Matei Angelescu

O plimbare recenta...

52 postări în acest subiect de discuţie despre O plimbare recenta...

O plimbare recenta...

Matei Angelescu

.... atat de recenta incat s-a terminat acum cateva ore... :) Din pacate, desi s-au parcurs 4, 205 Km la volan, din cei peste 25, 000 Km in total, , nu a existat o rulota. .. :(

 

Mai cu obstacole, mai cu bucurii, cand in aer, cand pe apa, cand pe roti, am ajuns cu bine inapoi acasa acum 2 ore, dupa un traseu care ne-a purtat pe ruta NYC - Buenos Aires - Ushuaia - Parcul National Tierra del Fuego - Ushuaia - Canalul Beagle - Capul Horn - Canalul Beagle - coasta Pacificului - Stramtoarea Magellan - Punta Arenas - Santiago de Chile - Insula Pastelui - Santiago de Chile - Desertul Atacama - Santiago de Chile - Bogota - NYC.

 

Video jurnalul "Te Pito o Te Henua" - 2019, va aparea in cateva luni.

 

Un An Nou Fericit cu bucurii tuturor rulotistior din partea celor DoiNomazi!

  • Like 4
  • Upvote 6

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Alin Opran

Asteptam jurnalul cu mare curiozitate :salutare!:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Drinovan Ovidiu

 O adevarata calatorie care leaga foarte multe locati! 

Astept cu nerabdare prezentarea frumoasei aventuri ce a avut loc la trecera dintre ani!:bravo:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu-Betty

Tare de tot traseul ! ?? :bravo:

Sigur urmează foto/filmări + poveste. :salutare!:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal

Frumoasa ruta. Cred ca era sí obositor, dar si a meritat. Asteptam pozele, filmarile care meru sunt uimitoare. Sí nu ín ultimul rand, LA MULȚI ANI

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Raul G

Practic, o plimbare în jurul blocului........

Felicitări !

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Montajul video jurnalului va dura vreo 2 luni. Va fi mai mult un montaj gen "slideshow", nu neaparat un video traditional.

 

Imagini, foarte multe, exista deocamdata doar pe Facebook.

 

Primul "segment" al povestirii se deruleaza mai jos:

 

Este mult mai probabil ca buricul Pămăntului sa nu poată fi un om, ci un loc. Un anumit loc la care nu se ajunge ușor...

Nu-mi amintesc exact de ce, poate doar teama de ziua in care nu ne vom mai putea vedea în ciuda oricărui efort, am hotărât s-o luăm cu noi in aceasta nouă căutare și pe una din mame. În ciuda celor 81 de ani de experiențe, a acceptat invitația.

Ne-am rezemat cu incredere in manerele bagajelor si pe 21 Decembrie am plecat spre aeroportul JFK cu un minivan care ne-a incăput cu tot calabalâcul. Mai mult de jumatate din bagaj era compus din aparatura video si accesoriile aferente. Plecam la drum pregatit de un “lung metraj”, menit să acopere o călătorie întinsă pe mai bine de 25, 000 Km.

Pe drumul spre aeroport nu am intălnit traficul anticipat si am ajuns suficient de devreme pentru a o iniția si pe “musafira” noastră in ritualul plecărilor.

La fiecare inceput de călătorie trecem să vizităm o “Corona” intr-unul din barurile aeroportului.

Noul “recrut”, cum am hotărât să poreclim musafira în postările de pe Facebook, nu părea increzător in miracolul berii de la plecare și s-a convins de validitatea procedurii doar cănd a ajuns la fundul sticlei de Corona. Ce-i drept, nu-i niciodată prea tărziu...

Cursa New York - Buenos Aires a decolat la timp si lungul zbor spre sud a trecut destul de greu. Am zburat la economy si spațiul de la picioare era ridicol de strămt. Sigur că inca USD 480 de persoană ne-ar fi creat mai mult spațiu la picioare, dar urmau incă multe cheltuieli neprevăzute pentru care trebuia să rămănem pregătiți.

Am aterizat in Buenos Aires pe la 4 dimineața cu ochii cărpiți de somn. Aerul cald al verii argentiniene ne-a trezit din toropeală, mai ales ca a trebuit sa ne grăbim la autobuz pentru transferul de la aeroportul internațional la aeroportul domestic. Buenos Aires-ul matinal ne-a primit somnoros si leneș in acea sâmbătă matinală. Chiar și apele Atlanticului erau liniștite.

Pentru a doua oară am remarcat că aeroportul domestic din Buenos Aires arată mult mai cald si primitor decăt cel internațional.

Sala principală era intr-o forfotă inițial greu de înțeles. Mi-am amintit la un moment dat că era o sâmbătă de vară din vacanța argentinienilor și forfota era firească...

Călătorii predominant argentinieni plecau in toate directiile. Singura destinație spre care păreau sa plece mai mulți străini decat localnici era Ushuaia, destinația noastră. Si Seasick si eu ne intirceam in Ushuaia dupa un an cu mare plăcere. După mai puțin de un an, purtam incă amintiri plăcute din micul oraș de la capătul lumii...

Zborul de la Buenos Aires la Ushuaia a fost mai scurt dar căldura din avion combinată cu oboseala acumulată in timpul zborului din noaptea precedentă ne-au toropit.

Am fost bucuroși să recuperăm rapid bagajul de cală și am sărit in primul taxi. Îi pregătisem “recrutului” o mică surpriză și drumul spre hotel trebuia deviat pentru a pregăti surpriza...

Taxiul a deviat de pe asfalt si urmat sinuozitațile unui drum de pămănt presărat cu hărtoape care se termina intr-o barieră. Taximetristul a oprit la vreo doi metri de bara orizontală a barierei. Dintr-o baracă a apărut un puscaș marin argentinian cu un pistol automat purtat la piept. Soldatul s-a oprit in dreptul șoferului și i-a cerut actul de identitate. “Recrutul” părea nedumerit... Dupa ce și-a notat datele din actul de identitate al șoferului, soldatul a cerut pașapoartele noastre. Recrutul m-a privit gata să mă întrebe dar a sesizat că nu e momentul și a rămas tăcut.

Am inmănat intr-o tăcere absolută soldatului cele trei pașapoarte. Au trecut câteva minute pănă și-a notat soldatul datele din pașapoarte. Se citea clar curiozitatea pe fața recrutului. Satisfăcut devrezuktat, pușcașul marin ne-a înapoiat pașapoartele, ne-a salutat regulamentar și a ridicat bariera lăsându-ne sa intram in unitatea militară. Recrutul părea din ce in ce mai derutat. Taxiul a oprit in fața unei uși și Seasick s-a uitat în ochii mei. Am încuviințat coborând bărbia.

Seasick a coborăt din taxi și a dispârut în cosul ușii de sticlă. Taximetristul și-a scos o carte de nu știu unde și s-a apucat de citit. Ceasul taximetrului continua să marcheze la intervale precise.

“Pot sa cobor din mașină?”, a intrebat recrutul.

Nu i-am răspuns în cuvinte dar am scuturat capul negând și mi-am dus degetul la gură îndemnând-o la tăcere.

(va urma)
 

  • Like 7
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

După vreo zece minute de așteptare in care recrutul părea indecis dacă e cazul să intrebe ceva sau să păstreze tăcerea, Seasick a apărut cu un zâmbet din spatele misterioasei uși de sticlă și s-a urcat in spate lângă recrut.

 

“How is it going, mate?”

 

Seasick a ridicat degetul arătător.

 

“We’ll call tomorrow morning at 10:00 hours for confirmation. It depends on the wind…”

 

Am întors capul spre șoferul taximetrului.

 

“Now we can go to the hotel.”

 

“Bueno.”

 

Părea să fi înțeles. Soldatul de la poarta a ridicat bariera si ne-a salutat regulamentar. De data asta am raspuns salutului. A zambit.

 

Ushuaia are o vreme schimbătoare in Decembrie. Aterizasem pe soare și deja in timpul petrecut la baza militară nori grei si negri se apropiau rapid dinspre vest de-a lungul Canalului Beagle.

 

Am luat cheile de la recepție, am instalat recrutul in camera repartizată si în momentul in care am culcat geamantanul in camera noastră s-a dezlănțuit furtuna. Vântul sufla cu un șuierat puternic de sfârșit de lume, izbind picături de ploaie de sticla geamului mare prin care Canalul Beagle se zărea “in clocote”. Fereastra vibra și apăruseră firicele de apă ce se scurgeau pe undeva pe sub pervaz prelingându-se peste calorifer direct pe podeaua camerei.

 

“Wow! I guess we landed on time…”

 

Am despachetat rapid și am intrat la duș. Dupa mai bine de 36 de ore de nesomn îți vine cu greu să te dezlipești de mângâierea jetului fierbinte. Dorința de a prelungi desfătarea oferită de dușul fierbinte era înghiontită însă de tumbele apetitului. În afara unui cappuccino ingerat rapid la Starbucks-ul din aeroportul domestic din Buenos Aires si a unui RedBull, nu mai mâncasem nimic și foamea pârea mai hotărâtă decat plăcerea dușului cald…

 

Ne-am imbrăcat rapid și am ieșit la recepția hotelului. Recrutul ne-o luase înainte si ne aștepta.

 

“Voua va e foame?”

 

“You betcha’”, am răspuns zâmbind.

 

“Mergem la restaurantul nostru preferat…”, a adaugat Seasick.

 

Deși nu mai calcasem în Ushuaia decât o singură dată, cu un an în urmă, aveam deja un “restaurant preferat”… 

 

Până a venit taxiul, s-a oprit și furtuna și s-a înseninat. Vremea din Ushuaia nu se dezmințea nici de data asta.

 

“It looks good for tomorrow, mate.”

 

Seasick a aprobat cu un zambet mai insorit decat cerul albastru de deasupra Canalului Beagle.

 

Înainte de a intra in restaurant am admirat în vitrină mieii ce se perpeleau la proțap.

 

“Yay! Finally, the cordero I was dreaming about for weeks…” am eclamat în timp ce incercam să-mi controlez surplusul de salivă.

 

A fost un prânz-cină aproape pe măsura așteptărilor. Mai puțin chiflele ce pareau nedormite de cel puțin o zi și chelnerii bătrâiori si plictisiți care păreau să acorde încontinuu prioritate unor melci invizibili.

 

“Time to go to the chocolate store.”

 

Cu un an în urmă fusesem plăcut impresionați de rețeaua de magazine de dulciuri “Laguna Negra” din Argentina, în special datorită sortimentelor de ciocolată artizanală.

Am ieșit cu greu din magazinul de ciocolată, nu înainte de a umple o cutie cu 1 Kg de ciocolată asortată, o sticlă de vin “Crabs” de “reserva Malbec, ediție limitată”, și incă câte un cappuccino delicios. Am mai căscat gura pe strada principală din Ushuaia si într-un tărziu ne-am urcat taxi mai leneș care ne-a dus înapoi la hotel. Cerul era predominant senin. Singurul lucru care lipsea în acel moment era un somn adânc și odihnitor. Tura aceastax, deopotrivâ, domestică dar si complicată, părea să înceapă cu dreptul…

 

In dimineata urmatoare am ieșit mai tărziu din așternut și ne-am așezat leneși la micul dejun. Întregul program al zilei depindea și putea fi confirmat doar după telefonul de la ora zece. Noi eram gata de acțiune, nerăbdători sa explorăm și timpul părea să se scurgă dureros de încet.

