Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 14.03.2024 în Postări
-
1 punctSalutare tuturor! Dat fiind faptul că mi-o țin la țară, anume în satul Iepureni (com. Movileni) de lângă Iași, la circa 15 km de indicatorul de oraș, mi s-a năzărit una ! Mai mereu pe lângă rulotă precum omu' pe lângă casa lui, am intrat în discuții "constructive" cu vecinul meu despre rulote și rulotiști (căci am noroc de un vecin bun, prietenos; din acest motiv neexistand îngrădire între terenurile noastre ), încât ne-am gândit să le dăm în folosință la comun (însumând peste 0,65 h) inclusiv ca loc de campare pentru rulote și autorulote. Am încropit sloturi pe model de "sens unic", încât manevrele cu spatele să fie limitate la maximum. Ne-au rezultat vreo nouă sloturi generoase. Plus vreo doua locuri, la intrare, pentru cei ce ajung mai pe înserat... Deocamdată, accesul pe teren este fără stres pentru cei cu tracțiunea 4x4, dar nu-i vorbă căci în caz de vine cineva cu vreun Logănel avem cu ce "agăța" rulota, încât s-o punem pe poziție. Evident, ca amenajari sunt multe de făcut la aceste terenuri, însă pentru acei rulotiști dornici să intre mai mult în contact cu natura, să ajungă într-un loc unde să nu-i deranjeze nimeni decât binețea locuitorilor - căci ăsta-i obicei împământenit al locului, toată lumea salută pe toată lumea; un loc de unde fiecare să se "lanseze" zilnic (ori, poate, doar pentru dulcea odihnă?) în escapade către "Iașul Marilor Iubiri" - oraș care nicidecum nu-i vreunul pe care să-l vizitezi în una-două zile - apoi să știți că noi deschidem larg porțile ! Până acum avem acces la apă de fântână, cu hidrofor și țeavă trasă la teren, cât și curent... Cu cablurile rulotelor. Este și o gârlă la doi pași, în josul terenului, cândva apă curgătoare, în albia fostului râu Jirinca... Zic bătrânii că se umfla rău în vremurile de demult, însă eu de când am devenit proprietar, de circa 4 ani, n-am văzut vreo mare acumulare. Ar fi fost un loc bun de pescuit... Dar vara seacă, din pricina schimbărilor climatice care-și își spun cuvântul. Însă, dacă rulotiștii sunt pescari înrăiți, să știți că veștile sunt îmbucurătoare ! Fiindcă chiar înainte de-a părasi asfaltul de pe DJ 282 pentru a vira spre Iepureni, pe mâna dreaptă cum veniți dinspre Iași veți vedea două lacuri deschise pescuitului sportiv. Locul de pescuit se numește "Paradisul Verde" și chiar în acest moment sunt lucrări ample, de modernizare. În comunism, aceste acumulări de apă serveau eminamente ca sursă de irigare pentru terenurile din zonă, recunoscute ca fiind bune pentru legumicultură și exploatate ca atare. Mai încolo, după satul Movileni (la circa 7-8 km) întâlnim iarăși , lângă stradă, o întindere mare de apă unde se practică, de asemenea, pescuitul sportiv. Acces cu mașina până la mal. Dar "cireașa de pe tort" o reprezintă, chiar în Movileni, Complexul "Delta Moldovei" ( www.complexdeltamoldovei.ro ) unde, pe lângă pescuit sportiv, recreere, tenis, plimbări cu barca ori caiacul, vă puteți bucura de cele mai bune și proaspete produse din pește, din producție proprie - dat fiind faptul că acest complex este înființat pe bazinele de piscicultură de la Larga Jijia, cea mai mare întindere piscicolă a Moldovei. Un borș autentic de pește, cum este cel de la "Delta Moldovei", n-ai cum să-l găsești ușor; cel puțin în Iași... Și multe, multe, alte bunătăți! Încă din secolul XIV aici se pescuia și funcționau inclusiv mori de apă, pe cele câteva iazuri naturale. Dar, după a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iazurile și-au pierdut importanța lor, fiind lăsate de izbeliște. Ulterior, comuniștii