Clasament


Continut

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 23.07.2017 în toate secţiunile

  1. 7 puncte
    din Caraibe de Grecia !
  2. 5 puncte
    Salut! Vreau să prezint o locaţie unde noi am stat off-camping într-o noapte săptămâna trecută, atunci când am petrecut două zile superbe pe Transfăgărăşan. Locul se află cam la un kilometru de Cabana Cumpăna şi noi am ajuns acolo urmând drumul pe la coada lacului. Pe marginea drumului principal există un indicator "Cumpăna 7 kilometri", aşadar până la locaţia unde noi am stat cu cortul trebuie parcurşi cam 6 kilometri pe un drum pe alocuri destul de denivelat (am ajuns acolo cu un Logan; nu avem rulotă). Se poate coborî la pas până la lac prin capătul poienii, unde există o limbă de pământ. În această poieniţă erau campate 7-8 rulote şi câteva corturi; din discuţiile purtate, am aflat că existau persoane care se aflau acolo cam de o lună. Totodată, am aflat că în weekend-uri este mai aglomerat. O sursă de apă menajeră se află pe marginea drumului, la vreo 200 de metri de poiană spre Cumpăna, iar pentru apă potabilă am aflat că era un izvor la vreo jumătate de oră de mers pe jos (noi aveam apă, aşa că nu a trebuit să mergem la izvorul respectiv). Lemne pentru foc se găsesc în pădure, nu trebuie mers prea departe. Aprovizionarea se face la Curtea de Argeş. Voi încerca să postez şi câteva fotografii. Numai bine!
  3. 5 puncte
    Salutare grup, Va sciu aici ca sa va prezint pe scurt proiectul pe care l-am initiat cu cateva luni in urma si ca sa va cer parerea voastra fata de cateva mici subiecte fata de care inca nu sunt 100% sigur cum sa merg mai departe. Asadar, am o rulota pe care o reconstruiesc de la zero cum s-ar spune, adica am pornit de la sasiu. Platforma de sustinere am facut-o ca un sandwich si consta din: jos placa de 21 de Tego,la mijloc structura de rigle de 4,6/4,6 cm umplut cu polistiren si deasupra Tego de 0,6. Acum sunt la partea cu peretii, construiti din rigle de 4,2/4,2 cm, urmand sa inchid cu OSB de 0,6 peste tot. Intrebarea mea in acest moment este fata de cum inchid rulota la exterior? Sa merg cu tabla asa cum a fost sau as putea sa pun "siding" care il gasesc peste tot si instalarea e destul de usoara? Cunoasteti vreun specialist care lucreaza cu tabla sau a mai facut asa ceva, in zona Cluj/Transilvania? Totodata, la acoperis va trebui sa pun tabla, dar nu gasesc la lungimea carei imi trebuie mie: minim 4,5 m lungime si minim 2 m latime. Oare stiti voi unde as putea gasi? Va multumesc anticipat pentru orice idee,
  4. 4 puncte
    Incepand din acest an, comunitatea ForumRulote.ro va organiza 2 intalniri nationale pe an, una primavara iar cealalta toamna (cred ca aceste intalniri sunt de fapt esenta acestei comunitati…nu doar sa ne citim aici pe forum) Asadar, in utimul week-end din Septembrie in perioada 22-24 Septembrie, Forum Rulote organizeaza intalnirea nationala de toamna ! Am ales o locatie frumoasa odata cu un eveniment deosebit, Parada Baloanelor cu aer cald de la Campul Cetatii, iar camparea o vom face in Camping Mustang . Locatia se afla in judetul Mures la 15 km de Sovata Vom incepe sa facem o lista cu cei care doresc sa participle la aceasta intalnire… 1. @Dragos M 2. @Daniel P 3. @Ursu Florin 4. @Beres Kinga 5. @Aurel 6. @Iulian G. 7. @Marius Ciortan 8. @Radu Ghita 9. @Ionel Tecuceanu 10. @Tudor George Ciprian 11. @Cristian Baetu 12. @Ovidiu-Betty 13. @Puiu Chisalita 14. @APOSTOL55 15. @Marian Popa 16. 17. @Emil Vinteler 18. @Stelian 19. 