 

“Can’t wait here like a potato, mate. Let’s go downtown and we’ll call from there at 10:00 hours.”

 

Taxiul ne-a lasat pe strada principala din Ushuaia și am luat la rand magazinele rămase nevizitate în ziua precedentă. Am cumparat câteva rahaturi ca orice turist plictisit dornic sa ducă acasă o iluzorie felie de vacanță.

 

Am lasat si cele doua valize la biroul companiei care organizase croaziera si am continuat hoinareala doar cu celelate doua valize si rucsacul ce adaposteau echipamentul video.

 

“Hola, habla ingles?” Seasick a sunat la 9:55.

 

“So, is the wind OK?”

 

Cerul era parțial noros și sufla o briză moderată ce părea dornică să-și scoată zgarda cât mai curând.

 

“They said they’ll decide in an hour but they can send a car to pick us up now…”

 

“Sure…”

 

Seasick a comunicat în telefon cea mai apropiată intersecție și în mai puțin de 10 minute ne-a ridicat o mașină de la bordură.

 

Recrutul nostru a trecut iarăși prin momente de nedumerire si confuzie cand mașina trimisă de cineva necunoscut s-a oprit din nou la aceeași barieră de ieri și un alt pușcaș marin a repetat rutina controlului pașapoartelor. De data asta, după ce soldatul ne-a salutat și mașina s-a pus în mișcare, n-a mai rabdat și a intrebat șoptit.

 

“Unde suntem?”

 

“Intr-o baza militară.”, i-am răspuns și eu șoptit

 

“De ce?”

 

Nu i-am mai răspuns pentru a-i amplifica aceasta amuzantă confuzie. Seasick se stăpânea cu greu să nu izbucnească in râs…  Mașina a oprit in fața aceleași uși de sticlă ca in ziua precedentă si Seasick a coborât prima. Am intors capul spre recrut.

 

“Ne dăm jos.”

 

“Am voie?”

 

“Da.”

 

A coborat și recrutul și i-am făcut semn din cap să intre pe ușa de sticlă unde intrase Seasick. Mașina a demarat lăsându-ne acolo. Recrutul a intrat pe ușa de sticlă înaintea mea…

Misterul s-a limpezit în momentul când recrutul a zărit pe unul din pereți o fotografie mare a unui helicopter…. 

 

În afara unei tipe la vreo treizeci de ani ce zâmbea cu amabilitate, nu mai are nimeni în incinta biroului iar Seasick era deja cu cartea de credit in mană sa achite zborul.

 

“Plecam cu elicopterul?”, a intrebat recrutul cu o lumină nouă in ochi.

 

“Yep. We’re gettin’ to the choppa’”

 

“Unde?”

 

“Mergem cu elicopterul…”

 

Recrutul nu a mai zburat niciodată intr-un helicopter și voiam să-i facem o surpriză urcând-o la un ghețar sus pe una din crestele albe ale Anzilor.

 

“Mie mi-e frica!”

 

Chiar părea să se teamă, si asta incă înainte de a vedea gluma de helicopter a alora.

 

“Cu ăla zburăm? Parcă e de jucărie… “

 

Până și recrutul, care nu a pus piciorul niciodată într-un helicopter, sesiza că helicopterul ăsta mic e ca o glumă proastă. Ni s-a facut instructajul de protecție și a trebuit sa vizionăm de două ori același video, o data in spaniolă și o dată in engleză. Cata diferenta in abordare intre zborurile din Groenlanda, Alaska, sau Australia si Argentina. Atâtea formalități și mofturi pentru un pârț de elicopter bun de purtat la chei ca breloc. La sfârșit ne-a dat la fiecare cadou câte o căciula neagră cu ecusonul companiei. Bun…

După incă câteva minute a apărut și pilotul.

 

“Hola…”

 

“Hola…”

 

Zâmbea când mi-a întins mâna, dar părea puțin îngândurat.

 

“I have some bad new, but good news too…”.

 

Vocea pilotului era oarecum lipsită de fermitate sau convingere.

 

“The wind is too strong up at the glacier…”

 

Elicopterele astea din Ushuaia sunt de-a dreptul exasperante. Încerc să mă abțin de la un comentariu despre expertiza sau curajul piloților, dar este cât se poate de clar că motoarele lor anemice nu sunt potrivite climatului.

 

“…but we can fly east along the Beagle Channel…”, a continuat pilotul.

 

“Are you sure? Maybe if we wait for later in the afternoon…”

 

“The wind will be stronger in the afternoon… “

 

Știam că are dreptate dar incercam să mă agăț de orice speranță.

 

“Can we, at least, try?”

 

Recrutul, care când vrea întelege foarte bine engleza, a intrat in discuție.

 

“Eu zic să nu mai mergem… E periculos.”

 

“Nu mai avem când. La ora 17:00 ne îmbarcăm.”

 

“Lasă, altădată…”

 

“Nu mai există altădată. Ori ne ducem acum, ori nu te mai dai cu elicopteru’… “

 

“We can fly east and you see the Beagle Channel. Same price, same time…”

 

“No. We want to go up to the glacier. We saw the Beagle Channel yesterday from the pkane, before we landed.”

 

“We can’t fly to the glacier today. Do you want to try tomorrow?”, a intrebat pilotul.

 

“We’re leaving this evening with a cruise… “

 

“Are you going to Antarctica?…”

 

“No… All right. Forget it. We need a full refund.”

 

Păcat, ar fi fost frumos sa mergem sus la ghețar, să aterizăm in zăpadă și să ciocnim un pahar de șampanie pe creasta Anzilor. Cel puțin pentru noi, asta ar fi fost o cheltuială mai ușor de acceptat decât spațiul de la picioare într-un avion.

 

A intrat în vorbă și femeia din birou.

 

“No problem, we’ll refund your card fully. And you can keep the hats.”

 

“Cool, Thanks.”

 

Seasick a scos cartea de credit și a completat forma de rambursare a sumei plătite. Am mangaiat căciula neagră. Nu-mi plăcea nici căciula, nici lipsa de curaj a pilotului, nici faptul ca pentru a doua oară nu puteam zbura cu elicopterul la destinația dorită. Am incercat cât am putut să nu comentez nimic despre curajul pilotului. In fond, era dreptul lui sa refuze un zbor pe care, independent de voința lui, “mașina” nu putea să-l execute.

 

“Hasta luego”

 

Pilotul a ieșit pe o altă ușă și s-a făcut nevăzut.

 

“Can you, please, call a taxi?”, am întrebat-o pe femeia ce tocmai termina cu formalitățile cărții de credit.

 

“Sure…”

 

“Ce facem acum?” a intrebat recrutul.

 

“Plan B”, a raspuns Seasick.

 

“Mergem la trenuleț si ne apropiem de parcul Tierra del Fuego.”, am adăugat eu.

 

Taxiul a sosit în puțin mai mult de cinci minute.

 

“Can you take us to the train station, please?”

 

Există o singură gară de tren cu ecartament îngust a carui linie ferată de doar cățiva kilometri a fost construită încă de pe vremea cănd Ushuaia nu se putea mândri decât cu închisoarea ce a plasat orașul pe harta argentinienilor.

 

Era timpul să ne reajustăm planul. Noi văzusem parcul Tierra del Fuego cu un an în urmă, dar efortul pentru a ajunge până la acest capăt de lume a fost destul de mare și am fi vrut să nu ratăm ocazia de a-l arăta și recrutului.

 

“Deci, mergem la gară și luăm trenulețul până la intrarea in parc.”

 

Linia ferata se opreste la intrarea in parc.

 

“Si de acolo, ce facem?… Cum vizităm parcul?”

 

Este greu de spus dacă taximetristul argentinian a înteles frânturi de limba română, sau doar a intuit dilema noastră datorită unor experiențe anterioare similare.

 

“Con permiso. Do you want to visit the park? I can wait for you at train and drive you through the park…”

 

“How much?”

 

“Thirty eight thousand pesos”

 

Asta insemna cam USD 60 la cursul local.

 

“Eu zic să mergem cu el, că mult timp până la îmbarcare oricum nu ne mai rămăne și așa vedem și parcul…”, a concluzionat Seasick.

 

“Și eu zic că nu-i o variantă proastă.”

 

Recrutul și-a dat cu părerea ultimul.

 

“Cum stiti voi. Voi hotărâți.”

 

“Și așa poate avem timp să măncăm în oraș la întoarcere.”

 

“Nu mai vreau miel.”, s-a repezit recrutul

.

“Nici eu.”, a completat-o Seasick

 

“OK mai este un restaurant pescăresc renumit. Mâncăm acolo…”

 

“Nu ne dă cină pe vas?”

 

“Probabil că da, dar până la cină mie mi-e foame.”, m-am vaicărit eu cu o grimasă.

 

Taximetristul a intors capul spre mine.

 

“Are you OK, senor?”

 

“Doamne, cât poți să mănânci. Tot timpul ți-e foame…”, a mormăit recrutul la adresa mea.

 

“Ce -ar fi dacă renunțăm la tren?”

 

“Eu nu țin neapărat sa mergem cu trenul.”

 

“Nici eu…”

 

Am intors capul spre taximetrist.

 

“Take us straight to the park.”

 

“No train?”

 

“No train. We’ll go to the park, you stay with us and you’ll bring us back to Ushuaia. Same price?”

 

“Bueno.”

 

Un zâmbet cât un curcubeu s-a deschis pe fața taximetristului și ne-a contaminat și pe noi. Taxiul a oprit la intrarea în parcul Tierra del Fuego să plătim taxa de acces apoi a continuat pe drumul neasfaltat spre cotloanele parcului. Nu știu dacă era mașina lui, sau dacă lucra “la stăpân”, dar îmi era oricum milă de amortizoarele ce nu sunau prea fericite pe denivelari.

 

Ca un binevenit supliment la ceea ce învățasem și știam despre parcul Tierra del Fuego in timpul vizitei precedente, taximetristul, al cărui entuziasm se transformase rapid intr-o logoree amuzantă, ne-a oprit nu numai la locurile știute de noi, dar ne-a dus cu o vizibilă plăcere și la alte locuri noi cunoscute de el. Mai mult, s-a arâtat dispus să ne aștepte să vizităm pe îndelete fiecare obiectiv ales. Aproape că incepusem să ne simțim stânjeniți de excesul de amabilitate. Nu am intălnit un taximetrist ca cel din Ushuaia decat in Victoria Falls cu mulți ani in urmă. Sincer, deschis, amabil, exact ceea ce de obicei taximetristii nu sunt…

 

Pe drumul spre ieșirea din parc am hotărât să oprim pentru o gustare și un suc, sau cafea. A fost cât se poate de firesc sa-i oferim si lui o porție si un suc. In final i-am înmânat cu mare plăcere o bancnotă de USD 100, in locul echivalentului a USD 60 cerut inițial de el.

 

Am coborât din taxi în fața celui mai renumit restaurant pescăresc din Ushuaia pentru că aveam un apetit pe măsura renumelui acelui restaurant… 

După un prânz întârziat dar delicios am coborât spre cheu pentru a ne îmbarca.

 

Am trecut prin vamă și controlul de pașapoarte si am început să grăbim pașii spre silueta svelta a vasului Stella Australis. Înainte să ajungem la vasul “nostru” am trecut pe lângă un vas de pasageri puțin mai mare care urma să ridice ancora pentru a-și începe voiajul spre Antarctica.

