Clasament

Prezent si eu cu o urare de "Buna dimineata" ! La Ploiesti ninge usurel cu fulgi mari. Spor in toate!

Buna dimineata tuturor Va doresc o zi de marti usoara.

colegi ! O zi bună vă doresc!

Salutare ! Am așteptat "verde" de la serviciul soției, așa că acum pot să vă fac propunerea de a petrece câteva zile cu rulota la Cheia, fiind si vacanța de iarnă a copiilor în acea perioadă. Noi vom ajunge in poiana joi in jurul orelor 10.00-11.00 si ne vom întoarce acasă duminică seara. Așa că cine dorește, cine poftește un vin fiert ( sau o țuică ) si se incumetă să ia parte la o nouă aventura cu rulota iarna, e bine venit alături de noi... Mai multe detalii de participare sau organizare le discutăm mai jos.

Neața bună !

prieteni!

prieteni !

(partea a 9 a si a 10 a combinate) Peste noapte Stella Australis revenise pe Canalul Beagle pe care îl străbătuse spre vest până la apele neastâmpărate ale Pacificului. Până spre dimineață vasul a înaintat spre nord de-a lungul coastei până la deschiderea Stramtorii Magellan. Am dormit o mare parte din această traversare de noapte dar îmi amintesc cum se legăna cabina și drumul de 3 m până la toaletă a fost anevoios. Initial am crezut ca-i lipsa de Malbec din instalație, dar după ce am aruncat un ochi pe geam am realizat că Pacificul era în toane proaste și era chiar mai grumpy decât mine. M-am lăsat bătut și m-am furișat inapoi la culcare. “Ce se intâmplă, de ce se leagănă asa?”, s-a auxit vocea recrutului de undeva din întunericul camerei. “Sunt valuri... E OK.”, am încercat s-o liniștesc. “Asa mari?...” “Suntem in Pacificul de Sud...” Recrutul n-a mai răspuns și s-a reașternut liniștea peste întuneric. Undeva intr-o altă cabină a căzut ceva greu. Aproape imediat a alunecat de pe masă și una din camerele GoPro cu gimbal cu tot. “Cât o să mai fie așa?”, a intrebat din nou recrutul. Intre timp se trezise și Seasick lângă mine. “Are you OK?” “O să fie bine, știu aștia ce fac. Căpitanul îmi inspiră incredere.” Am intors capul spre Seasick. “I’m fine, just went to the bathroom...” Am intors din nou capul spre locul unde era patul recrutului. “Incearcă să dormi ca mâine ieșim iar la un ghetar...” “Nu pot... se leagănă prea tare și mi-e rău.” “Incearcâ...” Seasick m-a apucat de mână. “Do you think it will be OK?” “Yep. Besides, there is not much we can do. We’re passengers... I trust them.” “OK.” Nu știu exact în ce ordine am adormit în timp ce Stella Australis scârția din toate niturile ca o corabie din filme... După ce a intrat în strămtoarea Magellan, probabil spre dimineață, n-am mai simțit nimic. Începănd din dimineața următoarea viața la bord incepea să alunece inevitabil spre rutina unei confortabile închisori plutitoare care nu-mi mai încăpea setea de explorare. Mărturisesc că Începeam să mă plictisesc și de restul pantofarilor și chiar și de confirtabilele fotolii din barul de pe puntea 5. Deși la o altă scară, îmi aminteam de zilele și nopțile petrecute pe transiberian, în cea mai mare parte lipit zdravăn de scaunul vagonului restaurant. Doar că atunci nu o cunoscusem încă pe Seasick și călătoream mai singurel... Așa cum ni se comunicase prin intercom, după micul dejun urma sa debarcăm la un alt ghetar și eram instruiți să ne încolonăm gata echipați pe punțile repartizate anterior. “Hai la spanioli...”, am sugerat eu dupa ce ne-am pus vestele și ne pregăteam să ieșim din cabină. “Păi, e voie?”, a întrebat recrutul. Uf, maica-mea trăită toată viața urmând cu strictețe sinuozitățile unui program de functionar încarcerat intre ce e voie și ce nu e voie... “I think we should stick to our group...”, a adăugat Seasick, care și ea are tendința să urmeze ad literam toate instrucțiunile și prevederile. “What do you think will happen if we go with the Spanish speaking group?”, le-am zgandarit eu. “I don’t know, but we should stay with our group.” “Why? And exactly makes it OUR GROUP? I say let’s find out what happens if we go with the Spanish speaking group.” Am pornit spre puntea 4, în sens opus direcției cu care ne obișnuisem. Îmi era clar că incepusem să mă plictisesc pe vas. Evident, am coborât la Zodiacuri încolonați printre vorbitorii de spaniolă și nimeni n-a sesizat sau s-a sinchisit în vreun fel. Probabil în ochii echipajului eram o aceeași masă omogenă de pantofari “portocalii”. Debarcarea la ghetar a fost ușoară și a trebui să mergem cam 2 Km pe o plajă plăcută până la baza ghețarului. Am avut prilejul să ne umplem ochiul de malurile muntoase ale Stramtorii Magellan, de verdele pădurii și albăstruiul rece al ghețarului. Recrutul și-a adunat vreo trei pietricele pe care intenționa să le ia cu ea. “Am voie?” Erau trei pietricele de pe plajă care împreună incăpeau în palmă. Am luat pietricele și mi le-am băgat in buzunar fără să-i răspund. Sincer, nu știam răspunsul. Echipajul a avut grijă să ne aducă înapoi la bord pentru prânz. Parcă eram un grup de pre-școlari plecați în tabără cu clasa. Pentru dupa amiază organizaseră o altă ieșire cu Zodiacul la un alt ghețar unde nu se putea debarca. Pe drum spre sl doilea ghețar conducătorul Zodiacului nostru a avut de furcă cu frunzele de kelp care se infașurau pe cizma motorului astupănd răcirea. De câte ori se schimba zgomotul motorului și conducătorul Zodiacului se angaja in câteva manevre înainte-înapoi, pantofarii priveau îngrijorați. Conducătorul bărcii nu le explica nimic, ghidul continua să toarcă despre faună și floră și pantofarii păreau să se intrebe daca cumva le-a venit sfărșitul... Am reușit să filmez vreo două cadre la ghețar înainte sa ne intoarcă Zodiacul la vas pentru cină. Acum chiar că eram plictisit și am acceptat fără ezitare o invitație să vizităm sala mașinilor. Doua Cummins diesel, nu exagerat de mari, erau sufletul și voioșia vasului. Alt motor diesel antrena generatorul de curent, cateva pompe, desalinizatorul, atelierul mecanic, depozitul de alimente (parca cambuza ii spune pe românește), alea, alea, am vazut și sala de mașini. Am uitat să specific că cu o zi în urmă vizitasem the bridge. După cină ni s-a explicat programul ultimei zile la bord cand vom debarca mai intai la Insula Magdalena, la colonia de pinguini și apoi ne vom reîmbarca pentru ultima dată pentru a merge la Punta Arenas unde ne von lua la revedere de la Stella Australis. Este de interesat de remarcat că după cină am fost invitați cu toții pe puntea 5, unde altundeva, să participăm la o licitație. Se scotea la licitație harta originală de navigație a vasului Stella Australis in voiajul ei de la Ushuaia la Punta Arenas(!) Pai, inca mai aveam de strabatut jumatate de Stramtoarea Magellan(!) Aveau sa navige dupa o alt aharta, sau dupa ochi, ca magellan?... Era interesat dacă pantofarii se vor lăsa antrenați în această licitație... pe romaneste, daca pun botul. Si l-au pus. S-a început de la USD 100. După câteva fitze între un neamț, un ametican și un francez, care au inpins prețul hărții peste USD 400, s-a dat adevărata bătălie intre o italiancă și un japonez. A caștigat în aplauze furtunoase japonezul care și-a cumparat o hartă complet inutilă, cel puțin din punctul meu de vedere, pentru USD 620. Am adormit întrebându-ne unul pe altul cum o să se folosească japonezul de harta cumpărată. Era destul de mare și ar fi ocupat jumătate din peretele din sufragerie... Zic și eu. Imbarcati pe Zodiac, plecam la un alt ghetar, Ce sa facem pe plaja? Ne umplem ochiul de peisaj si cautam pietricele frumoase... Stella Australis asteapta la ancora mai inspate. Tara de Foc are inca portiuni suficient de salbatice pentru a umple si sufletul... Pacat ca am ajuns la bordul unii vas... Am voie sa iau piatra asta? I'll cover you.. :)) Eu tin flancul opus... :)) Acolo-i ghetarul? Pai, seamana cu cel de ieri... Mergem pana la baza lui? Nu mergem mai aproape ca... nu mai incape in poza ghetarul... Ne duc astia inapoi pe vas ca se serveste pranzul. Parca am fi in tabara. Cha-cha-cha... Mergem si la celalat ghetar, da? La celalalt ghetar nu se poate debarca, dar ne apropiem cu Zodiacul. Conducatorul barcii se teme sa se apropie mai mult. Asta e, daca n-ai lucrul tau... Ma fac eu mare intr-o zi... Asta a fost ultimul ghetar vizitat in Tara de Foc. Mergem sa vedem si sala masinilor? Maine ajungem la pinguini si la Punta Arenas. Ultima noapte la bord. Pana la urma, puntea 5 este mai frecventata decat propria cabina... Ne-am trezit la 04:00 hours privind pe geam luminile din Punta Arenas care alunecau ușor în spatele nostru. Asta avea să fie o zi extrem de lungă. Pentru a ajunge la colonia de pinguini din insula Magdalena urma să navigăm mai departe spre nord-nord est, de-a lungul Strâmtorii Magellan. Am debarcat din Zodiac pe insula Magdalena odată cu primele raze de soare și am fost întămpinați de un zgomot nou abia perceptibil și greu de descris. Colonia de pinguini era extrem de numeroasă și pe măsură ce înaintam pe mal din ce în ce mai zgomotoasă. Zgomotul inițial prinsese contur și cum înțelegeam și de unde provenea. Aveam să intâlnim cel puțin doi rangeri