20. @Crisu (nu are cont inca) 21. @DRAGOS VICOL 22. @Levi N 23. @Costica V. 24. @Cristian Ionita 25. @Alexandru Stanciu 26. @Domokos Iosif 27. @George Alistar 28. @Mihai C 29. @Georgica Stefan 30. @Rus Ilie Stefan 31. @Ovidiu Udrescu Mai jos voi incerca sa va descriu (pentru cei care nu ati mai fost) locatia si evenimentul Parada Baloanelor, precum si ce putem face in zona: (eu merg aici in fiecare an de cand am rulota) Parada Balonelor cu aer cald se desfasoara ca in fiecare an la Campu Cetatii, intr-o zona foarte frumoasa…, se pot face ridicari cu balonul “lift” precum si zbor de circa o ora (trebuie rezervare facuta din timp), Toata activitatea se desfasoara pe parcursul celor 3 zile iar programul il puteti vedea pe site-ul official http://paradabaloanelor.ro/ In afara baloanelor aici este ca si un “balci” daca il pot numii asa, cu tot felul de mancaruri, produse comercializate de producatorii din zona.. , copii se pot da intr-o multime de invartitori si chestii gonflabile… Am selectat mai jos cateva poze din anii anteriori pentru a va da seama cam cum este atmosfera acolo: Pe langa Parada Baloanelor in zona se mai pot face diverse activitati, - de vizitat salina de la Praid ( vreo 20 km daca retin bine…) , - la circa 2 km de camping este un restaurant unde se mananca bine si ieftin produse din peste, cu pastravarie unde se poate pescui la pastrav iar cel prins se plateste la kilogram (credeti-ma ca se prinde unul dupa altul chiar si de copii) - In apropierea campingului se pot face plimbari cu mocanita pana la Sovata… - Proprietarul campingului organizeaza plimbari cu niste camioane offroad militare Unimog prin muntii Gurghiului, cu branza ceapa si palinka baute la marginea drumului de munte… Camping Mustang este un camping dragut, curat, cu toate facilitatile, la standarde europene. campingul este situate in vecinatatea locatiei unde se desfasoara Parada Baloanelor (vis-à-vis) , intre niste dealuri cu peisaje superbe… Facilitatii: Grup sanitar modern si igienic cu dus cald gratuit; curent electric ; casute pentru 2 sau 3 persoane; bucatarie echipata cu aparate electrocasnice; foisor cu loc pentru gratar; masina de spalat; wireless gratuit. Pretul este de 60 lei/zi si include rulota, masina, current + 2 persoane, deci de Vineri pana Duminica 120 Lei/ echipaj cu 2 persoane. (voi incerca sa obtin o reducere dar faptul ca in acel week-end se desfasoara parada baloanelor oricum campingul a fost in fiecare an plin si nu cred ca voi putea obtine vreo reducere de pret…) In functie de cati ne vom strange vom incerca sa rezervam acolo un numar de locuri cu toate ca in camping incap lejer 50-60 de rulote si in ultimul an mai mult de 30 nu au fost... Ulterior vom face si un program de activitati acolo... Cine doreste se poate implica cu mine in organizare .
  5. 4 puncte
  6. 4 puncte
    @Cornel Mihailescu, Orice fier se repara sau se schimba. Sanatatea si siguranta voastra sunt cele mai importante. Este greu, dar consider-o ca pe o experienta inedita, ce o ai o data in viata.
  7. 4 puncte
    Multumesc frumos. Mergem inainte, viata e mai importanta decat toate celelalte.
  8. 4 puncte
    Ziua a 7-a Ultima zi Astazi am facut o mini excursie la o cascada spectaculoasa (cred ca Fonias ) situata pe raul Fonias. Am mers cca 30 minute prin padure dar nu am regretat niciun metru ptr ca trofeul (adica baiata) care ne-am asteptat a fost unul pe cinste. Seara ne-am plimbat pe faleza, ne-am dus iarasi pana la Capul Kipos sa admiram marea pe inserat ?. Ptr doreste sa mearga in Samothraki si doreste sa inchirieze o masina sau un scuter am facut o poza cu numerele de telefon de la centrul de inchirieri. In caz de urgenta daca nu ajungeti la feribot in timp util puteti suna ptr reprogramare la numarul de telefon 00302551084373 (la cele de pe site-ul lor nu a raspuns nimeni duminica cand am pierdut feribotul). Suplimentar detin o harta a insulei pe care o pot transmite oricui in vederea planificarii concediului. Sa auzim numai de bine si recomand sa vizitati aceasta insula cel putin o data in viata. ? IMG_1572.MOV
  9. 4 puncte
    Si o zi de duminica cat racoroasa!
  10. 4 puncte
    oameni buni si o duminica frumoasa!
