vede ca in Vegas. Și cu un consum foarte mic.
-
1 punctAzi mi-a venit si mie Cadac-ul. Trebuie sa fac rost de un adaptor ca sa-l pot conecta la butelie externa.
-
1 punctAm extins parcarea din Pantelimon, zona Tuborg. Oferim diverse pachete de servicii in abonamentele de parcare. Detalii la 0785226373 si corda.campers@gmail.com Paza 24/7, acces la apa si energie electrica.
-
1 punctSalutare, am mai adaugat si eu ceva la bagajele de rulota: -umbrar mic (50 lei) dar si o veranda pe sina lunga de 7m pentru umbra (700 lei) cu toate accesoriile. Ambele de fam. Varga! Nu am uitat sa "tunez" si frigiderul putin, asa ca i-am cumparat un ventilator (152lei ) de pe pieserulote.ro. Acum trebuie sa vad cum il montez/alimentez. Urmatoarea achizitie sper sa fie gratarul(gril) neaparat!!! Toate cele bune de la Timisoara !
-
1 punctAstăzi au ajuns și la mine scaunele și masa de la fam. Varga Am achitizionat și un Cadac Safari Chef 2
-
1 punctIn ultimele saptamani din dorinta de a face totul bine , practic si cu cap simt ca am gandit prea mult si nu am lucrat fizic aproape nimic. Dar azi cu aparitia proiectului V3 al lui @Alin Opran sa umplut paharul , si a reaparut motivatia . Nu mai im pasa de -5c grade ma apuc de lucru. In doua saptamani am reusit doar se scot podeaua veche care era lipit atat de bine ca am scos-o in bucati si am curatat siliconul de mi sa acrit ( a mai ramas o bucata de un metru in fata dar nu-l mai scot pun peste el izolatia , se dezlipeste foarte greu si am indoit si zgariat podeaua in multe locuri ) Am comandat un instant de gaz Calore cn7 . ( parea cea mai buna solutie ) Am constatat ca nu gasesc sipci cu latura de 30mm si 20mm nici la Dedeman si nici la Leroy Merlin ( ma vad nevoit sa le debitez eu ) Am concluzionat cu un prieten ca lambriul cel mai ok calitativ e cel de Leroy Merlin cu eticheta "Romanel" ( tavanul totusi o sa fie din lambriu ) Am simulat din placaje cat de cat cum o sa arate mobilierul ( e super aglomerat fata de rulota , dar asta e pretul campervan -lui ) Da am nevoie si de ajutor : Daca puteti recomanda ceva panouri fotovoltaice ok dar nu exagerat de scumpe . ( teoretic doresc sa pun panou minim 500w )
-
1 punctSalut. Eu am un Weinsberg 450 FU cu care ies mult in off camping. Din punctul meu de vedere, dotările necesare, pe care le și am, sunt: înălțarea gărzii la sol a rulotei (la mine cu 12 cm, am prezentat pe forum), panou solar cu acumulator (eu am 200W cu 200Ah) plus invertor sinus pur 1000W, boiler pe gaz pentru apa calda, e foarte important sa ai apa calda tot timpul, rezervor de apa intern, de cel puțin 40 litri, dus extern, cu apa calda și rece, o priza externa de gaz pentru gătit, sa nu tot cari butelii din și in rulota, plus o marchiza, in caseta sau săculeț, sa nu tot faci sa desfaci cortul ( asta cu cortul depinde de preferințele fiecăruia), plus alte mici dotări.
-
1 punctSalut! Și eu sunt tot începător, tot cu Duster dci 4x4, și aici e singurul capitol unde îmi permit să-ți dau un sfat. Noi tocmai ne-am luat un Hobby 440. Are aprox 6.2 m cu tot cu proțap. Masa rulotei este 1020kg, iar MMA 1350. Pot sa îți spun că neconducând niciodată cu remorca după mine (cu rulota nici atât), am simtit-o foarte ok după Duster. Am adus-o de la Tg Secuiesc acasă, la Tecuci, pe la Ojdula, un drum destul de sinuos (asta a fost prima experiență) și a fost foarte ok. Pe drum drept, nu mai spun. Deci ca și dimensiuni, gabarit, mase, ceva asemănător îți recomand. Are o dinamică ok. Trimis de pe al meu Redmi Note 9 Pro folosind Tapatalk
-
1 punct-am demontat peretii si izolatia existenta , am curatat si am lipit placile insonorizante ( chiar daca a fost izolata doar cu vata intr-un singur loc sa lasat vata 3cm , deci in concluzie nu e chiar atat de rau nici izolarea cu vata , in schimb in multe locuri vata era innegrita probabil de la supraincalzire si condenz care cu siguranta sa mai format din cand in cand . Pentru o izolare de autoutilitare era chiar profi facut .) dupa lipirea placilor insonorizante ( pe tavan lipsesc findca inca nu stim unde vine ventilatorul )
-
1 punctSalutare @Iulian C., am sunat initial si apoi am trimis ceva poze pe whatsapp cu ce as vrea. Doamna mi-a raspuns cu ceva poze si enumerat telefonic. Are mai multe chesti (scaune, masute, lazi frigo... ). Sincer la ce am comandat eu nu se vede urme de utilizare! Cel mai bine o suni si discuti cu ea mai multe. Eu i-am trimis direct bani in cont fara sa mai platesc ramburs. Nr de tel ii 0745422863. Bafta! PS daca afli mai multe pune ceva poze si pe forum! Eu pozele astea le-am primit. Scaune 200lei sau 250 cu sezlong, si organizatorul de bucatarie de la 150 lei la 250.
-
1 punctSalutare prieteni ! O zi frumoasă de toamnă se anunță azi la Letca Nouă, așa că nu m-am putut abține să fac câteva poze în dimineața asta.
-
1 punct
-
1 punctSalut Dorine, tizule, si bine ai venit printre noi. Acum ca "ai coborat cu picioarele pe pamant" (e o metafora) , sper sa te bucuri la fel de mult de fosnetul ierbii si cantecul pasarelelor, cum te-ai bucurat o viata de vraja norilor. Frumoasa, grea, plina de raspundere si satisfactii meseria ta.
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctSalut Dorin si Bun venit Te asteptam sa ne impartasesti din experienta ta de rulotist,cat si informatii utile,sfaturi,comentarii din domeniul electric in care esti specialist. Drumuri bune sa ai!
-
1 punctLa prima mana a intrat 3lt.(a supt foarte tare,fiind foarte uscata):la mana a 2-a,1,5lt.Intre cele doua maini am lasat 4 zile pentru a se usca. George, spor la treaba!
-
1 punctNu stiu daca am facut bine sau nu,(astept raspunsul vostru) dar eu va spun cum am facut eu,am dat doua miini cu ulei de in sicativat,bineinteles dupa ce am spalat foarte bine.Acum, dupa un an,am verificat cu jet de apa.Apa fuge de pe podea antrenand cu ea absolut tot,ramanand perfect curata si uscata.
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