de-a lungul potecii de acces riguros marcate. Unele cuiburi se aflau amplasate la mai puțin de 1 m de potecă și fusesem avertizați că trebuie să ne oprim să acordăm prioritate pinguinilor care coboară spre apă sau se întorc de la apâ la cuib. A fost extrem de interesant să urmărim pinguinii de aproape. Aproximativ un sfert din insulă era acoperit de cuiburi de albatroși și era la fel de interesant comportamentul “intrușilor”, fie pinguini ce aveau cuib intre albatroși, fie albatroși ce aveau cuib printre pinguini... Și unii si alții aveau înaltimi si volume aproximativ egale. Era greu de imaginat cine ar fi reușit să izgonească pe celălalt intr-o confruntare directă... Cred că am stat puțin mai mult de o oră pe insula Magdalena, după care ne-am imbarcat pentru ultima dată pe vas. În jurul prănzului ne-am apropiat de micul port din Punta Arenas și ne-au ieșit în întâmpinare două remorchere care urmau să ajute vasul să acosteze. La câtă marinărie pricepe un novice ca mine, mi s-a părut ca remorcherele s-au băgat în seamă în virtuatea vreunui regulament ciudat, sau pur și simplu pentru a-și justifica existența, căci părea foarte clar că Stella Australis poate andoca fără ajutor exterior. Mi-am amintit bacul care cu un an în urmă ne-a purtat în sens invers peste apele Stramtorii Magellan, de la Punta Arenas la Porvenir. Trecuse deja un an... și parcă se intâmplase cu doar câteva zile în urmă. Îmbătrânim... Am debarcat, ne-am recuperat valizele de la baza pasarelei și am fost preluați de un autobuz pentru nu mai mult de 50 m până la vamă. După ce am trecut de vamă an găsit un magazin de suveniruri și am convenit să lăsăm acolo valizele contra cost. Eliberați de valize am sărit în primul taxi care ne-a ieșit in cale. “Hi, can you take us to Nao Victoria?” “Bueno. Brazilians?”, a întrebat șoferul. “Nope. Newyorkers...” Nu părea convins, mai ales că am trecut pe limba română. “Eu nu vad aparatul de taxat! L-a pus?” “E aici la mine în față.”, a răspuns Seasick care se urcase lângă șofer în caz că va fi nevoie sa trecem rapid comunicarea în spaniolă. Au fost câțiva kilometri buni până la Nao Victoria, replica 1:1 a vasului lui Magellan. În ciuda distanței taximetristul ne-a liat echivalentul la mai puțin de USD 3. Whoa, să te tot plimbi cu taxiul prin Punta Arenas... Vedeam replica 1:1 a vasului Nao Victoria pentru prima dată și prima impresie a fost una de... înghesuială. Deși nava părea mare și impunătoare privită de afară pe uscat, totul părea extrem de mic și neîncăpător înăuntru... Cu copaia asta a pornit Magellan să înconjoare lumea? Ne-am strecurat în sus și in jos pe punți, în replica cabinei lui Magellan, în cală, până în cel mai mic cotlon în care am încăput. Whoa! Chapeau navigatorilor de atunci.. găteau la o sobă cu lemne pe puntea principală. Dormeau în hamace... în cală era întuneric și probabil intra ușor apa de la valurile ce încălecau bordurile. Echea era enormă și ieșea afară din corpul navei printr-o deschizătură prin care sigur intra apa valurilor de pupă. Absolut inpresionanți marinarii ăștia ai lui Magellan. Nici cabina lui, unica cabină a vasului, de altfel, nu oferea mai mult confort. Un pat mic și îngust cu baldachin, o masă, un scaun rudimentar și cam atât... Am coborât de oe Nai Victoria profund marcat de cele văzute. Lângă Nao Victoria se afla replica 1:1 a HMS Beagle și am avut ocazia să comparăm și să apreciem evoluția construcției navelor Fără a fi cu foarte mult mai mare, HMS Beagle era impărțită într-un alt fel care oferea indiscutabil mai mult confort și senzația de spații private. Evident și grementul era altfel și velele păreau mai ușor de controlat. Am privit de pe puntea prova încercând să-mi imaginez cum vedea Darwin si Fitzroy zona din Țara de Foc din care tocmai venisem... Am coborât de pe HMS Beagle și am vizitat celebra barca a lui Shackleton și vasul pe care l-a închiriat în Punta Arenas să se ducă să-si salveze echipajul. Copleșiți de atâta istorie navală am luat un alt taxi înapoi să ne mai ostoim și foamea de alimente... După prânz am pornit la pas pe străzile din centrul orașului Punta Arenas căscând gura din loc în loc, ba la biserica din centrul orașului, ba la magazine aiurite, ba prin parc, până s-a apropiat ora de plecat la aeroport. Ne-am dus să recuperăm cele două valize și am sărit într-un taxi spre aeroport pentru un zbor la Santiago de Chile. Ajungeam în aeroportul din Santiago târziu spre miezul nopții si dimineața la 04:00 hours trebuia să fim înapoi la plecări pentru un zbor de 6 ore până în Insula Paștelui. Seasick si recrutul pareau extenuate. Salt Inainte! Practic, închiriasem camerele de hotel din interiorul aeroportului pentru un duș fierbinte și să nu înțepenim 4 ore pe băncile din aeroport. A fost putzin piperat, mai ales ca a trebuit sa inchiriem doua camere, dar in conditiile respective s-a meritat. Am apucat să dormim cam 2 ore... Suficient cat sa-si recapete trupa zambetul de vacanta... Vrednici și cu noaptea’n cap, am prins la timp avionul spre Insula Paștelui. Masina inchiriata ne astepta in parcarea aeroportului. Incepea un nou capitol... Spre dimineata Stella Australis a alunecat in tacere pe langa luminile orasului Punta Arenas. Recrutul se prezinta la raport, gata de debarcare... Insula Magdalena, unde se afla una din cele mai mari colonii de pinguini. Stella Australis a ramas sa ne astepte la ancora. Stramtoarea Magellan este foarte lata in zona asta... Racoarea diminetii ciupeste putin mainile si obrajii... Debarcam, in sfarsit, la pinguini... Pinguinii au intodeauna prioritate.... Stella Australis se apropie de micul port din Punta Arenas, vedere de pe bridge. Apar doua remorchere. Initial ne flancheaza pe ambele borduri, ulterior imping amandoua din babord. Acostam in Punta Arenas. A venit un autobz sa ne preia pentru o distanta de doar 50 m. datorita regulamentelor portuare care interzic deplasarea pietonala a pantofarilor... A durat mai mult incarcarea si descarcarea autobuzului decat ar fi durat deplasarea pe jos. Suntem gata sa intram la vama in Punta Arenas. Vama si terminalul maritim din Punta Arenas. Iesim din perimetrul portului si intram in oras. Trebuie neaparat sa scapam de doua din valize pentru a ne misca mai usor. “Hi, can you take us to Nao Victoria?” Replica 1:1 a vasului Nao Victoria So... Recrutul este gata de razmeritza... Momente de tensiune la usa lui Magellan... Recrutul isi ispaseste pedeapsa prin munca... trebuie reinstaurata disciplina la bord. Coboram in cala... (mai multe imagini vor fi prezentate in varianta video a jurnalului) Urcam in replica cabinei lui Magellan, singura cabina privata a vasului. Replica patului lui Magellan. cabina este foarte stramta, grosolan construita si oarecum incomoda. In cala conditiile sunt si mai rudimentare. Imaginile de la bordul replicii HMS Beagle vor fi prezentate in varianta video a jurnalului. Urmeaza barca lui Shackelton... povestea acestui om este intr-adevar impresionanta. E timpul sa ne intoarcem in centru sa intram la masa... Magellan ne urmareste peste tot... Sunt vreo 20 Km pana la aeroport dar prindem un taxi si prindem avionul. Mergem in nord la Santiago.La revedere Tara de Foc, la revedere Patagonia. Trupa pare extenuata. Au nevoie de un dus fierbinte, o cafea tare si ordine de marsh cat mai precise... Am anticipat dificultatea acestei zile si am optat la camere in hotelul din incinta aeroportului. Dupa doua ore de somn, dusul fierbinte si o cafea tare, la 4 dimineata, zambetul a revenit... Pas alergator sa prindem avionul. Doar ca la Insula Pastelui se zboara dintr-o alta sectie a aeroprtului. Controale suplimentare la pasapoarte pentru aceasta destinatie. OK... Seasick, Grumpy si recrutul sunt imbarcati si gata de zbor. Avioanele care zboara de la Santiago la Insula Pastelui si retur sunt cele mai noi si mai intretinute, cu cel mai confortabil scaun si cel mai mult loc la picioare din toate cele 7 zboruri ale acestei calatorii. Asa, da! In timpul zborului de 5 ore trupa pare din nou obosita. Desteptarea! Trebuie intarit moralul si disciplina. Mai avem multe ore pana ne vom retrage la camere sa dormim... Am aterizat in insula Pastelui. Capul sus, vezi unde calci, trusa de prim ajutor e minima si nu avem timp de pierdut la spital! Recrutul e deja pe tarmac. E cald si placut pe Insula Pastelui. o clima complet diferita de acum 12 ore in Punta Arenas. Gata s-a inviorat si trupa. Pas alergator sa ridicam masina din parcare. S-a rezolvat rapid si problema transportului pe insula. Mergem intai la hotel sa lasam bagajele si pe urma mergem sa mancam caci mie chiar mi-e foame dupa cafeaua aia. Faceti cate un dus rapid daca vreti, dar in 20 de minute plecam la masa. Suntem in vacanta, nu avem timp de lenevit... Mancare pescareasca, ca doar suntem in mijlocul Pacificului... Sa va fie de bine. Acum iesim la plimbare, intai in oras apoi mergem la craterul din spatele aeroprotului... Executarea. Trafic stufos si oarecum dezordonat in oras. Gata, plecam la crater. (va urma)

