Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 02.04.2019 în Postări
-
8 puncteBuna ziua dragi colegi si prieteni! As dori, pe aceasta cale, sa multumesc celor care au participat la intalnire, celor care ne-au vizitat si celor care ne-au sustinut! Fiecare dintre cei mentionati si-a adus contributia la aceasta foarte frumoasa intalnire, ce a constituit un prilej pentru a lega noi prietenii sau de a le consolida pe cele vechi! Au participat: @Dan Armeanu, @Nicusor.I, @Serban S, @Geo Ghinea, @Vlad Iliescu si subsemnatul Sambata, am avut parte si de doua surprize extrem de placute. Prima a fost vizita pe care ne-au facut-o @Costica V. si sotia, insotiti de niste prieteni. Am stat si-am povestit impreuna, am glumit, am facut planuri de viitor. A doua surpriza a fost vizita lui @Fejer Antal si asa cum singur a spus, timpul a fost prea scurt pentru cat de multe am fi avut sa impartasim! Si caruia ii multumim pentru cuvintele de apreciere Alfel, asa cum deja v-ati facut o ideee din execelenta prezentare a Parintelui Nicusor (felicitari pentru realizare!!!), activitatile au fost cele deja intrate in algoritm. Am pregatit feluri de mancare mestesugite (mai ales iahnia de fasole, comisa de Dan), am ascultat muzica excelent de bine aleasa si furnizata de Parintele, am facut plimbari in apropiere sau chiar in orasul Covasna, am taiat si spart lemnele pentru foc, seara ne-am asezat in jurul focului si am cantat, am glumit sau am spus poezii. Marturisesc ca m-am simtit intr-un mare fel alaturi de acesti oameni frumosi, iar atmosfera a fost calda si prieteneasca. Si ca sper sa repetam aceasta frumoasa experienta. As mai adauga ca am fost norocosi si am avut parte de o vreme frumoasa, cum nu speram! In sprijinul celor afirmate mai sus inserez si cateva fotografii: Bine te-am gasit tabara draga! La depozitul de lemne Gata de actiune Ne-am apucat de treaba Misiune indeplinita, dusmanul a fost rapus! Dan se lasa greu pe secure. Nu-i indicat sa stai aproape! O ciorba de "zdrente" fierbe linistit WP_20190329_18_15_45_Pro.mp4 De cand lumea unul a fost cu munca, ceilalti cu ....veselia Seara se apropie cu pasi repezi... ...si ne asezam, pentru un pahar de vorba, la "gura sobei" Si alte cateva La revedere prieteni dragi!
-
8 puncte
-
8 puncte
-
8 puncte
-
8 puncte
-
8 puncte
-
7 puncte
-
7 puncte
-
6 puncte
-
6 punctePentru limbaj neadecvat și atacuri repetate la persoană, colegul @Draghiciu Dumitru a fost sancționat cu o săptămână suspendare de la accesarea forumului. Trebuie să ințeleagă toată lumea că nu tolerez astfel de atitudini atâta timp cât voi mai fi p-aici, indiferent că mi-e prieten sau nu...
-
5 puncte
-
4 puncteAm promis ca o sa revin cu rulota mea englezeasca Garland fabricata in ‘99 pe care am cumparat-o in Iulie 2018 . Dupa o analiza sumara la cumparare, am decis sa o cumpar, fiind dispus sa imi bag mainile in ea, sa o fac asa cum imi place. Surpriza a fost mai mare decat ma asteptam, asa ca de la cateva urme de infiltratii pe coltul din stg fata, am reusit sa o fac bucati.
-
3 puncteAdresa: Salina Praid Strada Minei 44, Praid 537240 GPS: 46.550833, 25.120472 46°33'03.0" N 25°07'13.7" E @Draghiciu Dumitru ...