  11. 4 puncte
  12. 3 puncte
    sunt rupt de oboseala, fug la. Îmi pare sincer rău ptr cele întâmplate @Cornel Mihailescu. Aveți grija de voi oriunde vă aflați! O săptămână bună!
  13. 3 puncte
    Cornele, si noua ne pare tare rau de ce am citit/auzit ca ai patit! Sotiei, chiar nu-i venea a crede cand am citit postarea ta, a spus ca poate este o gluma!!?? Dar, fii tare, viata trebuie sa mearga inainte! Bine ca sunteti voi sanatosi, intregi si bine ca ati ajuns acasa, asta e cel mai principal. Fierul se face, ca doar tu il faci pe el!! Toate cele bune si sa auzim numai de bine!!
  14. 3 puncte
    Am ajuns si eu pe acolo
  15. 3 puncte
    Imi pare rau pentru daunele pe care le-ai avut @Cornel Mihaescu.....dar asta e...viata merge mai departe. Noi n-am reusit sa campam la Zanoaga....am nimerit o ploaie pe drum... veneau suvoaie de pe versanti, raul era involburat iar la Zanoaga se stransese destula apa pe drumul spre intrarea in camping si n-am vrut sa-mi scufund masina. Am incercat apoi la Aviator dar era cam plin, asa ca am luat o gura de aer curat si ne-am intors noaptea tarziu acasa. Duminica racoroasa va doresc!
  16. 3 puncte
    @Cornel Mihailescu imi pare sincer rau pentru intamplarea nefericita! @Ciurea Sorin vacanta placuta in continuare!
  17. 3 puncte
    Duminica placuta tuturor! Imi pare sincer rau de necazurile cu viitura @Cornel Mihailescu
  18. 3 puncte
    si dupa . Sa ne auzim cu bine . Distractie placuta colegilor care sunt in misiune ( cu rulota la mare, munte, iarba verde....)
  19. 3 puncte
    Ziua a 6-a Sanctuary of Great Gods Ne-au fascinat cateva vederi vazute in port si am zis ca putina cultura si in concediu nu strica ?. Din pacate scriu si postez de pe mobil dar cand o sa ajung acasa sper sa scriu mai mult. De exemplu ma fascineaza sa stiu cum au ajuns francezii sa fure statuia zeitei Victoria de cca 5 metri inaltime din Samothraki si sa o expuna in muzeul Luvru. Multa istorie zbuciumata ascunde si aceasta insula.
  20. 3 puncte
    Ziua a 6-a Plaja Psili Ammos Primele poze sunt facute in drums spre plaja. Pe plaja Psili Ammos am vazut ca se campeaza off mai ales spre seara. In partea dreapta a plajei sunt amenajate sezlonguri, umbrare, 2 terase aflate in competitie si binenteles nu lipseste muzica data tare ptr gustul meu. In partea stanga nu e nimic amenajat, sunt cateva stanci pe care se mai practica nudismul dupa amiaza dar ai si posibilitatea sa o iei la pas pe munte ptr p scurta drumetie.
  21. 3 puncte
    Ziua a 6-a Therma -prima vizita la cascada. Se ajunge usor prin padure, cca 5 minute de mers pe jos de la masina. Apa era rece ca gheata, numai buna ptr o baie?. Las pozele sa vorbeasca de la sine?.
  22. 2 puncte
    Salut. Locatia se afla la iesirea din Miercurea Ciuc spre Odorheiul Secuiesc la 25 km la intrarea in localitatea Vlahita. Mult spatiu, sursa de apa potabila, dusuri cu apa calda, toalete , strand termal interior-exterior, trasee prin padure, gratare, umbrele si bancute de lemn.j Rulota inclus electricitate si acces strand 25ron/adult, 15 copil , cort 25 adult , casute 35 adult, camere 45 adult. Nopatea cam rece 6 grade iulie. In zona mai sunt doua locatii cu strand dar ceva mai aglomerate si mai restrictive ca spatiu in cazul rulotelor,
  23. 2 puncte
  24. 2 puncte
    Off @Cornel Mihailescu imi pare tare rau ptr cele intamplate, ptr concediul tau si binenteles ptr masina. Ma bucur ptr voi ca sunteti teferi si nevatamati, asta conteaza cel mai mult in viata.
  25. 2 puncte
    Buna dimineata ! In atentia celor care vor sa campeze la Vama Veche. Acum 2-3 zile s-au spart cateva rulote care au fost parcate linga "Pescarie", in timpul zilei !!!! Inca odata va avertizez. NU lasati lucruri de valoare in rulote sau chiar si in corturi. Va doresc o vara placuta in continuare !
