Vizitator

Drept la replica

34 postări în acest subiect de discuţie despre Drept la replica

Drept la replica

Vizitator
On 3/31/2016 at 15:17, Daniel-P a scris:

Dupa o activitate de 15-20 de ani cu cortul in spate, am hotarat impreuna cu familia mea sa incercam o experienta noua, aceea de rulotist...Asa ca in vara anului 2008, am achizitionat prima rulota si ca aproape orice rulotist, in 25.03.2009 m-am inscris  intr-un forum, ********, singurul care exista la acea vreme si de aceea nu ma feresc sa-i dau numele...
Printr-o intamplare si o cunostinta comuna, am aflat mai tarziu de Forum-rulote si m-am gandit ca n-ar fi rau sa ma inscriu si aici, asa ca in 16.01.2015 am devenit membru al acestui forum...
Activitatea mea pe cele doua forumuri o apreciez ca fiind una modesta pana in luna decembrie anul trecut, cand am propus pe ambele o iesire off-camping de Ziua Nationa la Romaniei pe Valea Cerbului in Busteni...Nici nu va imaginati cat de mult am fost certat de cineva din conducerea asociatiei ******** atat in direct cat si prin PM, ( caruia din bun-simt nu-i dau numele ) cum ca mi-am permis sa initiez o ieseala in aceiasi perioada de timp si in acelasi loc care coincidea cu aniversarea de nu stiu cati ani a asociatiei...
In primul rand referitor la perioada, Ziua Nationala  se sarbatoreste de toata lumea si e doar pe 1 Decembrie, iar in legatura cu locatia ei sarbatoreau la Cabana Gura Diham, noi off-camping pe Valea Cerbului care se intinde pe vreo 4-5 km, deci nu in acelasi loc...Ori eu m-am adresat celor care vor off-camping, care vor altceva decat program de masa, program artistic, care poate nu-si permit financiar sa sustina o astfel de intalnire, sau care prefera natura sau vor sa auda noaptea cum curge raul in apropierea rulotei...
Dar aberatia maxima a fost ca m-au acuzat de concurenta...Adica noi, 5-6 echipaje "amarate"concuram cu ditamai asociatia care aveau cu totul alt program, camere rezervate, locuri de parcare pentru cei care au venit cu rulota, program artistic, program de masa, sau mai stiu e ce organizasera ei...M-a mai si amenintat, ca-l cunoaste pe primar, ca a vorbit cu patronul care i-ar fi zis "sa nu cumva sa venim dupa apa la cabana", tot felul de lucruri d-astea pe care calificati-le voi cum vreti...
Aceasta discutie, plus faptul ca se face o diferenta foarte mare, aproape umilitoare, intre membri cotizanti si simpli membri forum, m-au determinat sa inchei socotelile definitiv cu forumul ********, sa nu mai postez niciodata acolo si sa-mi directionez toata atentia, experienta si energia catre acest forum...

 

Cel care nu vrei sa-i dai numele spune:

Salutare  tuturor ! Am incercat sa mi fac cont aici ,  pt.  a posta dreptul meu la replica,  dar nu mi-a fost aprobat contul... de ce nu stiu , fapt pt. care-l  rog pe Ciprian Rosca sa-mi publice /posteze dreptul la replica . Sunt sigur ca la mine s-a facut referire de catre Daniel P.  care probabil este dl. Posirca .

Vreau sa fac cateva precizari .

-          In 2009  existau 3-4 forumuri nu doar unul la care faceti referire,   care exista de 12 ani .

-          Nu mi-am permis  sa va cert niciodata , doar v-am precizat in privat ca sunt 5 intalniri traditionale ale asociatiei , date la care se organizeaza pe forum NUMAI intalniri de catre asociatie.  Pe acel forum era specificat  si este si acum mesajul pe care dvs l-ati ignorat

In aceasta sectiune puteti crea un  nu  topic in care  puteti propune intalniri  in cadrul sezonului  cu  rugamintea sa nu suprapuneti aceste intalniri cu cele ale Asociatiei.. ( oficiale ale clubului nostru ) , care de altfel detine si acest forum.

