Salutare,
în vacanța de Paști am fost în zona Maramureșului (o zonă foarte frumoasă care merită vizitată). Am vizitat câteva muzee, mănăstiri, cimitirul vesel, memorialul victimelor comunismului și al rezistenței, lacul Albastru. Deși a fost vacanța de Paști la copiii nu a fost deloc aglomerat pe la obiectivele vizitate, fapt pentru care am fost foarte bucuroși.
Având în vedere locurile unde am "campat" cred că se potrivește aici o scurtă prezentare.
Traseul cu plecare din Timișoara a avut prima oprire la Oradea (parcare Nymphaea). Următoarea oprire a fost la mănăstirea Săpânța Peri (unde am întrebat pe măicuțe dacă putem campa peste noapte. Au zis că nu e nici o problemă).
După ce am vizitat a doua zi Sighetul Marmației am plecat spre Viseu de Sus unde am campat (2 nopți) în parcarea de la mocăniță. Aveam bilet pentru a doua cumpărat online. (Recomandare pentru traseul cu mocănița este să prindeți loc în primul vagon care la întoarcere devine ultimul, astfel el frânează defapt la coborâre tot trenul. Am aflat lucruri interesante de cel care se ocupa să acționeze frâna).
Am făcut o drumeție și la cascada Cailor din Borșa după care am plecat spre Mănăstirea Bârsana. La mănăstire am stat în parcarea pentru autobuze (tot cu acordul din partea măicuțelor, asigurându-ne că nu încurcăm pe nimeni).
În drumul de întoarcere am am vizitat și Lacul Albastru (foarte mare atenție pe unde vă bagă google maps spre parcare de masini, era să rămân blocat pe străduțele înguste și curbe strânse. Îi prima dată când am pățit asta).
O locație de care am fost impresionat (nu știam de ea) a fost Cheile Turenilor, (vizavi de Cheile Turzii). Există din loc în loc tomberoane, izvor de apă si wc-uri de lemn. Pe lângă toate astea liniștea de acolo a fost bine venită.
O oprire la Alba Iulia și la Deva era de neratat pentru a saluta părinți /bunici .
Drumuri bune la toată lumea !