 

Am mai făcut căteva poze langa pupa vasului nostru și am pășit cu oarecare emoție pe pasarela ce conducea la bord.

Sigur ca se anunța a fi un voiaj ultra-domestic și aproape dureros de plictisitor printre pasagerii “pantofari”, majoritatea pensionari, sigur ca aveam să călătorim in regim all-inclusive unde aveam sa bem cu nesimtire atât cât încape și să măncăm mofturoși bucate alese preparate de un bucătar cu renume internațional, sigur că aveam să fim dădăciți până la sufocare de ghizi înfoiați de convingerea ca ei le-au văzut și le știu pe toate, dar tot mi-a rămas suficient loc pentru un dram de bucurie că aveam (totuși) să particip la o experiență nouă… 

Deși ne aflam incă ancorați în ape argentiniene, intram sub pavilion chilian.

 

Sirena puternică ne-a făcut să tresărim sincron pe toți trei. Aici recrutul avea mai multa experiență decât noi căci mai fusese in două voiaje prin Caraibe.

 

“Asta-i mic. Ultimul vapor pe care am fost avea magazine, terenuri de sport, pistă de biciclete, piscine…”, a zambit cu un aer superior recrutul.

 

“Yuck! Mie si ăsta mi se pare prea mare..” am ripostat eu.

 

Din păcate nu a fost suficient de mare pentru a rezerva două cabine separate pentru ca ne-am hotărât târziu când aproape toate cabinele fuseseră rezervate. A trebuit să plătim instalarea unui pat suplimentar în cabina rezervată. Probabil că rezervarea unei a doua cabine, imposibil de găsit la data când am decis că vom pleca pe acest traseu în trei, ar fi costat mai puțin decât instalarea acelui pat suplimentar pentru recrut. Noi suntem obișnuiți să ne găsim confort și într-un cort alpin de două persoane, dar nu voiam să inghesuim confortul recrutului. Am rasuflat cu ușurare cand a intrat in cabină fără să manifeste vreo umbră de neplăcere.

 

“In restul excursiei vom continua să avem camere diferite dar în astea patru nopți pe vas trebuie să împărțim cabina. Din păcate nu s-a putut altfel.”

 

“Patru nopți nu murim și dacă avem în continuare camere separate după aia, e OK” a răspuns recrutul fără a lăsa situația să-i umbrească buna dispozitie.

 

Mi-am asumat o răspundere și un oarece risc invitând intr-o tură tip “DoiNomazi” o femeie de 81 de ani care insista să-și ia cu ea pastilele de tensiune. Am convins-o să le lase acasă pentru că se va simți mai puternică fără ele și i-am promis că vom avea grijă să-i fie bine. Până acum totul se desfășura conform planului.

 

N-am apucat să despachetăm și am fost somați sa ne prezentăm pe puntea 4 pentru ceremonia de bun venit la bord și primul set de instrucțiuni aplicabile în viața la bord. Cu alte cuvinte începea circul si într-o oarecare măsură calvarul pentru mine, că deh, era vasul lor și toata lumea execută ordinul căpitanului. Am tresărit cu un reflex ingropat sub rugina multor ani. Nu mai suport ordine si ierarhii de foarte multa vreme și fug ca dracu’ de tâmâie de orice formă de înregimentare. Libertatea individuală imi este cea mai prețioasă stare… Altfel, mi-aș fi trăit viața fără probleme intr-o uniformă. 

 

În salonul de puntea 4, impulsul spre rebeliune mi-a fost indulcit de un pahar de șampanie oferit călduros de un membru al echipajului. Căpitanul ne-a urat bun venit la bord, ne-a prezentat pe rand echipajul, de la bridge la sala de mașini, făcându-i pe toți să defileze printre “pantofarii” urcați la bord. Echipajul nu era foarte pestriț. Majoritatea păreau chilieni si media de vârstă părea să fie in jur de 27-30.

 

Echpajul s-a retras, pantofarii au ciocnit șampania dupa care ne-am retras cu toții în cabine să despachetăm și să ne pregătim pentru prima cină la bord.

Se insera frumos pe Canalul Beagle. Spre vest cele câteva creste albite de zăpezi ale Anzilor ne priveau mândre incercând parcă să ne intimideze dacă am fi îndrăznit să pornim spre Pacific. Îinspre sud alți munți ascundeau cât puteau de bine calea spre Pasajul Drake si Antarctica. Stella Australis s-a desprins grațios de cheu și a pornit pe apele Canalului Beagle spre Atlantic…

 

(va urma)

  • Like 5
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

(continuare partea a 3 a)

 

Este foarte greu de stabilit cu precizie începutul unei călătorii, pentru că fiecare punct. cu tot cu coordonatele lui geografice sau temporale, face de fapt parte din acel drum aparent fără sfârșit care cuprinde viața unui om.

 

A început aceasta călătorie in momentul în care am ieșit pe ușa apartamentului în New York, sau în momentul in care am închis portiera mașinii ce ne ducea la primul aeroport? A început această călătorie când a decolat primul avion din New York, sau când a aterizat în Buenos Aires? A început când am aterizat în Ushuaia, sau când urcat pe pasarela vasului și am ajuns la bord?

 

Oricare tentativă de delimitare pare complet aibitrară si inutilă. Deși uneori necesara și utilă, deși atașez fiecărei călătorii un fel de video reportaj structurat cronologic, am urât intotdeana liniaritatea insipidă a unui jurnal de bord.

 

Viata reală este compusă din “scene de teatru” unice și irepetabile și nu din secvențe de film ce pot fi marcate, delimitate,  oprite, derulate rapid înainte și înapoi, sau reluate... Probabil că ăsta este unul din motivele pentru care răstignirea curgerii firesti a realitații intr-un jurnal de bord pare atât de inutilă... Cui i-ar mai folosi consemnarea riguroasa a unor intamplari irepetabile? S-a intamplat, a fost cand a fost si nu va mai fi...

 

Contrar bunelor maniere ale unui navigator, sau chiar ale unui călător, nu mi-am notat ora când vasul s-a desprins de cheu. Și acest refuz avea să mă însoțească pe durata întregii călătorii. Ba mai mult, o ciudată percepție a ritmului acestei călătorii avea să inhibe multe impulsuri de a filma pentru un video jurnal. Dintr-un morman de echipament video aveam să utilizez în proporție de peste 70% telefonul(!) pentru fotografii.

 

Pana mai gasesc timp sa scriu, postez si cateva imagini, doar pentru cei care sunt curiosi si nu le-au vazut inca pe FB.

 

tumblr_pl2of0dzzU1qj1kdqo1_1280.jpg

 

"To JFK, terminal seven, please."  Seasick si recrutul in drum spre aeroportul din New York.

 

tumblr_inline_pl2oe9NFW81qhf3v8_1280.jpg

 

Atmosfera de sarbatoare la JFK. Dar, mult mai importanta decat pomul este "Corona"... ;)

 

tumblr_inline_pl2oenb0vV1qhf3v8_1280.jpg

 

Recrutul avea sa se convinga abea la fundul sticlei ca o Corona este mult mai benefica decat pastilele de tensiune la inceputul unei calatorii... 

 

tumblr_inline_pl2oz2lRyd1qhf3v8_1280.jpg

 

Fuga sa traversam orasul la celalalt aeroport sa prindem cursa interna de la Buenos Aires la Ushuaia.

 

tumblr_pl2oz6Iy9M1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Prindem avionul de legatura doar daca vine autobuzul de transfer la timp...

 

tumblr_inline_pl2oz2ndCk1qhf3v8_1280.jpg

 

Apelele Atlanticului sunt calme si lumea se pregateste de o noua zi de plaja.

 

tumblr_inline_pl2oyoUxsu1qhf3v8_1280.jpg

 

Gata, avionul ne-a traversat de la Buenos Aires la Ushuaia si am ajuns pe malul Canalului Beagle.

 

tumblr_inline_pl2oyok0TX1qhf3v8_1280.jpg

 

Canalul Beagle pare linistit, deocamdata...

 

tumblr_inline_pl2oz2pVGo1qhf3v8_1280.jpg

 

Am ajuns inapoi la Ushuaia dupa aproape un de la ultima vizita... 

 

tumblr_inline_pl2oyvMqYl1qhf3v8_1280.jpg

 

Un "recrut" de 81 de ani ajuns la capatul lumii... 

 

tumblr_inline_pl2oz2ay221qhf3v8_1280.jpg

 

E timpul sa ne descotorosim de bagaje pentru a cutreiera orasul.

 

tumblr_inline_pl2oyoHY5V1qhf3v8_1280.jpg

 

Brusc incepe furtuna...

 

tumblr_pl2uxlo87Z1qj1kdqo1_1280.jpg

 

A doua zi asteptam sa ni se faca instructajul obligatoriu pentru zborul cu elicopterul.

 

tumblr_inline_pl2uxio9Km1qhf3v8_1280.jpg

 

"Mizeria" de elicopter care este complet neadecvat conditiilor de clima locale.

 

tumblr_inline_pl2vfp7QiB1qhf3v8_1280.jpg

 

Amabilul taximetrist care si-a dedicat mai bine de jumatate din zi sa ne plimbe prin parcul Tierra del Fuego. 

 

tumblr_inline_pl2vg1ENDz1qhf3v8_1280.jpg

 

Cateva imagini razlete din parcul Tierra del Fuego.

 

tumblr_inline_pl2vf5ZmRK1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2veyFAsQ1qhf3v8_1280.jpg

 

In fundal locul unde Atlanticul imbratiseaza apele Pacificului pe Canalul Beagle.

 

tumblr_pl2vgp3Rbr1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Vizitam locatia unui fost sat de indigeni yamana, astazi disparuti definitiv.

 

tumblr_inline_pl2vep8k5I1qhf3v8_1280.jpg

 

Locul unde se termina Argentina... 

 

tumblr_inline_pl2vffs5lV1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2vffCkp21qhf3v8_1280.jpg

 

Colindand o aceeasi poteca dupa un an de la prima vizita.

 

tumblr_inline_pl2vglXz5s1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_pl2vgp3Rbr1qj1kdqo2_1280.jpg

 

Trafic in parcul Tierra del Fuego.

 

tumblr_inline_pl2w3rXu541qhf3v8_1280.jpg

 

Masa pescareasca in Ushuaia.

 

tumblr_inline_pl2w30eSBt1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2w4o0HqA1qhf3v8_1280.jpg

 

E timpul sa ne imbarcam...

 

tumblr_inline_pl2we3DozV1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2w2oH36F1qhf3v8_1280.jpg

 

Vasul ne asteapta.

 

tumblr_pl2w5y4uDb1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Sirena vasului ne grabeste pasii spre pasarela.

 

tumblr_inline_pl2we9v1Vg1qhf3v8_1280.jpg


Initial plecam spre east, spre Atlantic...

 

tumblr_pl2webKhq41qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2wtd0a6I1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2wu8uIe81qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2wtvdYFO1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_pl2wulyLkw1qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl2wu8bwKR1qhf3v8_1280.jpg

 

  • Like 8
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

(continuare partea a 4 a)

 

Stella Australis a traversat canalul Beagle spre sud, trecănd din apele argentiniene în cele chiliene și apoi și-a schimbat cursul înapoi spre vest aruncând într-un tărziu ancora în apropiere de Port Navarino, unde s-au urcat la bord autoritățile chiliene pentru formalitățile de vamă.