-Ati facut mai multe greseli atunci , printre care una – ati postat peste noi prima data la topic Gura Diham PESTE INATLNIREA ASOCIATIEI, apoi v-ati cerut scuze si ati deschis alt topic in ciuda a ce este scris mai sus .  Exista si acum nu vi l-a sters nimeni cu toate ca ...

-          Niciodata nu mi-am permis sa amenint pe cineva si nici pe dvs. nu v-am amenintat, doar v-am rugat sa va opriti – repet si subliniez , v-am rugat nu amenintat , nici banat , cu toate ca ati incalcat o regula de a noastra,  ceilalti colegi ( moderatorii ) n-au avut curajul sa intervina si a cazut  pe mine sa-mi asum acest lucru,  care iata ca a atras antipatia dvs. fapt pe care sincer acum il regret- respectivul topic  a fost atunci raportat de 4 colegi pt asta in forum ( va pot arata rapoartele). -  e greu sa fii admin...NU? Iei in spate ce n-are altul curaj sa faca la fel si moderatorii, care unii din ei se tem sa modereze cand greseste chiar un prieten...

-          Am specificat ca-l cunosc pe primar sau pe dl. Luca de la Diham , asta nu inseamna ca mi-as permite sa incerc sa fac cuiva un rau sau sa amenint un rulotist- am mentionat doar ca m-au avertizat sa nu avem vizitatori din cei de pe vale... sau sa ceara apa ori sa vina  la grupul sanitar (cum din pacate s-a mai intamplat alta data ) .

-          Va urez succes in tot ceea ce faceti, ocazie cu  care salut membrii acestui forum si , daca v-am suparat imi cer scuze colegial , dar nu v-am jignit si nu v-am amenintat sau certat , fapt pt care postez acest drept la replica pt. ca nu accept sa-mi denigrati imaginea cu afirmatii false ,  ma cunosc sute de oameni  in tara asta,  iar un forum  poate fi prin dvs. formator de opinie ( falsa) in cazul de fata .

-          Diferenta intre cotizanti si simpatizanti   o facem  pt. ca nu vrem sa ne cheltuim fondurile asociatiei decat in avantajul nostru , al celor  care am contribuit financiar anual prin aportul cotizatiei si dezvoltarea unui club de rulotisti ...

-          Va multumesc pt. ca mi-ati acceptat dreptul la replica, iar cand ne vom intalni probabil pe campie mai discutam pt.  ca nu vreau sa incarc forumul dvs. cu postari de acest gen , mai degraba as posta ceva turistic decat sa fac polemica neconstructiva .

-          Drumuri bune tuturor !

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Daniel P

         Nu vreau acum sa postez acum o replica la un "drept la replica", pentru ca ar urma si altele cu siguranta si in felul asta nu am face decat sa poluam acest topic...

Vreau sa spun doar atat:  

Imi pare rau ca intamplarea respectiva v-a stricat imaginea si las la aprecierea membrilor acestui forum care ne cunosc si care nu ne cunosc, dar si a vizitatorilor, sa cantareasca afirmatiile noastre si sa hotarasca fiecare in sinea lui, care din noi spune adevarul si care face afirmatii false...

         O zi buna !

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Viorel C.

Am mutat acesta postare aici, deoarece mi se pare aiurea sa posteze cineva in locul altuia.

Daca aveam un forum de avocatura acceptam, dar nu cred ca este corect sa posteze un utilizator din acest forum pentru o alta persoana neprezenta in aceasta comunitate.

 

Cine este Ciprian Rosca?

Eu nu-l cunosc si nu este membru in forum.

 

Daca este cumva @CIPROSCA, pot sa-l anunt ca daca nu schimba numele asa cum se cere in Regulament, contul sau va fi banat.

"b.) Obligativitatea catre toti cei care se inregistreaza in forum, este ca la alegerea unui nume de utilizator in momentul inregistrarii unui cont, sa fie trecut un nume cat mai real si cat mai romanesc (nume sau prenume),  exclus nume de firma, afacere, porecle sau diminutive."