Buna ziua Pentru a inaugura noul sezon de rulotism va propun un calendar al intalnirilor la Gura Dobrogei sau in alta locatie in perioada Ianuarie- Mai 2019. 01.03.2019 sau 08.03.2019 Sfarsit de Martie inceput de Aprilie Paste 21.05.2019 Va rog sa veniti cu propuneri de date sau de alte locatii

Buna seara!

Ca de obicei noi ne facem planul cu cateva zile inainte de plecare in functie de perioada,vreme,dorinte,bani! Asa, dupa mine as-i face cate o iesire in fiecare weekend in natura! Am vrut in Austria pe la lacurile de pe langa Salzburg,dar a picat deoarece perioada aleasa nefiind ok! Ne gandim sa sa mergem probabil la munte la zapada apoi sa vizitam Plitvice-Croatia pe la mijlocul lui martie, apoi in vara cred ca prin Iulie o tura prin tara ! Dar nimic nu e batut in cuie!

Eu mi-am propus urmatoarele iesiri in 2019 24.01.2019 sau 02.02.2019 01.03. 2019 sau 08.03.2019 Paste si 1Mai 2019 Pescuit 15.06.2019 weekend-uri 1-2 Iulie 2019 2 saptamani in August 2019 15 Octombrie pescuit Dunare 1 Decembrie 2019

Eu nu mi-am cumpărat autorulotă , am primit-o cadou de la un amic, care s-a gândit că odată cu pensionarea mă pot plictisi. Acum nu mai poate fi vorba de așa ceva în urmatorii 2-3 ani. Nu o să intru în prea multe detalii tehnice, pentru că nu este locul potrivit in totalitate pentru asta, dar știu că unii apreciază si lucrurile facute acum cateva zeci de ani ( mai simplu, mai trainic și mai durabil ) și probabil o să fie interesați de acest topic. Dar să revin la bătrânel . Este vorba de un microbuz Barkas, fabricat in 1985 in DDR, motor in 2 timpi de 1000 cmc si 50 CP, transformat in autorulota de firma Pierreux din Belgia. Ca si dotări are : aragaz, frigider, chiuvetă, un dulap pentru haine, loc de dormit pentru 4 persoane, loc pentru Porta-potti, spatii depozitare, etc. Mașina nu este funcțională, dar este completă, fapt ce-mi va usura efortul de resuscitare.

