Clasament
Continut
Se afişează conţinutul cel mai apreciat din 23.10.2017 în Postări
-
11 puncteSalutare prieteni! Vineri seara, dupa ora 20, primesc un apel de la colegul si prietenul nostru Marius Taximetristu' Manole: "- Salut, nea Radule! Sunt pe la kilometrul 30 pe A3 si merg catre Valea Cerbului. Ne adunam vreo 4 echipaje, vine si Nelu de la Fetesti. Ce faci, te bagi?" Dupa un scurt rationament in care am pus in balanta treaba ce o mai aveam de facut in ziua urmatoare versus dorinta de a lua o pauza de macar o zi , am dat raspunsul: Ok, dimineata sunt acolo! Asa am si facut. Doar ca, pana la plecare n-am mai avut stare. In jurul orei 4 dimineata, am legat rulota, am pus un minim necesar de apa, verificat functionare soba, verificat etc. etc. La sapte si jumatate eram in parcare la Metro pentru o sumara aprovizionare, apoi m-am intins la drum. Drumul liber pana la destinatie, iar din Busteni pana la locul de adunare parca nici gropile nu ma erau atat de multe si de adanci ca asta vara. Am ajuns, am coborat din masina si ne-am lasat prada emotiei revederii, imbratisari, pupaturi si strangeri de mana cu noii parteneri de ruloteala. La fata locului erau, de la stanga la dreapta: @Ionel Uruc si Codrina, Chivuta, @Manole Marius si Virgil (tot de la Fetesti). Erau foarte prezenti Stela si @Militoiu Ciprian, proaspeti forumisti, proaspeti posesori de rulota si la prima iesire cu rulota. Dupa o sumara dezbatere privind meniul zilei s-a mers si s-au facut cumparaturile necesare. In mod absolut firesc, am trecut la degustarea licorilor bahice, ce ne inconjurau. O minunata tuica de caise Made by Uruc si o nu mai putin imbietoare tescovina de Floresti Mehedinti, uitata in beci si scoasa la lumina dupa ce au trecut peste ea cativa ani buni. Si servita cu masura WP_20171021_17_09_48_Pro.mp4 Restul zilei l-am petrecut cu diverse activitati specifice intalnirilor de rulotisti: activitati administrativ gospodaresti, depanarea amintirilor legate de iesirile anterioare, servitul mesei, o mica plimbare, pregatirea lemnelor pentru focul in jurul caruia urma sa ne strangem catre seara. Totul intr-o atmosfera efervescenta, cu multe glume si multa veselie. Daca spui Marius Taximetristu', spui obligatoriu si "cordon bleu" . Mai tarziu, doamnele au pregatit o ciorbita de pui cu bors, dreasa cu leustean din belsug si servita cu ardei iute. Codrina ne arata ca, in ceea ce priveste pregatirea ciorbitei de pui, nu este admisa nicio eroare. Trecem la masa Spre seara, ne exersam un pic aptitudinile pentru supravietuire si aprindem focul utilizand asa ceva Mission accomplished! Se ineaca, mai apoi, o pastrama de oaie in bere. Si pentru ca tehnologia evolueaza necontenit, n-o mai cautam cu lumanarea ci cu lanterna. Virgil, dupa o metoda ancestrala pe care a refuzat sa o devoaleze, verifica temperatura optima a jarului pentru gratar! Treaba fiind in regula, se pun bazele solide ale unui gratar Sa trecem la treaba! In jurul focului, inconjurati de noaptea friguroasa, ne aducem aminte cu drag de colegii cu care am petrecut clipe minunate, in alte iesiri. Ne amintim de fervoarea Crinei si de linistea filozofica a lui Petrica, de candoarea lui Petronel, de tocanita indelung mestesugita de glumele si cantecele lui @Dan Armeanu, de iepurele la ceaun al lui @Mugurel Vap Suilea si de pateuturile calde scoase din cuptor de sotia lui, de multi altii care ne-au facut sa fim bucurosi ca facem parte, alaturi de ei, din frumoasa familie forumrulote.ro II rog, pe cei pe care nu i-am mentionat nominal, sa ma ierte asigurandu-i in acelasi timp ca sunt la fel de apropiati sufletului meu, ca si cei mentionati mai devreme! Apoi, incet - incet, ne retragem in culcusurile noastre calde ca sa visam frumos despre prietenie. Dimineata fac un tur al taberei, incojurat de liniste si de aerul curat al padurii Am avut si paza asigurata, un ditamai "dulaul" imi arata una din schemele lui de karate Cam asta a mai ramas din focul de noapte Intr-un gest de mare prietenie si noblete, pentru ca anuntasem ca dimineata in jurul orei noua va trebui sa plec, acesti prieteni minunati au framantat in toiul noptii coca astfel incat sa creasca si sa fie gata dimineata devreme pentru gogosi. Sa ma pot bucura si eu de ele! Le multumesc tare mult pentru asta! Doina pregateste musdeiul de usturoi pentru langosi Pentru Chivuta, modelarea "din mana" a gogosilor, nu mai are niciun secret! Doina executa gogosi umplute cu branza si cascaval Uraaaaaa, avem gogosi! Facem fotografii pentru o cat mai buna aducere aminte, a clipelor minunate petrecute impreuna In final, o invitatie Gașca mea nu poate să stea liniștită Nici o clipă Hai și tu, dacă simți așa Vino-n gașca mea!