 

Referitor la acceptarea contului, respectivul sa stea linistit cum am stat si eu acum 3 ani asteptand 2-3 saptamani sa mi se aprobe un cont, care in final nu a fost aprobat biggrin

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator

L-am schimbat ; sper sa dai acest mesaj la toti utilizatorii acestui forum care au nume neconforme.

O zi buna.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Viorel C.

Am sa dau, dar consideri ca Cip este nume sau prenume?

Nu te numesti Ciprian Rosca?

De ce nu vrei sa fi corect,  sa postezi numele normal si sa nu dialogam pe ceva fara sens.

:-)

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator

Este un nume cat mai real si cat mai romanesc, asa ma apeleaza prietenii. In trei ani nu ai observat ca CIPROSCA  nu era un nume neconform cu forumul?

Cand imi dadeai Like-uri la postari sau cand le faceai share pe Facebook? Hai sa fim seriosi.

Ai ceva cu mine,  ma poti bana printr-un singur click.

O seara placuta.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Viorel C.

Nu am observat fiindca asa am crezut ca te cheama si nu cred ca ne-am cunoscut personal, altfel iti atrageam atentia sa schimbi numele la momentul respectiv.

 

Eu dau like multora si nu fac diferentieri cu cei inscrisi in acest forum.

 

In postarea de mai sus s-a postat cu referire la numele Ciprian Rosca nu cu Cip, asa ca nu vad cine nu este serios.

Daca ai considerat ca este bine sa postezi in numele altuia si sa se afle adevaratul tau nume, nu este vina mea.

Daca doresti sa mai fi activ sau nu, doar tu decizi.

 

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Viorel C.

Pai de ce "erai"?

Ce acum e tarziu? biggrin

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator

Domnule Daniel-P, Daniel Posirca-era de bun simt ca sa va schimbat numele de utilizator cand ati fost numit administrator, eu am intrat in acest forum acum trei ani.

Am intrat cu urmatoarele scopuri:sa invat despre ceea ce inseamna o rulota , modul de functionare si despre locurile de campat, fie ele in camping sau offcamping.Ce pot sa spun, am avut profesori buni atat de pe acest forum cat si din celalalt, m-am simtit bine alaturi de membrii celor doua forumuri de rulotisti.

Deasemeni, cand am mai capatat oarece experienta mi-am mai impartasit impresiile si altor colegi, atat cat m-am priceput.

Nu pot sa pricep de unde atata incrancenare, fata de colegii care merg cu casa in spate,  in CV-ul prezentat pe acest forum, daca aveati ceva de reprosat de ce nu ati postat pe acel forum si postati pe acesta pozand in victima?Eu asa vad din mintea mea de constructor, cand am ceva de spus spun omului in fata.

Vorbeam de profesori buni, cate postari de ale mele, multe, a fost corectate ...vedeam acolo jos scrise cu litere mici, corectat de Viorel sau de Vatamaniuc, uite asa am invatat sa postez romaneste.

Toti gresim, trebuie atat de multa zanzanie intre noi?

Ce pot sa va urez, moderare temperata si multa toleranta.

Saptamana care urmeaza sa fie plina de evenimente placute.

 

 

Modificat de Ciprian Rosca

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

 

 Domnule Ciprian Rosca, acum am intrat pe forum si incerc sa va raspund pe rand, la fiecare nelamurire pe care se pare ca o aveti.

1. Nu cred ca bunul simt sta in numele de utilizator, motiv pentru care nu vad de ce ar trebui sa-l schimb...

2. Nu va intrebat nimeni si nici nu cred ca intereseaza pe cineva cand ati intrat pe acest forum...Poate unii au 2-3 luni vechime pe acest forum si sunt mai Inteligenți si mai pricepuți in ale rulotismului decât noi amândoi la un loc....

3. Foarte bine ca ati intrat pe cele doua forumuri ca sa invatati ceva si dupa ce ati acumulat ceva experienta s-o impartasiti si altora, mi se pare normal...