-
2 puncte
-
2 puncte@Alexandru Tiron, Dacă vă hotarâți să mergeți în zona Dornelor, ar fi bine să luați legătura din timp cu @Adrian Dediu, proprietarul campingului. Adrian și cu soția sunt oameni tare faini. Ei vă pot ajuta să vă orientați oarecum, discret către un program anume, vă pot descrie obiectivele din zonă pe care să le vizitați și multe altele. Să luați numaidecât miere de albine de la ei, dacă aveți noroc și mai au. Este foarte bună, eco etc! Aici am o prezentre a campingului și a unei ieșiri. Nu știu ce s-a întâmplat cu pozele mele.
-
2 puncte
-
2 puncteAm avut si noi ocazia sa ajungem pentru un scurt timp la colegi. Sambata dupamasa tarziu am reusit sa ajungem la Zabala unde am fost primiti cu caldura uimitoare. Toate lumea era foarte amabil, cu @Radu Ghita foarte repede am gasit subiectul comun si nu ne puteam opri de povesti pescaresc. Din pacate trebuia sa luam ramas bun de la colegi destul de repede. Va multumesc tuturor ca ne-ati acceptat in randul vostru si sper sa ne revedem cat mai curand.Si nu in ultimul rand, va multumim pt. cel mai gustos tort pe care am mancat in ultima perioada.
-
2 puncteUn sfârșit de Martie călduros, o zonă superbă si niște oameni deosebiți fac rețeta perfectă a petrecerii unui sfărșit de săptamână de neuitat.
-
2 puncteContinuam calatoria noastra spre inaltimi mai mari pentru a vedea frumoasa creasta a Muntilor Piatra Craiului la sfarsit de iarna, facand o oprire in satul Pestera,ca apoi a doua zi sa coboram doar cu masina spre Magura,iar de aici dupa o coborare pe drum cu noroi si zapada o luam la stanga mergand 3km spre Manastire Sfanta Treime, aflata deoacamdata in lucru sau asa parea nefiind nimeni pe acolo. De aici plecam spre Prapastile Zarnestilor, incercand sa intram de la bariera, pe jos spre iele,dar nu putem merge prea mult deoarece drumul era destul de alunecos si ne intoarcem dupa vreo 10 min, de mers.Tot aici la intersectia se afla si Fantana lui Botorog, langa care vizavi este amenajat un foisor si langa un spatiu pentru campare cu cortul(probabil vara cu mult praf, facut de la masini) ! Ne intoarcem inapoi la rulota ocolind prin Zarnesti, deoarece la cum drumul era destul de alunecos la coborare, nu am mai avut curaj sa-l urc, siguranta fiind prioritara! Urmatoarea zi la primele ore ale diminetii, natura a inceput sa-si arate forta, incepand sa sufle cu un vant in rafale ce veneau din toate partile, asa ca nu am mai stat pe ganduri (mai ales ca am vazut cum zboara tot felul de obiecte pe langa noi, de la mari la mici) si ne-am strans repede, coborand mai jos, alegand repede o alta locatie si anume Lacul Dumbravita din jud.Brasov! Aici am stat o zi si o noapte, pozitionand ansamblu cu fata spre vantul ce sufla ziua cu o viteza de 75km/h (dupa spusele celor de la meteo cu o atentionare de cod galben de vant),iar spre seara acesta sa mai linistit lasand loc ploii, care a inceput pe la miezul nopti fiind destul de insemnata cantitativ, lucru care ma facut sa scot tot ansamblu de pe malul apei la sosea, deoarece am vazut ziua ceva urme de masina pe pamant si m-am gandit ca nu cumva sa se faca moale la contactul cu apa! De aici daca vremea este mai buna poti avea o frumoasa priveliste spre Poaiana Brasov si respectiv Muntii Bucegi, munti pe care inca se mai putea vedea zapada!
