De ceva timp mă gândeam să încep eu acest subiect de sfaturi pentru rulotist începător, în dorința de a contribui și eu la comunitatea aceasta. Sunt rulotist de un an, am făcut câteva ieșiri. Așadar nu am mare experiență. Ce as putea spune unuia mai novice este, in primul rând cum să îți alegi rulota.
Sunt multe sfaturi pe aici și pe întreg internetul cum să fii atent la mirosuri suspecte, mucegai, geamuri crăpate etc. Dincolo de aceasta, in alegerea pe care o faci trebuie sa tii cont de ce ți se potrivește ție. Sunt multe dotări, în funcție de necesitățile fiecăruia. Trebuie să ai o idee de cât de mult le vei folosi. În plus, dacă o rulotă nu are dotări, le poți adăuga. Eu am ales o varianta "cheală", asumandu-mi să mai bag bani in ea. Dar nu m-am incantat dotări precum: cuptor, televizor, aer condiționat. Acesta nu ar fi făcut decât să îngreuneze rulotă. Vei spune: ei, și? Asta înseamnă, dincolo de consum mai mare de combustibil și valoare mai mare la achiziție, că îți va fi mai greu să o poziționezi fără ajutorul unui mover. Ce nu am avut și am pus:
- vent pe 12v pentru sobă (am incercat și fără, dar am constatat că e necesar să se plimbe aerul cald prin spațiul rulotei, pentru a evita condensul și a beneficia de mai multă căldură în timpul somnului (prin prizele de aer cald). - baterie de 12v pe gel, pentru că utilizez mai mult off camping rulota. Exista variante cu panouri solare, dar sunt sceptic cu privire la eficiența lor (poate alții au altă părere). Opțiunea mea a fost bazată și pe faptul că, in caz de ceva, pot folosi bateria și la mașină. E important de reținut că o baterie auto normală se strică la descărcări mari și chiar există riscul să explodeze/ia foc, cel puțin așa am citit pe aici, pe undeva.
- butelie Petrom. Am achiziționat o butelie normală, gandindu-mă că, dacă am nevoie, o pot schimba oriunde. După un an de folosire, nu s-a terminat (am folosit și soba câteva seri). Acum aș renunța la această butelie și aș pune una mica, de rulotă, care e mai ușoară și mai manevrabilă. Dacă se termina gazul, o pot alimenta de la aproape orice statie GPL. Pe forumuri sunt discuții "aprinse" cât de bun e GPL-ul, eu as vrea sa incerc, totuși.
- ventilator in spatele frigiderului. Aici e o discuție. Fiind frigider cu absorbție de căldură (cu amoniac), in spate trebuie sa se ventileze bine, mai ales când dai drumul la aragaz. Părerea mea că asta e eroarea de fabricație majoră, faptul că nu sunt separate spatiile de aragaz și cu cel de frigider.
Ce consider că trebuie să mai pun, după câteva ieșiri:
- racord gaz exterior. Am văzut, când căutăm să cumpăr, câteva rulote care aveau așa ceva, dar nu înțelegeam bine la ce m-ar ajuta. Acum am înțeles că dimineața e mai bine să faci cafeaua afară, pentru a nu-l deranja pe cel ce doarme încă și pentru a nu crea căldură în rulotă (vara, cum deschizi aragazul, cum se simte căldura flăcării înăuntru). Până atunci, o să folosesc o butelie mica, de voiaj.
- jaluzea trapă. Vara, se luminează rulota de cum iese soarele.
- ușa de vizitare, care să îmi permită să umblu în spațiul de sub canapea din exterior. E mai simplu de scos cortul din exterior. In plus, când ai patul făcut, e neplăcut să te chinui să desfaci că să cauți sau să pui ceva acolo.
Momentan atât. Nu vreau cuptor, nu vrei tv, nu vreau boiler, aer condiționat (am constatat că fie la mare, unde e briza, fie la munte, unde e răcoare, nu e necesar)
Voi reveni cu sfaturi, pe măsură ce descopăr și eu.