4 "Nu pot sa pricep de unde atata incrancenare  fata de colegii care merg cu casa in spate,  in CV-ul prezentat pe acest forum, daca aveati ceva de reprosat de ce nu ati postat pe acel forum si postati pe acesta pozand in victima?"

De unde pana unde ati ajuns la concluzia aberanta ca sunt incrancenat fata de "colegii cu casa in spate" ???

Cum adica nu i-am spus omului in fata ce aveam de reprosat ???

Stiti d-voastra d-le Ciprian Rosca cate mesaje in privat am schimbat cu persoana la care faceti referire si in care mi-am exprimat nemultumirea? Cred ca nu, asa ca nu mai faceti afirmatii fara sa va documentati in prealabil...

Tocmai, ca din bun simt nu le-am facut publice tuturor membrilor forumului respectiv si dupa ce am reflectat un timp, am gasit de cuviinta ca ar fi bine sa ma retrag si sa nu mai postez nimic pe acel forum...Asa mi s-a parut mie corect, pentru imaginea lui ( foarte buna in randul membrilor apropiati si cotizanti, cum e cazul d-voastra, dar foarte slaba, ca sa ma exprim elegant, in randul membrilor simpli )...Apropo, rugati-l sa le faca publice pentru stabilirea adevarului sau macar sa vi le arate d-voastra personal pentru satisfacerea curiozitatii personale, ca data viitoare sa nu mai vorbiti in necunostinta de cauza...

5. Nu inteleg ce vreti sa spuneti in legatura cu " profesori buni, corecturi,  postez romaneste ", ...Eu n-am apostrofat pe nimeni in sensul asta... dimpotriva, am incercat sa corectez atat cat m-am priceput si acolo unde am considerat necesar fara sa-i atrag intr-un fel atentia colegului respectiv...

  Si daca tot va laudati ca ati invatat sa postati romaneste, va sfatuiesc sa mai cititi o data postarea de mai sus, sa numarati cate greseli gramaticale ati facut si sa va dati singur o nota...Poate obtineti una de trecere, sau nu...:ascratch:

O seara buna ! hi

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Eugen David

Tare, tare "rau de tot"!tamp

Oare a ce suna asta? Regreti "titulatura/postul" pe care tocmai l-ai parasit?

A fost alegerea ta! Motivele tale!

Acum vi sa denigrezi colegii ce au preluat in urma ta? Oare de si pentru ce?

Am spus, fac referire la mine care nu te cunosc personal, doar online, esti bun, ai fost bun, dar???

Am urmarit "mai deunazi" postarea ultimei voastre iesiri, frumos, foarte frumos, cinste voua pentru unitate si colegialitate si nu numai!

Sunteti deosebiti!, Atentie! Sunteti deosebiti, nu doar tu esti deosebit!:ascratch:

Ai plecat si din ?/"}%!>$#, cu scandal cu postari ulterioare pe "youtube" cum ai dat jos de pe rulota stikerele lor, cu si cu multe altele! Tu le stii mai bine!

Te-am mai intrebat despre acestea, n-ai dat curs niciodata intrebarilor!

Referitor la intalnirea de la Fagaras, organizata de tine ca si ""mare sef", nu cred ca ar fi cazul sa intre altu-n fata ta! Esti, "ma rog, ai fost de drept" "organizator cu drepturi depline"!

In alta ordine de ideii, spui ca ai corectat de nenumarate ori dupa noi peluzistii! Dupa tine cine ar trebuii si ar fi trebuit sa corcteze? Am vazut si sesizat multiple greseli in expunerea ta, si nu doar acum! Verifica-te daca nu crezi! Cel putin eu daca mai gresesc n-am pregatirea necesara, sunt "om de rand" nu un mare literat "ca altii"!

Si ca o paranteza, niciodata eu nu-mi previzualizez postarile, ma enerveaza! Probabil ca nici tu?

O seara placuta si numai de bine tuturor!