Bună seara! Și eu spun prezent de pe 06.02 .

Seară bună! Dacă astrele se aliniază (ca până acum ) spun și eu : PREZEEEEEENT !!!!!! P.S. Se mai poate campa în zona respectivă? Nu au pus barieră ?

Multumim @Daniel P Daca totul merge bine vom fi si noi prezenti, 2adulti sí 2 minori. Dar mai am o conditie. Sa bem impreuna un pahar de vin adus de mine.

@Fejer Antal și @MARIAN JIANU, acestea sunt coordonatele GPS: 45.437570, 25.937208 Din acel punct, ieșiți de pe DN 1A prin dreapta dacă veniți dinspre Vălenii de Munte, sau stânga dacă veniți dinspre Brașov si după ce parcurgeți vreo 2-300 m, ne vedeți și ajungeți in locul de campare ...

Salut! Imi place initiativa, @Draghiciu Dumitru. Eu propun sa facem deschiderea sezonului pe 8 Martie, o zi in care femeile isi pot face de cap, iar noi in urmatoarea (cine rade la urma, rade mai bine) Ca si locatie, propun sa mergem la Cheile Dobrogei.

Bravo Eu voi fi prezent cred ca tot de joi numai sa imi spui si mie unde(poate coordonate)

Buna seara tuturor. Inca mai ninge incetisor la noi, iar temperatura este -4 -6grade. E frumos iarna ca zapada acopera toate mizeria de langa drumuri, totul e alb, curat frumos.

Salut Daniel. Locatia exacta? si ce conditi sunt acolo? Multumesc

Super tare plimbarea voastră recentă, repetată după un an și simpatică foc recrutul, scuzați dezacordul. Faza cu pietricelele e... touching. A vrut o amintire dintr-un loc unic, atât de-ndepărtat, ce mie îmi amintește de unul din frumoasele seriale ale copilăriei, "Toate pânzele sus". Mulțumim Matei pentru poveste și imaginile cu locuri în care sigur, majoritatea celor care citesc povestea și văd imaginile, doar așa vor ajunge vreodată acolo.

http://www.sidercamp.com/index.php Salur, Asta este un magazin de piese pt rulote si autorulote eu locuiam acolo in Italia

Este momentul sa va spun

Va salut la zero grade din Caransebes! Azi am fost sa inscriu autorulota, si sa scot fiscal pentru rulota. Ghinion, nici prima rulota nu era scoasa din evidente desi contractul fusese vizat de ei, am platit din nou. Pentru autorulota impozit aproape 1000 lei, zic nu se poate nu e autoturism, doamna intreaba unde scrie, ma uit si eu in CI , nu scrie decat autovehicul m1 si o anumita serie, ma duc la director, aceeasi intrebare cum dovedesc ca e autorulota, ma duc la firma de inmatriculari, iau talonul si in el la fel autovehicul m1 ford tranzit si seria, gasesc un laptop liber introduc datele astea pe,, goagale" si apar forduri autoutilitare si autorulote ..si asa dovedesc directorului ca e autorulota si incadreaza auto..la 391 lei! O constatare ..sub husa speciala rulota uscata fara urme de umezeala, e o chestie super ok...nu trebuie neaparat hala..Va doresc noapte buna !

Si noi asteptam cu nerabdare iesirile. Deocamdata, maine achizitionam rulota. 1 saptamana o lasam la vanzator, sa treaca zapada. Urmeaza curatenia de primavara. Si.... Abia astept sa vad ce "poate" noua rulota.

31 de colegi au citit postarea ta din acest topic, dar niciunul nu a comentat. Oare de ce? Daca ma suni, intr-o zi cu soare, stam la o mica discutie si incerc sa ne lamurim. Tel. 0745021912

Bine ai venit printre noi si sper sa ne vedem cat mai curand la

Salut comunitaea rulotistilor si in special un olten si ardelen. Mi-ati sugerat ca se va organizeaza o intrunire la Cheia. sper sa va onorez si eu cu prezenta. O seara frumoasa.

Prognoza pe două săptămâni. În următoarea perioadă iarna e ca primăvara, ceea ce contravine dictonului ca iarna nu-i ca vara/primavara. Meteorologii anunţă că urmează o perioadă de două săptămâni cel puţin la fel de capricioasă ca primăvara, în sensul în care temperaturile se vor schimba de la o zi la alta. Concret, în majoritatea zonelor astăzi au fost aproximativ 0 grade pentru ca joi termperaturile să crească chiar şi până la 10 grade în Sud. Veti pune cojoacele la naftalina si veti trece la pulovere. In Banat şi Crişana temperaturile vor creşte spre 7 grade, dar incepând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea din nou spre o medie de 1...2 grade, după care va urma o uşoară creştere, spre 4 grade. Deci sus cojocul, jos cojocul. În Transilvania, Maramureş şi Moldova , media maximelor va scădea până spre -4 grade, apoi va creşte spre 4 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea uşor de la medii de 2 grade spre o medie de -2...-1 grad în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o uşoară creştere, spre 2 grade. Noaptea în unele zone din Transilvania se vor înregistra şi -10 grade. Punem pe noi doua cojoace. Regimul temperaturii aerului va avea fluctuaţii şi în Dobrogea, Muntenia şi Oltenia. Aici vor creşte temperaturile la 9...10 grade spre sfârşitul săptămânii. În intervalul 19-22 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat până la o medie a maximelor de 3 grade, iar ulterior, până la finalul celor două săptămâni, se estimează o creştere, spre 6...7 grade. În zonele montane însă se vor înregistra permanent medii ale temperaturii aerului sub pragul de îngheţ. Astfel, media maximelor va scădea pe 15 ianuarie, până spre -11 grade, apoi va creşte spre -1...0 grade, în zilele de 17 şi 18 ianuarie. Începând din 19 ianuarie, valorile termice diurne vor scădea treptat spre o medie de -5 grade în perioada 21 - 23 ianuarie, după care va urma o uşoară creştere spre -2 grade. Temperaturile minime vor atinge şi -13...-12 grade. Atentie rulotisti, care doriti sa plecati cu rulota la munte. Recomand statul acasa, in fata sobei, cu o cana de vin fiert in mana. Eu sunt o fire optimista.

@MARIAN JIANU, Din ciclul una pe zi : mai bine sa fii optimist si sa nu ti se realizeze, decat pesimist si sa se adevereasca .

Foarte frumos.

Multumesc pe această cale celor care au prezentat și prezintă lucrări de reparații și reconversii, pe care le-am urmarit cu interes și care-mi vor fi de mare ajutor pe viitor. Pun și cateva poze cu ceea ce ar trebui să iasă la final.

Toată stima aventurierilor!

