Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 29.12.2020 în toate secţiunile
-
4 puncteBună dimineața. În sfârșit si la noi a ieșit soarele 10gr.acum.Va doresc o zi minunata si multa sanatate. Am vrea să ningă și la noi dar se pare că până după anul nou nici o șansă.
-
4 puncte
-
3 puncteCrăciun fericit tuturor! Demult nu am scris nimic, din cauza lipsei de timp precum și a serviciului , dar acum, de sărbători, mi-am făcut timp și mai "butonez" pe aici. Doresc să povestesc prima noastră ieșire cu rulota, fiind începător. Se întîmpla pe la sfîrșitul lunii August, cînd am plecat pt. două nopți la Arieșeni (noi fiind din Arad). Pe drum totul a mers bine , rulota s-a comportat bine, mașina de asemenea, dar am întîmpinat o porțiune de șosea în lucru, cu gropile de rigoare și unde am simțit cum rulota se comportă altfel, adaptînd stilul de conducere acestui nou tip de provocare. Abordezi gropile cu viteză mai mică ca de obicei, aștepți să treacă și rulota de groapă și abia atunci începi să accelerezi mai ușor. Pe serpentine simțeam cum mașina trage , dar sincer, mă așteptam la ceva mai greu, dar avînd 138 CP. sub capotă, a fost o prea mică "încordare de mușchi".La frînări mă așteptam să simt cum mă împinge rulota, dar sa comportat exemplar. Înafara micilor izbituri la frînări mai bruște-probabil trebuie să fac ceva reglaje la proțap? Ajunși la Gîrda ,în centrul comunei am virat stînga spre peștera Scărișoara (închis din cauza pandemiei) și ne-am campat pe malul rîului Gîrda Seacă , în curtea unui localnic care avea afișat la șosea" loc de camping" pt. modesta sumă de 40 lei/noapte. Aici am apreciat adevărata valoare al Moverului,parcarea lîngă acel copac fiind o joacă de copil.Foto 1,2 A doua ieșire a fost la Băile Herculane unde am campat la 7 izvoare în campingul dedicat rulotiștilor. Foto 3,4. Neavînd loc decît foarte aproape de șosea, m-am încumetat să cobor pînă la marginea rîului Cerna, lînga o altă rulotă, un loc foarte pitoresc dar la plecare nu am mai putut urca, m-a tras încă o mașină din trupa naostră.( de atunci cochetez cu ideea de a schimba actualul VW Touran cu ceva 4x4. Din păcate această stațiune este în pragul colapsului, înafara faptului că găsești izvoare termale și drumeții de neuitat, stațiunea nu are de oferit mai nimic. Totul este în paragină, la un pas de prăbușire. Ultima ieșire cu rulota noastră (pe care am butezat-o VIS)a fost în cursul zilei de ieri, cînd am plecat în stațiunea Moneasa. Foto 6 Dis de dimineață, după micul dejun servit acasă, am pornit la drum(104 km. pînă acolo) Am oprit în mijlocul stațiunii într-un loc de parcare , de unde am pornit la pas să mai schimbăm puțin aerul de oraș. Am pornit căldura în rulotă ca la întoarcere să fie cald. Apropó inst. de încălzire Truma dă scînteie în continuu și după aprindere i-am scos bateria( s-a mai scris pe acest forum despre acest defect dar eu nu am găsit niciun răspuns) Stațiunea în sine arată destul de bine, dar acum părea cam părăsită, ici-colo cîte o familie- două care au ieșit la plimbare. Am luat prînzul în rulotă, la căldurică, sarmalele facute de soție acasă in oala de lut întrece orice meniu sofisticat în aceste vremuri ! Am căutat locuri de campare cu rulota pentru la vară cînd sperăm să treacă pandemia și să putem reveni pentru cîteva zile ,dar exclus de festivalul clătitelot ( dacă se va mai ține) deoarece atunci e foarte aglomerat.Am găsit cîteva locuri promițătoare în apropierea ștrandului. Am mai observat că oglinzile mele suplimentare(tipul standard ce se atașeajă cu elastic) sunt cam mici, nu asigură suficientă vizibilitate retrovizoare. Vă doresc Sărbători fericite și La mulți ani!
-
3 puncte
-
1 punctLa dube nu se impozitează în funcție de capacitate cilindrica se impozitează în funcție de masă.
-
1 punctTu zici ca nu ar trebui colectata si deversata controlat? Eu zic ca da, gandestete intr-un camping daca toti ar lasa apa sa curga la voia intamplarii pe acolo, ar fi numai noroi. Trimis de pe al meu SM-G986B folosind Tapatalk
-
1 punct@Lungu Marin Multumesc frumos! Cand ma hotarasc sa va fac o vizita va anunt. O zi buna!