 

La urcarea pe vas ni se reținuseră pașapoartele de către un membru al echipajului și s-au ocupat ei de formalități. Convenabil și eficient. În jur de miezul nopții Stella Australis a ridicat ancora și a pornit în marș spre sud spre Capul Horn. Acest căpitan și marșurile lui de noapte mă ungeau pe suflet. My cup of tea, ca să zic așa... :)

 

Seasick și recrutul executaseră programul de seară și alunecaseră deja în lumea viselor. Ni se comunicase înainte de culcare că a doua zi de dimineață urma să ajungem la Capul Horn unde vom încerca să debarcam la far in bărci Zodiac. Oare, cum va fi vremea in Pasajul Drake? Oare, cum se va descurca recrutul in Zodiac? Stella Australis înainta în noapte ca o nălucă cu un ușor perceptibil tangaj și aproape fără ruliu. Deși canalul pe care ne indreptam spre sud părea sa se largească semnificativ, nu ieșisem incă in apele deschise din jurul Capului Horn.

Am adormit și eu într-un târziu, frământat de întrebări fără răspuns, privind valurile ce rămăneau undeva în urmă. Mi se păruse, sau se zăreau câțiva berbecei răzleți?...

 

O voce de femeie intr-o engleză afectată puternic de un accent hispanic ne-a trezit prin instalația de intercom a cabinei. Era 06:00 dimineața. Ni s-a spus să ne prezentăm pe puntea 1 pentru a servi micul dejun și apoi să ne prezentăm echipați cu echipament de ploaie si vesta de salvare la puntea la care am fost repartizați pentru instructaj. În dorința de a optimiza administrarea pantofarilor, echipajul vasului hotărâse să ne împartă în echivalentul a patru companii, în funcție de limba pe care o întelegem cel mai bine. Inițial au alcătuit o companie de “nemți” și una de “francezi” pe care i-au combinat cu un mic pluton de “italieni” și le-au repartizat ca loc comun de instructaj o sală de zi în prova pe puntea 3. Au adunat toți vorbitorii de limbă spaniolă intr-o companie “hispanica” care aveau să se întâlnească într-un lounge cochet în pupa vasului pe puntea 4 și au adunat 2 companii de “englezi/americani” în locul cel mai plăcut cu putința in barul de pe puntea 5. Trebuia să fii miop sau tămpit să nu realizezi că cal mai bine era să te aduni la bar... :)

 

Am mâncat oarecum pe fugă în imensa sală de mese de pe puntea 1, mânați de emoția unei noi experiențe. Așteptam cu o nerăbdare văditâ să coborâm pe insula farului de la Capul Horn. Cerul era acoperit aproape in totalitate de nori grei de un cenușiu inchis. Apele Pasajului Drake păreau din ce in ce mai odulate și era ușor de sesizat o tensiune ce continua să se amplifice cu trecerea fiecărui minut. Pantofarii iși mestecau tartinele cu unt în tăcere și își vorbeau mai puțin ca de obicei.

 

“Crezi că are rost să vin și eu? De ce nu vă duceți doar voi?”, a întrebat recrutul cu o voce lipsită de orice hotărâre.

 

“Ai venit pânâ aici și nu debarci la far?”

 

“Nu pot eu cu barca.”

 

“E usor. Te ajut. Nu-ți fă probleme...”

 

După micul dejun am trecut pe la cabină să ne luăm centurile de salvare si ne-am adunat în barul “anglo-americanilor” să ascultăm instrucțiunile și să ne pregatim de debarcare.

Căpitanul a lăsat la apă două Zodiac-uri și a trimis echipajele să inspecteze condițiile de debarcare la țărm. Vântul se monta și vasul nostru la ancoră, în ciuda tonajului, începuse să danseze. Recrutul părea din ce în ce mai îngrijorat. Ca să-i mai înmoi teama, le-am rugat să urce pe puntea 6 direct în bătaia vântului...

 

Seasick a privit echipele din Zodiac-uri prin binoclul de mare putere.

 

“What does it look like, mate?

 

“I don’t know, they seem to struggle...”

 

“Did they land?”

 

“Only one boat.. The surf seems really strong...”

 

“Let me take a look...”

 

Am privit și eu prin binoclu. Era destul de greu să-mi mențin echilibrul datorită tangajului. 

 

“Wow! The surf is fucked up...”

 

Ocularele binclului m-au lovit în arcade producându-mi o durere ascutțită.

 

“I don’t think we’ll be able to land, mate...”

 

“Eu nu vreau să merg cu barca...”, aproape ca scâncit recrutul.

 

“It’s OK, if we don’t go to shore...”, a completat cu calmul ei caracteristic Seasick.

 

Intre timp incepuse și ploaia și picăturile de apă ne pișcau fețele.

 

“I want to go to shore. I don’t care if I get wet...”

 

O altă voce de femeie a anunțat prin întreaga instalație de sonorizare a vasului ca vantul a ajuns la peste 54 de noduri și căpitanul a decis anularea debarcării.

 

“Fuck!”

 

N-a fost să fie să coborăm pe mal la Capul Horn. Ne-am refugiat inapoi in barul de pe puntea 5.

 

"Scotch on the rocks, or pisco sour, senor?", ne-a intrebat poiticos barmanul.

 

M-am uitat la Seasick apoi la recruit.

 

"Pisco", au raspuns la unison.

 

"Three Pisco, por favor..."

 

In timp ce imbranceam suav cu paharele de Pisco privind prind afara prin geamul spalat de ploaie, vocea de femeie din difuzoare ne-a comunicat ca dupa pranz vom incerca o debarcare ig golful Wulaia pe locul unde Vice-Amiralul  Robert FitzRoy  si Charles Darwin au acostat cu HMS Beagle si au intrat in contact cu populatia locala si de unde aveau sa-l ia cu ei pe tanarul Yámana, Jemmy Button pentru a-l scoli in Anglia. Povestea continua, evident, cu o mare dezamagire pentru Fitzroy si Darwin... :)

 

(probabil va urma)

 

tumblr_inline_pl6rarelaY1qhf3v8_1280.jpg

 

Rasaritul soarelui ne-a intampinat la insula pe care se afla farul de la Capul Horn...

 

tumblr_pl6rg2Wtjg1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Asta avea sa fie cea mai sudica latitudine a turei noastre.

 

tumblr_inline_pl6r4suZnX1qhf3v8_1280.jpg

 

Vedere spre sud, spre Antarctica, a Pasajului Drake de la Capul Horn.

 

tumblr_inline_pl6r665abO1qhf3v8_1280.jpg

 

Echipajul pregateste Zodiac-urile pentru debarcarea promisa la Capul Horn.

 

tumblr_inline_pl6r5leQAA1qhf3v8_1280.jpg

 

“Crezi că are rost să vin și eu?"

 

tumblr_inline_pl6rchpMfd1qhf3v8_1280.jpg

 

Vantul pare sa se inteteasca.

 

tumblr_inline_pl6r7uMka01qhf3v8_1280.jpg

 

I don't know, mate. It seems a bit tricky for landing.

 

tumblr_inline_pl6r9zAXaD1qhf3v8_1280.jpg

 

Un echipaj de "cercetasi" se pregateste sa inspecteze plaja de debarcare.

 

tumblr_inline_pl6r74tadY1qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem si noi in recunoastere pe puntea 6. Executarea!

 

tumblr_inline_pl6rdoI0xa1qhf3v8_1280.jpg

 

Poate vedem mai bine de sus ce fac cercetasii la mal.

 

tumblr_inline_pl6r8aEKLe1qhf3v8_1280.jpg

 

Vantul se monteaza serios si ajunge la 54 knts. Capitanul anuleaza debarcarea si da oridn cercetasilor sa revina la bord.

 

tumblr_inline_pl6rc2dhYI1qhf3v8_1280.jpg

 

Cercetasii abandoneaza plaja si se grabesc sa revina la bord. Uf, ce-as fi mers si eu cu ei...

 

tumblr_inline_pl6rd4jpBx1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl6rbc8q2O1qhf3v8_1280.jpg

 

Dupa ce a fost recuperat si ultimul Zodiac, nu prea a mai ramas nimic de vazut pe punte... Scotch on the rocks, or pisco sour? Ne luam la revedere de la Capul Horn prin geamul barului de pe puntea 5. N-a fost sa coboram pe insula.

  • Like 7

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

Felicitări și mulțumim pentru tot @Matei Angelescu ! :multumesc!:

Aștept cu interes următoarele episoade! :) :105:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal

 Salutare Matei Anghelescu.

 Multumim pentru prezentare si pentru poze, mereu ne uitam cu nevasta mea la prezentarile tale care sunt uimitoare. Asteptam  cu nerabdare urmatoarele:noroc:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Multumim pentru raspunsuri.

 

(continuare partea a 5 a)

 

Viata isi deruleaza imperturbabil partitura si Stella Australis a pornit in marsh inapoi spre nord si spre Canalul Beagle, urmand in sens invers traseul strabatut cu o noapte in urma. Apele involburate ale Pasajului Drake ramaneau in urma, in timp ce vasul isi regasea treptat adapost pe masura ce reintra in “palnia” ce conduces spre Canalul Beagle. Nu reusisem sa aterizam cu elicopterul sus in Anzi la un ghetar si nu reusisem sa debarcam pe imsula farului de la Capul Horn. Desi diferite, in ambele situatii am fost in postura de pantofari dependenti de deciziile altora. Oare sa fi fost aceste doua esecuri singurele “ratari” ale acestei ture, sau urmau si alte surprize mai putzin placute?

 

Dupa ce am ajutat nodul din gat sa se spele cu un al doilea pisco sour in fotoliile de pe glorioasa punte 5, ne-am regasit echilibrul la masa, pe puntea 1.  Ni se repartizase o anumita masa, la care urma sa ne asezam pana in ultima zi petrecuta la bordul vasului  si un anume chelner care sa se ocupe de masa noastra si inca trei alte mese din apropiere. Intr-adevar, calitatea mancarii intrecea asteptarile. Mana nevazura a iscusitului bucatar, grija pentru detaliile prezentarii, amabilitatea si atentia prmanenta a chelnerului repartizat mesei noastre, si nu in ultima instanta dexteritatea cu care Seasick se descurca in spaniola, au transformat simpla si banala necesitate de a ingera calorii intr-un ritual extrem de placut.

 

Fie asezati la masa de pranz, fie reintorsi la barul de pe puntea 5, continuam sa privim afara tanjind sa debarcam. Pe masura ce inaintam spre nord, insulele de pe ambele borduri au capatat contur si s-au “apropiat”, oferindu-ne oportunitatea de a admira padurile ce se indeseau. Aceasta portiune din Tara de Foc, si in special zona vestica pana la apele Pacificului si nord-vestica pana la Stramtoarea Magellan, sunt suficient de salbatice pentru desfatarea ochiului si a sufletului. De-a lungul intregii croaziere, pana in ultima zi cand am urcat in nord pe Stramtoarea Magellan aproape de Punta Arenas, nu am intalnit nici un fel de trafic naval. De la Port Navarino si pana aproape de Punta Arenas, Tara de Foc avea sa ne priveasca mandra de independenta si salbaticia ei. Natura este cu adevarat frumoasa departe de schilodirile provocate de atingerea omului...