au reproiectat amplasamentul încât astăzi avem, la o aruncătură de băț de satul Iepureni, un areal natural protejat de 1200 de hectare, cu 200 de specii de păsări, dintre care 34 fiind protejate la nivel european. Egrete, cormorani (dușmanii ministrului Daia), berze albe și negre, sticleți și pitulici fac ca acest loc să fie unul, cu adevărat, magnific. Fiind un împătimit al istoriei, pot doar să vă spun că la Iași aveți o mulțime de locuri de vizitat ! Fostă capitală de Principat, acest oraș a scăpat oarecum de buldozere comunismului (mai ales după cutremurul din '77), încât comisiile formate atunci și conduse de oameni cu un soi de patriotism local au ales două clădiri de demolat, iar patru nu... Practic, au restrâns la maximum lista demolărilor, contrar indicațiilor venite de la București. Astfel, astăzi avem un patrimoniu arhitectornic impresionant, la fiecare sută de metri având și câte o poveste ancorată, vizual, de o clădire ori de vreun reper. Odată lăsată rulota "In Campagna" - căci așa am numit locul nostru (îl puteți vedea, deja, în Google Maps și Waze; inclusiv date de contact), când veți călători spre Iași, cu ghid sau fără, veți pătrunde brusc în frumosul său, caci primul contact îl veți avea cu Copoul. Ori, cine n-a auzit de dealul Copoului, cu grădinile sale imense și "primblările" sale romantice, la ceas de seară ? Ideal ar fi de parcat mașinile pe vreuna dintre străduțele selecte din zonă ( avem expertiză și în acest sens) și de coborât spre Fundație, "la picior". Casa lui George Enescu și apoi a lui Sadoveanu (astăzi muzeu) , Universitatea de Științe ale Vieții "Ion Ionescu de la Brad" , Rondul Copou, frumoasa bisericuța ctitorită de Nicolae Iorga, Parcul Expoziției ce ascunde, în spatele său, Grădina Botanică, restaurantul "Vânătorul", Garnizoana, apoi Parcul Copou - a cărui istorie izvorăște dintr-o revoltă ce vă voi povesti-o, poate, la o ulcică de vin fiert, vin luat de la nea' Ilie Macovei - pe care oricât îl supără bătrânețile, el via tot și-o lucrează; mai la vale, impozanta "Universitate Alexandru Ioan Cuza"- prima din țară, cu a sa Sală a Pașilor Pierduți, case în care pașoptiștii s-au înflăcărat de vântul înnoirii sociale, foste ambasade ale Marilor Puteri, Casa Universitarilor, Muzeul Armatei, Palate locuite vremelnic de regi și regine, boieri și boieroaice, casa generalului Henry Berthelot etc....toate acestea îți vor deschide calea spre vechea și lunga arteră a promenadei ieșene de altădat', cea care nu se termină deloc de vizitat, în doar câteva zile. Căci ceea ce am înșiruit mai sus reprezintă doar 15-20% din potențialul turistic al orașului, pe care îl descopăr neîntrerupt de vreo 35 de ani, chiar ieșean fiind. Pentru grup organizat pot oferi inclusiv servicii ca și ghid; fiindcă una este să călătorești și să admiri și altceva este să ai la dispoziție inclusiv povestea acelui loc ... Evident, sunt și mijloacele de transport în comun, comode și utile - mai ales la reîntoarcerea către mașini. Multe edificii, multe muzee, restaurante, terase, cafenele, istorii știute ori mai puțin știute... Shopping, cu cele două mari Mall-uri, unul chiar reușit dpdv arhitectonic, anume Palas Mall. Toate fac ca orașul Iași să fie, cu adevărat, o destinație deosebită. Revenind "In Campagna", avem aici inclusiv un telescop cu care ne bucurăm de licăririle cerului senin, lucru aproape inexistent în marile urbe din cauza poluării. Grătarul făcut în așa fel încât să protejăm pământul, nu dăunează. Muzica? în limita decenței. În apropiere este "Stâna lui Daniel", de unde se pot cumpăra produse specifice. Hai la Iași!