-
1 punctBună seara prieteni! Azi fiind liber am decis sa dau jos roțile și sa merg la vulcanizare pentru a monta pe jante noile cauciucuri achiziționate. Cele vechi erau bunicele " la floare", dar începuseră sa crape pe exterior și am zis să nu risc cu niște vechituri chiar dacă arătau bine. Am suspendat rulota pe cric, am lăsat-o așa până am dat fuga la vulcanizare, planul era sa ma întorc cu roata de acolo, sa o montez și apoi sa desfac și pe partea cealaltă cu repetarea operațiunii. Ajung la vulcanizare si când dă să scoată cauciucul de pe jantă găsește drăcia din foto pe interiorul jantei. Nu am văzut niciunde in viata reala sau pe net chestia aia, nici băieții nu mai intâlniseră până la mine, deși e o vulcanizare mare, cu ceva experiență în satul meu și pune-te nene pe problema de logică, oare cum se scoate. Au rotit de jantă, după ce au scos doar o parte din cauciuc de pe jantă până am dat de zona în care e șurubul și care se desface cu un imbus " nici mare, dar nici foarte mic", vorba tipului de la vulcanizare. Pe parte cealaltă, la 180 de grade exista un al doilea șurub care trebuie și el desfăcut ca să scoată șina aceea afară din cauciuc, cu totul pentru că altfel nu se dejanta! Operațiunea de montare se face în ordine inversa, se baga cauciucul pe jantă în partea de jos, se pune acea șină și apoi se poate pune cauciucul la loc și în partea cealaltă, se umfla roată și se remontează pe rulotă. Cu îndemânarea băieților de la vulcanizare toată operațiunea a durat cam o jumătate de oră pentru fiecare roată pentru că nu mai întâlniseră sistemul și a trebuit sa ne punem tărtăcuțele la gândit și să înțelegem de ce s-a inventat drăcia aia. La întrebarea " mai punem sinele astea înapoi în jante sau le aruncăm șefule?" era patronul vulcanizării prin zonă și a sărit la ei să le pună la loc ca alea sunt foarte bine gândite acolo și că dacă fac pană nu lasă cauciucul să sară de pe jantă. Mi-a explicat că oricum în caz de explozie, la mers pe cauciuc se face praf, dar nu sare pe jantă ceea ce e mai sigur deoarece nu produce pagube în zona podelei rulotei. Așa că dacă întâlniți aceeași drăcie în interior să vă înarmați cu răbdare și eventual cu îndemânare ca să spuneți și băieților care nu știu de pe la vulcanizare cum stă treaba și cum se poate rezolva! Sper ca e un topic util, dacă vi-se pare o prostie, rog administratorii să-l șteargă. Seară frumoasă și noapte fierbinte va doresc!
-
1 punctSalutare prieteni Daca este cineva interesat de o iesire la o baie calda cu apa sarata si aerosoli la salina Praid va astept incepand de maine acolo.
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctFelicitări pentru achiziție! S-o stăpâniți cu drag și să vă ofere cele mai frumoase vacanțe!
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctS-o stăpâniți cu drag, drumuri bune și vacanțe frumoase cu englezoaica readusă la viață!
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctSalut Mirel. Dar văd că ți-a cam dat bătăi de cap căsuța !? În fi al însă a ieșit ceva frumos și făcut de mâna ta. Bravo, felicitări și să o folosiți sănătoși !
-
1 punctBuna seara prieteni ....scuze ca inca n-am trimis poze di pacate rulota pe care am cumparat-o are MMA mai mare decat pot sa tractez cu un Ford Fusion 14 tdci asa ca am fost nevoit sa vand masina ...o sa revin cand rezolv problema...inca o data scuze....
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctBuna dimineata prieteni Foarte frumos si imi pare ca nu am putut sa ajung. Dl. Radu a stiut motivul, poate data viitoare.
-
1 punctO sa pornesc si eu spre Zabala, probabil ajung dupa lasarea intunericului.