 

Ceva mai tarziu dupa pranz, difuzoarele vasului ne-au informat sa ne echipam de debarcare.

 

“Parca-i la armata...”, a reactionat recrutul. “...toata ziua, pune-ti pantalonii, puneti vesta, scoate vesta, pune geaca, pune pantalonii de ploaie, scoate pantalonii, iar pune vesta, iar scoate vesta...”

 

“Te pomenesti ca era mai bine acasa cu ochii la televizor...”, am tachinat-o eu.

 

“Nu, da’...”

 

“Nu te bucuri ca te-am luat?”, a incoltzit-o si Seasick razand.

 

“Ba da, da’...”

 

Am ridicat tonul teatral, cu o indignare vizibil prefacuta.

 

“Atunci de ce te plangi?”

 

Recrutul si-a scos vesta de salvare din dulap mormaind.

 

“Nu ma plang, imi dau si eu cu parerea...”

 

“Nu-i timp de pareri. Pas alergator la puntea 5, ca incep aia instructajul...”

 

Cabina noastra era amplasata in babord, undeva mai aproape de prova, pe puntea 2. Incepand din prima zi aveam sa urcam si sa coboram doua seturi distincte de scari interioare, o scara amplasata in bordul tribord si mai aproape de prova fata de cabina noastra de cate ori mergeam sus la puntile 5 si 6, si o alta scara amplasara in bordul babord aproape de pupa, cand mergeam sus la puntea 4, sau jos la masa pe puntea 1.

 

O admiram in tacere pe maica-mea care isi acceptase zambind rolul de “recrut” si se straduia sa tina pasul cu noi. Dormea putzin, manca repede, era in picioare gata de manevra la orice ora. In unele privinte parea mai apta pentru “indeplinirea misiunii” decat alti pantofari mai tineri decat ea... :)

 

Instructajul a repetat aceleasi indicatii plicticoase si sufocante de dimineata cand ne pregateam de debarcare. 

 

“You assemble on the deck you are summoned to, in the order your group is called. Make sure you fasten your life jacket. Use the rails when you descend and ascend on the stairs. Detach your tag and leave it on board in the designated box on the hook labeled with your cabin number. Wait for the order to board the Zodiac. Use the three step, ‘cha-cha-cha’ style. First step on deck, second step on the rubber of the boat, third step on the wooden plank inside the boat. Do not step forward until you grab the arm of the crew member inside the boat. Once aboard the Zodiac, take a seat on the side indicated by the crew member and slide your bottom towards the back of the boat. Do not stand and do not try to walk inside the boat. Once again, sit and slide. Protect your cameras...”

 

Aveam sa auzim aceleasi cuvinte in fiecare zi, la fiecare debarcare. Evident procedurile se repetau in sens invers la imbarcari.

 

Intr-un tarziu, s-a auzit huruitul lantului de ancora si Stella Australis s-a oprit leganandu-se la vreo 500 m de tarm in apele golfului Wuluaya. Erau valuri relativ domoale, fara berbecei. De data asta aveam sa debarcam...

 

(Va urma)

  • Like 4

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

(partea a 7 a)

 

Recrutul inca se temea de transferul de pe vapor in Zodiac si i se citea clar nervozitatea pe fatza. Seasick s-a asezat in rand inaintea ei si eu am incadrat-o in urma.

Am coborat un sir de scari de la puntea 5, pana la nivelul apei. Conducatorul Zodiac-ului in care urma sa ne urcam il tzinea cu prova lipita de bordajul vasului avand motorul turat de parca ar fi incercat sa impinga vasul. Valurile provocau miscari in sus si in jos dar Zodiac-ul ramanea lipit de bordajul vasului datorita miscarii inainte provocata de propriul motor. Seasick a urcat cu usurinta la bordul Zodiac-ului si s-a asezat pe balonul indicat de un membru al echipajului.

 

M-am aplecat in ceafa recrutului.

 

“Nu eziti. Cand ai pasit, te duci inainte, nu eziti si nu te intorci, chiar daca ar fi sa cazi in Zodiac.”

 

“Cum?”

 

Pana sa apuc sa-i raspund, nul din membrii echipajului i-a apucat incheietura.

 

“Inainte! Te duci inainte. Hai!...”, am stricat in urma ei.

 

Am zambit urmarind cum a executat mai mult instinctiv cei trei pasi de “cha-cha-cha”. Stangul pe puntea vasului, dreptul pe hypalon-ul Zodiac-ului, stangul pe platforma de lemn montata in prova in interiorul Zodiac-ului. Talpa adidasilor era noua si avea tractiune buna. S-a asezat cum i s-a spus si s-a lasat spre pupa. Bun. Nu de alta, dar apa era rece si chiar cu vesta de salvare, o posibila hidrocutie i-ar fi fost fatala.

 

“Good job!”, am ridicat degetul mare in directia ei.

 

“Bravo!”, a completat si Seasick razand.

 

Fatza recrutului radia de fericire. Reusise si parea mandra de ea...:)

 

“Hold on to the rope!”

 

Dupa ce ultimul pantofar s-a urcat la bord, Zodiac-ul a pornit sprinten spre tzarm.

 

Ultimele emotii in privinta recrutului s-au topit la debarcare. A coborat relativ usor cu un acelasi “cha-cha-cha” si ne-am dezbracat vestele de salvare si le-am lasat in mormane sortate pe marimi pe mal. Dupa ce ne-au impartit un plutoane, ne-au incolonat in urma cate unui ghid si ne-au manat inainte spre liziera padurii pe o poteca. Primul popas a fost la unica structura, cladirea unei foste ferme a unui imigrant croat. Ferma a functionat pe acest loc cu semnificatie istorica timp de 50 de ani dupa care ferma a fost abandonata si un mic muzeu a fost improvizat in mica cladire. Asta era locul de unde Fitzroy l-a luat de la parinti pe Jemmy Button pentru a face practic un experiment de "aculturatzie" a tanarului Yamana expus la viata din Londra. Dupa ce avea sa-l aduca inapoi cu speranta ca Jemmy care isi insusise deprinderile de gentleman londonez va contribui la aculturarea micului grup Yamana din care facea parte, nu mica i-a fost surpriza in timpul unei alte vizite sa-l gaseasca pe Jemmy intors la traditia Yamana... :) Evident, nu poti sa nu te intrebi la ce i-ar fi putut folosi lui Jemmy Button sa se comporte ca un gentleman londonez in padurea din Insula Navarino(?) unde ai lui era perfect adaptati la clima, traiau goi si isi petreceau cea mai mare parte a vietii pe apa intr-o canoe. In canoe se nasteau, in canoe vanau si pescuiau, in canoe facea focul si probabil in canoe mureau. Petreceau relativ putzin timp pe uscat. Este uimitir si cum traia o familie de patru intr-o singura camoe, relativ mica, si cum obligatia copiilor era de a mentine focul intr-o canoe imflamabila din lemn (!)

 

De la ferma am urcat pieptis prin padure pana la o poiana cu o vedere panoramica a golfului. Recrutul a mentinut ritmul in ciuda pantei accentuate. Incepusem sa cred ca va fi bine si pentru restul turei. Ramasesera multe de facut... Am coborat inapoi la fosta ferma si inainte de a ne reimbarca in Zodiac-uri am primit din partea echipajului cate o cana de “hot chocolate” cu un mic adaos de “Johnnie Walker Black”... Bueno... :)

 

Marsul inapoi la vas a fost placut si ne-am transferat cu usurinta din Zodiac inapoi pe vas, la timp pentru cina... :) Imediat cum ultimul Zodiac a fost ridicat la bord de macara, Stella Australis a ridicat ancora si si-a continuat marshul spre nord, spre Canalul Beagle. Ajunsi in apele Canalului Beagle a aruncat ancora pentru cina ajunului. Era in seara de 24 Decembrie. Desi Seasick primise deja cateva cadouri succesive de Craciun, inca inainte de a parasi New York-ul, in acea seara isi sarbatorea si ziua de nastere si trebuia sa-i fac o surpriza... Singura optiune pe vas, a fost un inel de argint cumparat din vitrina de la receptie... :)

 

In timpul cinei echipajul vasului a organizat sosirea unui “Mos Craciun” intr-un Zodiac... :) Mosul s-a urcat la bord aducand un sac simbolic cu cadouri. Dupa ce a dansat facand o tura a salii de mese, a venit si la masa noastra si a rugat lumea sa cante, fiecare pe limba materna, “Happy Birthday” pentru Seasick. A fost amuzant sa filmez cum Seasick a roshit pana in varful urechilor in inevitabila cacofonie... :) Chelnerul i-a adus un tort si Seasick a stins toate lumanarile de la prima tentativa.

 

Dupa cina am fost invitati cu totii, unde altundeva decat la puntea 5, unde s-a organizat un karaoke afectat puternic, nu de valurile Canalului Beagle, ci de multiplele pahare de sampanie... :) In timp ce recrutul s-a retras la culcare Seasick si cu mine am facut demonstratie de anduranta. De cantat, am cantat doar la masa noastra, evitand microfonul din mila pentru ceilalti pantofari... :)

 

Ne-am dus la culcare aproape de 02:00 dimineata cand Stella Australis a ridicat ancora si s-a asezat la drum pe Canalul Beagle, spre Pacific. Inainte de culcare, am incheiat seara cu o “spovedanie” pe puntea 5 rezemati de un vin rosu chilian. Numai pleoapele grele de somn au reusit sa puna capat "suferintei".

 

(va urma)

 

tumblr_inline_pl8lxjswpj1qhf3v8_1280.jpg

 

In drum spre puntea 1 la sala de mese.

 

tumblr_inline_pl8lxcgz6N1qhf3v8_1280.jpg

 

Pe puntea 5 la instructaj, gata de debarcare in Golful Wulaia.

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo3_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl8lxtnPjO1qhf3v8_1280.jpg

 

Recrutul s-a transferat cu succes de pe vas in Zodiac si este gata de debarcare... :)

 

tumblr_inline_pl8m0vBGVV1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl8lxsdLw11qhf3v8_1280.jpg

 

Patru din Zodiac-urile pregatite pentru debarcare fac naveta intre vas si tzarm pentru a duce pe uscat pe toti pantofarii dornici sa urce putzin pe munte... :)

 

tumblr_inline_pl8lxs7PP41qhf3v8_1280.jpg

 

Grupa noastra este gata de actiune.

 

tumblr_pl8lzcBNSQ1qj1kdqo2_1280.jpg

 

tumblr_pl8lzcBNSQ1qj1kdqo3_1280.jpg

 

Am trecut pe langa singura structura din intreaga zona, fost ferma a familiei din Croatia, transformata intr-un muzeu. Mai multe imagini in varianta video a jurnalului.

 

tumblr_pl8m1hYsMD1qj1kdqo1_1280.jpg

 

O replica a unui adapost yamana din putzinele situatzii cand se refugiau pe tzarm.

 

tumblr_inline_pl8ly8hLN31qhf3v8_1280.jpg

 

De la ferma, fortzam panta prin padure spre un luminish...

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo6_1280.jpg

 

Am urcat sustzinut cam 45 de minute...

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo5_1280.jpg

 

Recrutul a tzinut ritmul cu noi si cu restul grupului, desi era cea mai in varsta.

 

tumblr_inline_pl8lxcKf8r1qhf3v8_1280.jpg

 

Am jauns in luminishul de unde ni s-a deschis o frumoasa panorama a Golfului Wulaia. 