-
6 puncteSalutare tuturor colegilor! In urma discutiilor pe care le-am avut cu colegul @Dan Armeanu, ne-am gandit sa propunem intalnirea traditionala de 1 Decembrie, la Barajul de la Gura Raului din jud. Sibiu... Daca vom avea noroc de zapada, putem improviza si o partie de derdelus, pe dealul se vis-a-vis... In plus, colegul Dan Armeanu ne-a promis si ceva lemne de foc pentru ceaunele cu traditionala fasole cu ciolan, cu vin fiert sau focul de tabara... In topicul de mai jos, gasiti impresii, detalii despre cum se poate ajunge la locatie, dar si multe poze... Drumuri bune tuturor si hai sa vedem cine ni se alatura la aventura...
-
5 puncteCinste voua !!! Sunt mandru ca rulotistii sint mereu uniti si ca un simplu telefon te scoate din casa instantaneu....!!! Ce urmeaza apoi poate fi ceva de povestit la nepoti !!! Si noi ,ca fraierii am stat acasa !!! Regretele sunt tardive !!! Poate,data urmatoare.....!!! Felicitari sincere participantilor !!!
-
4 puncteDupa lupte "seculare", care au durat 5 zile, am reușit și eu sa procesez fotografiile și am făcut un filmuleț modest. Aceasta ieșire, pentru mine și feciorul meu, a fost super și sper sa o repetam cât de curând. Iernut 13 - 15. 10.2017.mp4
-
3 puncteCred ca nu are rost sa spun ca voi fi și eu prezent. Evident ca voi fi la fata locului începând de miercuri după amiaza și, la fel de evident, voi rămâne până va pleca ultimul invitat (mai am ceva concediu, deci......cine vine primul și cine pleacă ultimul?????)
-
3 puncteDesi in acest moment nu stiu sigur programul Operei in perioada Zilei Nationale,sper sa scap nevazut de la teatru si sa ma alatur colegilor @Marian Popa si @Lucian T! Tot de miercuri seara vrem sa venim si noi pana duminica! Si pentru noi este prima iesire in perioada de iarna dar sigur cu o tuica fiarta si in compania prietenilor sa ne incalzim la propriu si la figurat! Abia astept!
-
3 puncteSalutare Voi face tot posibilul sa fiu acolo de miercuri seara...eee daca nu, ajung si eu joi, deci spun PREZENT. Este prima mea iesire iarna Sper sa nu fie zapada mare...pentru ca eu cu "monstrul meu de masina" o sa ajung si eu cand voi strangeti
-
2 puncteDuminica pe la jumatatea lui octombrie 15 ,m-am pornit la serviciu si dupa ocolul dat strazilor care erau blocate din cauza unui maraton, in incapatanarea de a ajunge la servici tot nu am reusit. Apoi daca tot nu ajung la servici si vremea este atat de frumoasa afara, cu soare si grade destul de ridicate nu am mai stat pe ganduri si am zis, hai sa mai facem o nebunie. Nu mi-am mai pus intrebarea: unde sa pleci, pentru o zi din Bucuresti! Am cotit pe Iuliu Maniu la 9:45 , inaintat pe A1, Pitesti, Curtea de Arges, am facut un popas sa luam binecuvantare de la Sfanta Filofteia ca nu mai trecusem demult si am continuat drumul spre Transfagarasan. Mult iubitul meu traseu in a ma reculege! Acum nu era vorba de reculegere, ci de senzatiile tomnatice! Toamna! DA! Cand spui toamna, iti aduci aminte de tot, de copilarie, de tot ce a fost cel mai frumos, parinti, bunici, prieteni, de momentele acelea cand umblam prin frunzele ruginii,la culesul viei, merele pline de brumate...etc! La poalele cetatii Poienari am facut o pauza pentru o repriza de poze si am continuat traseul pe langa Barajul Vidraru,admirand acest baraj fiind unul dintre cele mai mari din Europa, pe drumul ce serpuieste spre inaltimi. Apoi dupa nenumarate opriri in a face poze si a inspira aerul curat si imbibat cu miresmele toamnei,am luat puternic aer in piept simtind cum parca ne purificam sub aromele cetinilor de brazi intalniti pe tot drumul.Popasurile noastre cam dese, ne-au facut sa stam si sa ascultam