  26. 2 puncte
    Buna ziua. O zi buna va doresc.
  27. 2 puncte
    colegilor. O duminica reusita va doresc
  28. 2 puncte
  29. 2 puncte
    @Marius Dan, multumim....poze mai putin...
  30. 2 puncte
    Ziua 5-a Am luat-o la pas printre stradutele din Chora. Ce incarcatura emotionala ascund zidurile caselor, cum sau retras ei pe muntr din calea piratilor si cotropitorilor, cata istorie. Daca ajungeti in Chora lasati-va purtati printre stradute, savurati-va cafeaua la una din tavernele situata pe culmi si nu o sa regretati?. Ce viata!!!
  31. 2 puncte
    Daca nu ma insel, acesta este locatia exacta: 45.436564, 24.601574
  32. 2 puncte
    Ziua a 4-a Astazi am fost sa descoperim insula si am ajuns pana la Capul Kipos. Las pozele sa vorbeasca de la sine. ps: in poze o sa descoperiti multe locuri ptr off camping ps2: in poze o sa gasiti si o taverna unde am mancat ptr prima data carne de capra ?. Eu nu mancam pana acum carne de saritoare dar parca aceasta de capra e delicioasa ?. Enjoy!!!
  33. 1 punct
    Ce mai face d-nul @Ciurea Sorin?
  34. 1 punct
    Salut @Marius Radu Cum am scris si mai sus,este destul de rau pentru a trage o rulota,dar daca te duci sa stai mai mult(mai multe saptamani)cum cred ca sunt cei mai multi de acolo,atunci merge,incet cu grija ajungi cu bine.Doar pentru cateva zile nu merita,parerea mea.
  35. 1 punct
    Multumim de info si relatari, colegii!
  36. 1 punct
    @Cornel Mihailescu imi pare extrem de rau de ce aud. Bine ca sunteti sanatosi, restul se mai rezolva.
  37. 1 punct
  38. 1 punct
  39. 1 punct
  40. 1 punct
  41. 1 punct
  42. 1 punct
    oamani buni! si spre Letca ca vine canicula si am ceva treaba...Week-end placut va doresc!
  43. 1 punct
    Astăzi am dat cadita jos de pe rulota. Mi-a luat putin pana sa imi dau seama cum scot WC-ul dar am rezolvat. Podeaua nu este moale absolut deloc, cadita ă fost putin lipita de podea cu niste mastic. Cadita am dus-o la COMPOZITE Brasov, o firmă care se ocupă cu plastice, fibra de sticla, etc. Luni este gata, o sa repare crăpăturile iar dedesubt vor administra fibra de sticla cu rășină pentru întărire. M-au asigurat că o sa fie ca noua. Am tot ținut să imi toarne alta din fibra, dar au spus că pana la iarna nu au timp sa faca o matrita.
  44. 1 punct
    Buna dimineata De miercuri 19.07 suntem la Taşnad! Daca atunci cand am venit erau mai multi in camping ca ieri a fost sărbătoare, apoi azi "sa mai usurat", au mai plecat! Conditiile sunt la fel ca si anul trecut, curățenie si ordine la grupul social dar si in camping! Vremea " de mulioane", soare sl cald, apa numai buna "de balacit"! O zi buna va dorim!
  45. 1 punct
    Neata Daca cineva campat la Cumpana doreste sa ii aduc ceva o fac cu mare placere,ajung in zona duminica in jurul amiezii!
  46. 1 punct
    Mai intai apoi la treaba, sa putem incheia saptamana cu un bilant pozitiv! La fel va doresc si voua, stimati coegi!
  47. 1 punct
  48. 1 punct
    @Mihai Barzoi te invit sa te prezinti si sa ne spui cateva cuvinte despre tine in sectiunea Prezentare membru , unde ar fi trebuit sa faci defapt prima postare...
  49. 1 punct
    @Marian Enache am exprimat niste idei coerente de vacanta la mare in Grecia, nu inteleg de ce te-ai atacat si esti agresiv in postul tau. Este un forum si oricine poate sa isi exprime parerile liber in orice topic. Puteai sa explici decizia ta de a merge acolo si atat.
  50. 1 punct
    Te-ai si apucat de montaj sau decat le-ai cumparat. Daca nu te-ai apucat, te rog sa faci cat mai multe poze cu fiecare pas al montajului sa facem un tutorial pentru cei care vor sa faca acest pas pe viitor. Multumesc anticipat si spor la lucru.