 

tumblr_inline_pl8lxcFTH01qhf3v8_1280.jpg

 

Cu putzin efort se poate vedea in partea stanga a imaginii, in departare, Stella Australis asteptandu-ne la ancora.

 

tumblr_inline_pl8m0dUGyR1qhf3v8_1280.jpg

 

Pacat ca nu putem campa singuri aici...

 

tumblr_pl8m1hYsMD1qj1kdqo2_1280.jpg

 

Trebuie sa ne intoarcem la vas. Nu inainte de a primi o cana de "hot chocolate" cu cifra octanica imbunatzita de Johnny Walker Black"

 

tumblr_inline_pl8lxswtmN1qhf3v8_1280.jpg

 

Marshul inapoi la vas s-a desfashurat impecabil.

 

tumblr_inline_pl8m0iE4dZ1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_pl8ly7k31f1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo4_1280.jpg

 

Toti pantofarii au fost readusi la bord si Zodiac-urile sunt gata sa fie ridicate de macara.

 

tumblr_inline_pl8lyphrAj1qhf3v8_1280.jpg

 

Stella Australis isi continua marsul spre nord, spre Canalul Beagle.

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_pl8mucwNBh1qj1kdqo2_1280.jpg

 

Suntem gata de cina Ajunului...

 

tumblr_inline_pl8lz2R1ps1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_pl8lzcBNSQ1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Tortul pentru Seasick va fi inclusa in varianta video a jurnalului.

 

 

  • Like 6

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

@Daniel P Am vrut sa inlocuiesc de cateva ori texttul pentru ca scriu pe telefon si sunt necesare o sumedenie de corecturi, adaugiri si revizuiri. Ar fi util daca ar exista putzin mai multa flexibilitate in revizuirea unei postari.

 

Multumesc si toate cele bune.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

A doua zi de dimineață după micul dejun ni s-a comunicat să ne pregătim de debarcare pentru a vizita un ghețar.

Stella Australis ieșise din Canalul Beagle spre nord și ancorase într-unul din fjord-urile tributare. Intrasem pe fostele teritorii ale alcalufilor. Asta era Țara de Foc în maiestuoasa sa splendoare. Izolată și cu multe petece de sălbăticie adevartă pe ambele maluri ale fjordului.

“Iar trebuie să-mi pun vesta?”, a întrebat recrutul.

“Yep! Vesta, căciula, ochelarii...”

“OK”

Am urcat echipați pe puntea 5 și am așteptat să ne vină rândul pentru a coborâ scările exterioare până la nivelul apei.

Recrutul părea să se fi obișnuit cu noua rutină.

“Nu uita, când intri în Zodiac, faci trei pași cha-cha-cha...”, i-a reamintit Seasick.

“Stiu. No problem.”, a răspuns recrutul cu o noua inflexiune de tupeu in voce... 

Zodiacul s-a desprins de vas, a făcut o intoarcere de 180 de grade și a pornit în trombă spre ghețar.

Echipele de cercetași pregatiseră zona de debarcare și până și cel cu ceștile de ciocolată caldă amestecată cu Johnnie Walker era deja la post pe mal. Aștia chiar erau organizați și dornici să facă sejurul pantofarilor cât mai confortabil și plăcut.

Pentru recrut ăsta era primul ghețar văzut in realitate și i se luminase fața ca unui copil ce a ajuns la rafturile de dulciuri Am inceput să urcăm poteca puțin alunecoasă pentru a ajunge la un punct cu o privilește mai bună.

Din loc în loc am zărit de o parte și de alta a potecii tufe de chaura. Unele erau pârguite și aveau o culoare roșie închisă, undeva între culoarea sângelui și un Malbec bun. Spre consternarea câtorva pantofari din jur m-am aplecat și am cules câteva bucurându-mă de prospețimea lor.

“Excuse me, did I just see you eating those?”

Am întors capul spre vocea de femeie din spatele meu. Avea o față mirată. Ca și altădată, era amuzantă dar și firească mirarea cuiva care fusese instruită să nu se atingă de fructe sălbatice, mai sles dacă sunt de un roșu vibrant, văzând cum cineva ca mine, pantofar ca și ea, apucă “fructul oprit” și îl înghite fără ezitare... 

“Yep.”

“Are they good?”

“Do you wanna try one?”

“No, no, I was just curious...”

“They are a bit sour, but they are OK..”

Seasick și recrutul se opriseră și ele.

“Sunt bune de mâncat?”, a întrebat recrutul

“Mie nu-mi plac, dar Adi le mănâncă...”, a răspuns Seasick.

“Do you guys, speak Romanian?”, a intrebat pe neașteptate femeia din spatele meu.

“Yep.”

“Vorbesc și eu romanește...”, a adaugat femeia zâmbind. 

Whoa!

Aveam să aflăm că fusese născută in Romania și că emigraseră în Canada și apoi în Statele Unite când avea 4 ani, cu mai bine de 50 de ani în urmă și că soțul, copiii și mama ei de 92 de ani se aflau pe vas. Pârea să-i facă plăcere să vorbească românește și recrutul s-a așternat la vorbă.

“Cand ne intoarcem pe vas am să vă fac cunoștință cu msma mea...”

“Sigur...”, a răspuns recrutul vădit încântată. 

La intervale imprevizibile se desprindeau bucați mari din ghețar și se prabușeau cu un tunet familiar în apă. Păcat că nu ne puteam bucura și de solitudine.

  • Like 5

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

Toată stima aventurierilor! :bravo:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal

Foarte frumos. :bravo:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

(partea a 9 a si a 10 a combinate)

 

Peste noapte Stella Australis revenise pe Canalul Beagle pe care îl străbătuse spre vest până la apele neastâmpărate ale Pacificului. Până spre dimineață vasul a înaintat spre nord de-a lungul coastei până la deschiderea Stramtorii Magellan. Am dormit o mare parte din această traversare de noapte dar îmi amintesc cum se legăna cabina și drumul de 3 m până la toaletă a fost anevoios. Initial am crezut ca-i lipsa de Malbec din instalație, dar după ce am aruncat un ochi pe geam am realizat că Pacificul era în toane proaste și era chiar mai grumpy decât mine. M-am lăsat bătut și m-am furișat inapoi la culcare.

 

“Ce se intâmplă, de ce se leagănă asa?”, s-a auxit vocea recrutului de undeva din întunericul camerei.

 

“Sunt valuri... E OK.”, am încercat s-o liniștesc.

 

“Asa mari?...”

 

“Suntem in Pacificul de Sud...”

 

Recrutul n-a mai răspuns și s-a reașternut liniștea peste întuneric. Undeva intr-o altă cabină a căzut ceva greu. Aproape imediat a alunecat de pe masă și una din camerele GoPro cu gimbal cu tot.

 

“Cât o să mai fie așa?”, a intrebat din nou recrutul.

 

Intre timp se trezise și Seasick lângă mine.

 

“Are you OK?”

 

“O să fie bine, știu aștia ce fac. Căpitanul îmi inspiră incredere.”

 

Am intors capul spre Seasick.

 

“I’m fine, just went to the bathroom...”

 

Am intors din nou capul spre locul unde era patul recrutului.

 

“Incearcă să dormi ca mâine ieșim iar la un ghetar...”

 

“Nu pot... se leagănă prea tare și mi-e rău.”

 

“Incearcâ...”

 

Seasick m-a apucat de mână.

 

“Do you think it will be OK?”

 

“Yep. Besides, there is not much we can do. We’re passengers... I trust them.”

 

“OK.”

 

Nu știu exact în ce ordine am adormit în timp ce Stella Australis scârția din toate niturile ca o corabie din filme... După ce a intrat în strămtoarea Magellan, probabil spre dimineață, n-am mai simțit nimic.

 

Începănd din dimineața următoarea viața la bord incepea să alunece inevitabil spre rutina unei confortabile închisori plutitoare care nu-mi mai încăpea setea de explorare. Mărturisesc că Începeam să mă plictisesc și de restul pantofarilor și chiar și de confirtabilele fotolii din barul de pe puntea 5. Deși la o altă scară, îmi aminteam de zilele și nopțile petrecute pe transiberian, în cea mai mare parte lipit zdravăn de scaunul vagonului restaurant. Doar că atunci nu o cunoscusem încă pe Seasick și călătoream mai singurel... :)

 

Așa cum ni se comunicase prin intercom, după micul dejun urma sa debarcăm la un alt ghetar și eram instruiți să ne încolonăm gata echipați pe punțile repartizate anterior.

 

“Hai la spanioli...”, am sugerat eu dupa ce ne-am pus vestele și ne pregăteam să ieșim din cabină.

 

“Păi, e voie?”, a întrebat recrutul. Uf, maica-mea trăită toată viața urmând cu strictețe sinuozitățile unui program de functionar încarcerat intre ce e voie și ce nu e voie...

 

“I think we should stick to our group...”, a adăugat Seasick, care și ea are tendința să urmeze ad literam toate instrucțiunile și prevederile.

 

“What do you think will happen if we go with the Spanish speaking group?”, le-am zgandarit eu.

 

“I don’t know, but we should stay with our group.”

 

“Why? And exactly makes it OUR GROUP? I say let’s find out what happens if we go with the Spanish speaking group.”

 

Am pornit spre puntea 4, în sens opus direcției cu care ne obișnuisem. Îmi era clar că incepusem să mă plictisesc pe vas.

 

Evident, am coborât la Zodiacuri încolonați printre vorbitorii de spaniolă și nimeni n-a sesizat sau s-a sinchisit în vreun fel. Probabil în ochii echipajului eram o aceeași masă omogenă de pantofari “portocalii”.

 

Debarcarea la ghetar a fost ușoară și a trebui să mergem cam 2 Km pe o plajă plăcută până la baza ghețarului. Am avut prilejul să ne umplem ochiul de malurile muntoase ale Stramtorii Magellan, de verdele pădurii și albăstruiul rece al ghețarului.

 

Recrutul și-a adunat vreo trei pietricele pe care intenționa să le ia cu ea.

 

“Am voie?”

 

Erau trei pietricele de pe plajă care împreună incăpeau în palmă. Am luat pietricele și mi le-am băgat in buzunar fără să-i răspund. Sincer, nu știam răspunsul.

 

Echipajul a avut grijă să ne aducă înapoi la bord pentru prânz. Parcă eram un grup de pre-școlari plecați în tabără cu clasa. Pentru dupa amiază organizaseră o altă ieșire cu Zodiacul la un alt ghețar unde nu se putea debarca.

 

Pe drum spre sl doilea ghețar conducătorul Zodiacului nostru a avut de furcă cu frunzele de kelp care se infașurau pe cizma motorului astupănd răcirea. De câte ori se schimba zgomotul motorului și conducătorul Zodiacului se angaja in câteva manevre înainte-înapoi, pantofarii priveau îngrijorați. Conducătorul bărcii nu le explica nimic, ghidul continua să toarcă despre faună și floră și pantofarii păreau să se intrebe daca cumva le-a venit sfărșitul... :) Am reușit să filmez vreo două cadre la ghețar înainte sa ne intoarcă Zodiacul la vas pentru cină. Acum chiar că eram plictisit și am acceptat fără ezitare o invitație să vizităm sala mașinilor.