-
1 punctBuna ziua, tuturor! Sunt nou aici. Fac acest pas, de a ma alatura grupului dumneavoastra, intrucat sunt un calator fara remediu! Calatoresc foarte mult - cu sotia mea - si caut s-o fac cat de des putem. Inca nu avem o rulota, dar construim vise - pe care urmeaza sa le implinim cat putem de repede si solid. In afara cazarilor ocazionale - la hoteluri, pensiuni, case de vacante, campinguri, suntem cortisti adevarati - din arsenalul carora nu cred ca lipsesc lucrurile esentiale si suplimentare - de agrement. Punem foarte mult suflet in peregrinarile noastre - pe care le pregatim intens de fiecare data, oriunde ar fi - fapt pentru care nu ne permitem sa ne lipseasca mai nimic din ce ne-ar putea asigura comfortul psihic / emotional - in natura... Ne pregatim temeinic pentru pensionare si nu vrem sa pierdem nici o ocazie din cele pe care le construim mental acum! Vrem sa ne informam intre timp - despre orice ne-ar putea fi de folos in viitorul apropiat, chiar daca putem considera ca suntem extrem de rutinati!... Aproape permanent, avem cu noi un motan iubit, alb, neasemuit de frumos si sanatos - pe care il iubim nespus de mult!!! ..... Bine v-am gasit si sper sa ne fim de folos reciproc in timpul urmator!
-
1 punctSalutare @MOISEI MARIN IULIAN Bun venit pe forum! Foarte frumoasa descrierea, ... jos palaria! Motto-ul meu: NU exista "un vis implinit", fara plan si actiune! .... uf, uf ! Se vede, ... o vad, e ... in zare! Ce bucurie, sa ma intalnesc cu ea!
-
1 punct
-
1 punct@Cris felicitari pentru achizitie. Sa o folositi cat mai des si sa va aduca bucurie. Articolele de camping le achizitionez in general de la magazinele / vanzatorii de piese si accesorii pentru rulote. Mai scumpe dar si mai calitative. La un simplu search pe Goagal le gasesti ( ca sa nu nominalizez ). Mai exista si articole pe care le gasesti prin supermarketuri sau generice de camping pe ici pe colo care par a fi ieftine dar de cele mai multe ori, pentru mine, s-au dovedit slabe calitative. Astfel paguboase, mai ales in cazul utilizarii intensive fiind nevoit sa le inlocuiesc cu ceea ce trebuia cumparat de prima data. Exemplu: 2 seturi de scaune distruse in o luna. Dupa care am cumparat scaunele "corecte", de la producatorii consacrati, pe care le folosesc si acum, dupa 5-6 ani. Si sper sa mai tina inca pe atat. Pentru igienizarea rezervorului de apa curata poti folosi pastile cu clor. Apoi clatit de 2-3 ori ca sa dispara gustul usor amar. Pentru caseta toaletei exista solutii dedicate de igienizare sau puteti incerca aceleasi pastile cu clor, dar nu lasati foarte mult timp apa cu clor in rezervor ( 12, maxim 24 ore ) pentru ca poate afecta suruburile din inox ( clorul ataca inoxul ). Pentru indepartarea depunerilor de calcar eu am folosit cu succes solutia pentru igienizat masina de spalat rufe de la Sano. Ieftin si bun. Daca veti cat de cat inclinatii tehnice, dupa o minima igienizare, si doriti o curatare "ca la carte" puteti desface caseta si curatati piesa cu piesa. Curatenia in rulota? Ca acasa. De evitat totusi solutiile cu alcool pe geamuri. Fiind un acrilat puteti avea surpriza neplacuta sa se matuiasca. De asemenea e bine ca atunci cand spalati rulota sa folositi furtunul cu apa, nu aparate cu presiune, iar geamurile sa nu le spalati cu peria. Fiind foarte sensibile la zgariere. Folositi palma goala pentru ca puteti simti foarte usor daca exista praf pe ele care actioneaza ca abraziv. Cat despre primele iesiri, in ceea ce priveste condusul, este teoretic simplu. Incet, fara graba si iar incet. Pana intelegeti care sunt limitele masinii, rulotei si ambele in ansamblu. Desigur, nu trebuie sa se faca cozi kilometrice dupa noi. Dar aud uneori, in mare parte de la incepatori - evident, de condus cu 120 - 130- 140 km/h. Absolut exclus! Nu face bine la nimic. Nici sigurantei, nici ansamblului. Si pariez ca nici cine stie ce timp nu se castiga. Iar consumul creste exponential. Depinde destul de mult si de capacitatile tragatorului versus rulota si aptitudinile soferului. Recomand sa folositi o cupla antibalans. In limita bunului simt ajuta mult. Daca mai aveti intrebari si stim sa raspundem, o facem cu placere. Iesiri frumoase si cat mai dese! Si indiferent de vreme. Doar nu mai sunteti cu cortul acum.
-
1 punct
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

