Clasament


Continut

Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 07.10.2025 în Postări

  1. 4 puncte
    Salutare În luna septembrie, am avut parte de o vacanță cu totul specială: 21 de zile petrecute în Germania, explorând țara cu autorulota. A fost o experiență de neuitat, care mi-a oferit nu doar ocazia să descopăr locuri noi, ci și libertatea de a călători în propriul ritm. În cele trei săptămâni de aventură, am parcurs în jur de 4200 de kilometri. Poate părea mult, dar nu am simțit deloc oboseala. Dimpotrivă, fiecare zi venea cu entuziasm și curiozitate. Au fost zile în care ne-am deplasat doar 20 de kilometri, dintr-un loc în altul, pentru că pur și simplu ne doream să savurăm fiecare colțișor. Alteori, drumul ne-a dus chiar și 400 de kilometri mai departe. Dar traseul era parte din bucurie — o călătorie în sine, nu doar o destinație. Vremea a fost, în mare parte, plăcută. Soarele ne-a însoțit adesea, dar nu era dogoritor sau obositor, ci blând, cald — ca o mângâiere de toamnă. Era timpul perfect pentru plimbări lungi prin păduri, pentru explorări cu bicicleta sau pentru momente de liniște în natură. Când vremea se strica, profitam de ploaie ca să ne adăpostim în muzee. Și niciodată nu ne-am simțit plictisiți — Germania are atât de multe de oferit, chiar și în zilele mohorâte. A fost o vacanță altfel. Îmi doream să „zburd” pe pistele de bicicletă, să bat pădurile în lung și-n lat, să admir natura în adevăratul sens al cuvântului. Nu căutam agitația orașelor mari, ci liniștea satelor tradiționale, frumusețea autentică a Germaniei rurale. Și exact asta am găsit: orășele cochete, sate pline de farmec, case vechi cu flori la ferestre și oameni calzi, primitori. Viața în autorulotă a fost parte din farmec. Libertatea de a alege în fiecare zi unde să mergem, să ne trezim în mijlocul naturii sau lângă un lac, să ne oprim oriunde ni se părea frumos — toate acestea au făcut vacanța cu totul specială. A fost o vacanță frumoasă, care-mi va rămâne mult timp în amintire. Dacă aș putea, m-aș întoarce chiar mâine. Sper să revin cât de curând pe meleagurile rurale ale Germaniei și să continui explorarea acestei țări fascinante, în același ritm liniștit, cu autorulota, pedala de bicicletă și inima deschisă. Ah, ... povestesc p'aici Am admirat la Erfurt acest ... exemplar (unic!) ... am simtit acest minunat fluture ... am zburdat prin parc, padure si pe plaja. Drumuri bune tuturor!
  2. 2 puncte
    Inainte de a incepe, doresc sa fac cateva precizari : 1. Topicul pe care l-am deschis se adreseaza in primul rand rulotistilor incepatori, asa incat sper sa nu fiu prea aspru criticat, de cunoscatori, pentru unele precizari pe care le voi face. 2. Voi da unele detalii care, consider eu, sunt necesare pentru o excursie de acest gen. Doresc sa va spun ca am pregatit cu mare atentie aceasta calatorie si am satisfactia ca totul a decurs asa cum mi-am dorit. Am studiat cu luni in urma harta, traseele, pozitionarea campingurilor si tot ce se poate vizita pe o raza de max. 20 km de locul camparii. Va recomand sa nu campati decat in campinguri autorizate. A trecut de mult timpul camparii OFF Camping. E o recomandare. Doar daca mergeti in grupuri mari, organizate.Am listele cu tot ce trebuie luat in rulota plecand de la imbracaminte, alimente, vesela, tacamuri, gratar, etc. Nu am uitat nimic din ce era necesar. Am studiat