 

Doua Cummins diesel, nu exagerat de mari, erau sufletul și voioșia vasului. Alt motor diesel antrena generatorul de curent, cateva pompe, desalinizatorul, atelierul mecanic, depozitul de alimente (parca cambuza ii spune pe românește), alea, alea, am vazut și sala de mașini. Am uitat să specific că cu o zi în urmă vizitasem the bridge.

 

După cină ni s-a explicat programul ultimei zile la bord cand vom debarca mai intai la Insula Magdalena, la colonia de pinguini și apoi ne vom reîmbarca pentru ultima dată pentru a merge la Punta Arenas unde ne von lua la revedere de la Stella Australis.

 

Este de interesat de remarcat că după cină am fost invitați cu toții pe puntea 5, unde altundeva, să participăm la o licitație.

 

Se scotea la licitație harta originală de navigație a vasului Stella Australis in voiajul ei de la Ushuaia la Punta Arenas(!) Pai, inca mai aveam de strabatut jumatate de Stramtoarea Magellan(!) Aveau sa navige dupa o alt aharta, sau dupa ochi, ca magellan?... :) 

 

Era interesat dacă pantofarii se vor lăsa antrenați în această licitație... :) pe romaneste, daca pun botul. Si l-au pus. S-a început de la USD 100. După câteva fitze între un neamț, un ametican și un francez, care au inpins prețul hărții peste USD 400, s-a dat adevărata bătălie intre o italiancă și un japonez. A caștigat în aplauze furtunoase japonezul care și-a cumparat o hartă complet inutilă, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru USD 620.

 

Am adormit întrebându-ne unul pe altul cum o să se folosească japonezul de harta cumpărată. Era destul de mare și ar fi ocupat jumătate din peretele din sufragerie... Zic și eu.


tumblr_plc5geQauy1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Imbarcati pe Zodiac, plecam la un alt ghetar,

 

tumblr_inline_plc5ca44LY1qhf3v8_1280.jpg

 

Ce sa facem pe plaja? Ne umplem ochiul de peisaj si cautam pietricele frumoase... :) Stella Australis asteapta la ancora mai inspate.

 

tumblr_inline_plc5dza7Ff1qhf3v8_1280.jpg

 

Tara de Foc are inca portiuni suficient de salbatice pentru a umple si sufletul... Pacat ca am ajuns la bordul unii vas...

 

tumblr_inline_plc5dh5QTw1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plc5bsWyyh1qhf3v8_1280.jpg

 

Am voie sa iau piatra asta?

 

tumblr_inline_plc5crZ6dQ1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plc5cjU8qR1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plc5c1g89O1qhf3v8_1280.jpg

 

I'll cover you.. :))

 

tumblr_inline_plc5g4BAUt1qhf3v8_1280.jpg

 

Eu tin flancul opus... :))

 

tumblr_inline_plc5ftlIQ41qhf3v8_1280.jpg

 

Acolo-i ghetarul? Pai, seamana cu cel de ieri... :)

 

tumblr_inline_plc5d8UgRl1qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem pana la baza lui?

 

tumblr_inline_plc5em5cJv1qhf3v8_1280.jpg

 

Nu mergem mai aproape ca... nu mai incape in poza ghetarul... :)

 

tumblr_plc61wSDwh1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Ne duc astia inapoi pe vas ca se serveste pranzul. Parca am fi in tabara.

 

tumblr_plc63hJFwn1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Cha-cha-cha...

 

tumblr_plc61wSDwh1qj1kdqo2_1280.jpg

 

tumblr_inline_plc5f5zoaZ1qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem si la celalat ghetar, da?

 

tumblr_inline_plc68hjyTF1qhf3v8_1280.jpg

 

La celalalt ghetar nu se poate debarca, dar ne apropiem cu Zodiacul.

 

tumblr_inline_plc679OdQ51qhf3v8_1280.jpg

 

Conducatorul barcii se teme sa se apropie mai mult. Asta e, daca n-ai lucrul tau... :) Ma fac eu mare intr-o zi...

 

tumblr_inline_plc679h8OA1qhf3v8_1280.jpg

 

Asta a fost ultimul ghetar vizitat in Tara de Foc.

 

tumblr_inline_plc68hkJOO1qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem sa vedem si sala masinilor?

 

tumblr_inline_plc68tn7gF1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plc67w5yQD1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_plc6900Gp11qj1kdqo2_1280.jpg

 

Maine ajungem la pinguini si la Punta Arenas. Ultima noapte la bord.

 

tumblr_inline_plc67jbPe81qhf3v8_1280.jpg

 

Pana la urma, puntea 5 este mai frecventata decat propria cabina... :) 

 

Ne-am trezit la 04:00 hours privind pe geam luminile din Punta Arenas care alunecau ușor în spatele nostru. Asta avea să fie o zi extrem de lungă. Pentru a ajunge la colonia de pinguini din insula Magdalena urma să navigăm mai departe spre nord-nord est, de-a lungul Strâmtorii Magellan.

 

Am debarcat din Zodiac pe insula Magdalena odată cu primele raze de soare și am fost întămpinați de un zgomot nou abia perceptibil și greu de descris.

 

Colonia de pinguini era extrem de numeroasă și pe măsură ce înaintam pe mal din ce în ce mai zgomotoasă. Zgomotul inițial prinsese contur și cum înțelegeam și de unde provenea.

Aveam să intâlnim cel puțin doi rangeri de-a lungul potecii de acces riguros marcate. Unele cuiburi se aflau amplasate la mai puțin de 1 m de potecă și fusesem avertizați că trebuie să ne oprim să acordăm prioritate pinguinilor care coboară spre apă sau se întorc de la apâ la cuib. A fost extrem de interesant să urmărim pinguinii de aproape. Aproximativ un sfert din insulă era acoperit de cuiburi de albatroși și era la fel de interesant comportamentul “intrușilor”, fie pinguini ce aveau cuib intre albatroși, fie albatroși ce aveau cuib printre pinguini... Și unii si alții aveau înaltimi si volume aproximativ egale. Era greu de imaginat cine ar fi reușit să izgonească pe celălalt intr-o confruntare directă... :)

 

Cred că am stat puțin mai mult de o oră pe insula Magdalena, după care ne-am imbarcat pentru ultima dată pe vas. În jurul prănzului ne-am apropiat de micul port din Punta Arenas și ne-au ieșit în întâmpinare două remorchere care urmau să ajute vasul să acosteze. La câtă marinărie pricepe un novice ca mine, mi s-a părut ca remorcherele s-au băgat în seamă în virtuatea vreunui regulament ciudat, sau pur și simplu pentru a-și justifica existența, căci părea foarte clar că Stella Australis poate andoca fără ajutor exterior.

 

Mi-am amintit bacul care cu un an în urmă ne-a purtat în sens invers peste apele Stramtorii Magellan, de la Punta Arenas la Porvenir. Trecuse deja un an... și parcă se intâmplase cu doar câteva zile în urmă. Îmbătrânim...

 

Am debarcat, ne-am recuperat valizele de la baza pasarelei și am fost preluați de un autobuz pentru nu mai mult de 50 m până la vamă. După ce am trecut de vamă an găsit un magazin de suveniruri și am convenit să lăsăm acolo valizele contra cost. Eliberați de valize am sărit în primul taxi care ne-a ieșit in cale.

 

“Hi, can you take us to Nao Victoria?”

 

“Bueno. Brazilians?”, a întrebat șoferul.

 

“Nope. Newyorkers...”

 

Nu părea convins, mai ales că am trecut pe limba română.

 

“Eu nu vad aparatul de taxat! L-a pus?”

 

“E aici la mine în față.”, a răspuns Seasick care se urcase lângă șofer în caz că va fi nevoie sa trecem rapid comunicarea în spaniolă.

 

Au fost câțiva kilometri buni până la Nao Victoria, replica 1:1 a vasului lui Magellan. În ciuda distanței taximetristul ne-a liat echivalentul la mai puțin de USD 3. Whoa, să te tot plimbi cu taxiul prin Punta Arenas...

 

Vedeam replica 1:1 a vasului Nao Victoria pentru prima dată și prima impresie a fost una de... înghesuială. Deși nava părea mare și impunătoare privită de afară pe uscat, totul părea extrem de mic și neîncăpător înăuntru... Cu copaia asta a pornit Magellan să înconjoare lumea?

 

Ne-am strecurat în sus și in jos pe punți, în replica cabinei lui Magellan, în cală, până în cel mai mic cotlon în care am încăput. Whoa! Chapeau navigatorilor de atunci.. găteau la o sobă cu lemne pe puntea principală. Dormeau în hamace... în cală era întuneric și probabil intra ușor apa de la valurile ce încălecau bordurile. Echea era enormă și ieșea afară din corpul navei printr-o deschizătură prin care sigur intra apa valurilor de pupă. Absolut inpresionanți marinarii ăștia ai lui Magellan.

 

Nici cabina lui, unica cabină a vasului, de altfel, nu oferea mai mult confort. Un pat mic și îngust cu baldachin, o masă, un scaun rudimentar și cam atât...

Am coborât de oe Nai Victoria profund marcat de cele văzute.

 

Lângă Nao Victoria se afla replica 1:1 a HMS Beagle și am avut ocazia să comparăm și să apreciem evoluția construcției navelor Fără a fi cu foarte mult mai mare, HMS Beagle era impărțită într-un alt fel care oferea indiscutabil mai mult confort și senzația de spații private. Evident și grementul era altfel și velele păreau mai ușor de controlat. Am privit de pe puntea prova încercând să-mi imaginez cum vedea Darwin si Fitzroy zona din Țara de Foc din care tocmai venisem...

 

Am coborât de pe HMS Beagle și am vizitat celebra barca a lui Shackleton și vasul pe care l-a închiriat în Punta Arenas să se ducă să-si salveze echipajul. Copleșiți de atâta istorie navală am luat un alt taxi înapoi să ne mai ostoim și foamea de alimente... 

 

După prânz am pornit la pas pe străzile din centrul orașului Punta Arenas căscând gura din loc în loc, ba la biserica din centrul orașului, ba la magazine aiurite, ba prin parc, până s-a apropiat ora de plecat la aeroport.

 

Ne-am dus să recuperăm cele două valize și am sărit într-un taxi spre aeroport pentru un zbor la Santiago de Chile. Ajungeam în aeroportul din Santiago târziu spre miezul nopții si dimineața la 04:00 hours trebuia să fim înapoi la plecări pentru un zbor de 6 ore până în Insula Paștelui.

 

Seasick si recrutul pareau extenuate. Salt Inainte! Practic, închiriasem camerele de hotel din interiorul aeroportului pentru un duș fierbinte și să nu înțepenim 4 ore pe băncile din aeroport.

 

A fost putzin piperat, mai ales ca a trebuit sa inchiriem doua camere, dar in conditiile respective s-a meritat. Am apucat să dormim cam 2 ore... Suficient cat sa-si recapete trupa zambetul de vacanta... :)

 

Vrednici și cu noaptea’n cap, am prins la timp avionul spre Insula Paștelui. Masina inchiriata ne astepta in parcarea aeroportului. Incepea un nou capitol...

 

tumblr_inline_plcs2sVDHD1qhf3v8_1280.jpg

 

Spre dimineata Stella Australis a  alunecat in tacere pe langa luminile orasului Punta Arenas.

