Cristian A

Suncuius pe Cris off camping

9 postări în acest subiect de discuţie despre Suncuius pe Cris off camping

Suncuius pe Cris off camping

Cristian A

Imi era dor de Suncuius, unde am mai fost de 3-4 ori. Acum doua saptamani am zis sa mai dau o tura prin zona mai ales ca nu era perioada de prohibitie la pescuit. Am ajuns la locul stiut, unde e si Pestera Unguru Mare.   Mi s-a parut foarte mic locul, s-au pus niste bolovani sa nu mai poti intra cu masina sau rulota pe iarba, numai cu cortul (exista si taxa de campare, dar nu asta e problema 5-10 lei, ci aglomeratia).   Deci cu rulota numai in parcare, care e aglomerata si prafuita.     Am afalat de un alt loc "peste deal" si "dupa colt" la vre-o 150 m mai sus pe rau, exista si o carare prin padure de vre-o 250 m. Cu rulota se face aproape un cerc de 4 km de la pestera Unguru Mare. Se ajunge din Suncuius prin satul Balnaca unde se face dreapta la un moment dat.  Drumul este putin mai dificil, nu foarte, in sensul ca nu sunt gropi dar e de pamant si mai ales piatra pe care o arunca rotile unde e panta mai mare (valabil mai ales pentru tractiune pe doua roti).  Cu tractiune integrala nu am avut probleme.    Drum care e de vre-un km de la asfalt pana la locul de campare, o pajiste imensa pe malul apei (46gr56'12.6''N  22gr32'57.5''E). Pentru perioade mai lungi de 2 zile, chiar merita drumul. Drum pe care l-am si filmat intergral, de la asfalt la locul de campare (fara rulota 4 min si 20 sec, cu rulota vre-o 15 minute).

IMG_20190329_130528.jpg

IMG_20190329_130532.jpg

IMG_20190329_134101.jpg

IMG_20190329_134119.jpg

IMG_20190329_134243.jpg

IMG_20190329_170220.jpg

IMG_20190329_172704.jpg

IMG_20190329_180149.jpg

IMG_20190330_170753.jpg

VID_20190329_123722.mp4

VID_20190329_134339.mp4

VID_20190330_090554.mp4

  • Like 11
  • Upvote 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Loredana Craciunoiu

Foarte frumos! Chiar merita o iesire acolo! Multumim de informatii!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

Mulțumim Cristi și felicitări că nu stai deloc! :bravo:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Gabi Barbu

@Cristian A Pfoaaaa....un colt de rai!

Cred ca este una dintre cele mai frumoase locatii offcamping din tara, daca nu cea mai frumoasa. 

Uitandu-ma pe google maps, poza din satelit surprinde in aceasta zona o multime de masini, doua acoperisuri si o zona rotunda, gen scena. O fi fost vreun festival, targ local sau asa e in week-end?!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristian A
în urmă cu 9 ore, Gabi Barbu a scris:

@Cristian A Pfoaaaa....un colt de rai!

Cred ca este una dintre cele mai frumoase locatii offcamping din tara, daca nu cea mai frumoasa. 

Uitandu-ma pe google maps, poza din satelit surprinde in aceasta zona o multime de masini, doua acoperisuri si o zona rotunda, gen scena. O fi fost vreun festival, targ local sau asa e in week-end?!

Am fost doar eu si o autorulota pe tot platoul.  Cu siguranta cand a trecut satelitul Google s-a organizat ceva , am vazut si eu poza. Oricum poza e de acum cativa ani vechime.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mircea
La 11.04.2019 la 15:58, Cristian A a scris:

(46gr56'12.6''N  22gr32'57.5''E).

Google Maps nu recunoaste aceste coordonate si eu recunosc ca nu stiu sa le folosesc. Poate ne dai coordonatele pe care le poate intelege si prietenul nostru Google Maps. :default_big_grin: :multumesc!:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Raul G

Foarte frumos, îmi aduce aminte de adolescența mea pe malul Mureșului sau Al Streiului

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Drinovan Ovidiu

 

   Am ajuns si eu in zona, dar fara rulota!

   Drumul la urcarea din poienita este destul de inclinat si cu multa piatra si nu a-si fi resusit sa-l mai urc, daca-l coboram cu rulota!

   Iarba era crescuta destul de mare , semn ca nici animalele nu mai vin sa o pasca!

IMG_20200717_172257.jpg.d1ecc08cb3c62e95edc31d45b80429a8.jpgIMG_20200717_172342.jpg.3cf3bb20669dfe459289288fd90b443d.jpg

IMG_20200717_172452.jpg.93fc41ef171296ce353bb9be90dae3b0.jpg

 

  Cum nu e asa circulat vegetatia il va inchide

IMG_20200717_172949.jpg.e39beb42a9ff9c260301c52d66a5f434.jpg

 

Apa il spala pe unele portiuniIMG_20200717_173151.jpg.bec0e0c1689d43256b9a4ca3d0062412.jpg

 

  La iesire in poienita

IMG_20200717_173844.jpg.04c09ef5fb8e42d1af18722ea199fe59.jpg

 

Am venit intr-o plimbare pe poteca dinspre pestera Unguru Mare!

IMG_20200717_174828.jpg.c81847aef651dd483de95b93d540a8d1.jpgIMG_20200717_174716.jpg.22cd3c82d90ebeae9bf69dc4736a8240.jpgIMG_20200717_174534.jpg.5d0a1652946f61584f1627433e00ff10.jpg

IMG_20200717_171455.jpg.dcce1d2d760ed8894e75ebce8526a253.jpg

IMG_20200717_171500.jpg.64967c4af0a17cfd1b8d0b5d3cf6d888.jpgIMG_20200717_171319.jpg.3b14bbbcc8a0caa530647fd2c49d6a1b.jpg

IMG_20200717_171957.jpg.b47693b3380741112ee80c14588754ad.jpgIMG_20200717_170754.jpg.29df1a949c02a79fba5d7df1c365aec7.jpg

 

 

  In apropierea poienitei se poate vedea un tunel prin care trece trenul!

IMG_20200717_172714.jpg.f033b7d853411cdd916b78485fa0e0d5.jpg

 

  La pestera Unguru Mare este amenajat un spatiu pentru campare cu rulota ! Aici la fiecare loc se va trage apa si curent ! WC si apa este in apropiere!

  Pentru rulota se plateste 30 lei, iar pentru cort 20lei.

IMG_20200717_180544.jpg.4064e6a53205f7023b840d617be2a3a9.jpgIMG_20200717_181039.jpg.96727806aa67fe2925c5ae20b496d166.jpgIMG_20200717_172156.jpg.6861ea15d50c2e7a853a64f4626c617b.jpgIMG_20200717_151916.jpg.b9cfba6a84257f79955ed7c8c7e36523.jpg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.