-
1 punctSalutari, as fi vrut sa vin și eu cu Geo Ghinea, dar din păcate cel mic este cam răcit, și am zis pas. Poate data viitoare. Dacă puteți lasă rulotele în siguranță, puteți merge la Comandau, este foarte frumoasa zona, e drum forestier destul de bun, eu am urcat din Papauti, anul trecut de 1 mai. Distracție faina sa aveți!
-
1 punct
-
1 punctBuna seara ! Maine la ora 15 plecam si noi de la Buzau spre Zabala, unde astept cu nerabdare sa ne intalnim cu totii . Seara buna tuturor si distractie placuta celor campati deja acolo !
-
1 punctVa salut, cum este zona respectiva? Deal, munte, peisaj? In afara locului de campare se mai poate face ceva/vizita in stanga-dreapta? Acolo a venit primavara sau inca n-a pornit vegetatia? Pun toate aceste intrebari in ideea de a o lua si eu maine catre o destinatie, poate chiar spre aceasta Zabala. Multumesc.
-
1 punctVreme frumoasa si distractie maxima va doresc !
-
1 punctAm primit un film de la domnii care făceau fotografii și filme pentru tinerii căsătoriți. Atelajul meu apare după 20 de secunde. Ce bucuros sunt!
-
1 punctIndiferent ce v-ați decis să cumpărați, fie el lucru nou sau vechi, trebuie să vă informați temeinic înainte. Când vă pregatiți să cumpărați un vehicul recreațional, lucrurile se complică și mai mult. Acesta este practic o casă pe roți, însă e mult mai complex decât o mașină și mult diferit de o casă ori apartament… Ce-ar trebui să știți inainte să porniți la cumpărături? În primul rând ar trebui să știți bine ceea ce căutați. Rulotă sau autorulotă? Câte persoane se vor bucura de ea? Unde veți petrece vacanțele, în camping amenajat ori în sânul naturii? Astfel de întrebări vă vor ajuta să vă dați seama de ce echipări aveți nevoie. Sunt foarte multe configurații interioare, de aceea vă recomand să vedeți cât mai multe vehicule recreaționale pentru a vă face o idee despre ceea ce vă doriți cu adevărat. La prima vedere, orice rulotă vă va atrage. Ar fi păcat să realizați după o vreme că nu se potrivește cu nevoile familiei dv. După ce v-ați facut o idee asupra configurației dorite, veți incepe căutarea în limita bugetului planificat. Dacă nivelul de echipare se poate modifica în timp, este deosebit de important să cumparati un vehicul fără probleme, întrucât reparațiile sunt extreme de costisitoare. La ce ar trebui să fiți atenți atunci când mergeti la cumpăraturi? Cele mai periculoase sunt infiltrațiile, de fapt efectele pătrunderii apei în interiorul pereților (izolației). Efectele infiltrațiilor se văd mult prea târziu, întrucât structura de lemn este uscată, absorbind apa ca un burete. În lemnul umed se dezvolta ciuperci și bacterii care vor devora literalmente fibrele lemnoase. Chiar daca nu se vede la o privire superficială, un specialist poate identifica destul de ușor astfel de probleme. Mulți vânzători vor îmcerca minimize aceste probleme, încercând să vă convingă că este doar o mică problemă, pvestindu-vă cu haz o întâmplare dintr-o vacanță reușită, când a uitat o fereastră sau trapă deschisă. Nu vă lăsați pacăliți, reparația infiltrațiilor este cea mai scumpă dintre toate intervențiile la un astfel de vehicul. Cauza infiltrării apei în izolația rulotei este de obicei pierderea etanșării la îmbinarea pereților sau la trape, ferestre, aerisiri etc. Verificați cu atenție profilele de la îmbinarea pereților, apăsați cu putere în imediata apropiere a acestora, în special la îmbinarea cu peretele frontal. Aplecați-vă și aruncați o privire si sub rulotă. Orice lovitură a podelei poate fi o sursă de infiltrație, dacă