 

tumblr_inline_plcs2hmLBW1qhf3v8_1280.jpg

 

Recrutul se prezinta la raport, gata de debarcare... :)

 

tumblr_inline_plcs3gO6bX1qhf3v8_1280.jpg

 

Insula Magdalena, unde se afla una din cele mai mari colonii de pinguini.

 

tumblr_inline_plcs4h7vuN1qhf3v8_1280.jpg

 

Stella Australis a ramas sa ne astepte la ancora. Stramtoarea Magellan este foarte lata in zona asta...

 

tumblr_inline_plcs1kCNk71qhf3v8_1280.jpg

 

Racoarea diminetii ciupeste putin mainile si obrajii... :)

 

tumblr_inline_plcs3slPmt1qhf3v8_1280.jpg

 

Debarcam, in sfarsit, la pinguini... :)

 

tumblr_inline_plcs0x6nUL1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs19iCOG1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs454Ncf1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs3glAx31qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs1981aT1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs19w4Fg1qhf3v8_1280.jpg

 

Pinguinii au intodeauna prioritate....

 

tumblr_plcs4ss1sN1qj1kdqo3_1280.jpg

 

tumblr_plcs4ss1sN1qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs3gW6bK1qhf3v8_1280.jpg

 

Stella Australis se apropie de micul port din Punta Arenas, vedere de pe bridge.

 

tumblr_inline_plcs1vefN01qhf3v8_1280.jpg

 

Apar doua remorchere. Initial ne flancheaza pe ambele borduri, ulterior imping amandoua din babord.

 

tumblr_inline_plcs3gkKfj1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs24h7RA1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcs2i7k9i1qhf3v8_1280.jpg

 

Acostam in Punta Arenas.

 

tumblr_inline_plcs2hcFxj1qhf3v8_1280.jpg

 

A venit un autobz sa ne preia pentru o distanta de doar 50 m. datorita regulamentelor portuare care interzic deplasarea pietonala a pantofarilor... :) A durat mai mult incarcarea si descarcarea autobuzului decat ar fi durat deplasarea pe jos.

 

tumblr_plcs4ss1sN1qj1kdqo2_1280.jpg

 

Suntem gata sa intram la vama in Punta Arenas.

 

tumblr_inline_plcs1k0R0t1qhf3v8_1280.jpg

 

Vama si terminalul maritim din Punta Arenas.

 

tumblr_inline_plcs31ZkxT1qhf3v8_1280.jpg

 

Iesim din perimetrul portului si intram in oras. Trebuie neaparat sa scapam de doua din valize pentru a ne misca mai usor.

 

tumblr_inline_plct9zKhjC1qhf3v8_1280.jpg

 

“Hi, can you take us to Nao Victoria?”

 

tumblr_inline_plctbxJK671qhf3v8_1280.jpg

 

Replica 1:1 a vasului Nao Victoria

 

tumblr_inline_plctd8HfRp1qhf3v8_1280.jpg

 

So...

 

tumblr_inline_plctggmYNT1qhf3v8_1280.jpg

 

Recrutul este gata de razmeritza... :)

 

tumblr_inline_plctbjZ4xE1qhf3v8_1280.jpg

 

Momente de tensiune la usa lui Magellan... :)

 

tumblr_inline_plctgxffkY1qhf3v8_1280.jpg

 

Recrutul isi ispaseste pedeapsa prin munca... :) trebuie reinstaurata disciplina la bord.

 

tumblr_plcthawoEI1qj1kdqo3_1280.jpg

 

tumblr_plcthawoEI1qj1kdqo2_1280.jpg

 

tumblr_inline_plct8gVhCM1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plct91TcVS1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctad2LL41qhf3v8_1280.jpg

 

Coboram in cala... (mai multe imagini vor fi prezentate in varianta video a jurnalului)

 

tumblr_inline_plctd82NCo1qhf3v8_1280.jpg

 

Urcam in replica cabinei lui Magellan, singura cabina privata a vasului.

 

tumblr_inline_plctg57TZo1qhf3v8_1280.jpg

 

Replica patului lui Magellan. cabina este foarte stramta, grosolan construita si oarecum incomoda. In cala conditiile sunt si mai rudimentare.

 

Imaginile de la bordul replicii HMS Beagle vor fi prezentate in varianta video a jurnalului.

 

tumblr_inline_plctg5XAFf1qhf3v8_1280.jpg

 

Urmeaza barca lui Shackelton... povestea acestui om este intr-adevar impresionanta.

 

tumblr_plcthawoEI1qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_plctdkf4Qs1qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctd8goHm1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plct91mWS61qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctb6bTPR1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctfpk2DB1qhf3v8_1280.jpg

 

E timpul sa ne intoarcem in centru sa intram la masa... :)

 

tumblr_inline_plctcfBigY1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctaseyBo1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plct89L1mF1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plctgxKLIz1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_plcu9utL0N1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Magellan ne urmareste peste tot... :)

 

tumblr_inline_plcubuyzn11qhf3v8_1280.jpg

 

Sunt vreo 20 Km pana la aeroport dar prindem un taxi si prindem avionul.

 

tumblr_inline_plcubjD5uN1qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem in nord la Santiago.La revedere Tara de Foc, la revedere Patagonia.

 

tumblr_inline_plcubjbIcY1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcucqCzum1qhf3v8_1280.jpg

 

Trupa pare extenuata. Au nevoie de un dus fierbinte, o cafea tare si ordine de marsh cat mai precise... :)

 

tumblr_plcum8Ja941qj1kdqo1_1280.jpg

 

tumblr_plcum8Ja941qj1kdqo2_1280.jpg

 

Am anticipat dificultatea acestei zile si am optat la camere in hotelul din incinta aeroportului.

 

tumblr_plcudjWm2E1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Dupa doua ore de somn, dusul fierbinte si o cafea tare, la 4 dimineata, zambetul a revenit... :)

 

tumblr_inline_plcutqFdXU1qhf3v8_1280.jpg

 

Pas alergator sa prindem avionul.

 

tumblr_inline_plcutqLg0V1qhf3v8_1280.jpg

 

Doar ca la Insula Pastelui se zboara dintr-o alta sectie a aeroprtului. Controale suplimentare la pasapoarte pentru aceasta destinatie. OK...

 

tumblr_inline_plcuukt7T01qhf3v8_1280.jpg

 

Seasick, Grumpy si recrutul sunt imbarcati si gata de zbor.

 

tumblr_inline_plcuspPjib1qhf3v8_1280.jpg

 

Avioanele care zboara de la Santiago la Insula Pastelui si retur sunt cele mai noi si mai intretinute, cu cel mai confortabil scaun si cel mai mult loc la picioare din toate cele 7 zboruri ale acestei calatorii. Asa, da!

 

tumblr_inline_plcut48XKa1qhf3v8_1280.jpg

 

In timpul zborului de 5 ore trupa pare din nou obosita. Desteptarea! Trebuie intarit moralul si disciplina. Mai avem multe ore pana ne vom retrage la camere sa dormim... :)

 

tumblr_inline_plcutdeb131qhf3v8_1280.jpg

 

Am aterizat in insula Pastelui. Capul sus, vezi unde calci, trusa de prim ajutor e minima si nu avem timp de pierdut la spital!

 

tumblr_plcv0xMQ8v1qj1kdqo1_1280.jpg

 

Recrutul e deja pe tarmac. E cald si placut pe Insula Pastelui. o clima complet diferita de acum 12 ore in Punta Arenas.

 

tumblr_inline_plcuuadMWT1qhf3v8_1280.jpg

 

Gata s-a inviorat si trupa. Pas alergator sa ridicam masina din parcare.

 

tumblr_inline_plcutygFQN1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcv0mi4uc1qhf3v8_1280.jpg

 

S-a rezolvat rapid si problema transportului pe insula.

 

tumblr_inline_plcv07Gsej1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcv05fkr01qhf3v8_1280.jpg

 

Mergem intai la hotel sa lasam bagajele si pe urma mergem sa mancam caci mie chiar mi-e foame dupa cafeaua aia.

 

tumblr_inline_plcv06ayal1qhf3v8_1280.jpg

 

Faceti cate un dus rapid daca vreti, dar in 20 de minute plecam la masa. Suntem in vacanta, nu avem timp de lenevit... :)

 

tumblr_inline_plcv0mvSR21qhf3v8_1280.jpg

 

Mancare pescareasca, ca doar suntem in mijlocul Pacificului...

 

tumblr_inline_plcv05AHtt1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcv05WZSl1qhf3v8_1280.jpg

 

tumblr_inline_plcv0lw4fW1qhf3v8_1280.jpg

 

Sa va fie de bine. Acum iesim la plimbare, intai in oras apoi mergem la craterul din spatele aeroprotului... :) Executarea.

 

tumblr_inline_plcv05jjPV1qhf3v8_1280.jpg

 

Trafic stufos si oarecum dezordonat in oras.

 

tumblr_inline_plcv06voUf1qhf3v8_1280.jpg

 

Gata, plecam la crater.

 

(va urma)

  • Like 5

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Drinovan Ovidiu

Este cel mai interesant jurnal de aventura cu o multime de ilustrate si care te face sa simti emotile personajelor de-a lungul calatoriei lor !:default_emoticons-animated-3:

 

Multumim @Matei Angelescu pentru prezentarea acestei frumoase calatori!:multumesc!: 

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu-Betty

Super tare plimbarea voastră recentă, repetată după un an și simpatică foc recrutul,  :)  scuzați dezacordul.

Faza cu pietricelele e... touching. A vrut o amintire dintr-un loc unic, atât de-ndepărtat, ce mie îmi amintește de unul din frumoasele seriale ale copilăriei, "Toate pânzele sus". 

Mulțumim Matei pentru poveste și imaginile cu locuri în care sigur, majoritatea celor care citesc povestea și văd imaginile, doar așa vor ajunge vreodată acolo. :salutare!:

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
MARIAN JIANU

Ai dreptate Ovidiu sau Bety(cine a scris)in legatura cu ajungerea:OK:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mihai-Arad

@Matei Angelescu   :multumesc!:

Asteptam continuarea.

 

P.S.  In special pentru "recrut" ... multa sanatate si putere ! :)

Voua, veteranilor , multe vacante si toate cele bune.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu
în urmă cu 15 ore, Drinovan Ovidiu a scris:

Este cel mai interesant jurnal de aventura cu o multime de ilustrate si care te face sa simti emotile personajelor de-a lungul calatoriei lor !:default_emoticons-animated-3:

Cel mai interesant nu poate fi, caci sunt multe altele si mai interesnte, dar multumim mult pentru apreciere!

în urmă cu 15 ore, Drinovan Ovidiu a scris:

 

Multumim @Matei Angelescu pentru prezentarea acestei frumoase calatori!:multumesc!: 

 

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu
în urmă cu 15 ore, Ovidiu-Betty a scris:

Super tare plimbarea voastră recentă, repetată după un an și simpatică foc recrutul,  :)  scuzați dezacordul.

Faza cu pietricelele e... touching. A vrut o amintire dintr-un loc unic, atât de-ndepărtat, ce mie îmi amintește de unul din frumoasele seriale ale copilăriei, "Toate pânzele sus". 

Mulțumim Matei pentru poveste și imaginile cu locuri în care sigur, majoritatea celor care citesc povestea și văd imaginile, doar așa vor ajunge vreodată acolo. :salutare!:

Multumim si noi pentru rabdarea cu care indraznesc sa cred ca ati citit.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.