Urcand pe Transrarau, un caine s-a repezit dintr-o curte si m-a latrat, dupa care, la scurt timp, a devenit tovarasul meu de urcus vreo 10km, adica vreo ora. Un timp a fost si ghidus, fugea in fata pana nu ma mai vedea dupa cate un viraj, ma astepta si cum apaream, fugea iar inainte. Sus, am coborat in viteza aproape 1km spre Campulung Moldovenesc si m-am oprit pt ca gps-ul de bicicleta imi dadea drum impracticabil undeva in fata. Am decis sa ma intorc si pana sa intorc a venit intr-un suflet si tovarasul langa mine. Chiar m-a impresionat, eram convins ca a renuntat. Am urcat inapoi impreuna, apoi am coborat pe unde am venit si cu regret a trebuit sa imi iau la revedere de la el, n-avea cum sa tina pasul cu 50-60 la ora atata distanta. Dragalas foc, mai ca l-as fi luat acasa, dar nu mai stiam nici curtea de unde iesise. Si din pacate n-am avut nimic de mancare pentru el.
In poza ma oprisem la un moment dat pentru ca in fata, la vreo 200m era o turma de oi pe margine cu cainii aferenti, si a venit si el langa mine, probabil se simtea mai aparat. La momentul acela mi-a creat o problama suplimentara, ma temeam ca pe el l-ar fi simtit mai repede, si daca pe mine m-ar fi atacat sau nu, pe el sigur da. Am avut noroc ca vantul sufla dinspre turma, apoi s-au indepartat de sosea iar noi ne-am continuat tovarasia.