Parerea mea si o sustin!superok

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei Urucu

@Adrian V. Despre ce avans este vorba ? Daca nu te mai descurci cu organizatul acestei intalniri ( nu cred ca este cazul), nu trebuia decat sa ceri ajutorul ...si eu unul ma ofeream sa te ajut! ( putem sa ne auzim la telefon sa discutam)  Nu stiu daca discursul de mai sus, iti face cinste! 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Silviu Pascu

Ce se intampla oameni buni? 

Nu recunosc forumul....

Eu zic sa ne concentram pe subiecte constructive, nu?

Stima!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mihai Dura

@Adrian V.,  cred că nu mai tii minte când îi tineai parte lui @Viorelsi îți făceai colegii în fel și chip , ca este forumul lui și el e seful si face ce vrea el; acum cand v-ați certat si ai renunțat văd că ai trecut în cealaltă extremă.

Dacă chiar te crezi cel mai bun dintre toții când a zis @Viorel ca renunța de ce nu ai preluat tu forumul ca un adevărat rulotist ce ești să îl susții financiar si organizatoric sa meargă treaba bine ?

Dar se pare că acum îți place la peluza si cred îți place si tie să arunci cu rahat în altii, ca doar ești român sau nu ? După nume nu pari chiar dacă aparențele inseala.  

Te rugam noi ceilalți peluzisti pe care ne-ai jignit de atâtea ori, dacă nu îți mai face plăcere să postezi, si decât să jignești nu o mai face . 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Adrian N.

Pai daca stiam ca e forumul scos la vanzare il luam eu numai de al dracu, sa pun o poza cu mine pe un cal alb ca banner.

Oricum forumul se duce la vale, dar nu inteleg de unde jalea asta, si nici nu inteleg de unde dorinta asta de comunitate.

Este normal sa existe bisericute, suntem din clase sociale, varste si interese diferite. Si nici n-am sa stau la masa cu oamenii doar pe principiu ca-s de treaba. 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Adiciordas

Imi pare rau sa constat ca acest forum a devenit un teren de lupta.

Eu nu tin nici cu unul nici cu celalalt, nici nu ma intereseaza sa stiu motivul disputei dintre cei doi, doar  ca vad ca nu se inceteaza cu replicile si forumul nu mai e ce a fost; mai ales pentru cei noi inscrisi care nu stiu ce atmosfera frumoasa era inainte pe forum.

Iti era drag sa intri sa citesti toate postarile!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Razvan Marinescu

Buna dimineata

 Sper ca noapea a fost un moment de Cool down pentru toti . Imi pare rau sa intru pe forum si sa vad ca s-a ajuns aici. Nu cred ca astfel de jigniri isi au locul aici. 

    Nu sunt in masura sa judec pe nimeni , nu sunt perfect si nu pot judeca pe altcineva ! Tind totusi sa cred ca existau si alte feluri de a ne spala rufele in public. Exista mesaje private, numere de telefon afisate in semnatura etc. Nu ma intereseaza cine face parte din categoria celor numiti Peluzisti , cine crede ca isi merita statuie sau monument , sau mai stiu eu ce alta categorie , s-a ajuns la ceva foarte urit tamp.  

     @adrian n. -legat de ultima ta postare : nu cred ca isi are locul acea afirmatie de clase sociale aici. Cit de a da cu batul in gard - macar din respect reformulai acea fraza: nu ai nici un drept sa numesti pe cineva meltean si asa mai departe , nu de alta , dar macar din respect pentru virsta omului.(putea sa iti fie parinte :ascratch:) si daca tot esti sigur ca acest forum se " se duce la vale "asa cum ai afirmat tu sau cum tind sa cred ca vor altii , de ce nu te retragi frate ?Legat de  clasele sociale..chiar m-ai facut curios : esti din vita nobila , iti curge singe albastru prin vene de nu accepti sa stai la masa cu noi? Sau nu suntem demni de a sta in fata ta sau la acceasi masa cu tine? 

     

    

     

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andreea P

@Adrian V , cum adică am manipulat votul?
Se pare ca uiti un lucru simplu, sau te prefaci ca nu-l știi : Am 19 ani, sunt major si am dreptul sa votez ca oricare membru al acestui forum...
E problema mea ca prefer sa merg la Cheia si aleg muntele, nu la Ciocanesti...