si prognoza vremii pentru urmatoarele 10 zile sa nu am surprize. Am luat legatura telefonica cu campingurile unde am decis sa ma stabilesc pentru 3-4 zile in fiecare si am negociat pretul. Sigur ca, pentru cine isi permite, se poate manca la restaurantele care sunt in proximitatea campingurilor. Fiecare isi face propriul buget in care sa se inscrie si sa fie si satisfacut. O alta regula pe care am stabilit-o a fost sa nu depasesc deplasari zilnice cu rulota mai mari de 150 km. Ideea e sa fac pasi mici si nu sa galopez prin Romania. In prima zi, am plecat de acasa, de la Tunari, pe centura Capitalei, si dupa 25 km am ajuns la autostrada A1 Bucuresti – Pitesti. De la Pitesti am plecat pe DN81 prin Bascov, Braileni, Draganu Olteni, Dumbravesti, Zamfiresti , Lintesti si am ajuns la destinatie : Camping Trafic. Suntem la marginea padurii, pe E81 (DN7), intr-o zona numita podisul Cotmenei, zona mai putin cunoscuta dar frumoasa. Un motel si un restaurant rustic sunt la doar 100 m sub numele de Traffic Restaurant. Avem doua lacuri de pescuit ,o zona de gratare, dusuri , toalete, spalatorie/uscatorie de rufe, un magazin cu de toate in max 50 m. Mai este si o piscina generoasa unde te poti relaxa. Tariful de cazare este 100 lei pentru o zi , dar eu am negociat la 80 lei/zi pret in care este inclus si bransamentul electric al rulotei. Telefon de contact Tel. 0765.951.960 dna Angela. Este o locatie super linistita, cu aer curat si cu multe facilitati. Odata ajunsi, ne-am instalat , am inspectat zona si ne-am odihnit. A doua zi, cu forte proaspete, am plecat cu masina sa vizitam Manastirea Cotmeana. Considerata a fi una dintre cele mai vechi vetre monahale din Tara Romaneasca , datata din anul 1292. Radu I a construit o biserica din lemn care a ars, apoi Mircea cel Batran ridica o biserica de zid si in 1711 Constantin Brancoveanu o restaureaza. Ceea ce trebuie retinut este ca aici se gaseste cel mai vechi clopot din Tara Romanesca . Tot aici s-a descoperit un tezaur de monede de aur. Considerată "bătrâna doamnă a mănăstirilor valahe", Mănăstirea Cotmeana impresionează prin liniştea ce o înconjoară, prin adevărurile istorice, dar şi prin legendele ce s-au ţesut de-a lungul anilor. Dus-intors de la camping 35 km. Seara s-a incheiat cu un gratar udat din belsug.
  3. 1 punct
    Salutare @Fejer Antal multumesc pt stergerea mesajelor cu caracter " porne__t" din topic. ... asta seara dormim linga Würzburg, pe malul Main ului in Dettelbach. Am revenit in zona fiindca ma fermecat.
  4. 1 punct
    salutare ... n-am Mai postat din cauza "pornetului" . Administratorul Si/Sau Moderatorin lipsesc ... pe semne au inceput cursurile. Am parasit NP Jasmund si marea ...catte sudul Germaniei. Am stat o noapte in Stralsund, Waren/Müritz, Si Magdeburg. Acum suntem in Weimar. Magdeburg Waren pe curand
  5. 1 punct
  6. 1 punct
    O porcarie cu "pornetu" pe Site. Administratorul Site ului pare sa nu-si faca Probleme... Salutare ... la Zingst ne-am simtit asa de bine in at am Main stat inca o zi. Marti am plecat la Parcul National Jasmund. Mai exact in Lohme. parcarea 18 Euro/ 24 h Facilitati DA. ( super!)
  7. 1 punct
    salutare ... din Zingst. Parcare autorulote direct plaja (surfer). o plaja nisip.ah, parcarea 20 Euro/ 24 h. Facilitati DA - contra cost. Parcat, a plouat aseara prin zona, temp 18*C, dar placut pt plimbare. pe curand.