A doua zi de dimineață după micul dejun ni s-a comunicat să ne pregătim de debarcare pentru a vizita un ghețar. Stella Australis ieșise din Canalul Beagle spre nord și ancorase într-unul din fjord-urile tributare. Intrasem pe fostele teritorii ale alcalufilor. Asta era Țara de Foc în maiestuoasa sa splendoare. Izolată și cu multe petece de sălbăticie adevartă pe ambele maluri ale fjordului. “Iar trebuie să-mi pun vesta?”, a întrebat recrutul. “Yep! Vesta, căciula, ochelarii...” “OK” Am urcat echipați pe puntea 5 și am așteptat să ne vină rândul pentru a coborâ scările exterioare până la nivelul apei. Recrutul părea să se fi obișnuit cu noua rutină. “Nu uita, când intri în Zodiac, faci trei pași cha-cha-cha...”, i-a reamintit Seasick. “Stiu. No problem.”, a răspuns recrutul cu o noua inflexiune de tupeu in voce... Zodiacul s-a desprins de vas, a făcut o intoarcere de 180 de grade și a pornit în trombă spre ghețar. Echipele de cercetași pregatiseră zona de debarcare și până și cel cu ceștile de ciocolată caldă amestecată cu Johnnie Walker era deja la post pe mal. Aștia chiar erau organizați și dornici să facă sejurul pantofarilor cât mai confortabil și plăcut. Pentru recrut ăsta era primul ghețar văzut in realitate și i se luminase fața ca unui copil ce a ajuns la rafturile de dulciuri Am inceput să urcăm poteca puțin alunecoasă pentru a ajunge la un punct cu o privilește mai bună. Din loc în loc am zărit de o parte și de alta a potecii tufe de chaura. Unele erau pârguite și aveau o culoare roșie închisă, undeva între culoarea sângelui și un Malbec bun. Spre consternarea câtorva pantofari din jur m-am aplecat și am cules câteva bucurându-mă de prospețimea lor. “Excuse me, did I just see you eating those?” Am întors capul spre vocea de femeie din spatele meu. Avea o față mirată. Ca și altădată, era amuzantă dar și firească mirarea cuiva care fusese instruită să nu se atingă de fructe sălbatice, mai sles dacă sunt de un roșu vibrant, văzând cum cineva ca mine, pantofar ca și ea, apucă “fructul oprit” și îl înghite fără ezitare... “Yep.” “Are they good?” “Do you wanna try one?” “No, no, I was just curious...” “They are a bit sour, but they are OK..” Seasick și recrutul se opriseră și ele. “Sunt bune de mâncat?”, a întrebat recrutul “Mie nu-mi plac, dar Adi le mănâncă...”, a răspuns Seasick. “Do you guys, speak Romanian?”, a intrebat pe neașteptate femeia din spatele meu. “Yep.” “Vorbesc și eu romanește...”, a adaugat femeia zâmbind. Whoa! Aveam să aflăm că fusese născută in Romania și că emigraseră în Canada și apoi în Statele Unite când avea 4 ani, cu mai bine de 50 de ani în urmă și că soțul, copiii și mama ei de 92 de ani se aflau pe vas. Pârea să-i facă plăcere să vorbească românește și recrutul s-a așternat la vorbă. “Cand ne intoarcem pe vas am să vă fac cunoștință cu msma mea...” “Sigur...”, a răspuns recrutul vădit încântată. La intervale imprevizibile se desprindeau bucați mari din ghețar și se prabușeau cu un tunet familiar în apă. Păcat că nu ne puteam bucura și de solitudine.

⇵ Uite aici ! ⇧

(partea a 7 a) Recrutul inca se temea de transferul de pe vapor in Zodiac si i se citea clar nervozitatea pe fatza. Seasick s-a asezat in rand inaintea ei si eu am incadrat-o in urma. Am coborat un sir de scari de la puntea 5, pana la nivelul apei. Conducatorul Zodiac-ului in care urma sa ne urcam il tzinea cu prova lipita de bordajul vasului avand motorul turat de parca ar fi incercat sa impinga vasul. Valurile provocau miscari in sus si in jos dar Zodiac-ul ramanea lipit de bordajul vasului datorita miscarii inainte provocata de propriul motor. Seasick a urcat cu usurinta la bordul Zodiac-ului si s-a asezat pe balonul indicat de un membru al echipajului. M-am aplecat in ceafa recrutului. “Nu eziti. Cand ai pasit, te duci inainte, nu eziti si nu te intorci, chiar daca ar fi sa cazi in Zodiac.” “Cum?” Pana sa apuc sa-i raspund, nul din membrii echipajului i-a apucat incheietura. “Inainte! Te duci inainte. Hai!...”, am stricat in urma ei. Am zambit urmarind cum a executat mai mult instinctiv cei trei pasi de “cha-cha-cha”. Stangul pe puntea vasului, dreptul pe hypalon-ul Zodiac-ului, stangul pe platforma de lemn montata in prova in interiorul Zodiac-ului. Talpa adidasilor era noua si avea tractiune buna. S-a asezat cum i s-a spus si s-a lasat spre pupa. Bun. Nu de alta, dar apa era rece si chiar cu vesta de salvare, o posibila hidrocutie i-ar fi fost fatala. “Good job!”, am ridicat degetul mare in directia ei. “Bravo!”, a completat si Seasick razand. Fatza recrutului radia de fericire. Reusise si parea mandra de ea...:) “Hold on to the rope!” Dupa ce ultimul pantofar s-a urcat la bord, Zodiac-ul a pornit sprinten spre tzarm. Ultimele emotii in privinta recrutului s-au topit la debarcare. A coborat relativ usor cu un acelasi “cha-cha-cha” si ne-am dezbracat vestele de salvare si le-am lasat in mormane sortate pe marimi pe mal. Dupa ce ne-au impartit un plutoane, ne-au incolonat in urma cate unui ghid si ne-au manat inainte spre liziera padurii pe o poteca. Primul popas a fost la unica structura, cladirea unei foste ferme a unui imigrant croat. Ferma a functionat pe acest loc cu semnificatie istorica timp de 50 de ani dupa care ferma a fost abandonata si un mic muzeu a fost improvizat in mica cladire. Asta era locul de unde Fitzroy l-a luat de la parinti pe Jemmy Button pentru a face practic un experiment de "aculturatzie" a tanarului Yamana expus la viata din Londra. Dupa ce avea sa-l aduca inapoi cu speranta ca Jemmy care isi insusise deprinderile de gentleman londonez va contribui la aculturarea micului grup Yamana din care facea parte, nu mica i-a fost surpriza in timpul unei alte vizite sa-l gaseasca pe Jemmy intors la traditia Yamana... Evident, nu poti sa nu te intrebi la ce i-ar fi putut folosi lui Jemmy Button sa se comporte ca un gentleman londonez in padurea din Insula Navarino(?) unde ai lui era perfect adaptati la clima, traiau goi si isi petreceau cea mai mare parte a vietii pe apa intr-o canoe. In canoe se nasteau, in canoe vanau si pescuiau, in canoe facea focul si probabil in canoe mureau. Petreceau relativ putzin timp pe uscat. Este uimitir si cum traia o familie de patru intr-o singura camoe, relativ mica, si cum obligatia copiilor era de a mentine focul intr-o canoe imflamabila din lemn (!) De la ferma am urcat pieptis prin padure pana la o poiana cu o vedere panoramica a golfului. Recrutul a mentinut ritmul in ciuda pantei accentuate. Incepusem sa cred ca va fi bine si pentru restul turei. Ramasesera multe de facut... Am coborat inapoi la fosta ferma si inainte de a ne reimbarca in Zodiac-uri am primit din partea echipajului cate o cana de “hot chocolate” cu un mic adaos de “Johnnie Walker Black”... Bueno... Marsul inapoi la vas a fost placut si ne-am transferat cu usurinta din Zodiac inapoi pe vas, la timp pentru cina... Imediat cum ultimul Zodiac a fost ridicat la bord de macara, Stella Australis a ridicat ancora si si-a continuat marshul spre nord, spre Canalul Beagle. Ajunsi in apele Canalului Beagle a aruncat ancora pentru cina ajunului. Era in seara de 24 Decembrie. Desi Seasick primise deja cateva cadouri succesive de Craciun, inca inainte de a parasi New York-ul, in acea seara isi sarbatorea si ziua de nastere si trebuia sa-i fac o surpriza... Singura optiune pe vas, a fost un inel de argint cumparat din vitrina de la receptie... In timpul cinei echipajul vasului a organizat sosirea unui “Mos Craciun” intr-un Zodiac... Mosul s-a urcat la bord aducand un sac simbolic cu cadouri. Dupa ce a dansat facand o tura a salii de mese, a venit si la masa noastra si a rugat lumea sa cante, fiecare pe limba materna, “Happy Birthday” pentru Seasick. A fost amuzant sa filmez cum Seasick a roshit pana in varful urechilor in inevitabila cacofonie... Chelnerul i-a adus un tort si Seasick a stins toate lumanarile de la prima tentativa. Dupa cina am fost invitati cu totii, unde altundeva decat la puntea 5, unde s-a organizat un karaoke afectat puternic, nu de valurile Canalului Beagle, ci de multiplele pahare de sampanie... In timp ce recrutul s-a retras la culcare Seasick si cu mine am facut demonstratie de anduranta. De cantat, am cantat doar la masa noastra, evitand microfonul din mila pentru ceilalti pantofari... Ne-am dus la culcare aproape de 02:00 dimineata cand Stella Australis a ridicat ancora si s-a asezat la drum pe Canalul Beagle, spre Pacific. Inainte de culcare, am incheiat seara cu o “spovedanie” pe puntea 5 rezemati de un vin rosu chilian. Numai pleoapele grele de somn au reusit sa puna capat "suferintei". (va urma) In drum spre puntea 1 la sala de mese. Pe puntea 5 la instructaj, gata de debarcare in Golful Wulaia. Recrutul s-a transferat cu succes de pe vas in Zodiac si este gata de debarcare... Patru din Zodiac-urile pregatite pentru debarcare fac naveta intre vas si tzarm pentru a duce pe uscat pe toti pantofarii dornici sa urce putzin pe munte... Grupa noastra este gata de actiune. Am trecut pe langa singura structura din intreaga zona, fost ferma a familiei din Croatia, transformata intr-un muzeu. Mai multe imagini in varianta video a jurnalului. O replica a unui adapost yamana din putzinele situatzii cand se refugiau pe tzarm. De la ferma, fortzam panta prin padure spre un luminish... Am urcat sustzinut cam 45 de minute... Recrutul a tzinut ritmul cu noi si cu restul grupului, desi era cea mai in varsta. Am jauns in luminishul de unde ni s-a deschis o frumoasa panorama a Golfului Wulaia. Cu putzin efort se poate vedea in partea stanga a imaginii, in departare, Stella Australis asteptandu-ne la ancora. Pacat ca nu putem campa singuri aici... Trebuie sa ne intoarcem la vas. Nu inainte de a primi o cana de "hot chocolate" cu cifra octanica imbunatzita de Johnny Walker Black" Marshul inapoi la vas s-a desfashurat impecabil. Toti pantofarii au fost readusi la bord si Zodiac-urile sunt gata sa fie ridicate de macara. Stella Australis isi continua marsul spre nord, spre Canalul Beagle. Suntem gata de cina Ajunului... Tortul pentru Seasick va fi inclusa in varianta video a jurnalului.