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Sorin  Leitoiu

Prin prisma , , omului de rand"  stau si citesc si ma minunez in acelasi timp de jocul marilor ambitii ce se deruleaza pe acest forum.De ce ??

Cand intram in sectiunea off-topic ma duceam direct laneattza!:goodnight::5623b787a01a3_nseara:Acum gasesc numai drept la replica si alte traznai de acest gen.Mie-mi placea forumul asa cum era acum 1 an cand m-am inscris.

Lasati forumul  asa cum era .

Normal ca suntem toti diferiti si fiecare cu personalitatea lui ,  fiecare dintre noi nu ne-am inscris pe forum ca ducem lipsa de prieteni sau nu avem cu cine vorbi.

Ne-am inscris pentrru dragostea noastra de rulote, pentru natura , pentru setea noastra de cunoastere , de socializare si pentru , , PRIETENIE"hi

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Gabriel Schuster

Dragi colegi,

Observ, nu cu surprindere, ca acest forum a devenit orice altceva decat un loc de dezbatere a fenomenului rulotistic, a schimbului de idei despre rulote, concedii, locuri demne a fi vizitate. In fiecare dimineata si seara deschid calculatorul si citesc tot ce a aparut nou ( in toate trei forumurile ). Cateodata scriu, acolo unde consider ca pot ajuta pe cineva cu o informatie pertinenta, mai ales in domeniul tehnic. Nu am pretentia ca sunt superpregatit in domeniul rulotelor, intotdeauna am crezut ca mai este loc de invatat, indiferent de varsta sau domeniu.

Nu imi place unde s-a ajuns, nu imi place limbajul care este folosit, nu imi plac polemicile, mai ales ca nu candideaza nimeni la o mare demnitate, nu sunt averi sau functii in joc.

Acest forum a devenit, incet, incet oglinda societatii romanesti si a vietii politice actuale. PACAT!!!

Personal, ma dau la o parte, cu regretul ca nu am cunoscut pe mai multi dintre voi. Pentru cei interesati de a vedea dezbateri despre rulote, va recomand un forum german sau olandez.

O zi buna va doresc.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Daniel P

@Adrian V., vad ca nu te multumesti sa ma jignești pe mine, acum ai trecut si la familie...

N-am timp acum,  dar îți promit ca diseară când ajung acasa voi răspunde tuturor frustrărilor tale si voi transa lucrurile...sper ca definitiv.

O zi buna!  hi

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Traian M

Jos, cu toate chestiile astea :laughing:.

Sa facem un sindicat care sa lupte cu coruptia de la varful forumului :laughing:.

Iesiti sa ne luam forumul inapoi. :laughing:

Diaspora, unde e diaspora.

Puie Monta :))))

 

PS: Pamflet :)

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cornel
12 minutes ago, traianm said:

Jos, cu toate chestiile astea :laughing:.

Sa facem un sindicat care sa lupte cu coruptia de la varful forumului :laughing:.

Iesiti sa ne luam forumul inapoi. :laughing:

Diaspora, unde e diaspora.

Puie Monta :))))

 

PS: Pamflet :)

Cam asa ar trebui sa postam de acum...

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristian Popa

Oameni buni incetati cu cuvintele urate! Indiferent de functie, culoarea pielii sau clasa sociala, toti am fost si suntem parte din aceasta comunitate. Toti vrem sa agatam rulota dupa masina si sa plecam in lume. Viata e prea scurta ca sa o umplem cu asa lucruri urate, indiferent de motiv. Pentru mine, care am cel mai inalt scaun din peluza e trist sa vad cum aruncati cu noroi, e trist sa vad cum va lasati condusi de ura si va adresati cuvinte care nu isi au locul. E o perioada mai grea pentru cei de pe forum (sau pentru cei carora le pasa de forum), dar nu va lasati condusi de instinctele razboinice, renuntati in a va mai face cu ou si cu otet, ca asata nu va schimba absolut nimic.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator
Acest subiect este închis acum şi nu mai pot fi adăugate alte postări.

  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.