e proaspătă, se poate repara, insa dacă e veche, reparația va fi mult mai scumpă. Cereți vânzătorului să vă facă proba tuturor echipamentelor din dotare (frigider, sobă, boiler etc). Orice defecțiune vă va costa bani si nervi ulterior. În general revizionarea periodica a acestora nu este foarte costisitoare, însă piesele de schimb sunt foarte scumpe. Rețineți că aceste echipamente sunt extreme de scumpe, in comparație cu cele casnice. De pilda, un boiler folosit se vinde în jur de 300 EUR, la care se va adăuga montajul. Mirosul dintr-o rulotă spune multe despre starea acesteia. Infiltrațiile au ca efect dezvoltarea mucegaiurilor care au un miros puternic, înțepator. Pentru a contracara aceste mirosuri, multi vânzători încearcă să le ascundă cu diferite parfumuri. Un miros puternic ar trebui să vă pună pe gânduri, în loc să va liniștească gandul că ați dat peste o rulotă curată. Substantele cu care se curăță și se întrețin rulotele au arome fine, discrete, similare celor folosite in casă. Acordați o atenție deosebită ferestrelor și trapelor, acestea fiind extreme de scumpe si greu de găsit. Ar fi bine să știți că sunt foarte multe modele și dimensiuni, iar găsirea ferestrei potrivite nu este tocmai ușoară. Sunt diferite modele de balamale si inchizători, deci va fi aproape imposibil să gasiți fereastra potrivită la dezmembrări. Prețul unei fereastre pleacă de la 350-400 EUR si poate trece usor de 1000 EUR în cazul unei ferestre frontale, de dimensiuni mari. Încercați să cumpărați rulota de la un rulotist, mulți dintre aceștia schimbă la câțiva ani vehiculul recreațional din diferite motive, chiar daca nu au probleme majore (trec la o rulotă mai mare sau mai mică, trec de la rulotă la autorulotă sau chiar invers, își doresc ceva mai nou etc). În general, rulotiștii au grijă de rulote, spre deosebire de vanzatorii de meserie, care doar vând pentru profit. Aceștia cumpără rulote cu mici probleme, pentru că acestea sunt mai ieftine, le aranjează sumar pentru vânzare, apoi scapa repede de ele. Încercați să vedeți cât mai multe rulote si autorulote, atât pe viu cât și pe internet. Intrați pe forumurile de profil și informați-vă cât mai bine. Veți intelege ceea ce vi se potrivește din multitudinea de modele si configurații existente în piață. Recomandarea mea este să nu mergeți singur la cumparături, mai ales dacă nu ați avut rulotă până acum. Veți fi ca un copil pentru prima oară singur la raionul de jucării dintr-un supermarket. Vă veți entuziasma imediat și nu veți vedea nicio problemă, chiar dacă aceasta ar fi cât un elefant. Rugați un prieten rulotist să vă însoțească, de preferat unul care a avut probleme cu rulota. Ideal este să mergeți cu un specialist in rulote, care va ști unde să caute cele mai frecvente probleme ascunse. Chiar dacă va trebui să scoateți incă niște bani din buzunar, asta vă va scuti de cheltuieli suplimentare mai târziu. Rețineți: nu există chilipiruri, ceva ieftin ar trebui să vă pună pe gânduri! Vehiculele recreaționale sunt scumpe oriunde în lume, ocaziile speciale sunt rare… De cele mai multe ori, un lucru ieftin are probleme ascunse, care vor ieși la iveală mai devreme sau mai târziu. Succes la cumpărături!
-
1 punctEu ma gândeam să vă propun de Paște și 1 Mai o întălnire la Letca Nouă, dar văd că @Marius George a furat startul deja... Cum a fost anul trecut...
-
1 punctSalut! #DornaEcoCamping in Vatra Dornei. Cauta postari pe forum si ai sa gasesti detalii despre locatie . Recomand!
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