Multumim pentru raspunsuri. (continuare partea a 5 a) Viata isi deruleaza imperturbabil partitura si Stella Australis a pornit in marsh inapoi spre nord si spre Canalul Beagle, urmand in sens invers traseul strabatut cu o noapte in urma. Apele involburate ale Pasajului Drake ramaneau in urma, in timp ce vasul isi regasea treptat adapost pe masura ce reintra in “palnia” ce conduces spre Canalul Beagle. Nu reusisem sa aterizam cu elicopterul sus in Anzi la un ghetar si nu reusisem sa debarcam pe imsula farului de la Capul Horn. Desi diferite, in ambele situatii am fost in postura de pantofari dependenti de deciziile altora. Oare sa fi fost aceste doua esecuri singurele “ratari” ale acestei ture, sau urmau si alte surprize mai putzin placute? Dupa ce am ajutat nodul din gat sa se spele cu un al doilea pisco sour in fotoliile de pe glorioasa punte 5, ne-am regasit echilibrul la masa, pe puntea 1. Ni se repartizase o anumita masa, la care urma sa ne asezam pana in ultima zi petrecuta la bordul vasului si un anume chelner care sa se ocupe de masa noastra si inca trei alte mese din apropiere. Intr-adevar, calitatea mancarii intrecea asteptarile. Mana nevazura a iscusitului bucatar, grija pentru detaliile prezentarii, amabilitatea si atentia prmanenta a chelnerului repartizat mesei noastre, si nu in ultima instanta dexteritatea cu care Seasick se descurca in spaniola, au transformat simpla si banala necesitate de a ingera calorii intr-un ritual extrem de placut. Fie asezati la masa de pranz, fie reintorsi la barul de pe puntea 5, continuam sa privim afara tanjind sa debarcam. Pe masura ce inaintam spre nord, insulele de pe ambele borduri au capatat contur si s-au “apropiat”, oferindu-ne oportunitatea de a admira padurile ce se indeseau. Aceasta portiune din Tara de Foc, si in special zona vestica pana la apele Pacificului si nord-vestica pana la Stramtoarea Magellan, sunt suficient de salbatice pentru desfatarea ochiului si a sufletului. De-a lungul intregii croaziere, pana in ultima zi cand am urcat in nord pe Stramtoarea Magellan aproape de Punta Arenas, nu am intalnit nici un fel de trafic naval. De la Port Navarino si pana aproape de Punta Arenas, Tara de Foc avea sa ne priveasca mandra de independenta si salbaticia ei. Natura este cu adevarat frumoasa departe de schilodirile provocate de atingerea omului... Ceva mai tarziu dupa pranz, difuzoarele vasului ne-au informat sa ne echipam de debarcare. “Parca-i la armata...”, a reactionat recrutul. “...toata ziua, pune-ti pantalonii, puneti vesta, scoate vesta, pune geaca, pune pantalonii de ploaie, scoate pantalonii, iar pune vesta, iar scoate vesta...” “Te pomenesti ca era mai bine acasa cu ochii la televizor...”, am tachinat-o eu. “Nu, da’...” “Nu te bucuri ca te-am luat?”, a incoltzit-o si Seasick razand. “Ba da, da’...” Am ridicat tonul teatral, cu o indignare vizibil prefacuta. “Atunci de ce te plangi?” Recrutul si-a scos vesta de salvare din dulap mormaind. “Nu ma plang, imi dau si eu cu parerea...” “Nu-i timp de pareri. Pas alergator la puntea 5, ca incep aia instructajul...” Cabina noastra era amplasata in babord, undeva mai aproape de prova, pe puntea 2. Incepand din prima zi aveam sa urcam si sa coboram doua seturi distincte de scari interioare, o scara amplasata in bordul tribord si mai aproape de prova fata de cabina noastra de cate ori mergeam sus la puntile 5 si 6, si o alta scara amplasara in bordul babord aproape de pupa, cand mergeam sus la puntea 4, sau jos la masa pe puntea 1. O admiram in tacere pe maica-mea care isi acceptase zambind rolul de “recrut” si se straduia sa tina pasul cu noi. Dormea putzin, manca repede, era in picioare gata de manevra la orice ora. In unele privinte parea mai apta pentru “indeplinirea misiunii” decat alti pantofari mai tineri decat ea... Instructajul a repetat aceleasi indicatii plicticoase si sufocante de dimineata cand ne pregateam de debarcare. “You assemble on the deck you are summoned to, in the order your group is called. Make sure you fasten your life jacket. Use the rails when you descend and ascend on the stairs. Detach your tag and leave it on board in the designated box on the hook labeled with your cabin number. Wait for the order to board the Zodiac. Use the three step, ‘cha-cha-cha’ style. First step on deck, second step on the rubber of the boat, third step on the wooden plank inside the boat. Do not step forward until you grab the arm of the crew member inside the boat. Once aboard the Zodiac, take a seat on the side indicated by the crew member and slide your bottom towards the back of the boat. Do not stand and do not try to walk inside the boat. Once again, sit and slide. Protect your cameras...” Aveam sa auzim aceleasi cuvinte in fiecare zi, la fiecare debarcare. Evident procedurile se repetau in sens invers la imbarcari. Intr-un tarziu, s-a auzit huruitul lantului de ancora si Stella Australis s-a oprit leganandu-se la vreo 500 m de tarm in apele golfului Wuluaya. Erau valuri relativ domoale, fara berbecei. De data asta aveam sa debarcam... (Va urma)