-
1 punctȚi-a spus foarte corect actualul proprietar. La rulote, se folosește în camping un rezervor cu forma unei valize pe roți, cu capacitatea de vreo 20 litri. La autorulote cred că există rezervor dedicat, de vreo 110 litri, însă ca să îl golești trebuie să deplasezi întregul vehicul deasupra unei rigole colectoare, aflată într-un punct dedicat în camping.
-
1 punctSunt ceva diferente. Per total: vigneta 28e-96e Asigurare 7-800 fata de 2000 ron(iau exemplul personal ducato 2.3d si masina e pe firma) Legat de asigurare chiar sunt curios daca obtine cineva preturi mai bune si la ce asigurator. Eu sub 2000 pe an nu am gasit in situatia data. Impozit- in functie de localitate dar si aici sunt diferente semnificative. In cativa ani recuperezi costurile omologarii doar din diferentele de mai sus. Daca mai iei in calcul si valoarea la revanzare calculul ar trebui sa ne arate ca pe termen lung e mai rentabil sa "investesti" in omologare. Eu am gandit calculul asta pentru o masina de maxim 10 ani vechime. Deja daca e mai veche si o mai tii tu 5 ani nu stiu daca mai renteaza. Spor la conversii tuturor orice varianta ati alege legata de omologare.
-
1 punct
-
1 punctAm o rulota Dethleffs febr 1994 mama 1100 kg cabina baie pat amare cort sau marchiza panou 200 w baterie dedicată 100 w lumini led suport tv ,muver cu telecomanda,cupla antibalans aragaz 3 ochiuri frigider12/220/gazchiuveta baie si bucătărie suport 2 biciclete toaleta fixa cu golire exterioară soba trumatic cu turma venit 12 v manuală si automată etc tel 0746079424
-
1 punctSalut @Raul G E foarte frumos la voi! Din păcate la noi e soare ☀️ și destul de cald pentru perioada asta, 14 grade Celsius!
-
1 punctSalut ! Încă nu am ajuns in camping dar a apărut o nouă varianta de a ajunge in Durau,prin Bicaz ,înainte de a urca spre baraj se poate face stânga spre Izvorul Muntelui și apoi pe Axial ,noul drum asfaltat ,cu peisaje superbe și o vedere din vârf asupra lacului de acumulare al barajului !! Deocamdată porțiunea din soseau spre baraj până la Izvorul muntelui ,cam 6 km ,era mai rea ,dar se lucra pe ea ,nu știu dacă au continuat după alegeri și venirea frigului ,eu am fost cu motorul și m am strecurat mai ușor ! Până la începutul sezonului viitor poate se finalizează și bucățică rămasă ! E mai scurt pt cei ce vin din sud !! Daca ajung in zona am sa va țin la curent ,eu fiind din Roman e destul de aproape ! Sărbători fericite !!
-
1 punctA venit momentul sa va mai povestesc progresul conversiei din ultimele 3 zile In primul rand am terminat podeaua, este facuta cu lanteti de 34x34mm intr-un caroiaj in care am respectat zona de imbinare a placilor podelei dar si distributia greutatii in zonele cu mai mult/putin trafic. Iata ce a iesit: Modificari fata de cum am procedat la Sprinter: - am schimbat OSB-ul de 18mm cu placaj tare de 12mm. Ar fi trebuit de 15mm - lantetii i-am lipit cu adeziv de tabla podelei nu prinsi in holtzsuruburi prin tabla. sper sa nu mai scartaie - am orientat lantetii transversal pe ranforsarile podelei _/-\_ astfel ca exista sub toata podeaua un strat de 1cm liber. in caz de apa... Deoarece a trebuit sa ma deplasez la Belfast sa ridic geamurile achizitionate (trebuiau trimise pe curier dar s-a decretat si aici lockdown) m-am apucat de treaba sa le montez. 4. 2 pe lateral cu deschidere prin culisare orizontala si 2 fixe pe usile din spate:
-
1 punctNu este neaparat nevoie de festonare. Va fi chiar daunatoare in locurile intortocheate, unghiulare fiindca se va altera forma (se va ridica, se vor rotunji unghiurile). In general, mochetele uzuale din zilele noastre nu se destrama foarte usor. Se poate stabiliza cu prenadez (aplicat cu pensula, spre baza, la nivelul suportului). Daca este destul de groasa (peste 6 mm) si decupata cu acuratete pe contur va sta fara sa fie lipita. Daca este ceva subtire (2-3 mm), trebuie lipita fiindca nu-si va pastra forma si se va cuta.
-
-1 puncteApa gri este apa de la dus/chiuveta. Care de principiu este apa cu detergent/sapun. Pentru aceasta se pare ca nu ai rezervor. Sunt persoane care practica aceasta optiune pentru colectarea apei gri cu toate ca personal nu mi se pare normal. Caseta de la wc este doar pentru wc si ceea ce ajunge in el.
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