(continuare partea a 4 a) Stella Australis a traversat canalul Beagle spre sud, trecănd din apele argentiniene în cele chiliene și apoi și-a schimbat cursul înapoi spre vest aruncând într-un tărziu ancora în apropiere de Port Navarino, unde s-au urcat la bord autoritățile chiliene pentru formalitățile de vamă. La urcarea pe vas ni se reținuseră pașapoartele de către un membru al echipajului și s-au ocupat ei de formalități. Convenabil și eficient. În jur de miezul nopții Stella Australis a ridicat ancora și a pornit în marș spre sud spre Capul Horn. Acest căpitan și marșurile lui de noapte mă ungeau pe suflet. My cup of tea, ca să zic așa... Seasick și recrutul executaseră programul de seară și alunecaseră deja în lumea viselor. Ni se comunicase înainte de culcare că a doua zi de dimineață urma să ajungem la Capul Horn unde vom încerca să debarcam la far in bărci Zodiac. Oare, cum va fi vremea in Pasajul Drake? Oare, cum se va descurca recrutul in Zodiac? Stella Australis înainta în noapte ca o nălucă cu un ușor perceptibil tangaj și aproape fără ruliu. Deși canalul pe care ne indreptam spre sud părea sa se largească semnificativ, nu ieșisem incă in apele deschise din jurul Capului Horn. Am adormit și eu într-un târziu, frământat de întrebări fără răspuns, privind valurile ce rămăneau undeva în urmă. Mi se păruse, sau se zăreau câțiva berbecei răzleți?... O voce de femeie intr-o engleză afectată puternic de un accent hispanic ne-a trezit prin instalația de intercom a cabinei. Era 06:00 dimineața. Ni s-a spus să ne prezentăm pe puntea 1 pentru a servi micul dejun și apoi să ne prezentăm echipați cu echipament de ploaie si vesta de salvare la puntea la care am fost repartizați pentru instructaj. În dorința de a optimiza administrarea pantofarilor, echipajul vasului hotărâse să ne împartă în echivalentul a patru companii, în funcție de limba pe care o întelegem cel mai bine. Inițial au alcătuit o companie de “nemți” și una de “francezi” pe care i-au combinat cu un mic pluton de “italieni” și le-au repartizat ca loc comun de instructaj o sală de zi în prova pe puntea 3. Au adunat toți vorbitorii de limbă spaniolă intr-o companie “hispanica” care aveau să se întâlnească într-un lounge cochet în pupa vasului pe puntea 4 și au adunat 2 companii de “englezi/americani” în locul cel mai plăcut cu putința in barul de pe puntea 5. Trebuia să fii miop sau tămpit să nu realizezi că cal mai bine era să te aduni la bar... Am mâncat oarecum pe fugă în imensa sală de mese de pe puntea 1, mânați de emoția unei noi experiențe. Așteptam cu o nerăbdare văditâ să coborâm pe insula farului de la Capul Horn. Cerul era acoperit aproape in totalitate de nori grei de un cenușiu inchis. Apele Pasajului Drake păreau din ce in ce mai odulate și era ușor de sesizat o tensiune ce continua să se amplifice cu trecerea fiecărui minut. Pantofarii iși mestecau tartinele cu unt în tăcere și își vorbeau mai puțin ca de obicei. “Crezi că are rost să vin și eu? De ce nu vă duceți doar voi?”, a întrebat recrutul cu o voce lipsită de orice hotărâre. “Ai venit pânâ aici și nu debarci la far?” “Nu pot eu cu barca.” “E usor. Te ajut. Nu-ți fă probleme...” După micul dejun am trecut pe la cabină să ne luăm centurile de salvare si ne-am adunat în barul “anglo-americanilor” să ascultăm instrucțiunile și să ne pregatim de debarcare. Căpitanul a lăsat la apă două Zodiac-uri și a trimis echipajele să inspecteze condițiile de debarcare la țărm. Vântul se monta și vasul nostru la ancoră, în ciuda tonajului, începuse să danseze. Recrutul părea din ce în ce mai îngrijorat. Ca să-i mai înmoi teama, le-am rugat să urce pe puntea 6 direct în bătaia vântului... Seasick a privit echipele din Zodiac-uri prin binoclul de mare putere. “What does it look like, mate? “I don’t know, they seem to struggle...” “Did they land?” “Only one boat.. The surf seems really strong...” “Let me take a look...” Am privit și eu prin binoclu. Era destul de greu să-mi mențin echilibrul datorită tangajului. “Wow! The surf is fucked up...” Ocularele binclului m-au lovit în arcade producându-mi o durere ascutțită. “I don’t think we’ll be able to land, mate...” “Eu nu vreau să merg cu barca...”, aproape ca scâncit recrutul. “It’s OK, if we don’t go to shore...”, a completat cu calmul ei caracteristic Seasick. Intre timp incepuse și ploaia și picăturile de apă ne pișcau fețele. “I want to go to shore. I don’t care if I get wet...” O altă voce de femeie a anunțat prin întreaga instalație de sonorizare a vasului ca vantul a ajuns la peste 54 de noduri și căpitanul a decis anularea debarcării. “Fuck!” N-a fost să fie să coborăm pe mal la Capul Horn. Ne-am refugiat inapoi in barul de pe puntea 5. "Scotch on the rocks, or pisco sour, senor?", ne-a intrebat poiticos barmanul. M-am uitat la Seasick apoi la recruit. "Pisco", au raspuns la unison. "Three Pisco, por favor..." In timp ce imbranceam suav cu paharele de Pisco privind prind afara prin geamul spalat de ploaie, vocea de femeie din difuzoare ne-a comunicat ca dupa pranz vom incerca o debarcare ig golful Wulaia pe locul unde Vice-Amiralul Robert FitzRoy si Charles Darwin au acostat cu HMS Beagle si au intrat in contact cu populatia locala si de unde aveau sa-l ia cu ei pe tanarul Yámana, Jemmy Button pentru a-l scoli in Anglia. Povestea continua, evident, cu o mare dezamagire pentru Fitzroy si Darwin... (probabil va urma) Rasaritul soarelui ne-a intampinat la insula pe care se afla farul de la Capul Horn... Asta avea sa fie cea mai sudica latitudine a turei noastre. Vedere spre sud, spre Antarctica, a Pasajului Drake de la Capul Horn. Echipajul pregateste Zodiac-urile pentru debarcarea promisa la Capul Horn. “Crezi că are rost să vin și eu?" Vantul pare sa se inteteasca. I don't know, mate. It seems a bit tricky for landing. Un echipaj de "cercetasi" se pregateste sa inspecteze plaja de debarcare. Mergem si noi in recunoastere pe puntea 6. Executarea! Poate vedem mai bine de sus ce fac cercetasii la mal. Vantul se monteaza serios si ajunge la 54 knts. Capitanul anuleaza debarcarea si da oridn cercetasilor sa revina la bord. Cercetasii abandoneaza plaja si se grabesc sa revina la bord. Uf, ce-as fi mers si eu cu ei... Dupa ce a fost recuperat si ultimul Zodiac, nu prea a mai ramas nimic de vazut pe punte... Scotch on the rocks, or pisco sour? Ne luam la revedere de la Capul Horn prin geamul barului de pe puntea 5. N-a fost sa coboram pe insula.

(continuare partea a 3 a) Este foarte greu de stabilit cu precizie începutul unei călătorii, pentru că fiecare punct. cu tot cu coordonatele lui geografice sau temporale, face de fapt parte din acel drum aparent fără sfârșit care cuprinde viața unui om. A început aceasta călătorie in momentul în care am ieșit pe ușa apartamentului în New York, sau în momentul in care am închis portiera mașinii ce ne ducea la primul aeroport? A început această călătorie când a decolat primul avion din New York, sau când a aterizat în Buenos Aires? A început când am aterizat în Ushuaia, sau când urcat pe pasarela vasului și am ajuns la bord? Oricare tentativă de delimitare pare complet aibitrară si inutilă. Deși uneori necesara și utilă, deși atașez fiecărei călătorii un fel de video reportaj structurat cronologic, am urât intotdeana liniaritatea insipidă a unui jurnal de bord. Viata reală este compusă din “scene de teatru” unice și irepetabile și nu din secvențe de film ce pot fi marcate, delimitate, oprite, derulate rapid înainte și înapoi, sau reluate... Probabil că ăsta este unul din motivele pentru care răstignirea curgerii firesti a realitații intr-un jurnal de bord pare atât de inutilă... Cui i-ar mai folosi consemnarea riguroasa a unor intamplari irepetabile? S-a intamplat, a fost cand a fost si nu va mai fi... Contrar bunelor maniere ale unui navigator, sau chiar ale unui călător, nu mi-am notat ora când vasul s-a desprins de cheu. Și acest refuz avea să mă însoțească pe durata întregii călătorii. Ba mai mult, o ciudată percepție a ritmului acestei călătorii avea să inhibe multe impulsuri de a filma pentru un video jurnal. Dintr-un morman de echipament video aveam să utilizez în proporție de peste 70% telefonul(!) pentru fotografii. Pana mai gasesc timp sa scriu, postez si cateva imagini, doar pentru cei care sunt curiosi si nu le-au vazut inca pe FB. "To JFK, terminal seven, please." Seasick si recrutul in drum spre aeroportul din New York. Atmosfera de sarbatoare la JFK. Dar, mult mai importanta decat pomul este "Corona"... ;) Recrutul avea sa se convinga abea la fundul sticlei ca o Corona este mult mai benefica decat pastilele de tensiune la inceputul unei calatorii... Fuga sa traversam orasul la celalalt aeroport sa prindem cursa interna de la Buenos Aires la Ushuaia. Prindem avionul de legatura doar daca vine autobuzul de transfer la timp... Apelele Atlanticului sunt calme si lumea se pregateste de o noua zi de plaja. Gata, avionul ne-a traversat de la Buenos Aires la Ushuaia si am ajuns pe malul Canalului Beagle. Canalul Beagle pare linistit, deocamdata... Am ajuns inapoi la Ushuaia dupa aproape un de la ultima vizita... Un "recrut" de 81 de ani ajuns la capatul lumii... E timpul sa ne descotorosim de bagaje pentru a cutreiera orasul. Brusc incepe furtuna... A doua zi asteptam sa ni se faca instructajul obligatoriu pentru zborul cu elicopterul. "Mizeria" de elicopter care este complet neadecvat conditiilor de clima locale. Amabilul taximetrist care si-a dedicat mai bine de jumatate din zi sa ne plimbe prin parcul Tierra del Fuego. Cateva imagini razlete din parcul Tierra del Fuego. In fundal locul unde Atlanticul imbratiseaza apele Pacificului pe Canalul Beagle. Vizitam locatia unui fost sat de indigeni yamana, astazi disparuti definitiv. Locul unde se termina Argentina... Colindand o aceeasi poteca dupa un an de la prima vizita. Trafic in parcul Tierra del Fuego. Masa pescareasca in Ushuaia. E timpul sa ne imbarcam... Vasul ne asteapta. Sirena vasului ne grabeste pasii spre pasarela. Initial plecam spre east, spre Atlantic...

@Lucian Vosin Despre Croatia (coasta dalmata) gasesti p'aici ! (Dubrovnik) Aici : si aici : Opatija / Rijeka / Pul* Aici despre : The Plitvice Lakes National Park

.... pin' la finele lu' 2018 mai e o leaca. Traieste clipa, viitorul e "rezervat". Vacantele (iesirile) scurte din toamna / iarna sunt pe lista de ...asteptare! Sanatate si numai bine. * Asteptam viitorul traseu (2019) ! ... am trait "vacante la superlativ" in aceasta zona. Recomand ! ***** stele !

După o noapte de odihna, mai mult sau mai putin, pentru ca a plouat toata noaptea, am pornit spre a doua destinatie a noastra, si anume Camping Bled, in Slovenia. Fiind in apropierea Ljubljanei ne-am gandit ca aici vom rezolva si cu trapa (la Ljubljana este un service destul de mare pentru rulote si autorulote), dar din pacate nu aveau pe stoc trapa noastra asa ca am renuntat (comanda venea abia dupa o saptamana). Traseul Sremska Mitrovica-Zagreb-Ljubljana-Bled este preponderent pe autostrada 95%. Destul de „plouati” (la figurat), odata cu intrarea in Slovenia ne-am mai revenit, are tara asta un je ne sais quoi de te trezeste si din anestezie totala, cred. Atat verde, atata ordine... Am fost surprinsi cata inportanta acorda slovenii reciclarii si turismului cu rulota/autorulota (in toate benzinariile de pe autostrada gaseai toaleta chimica). Totul a culminat cu sosirea in zona lacului Bled, ne-a „pocnit” turcoazul lacului odată cu coborârea spre drumul ce ducea spre camping de ne-am indrăgostit iremediabil de acest loc. Mic, cochet, insulita, castelul, oamenii, munții, pădurile sunt așezate acolo intr-un feng-shui ce-ti da o stare de bine ce nu poate fi descrisă in cuvinte. Dupa ce am campat ne-am facut strategia de atac asupra Bled-ului. Asadar, castelul si vestitul cremsnit (unii spun ca aici ar fi fost inventat), insulita cu biserica, baie in lac si Ljubljana. Din pacate in 3 zile nu poti face prea multe, am ratat si toboganul de vara :( , dar cu siguranta ne vom intoarce.

Ce naspa, se strica tot feng-shuiu cu libertatea de miscare daca trebuie sa depinzi de rezervari si trebuie sa ajungi la timp la ele.