tacerea naturii, pacea care domnea pe acele locuri salbatice. Si doar vantul se mai plimba alene printre pletele noastre, mangaindu-ne usor si atentionandu-ne totodata ca suntem totusi pe teritoriul muntilor...Ei, dupa urcatul pana sus unde am admirat un peisaj de vis, parca atingeam cerul cu mana, pierzandu-ne degetele printre nourasii care incepusera sa se adune si printre culmile muntilor iar in departare se vedeau unele creste deja cu prima zapada din acel an. Am ajuns la tunel si trecand am lasat Tara Romaneasca in urma si am pasit in Ardeal. Aici alt peisaj, alta splendoare,parca era alta lume despartita doar de tunelul ce masoara 887m. Ajunsi la o asa altitudine, deja am simtit aerul rarefiat si curat, o clima alpina cu aerosoli naturali. De la covoarele de frunze impletite in mii si mii de culori aici am pasit pe un covor de zapada! Ce contrast! Trasfăgărăşanul, asa cum reiese si din titlu, este botezat ca fiind „cel mai frumos drum din lume” , sau drumul "printre nori" . Este unul din motivele care te face mandru ca esti roman. Este o incantare a privirii, a celor care iubesc natura si ma bucura sa constat ca si strainii apreciaza asta. Este situat pe locul al noualea in clasamentul topul celor 10 destinatii de vacanta si tot in topul celor 10 calatorii la volanul unei masini. Vreau sa spun ca aceasta destinatie o frecventam destul de des,ajungem cel putin de 2-3 ori pe an in mai toate anotimpurile. Am fost si cu rulota de cateva ori si am campat intr-o poieniță putin mai jos de Piscul Negru. Acum cu legea picnicului in mai toate locurile frumoase camparea este interzisa dar totusi mai sunt destui care campeaza cu corturi, cu rulota....! Foarte multi ”picnicari” care vin in weekend si lasa destula mizerie, de altfel si jandarmeria mai mereu ii alunga.Ce pacat, ca asa tablou natural unicat in lume este “pangarit” de sticle de plastic, de cutii de bere, de caserole din care cu siguranta cei care le-au folosit s-au “imbuibat” regeste cu mici sau cu altele.. Mai exact camparea legala se face intr-un spatiu ingradit ,proprietate privata,chiar inainte de cetatea Poienari, pe partea stanga si pe partea dreapta. Alte locuri de campare se afla la Conacul Ursului unde se achita o taxa de 10 lei, dupa cabana Capra pe partea dreapa a drumului chiar langa rau si inainte de cascada Capra. Aceste ultime locatii sunt neingradite. Ar mai fi poienite multe si frumoase pe tot parcursul urcusului pe Transfagarasan, am vazut mereu corturi si chiar rulote, dar tot vin jandarmii si iti amintesc de legea picnicului....! De fiecare data aceasta calatorie reuseste sa ma surpinda pentru ca niciodata nu este la fel, nici drumul, nici locurile, nici peisajele....Este ceva care nu se poate descrie in cuvinte si parca si pozele pot vorbi prea putine despre el,cu cat urci simti cerul, simti linistea, simti relaxarea tot mai aproape,te uiti in jur si parca iti vine greu sa intelegi cum a lasat Dumnezeu ca un astfel de loc ca o prelungire de rai sa poata fii atins de piciorul omului! Pe langa frumusetea peisajelor care iti taie respiratia, veti fi uimiti de capacitatile arhitectonice ale unei realizari de exceptie. Drumul trece peste 833 de podete si 28 de viaducte iar rezistenta sa este indiscutabila, tinand cont ca tonele de roca folosite in constructia drumului depasesc numarul de 3 milioane, pe langa celelalte tone de materiale de constructie folosite. Minunatele obiective: Lacul Vidraru, Barajul Vidraru, Cetatea Poenari, Lacul glaciar si Cascada Balea, platforma Belvedere, statuia lui Prometeu cu fulgerul in mana(Omul de Fier), Tunelul Balea, Cascada Capra, Poarta Genistilor si Poarta Intalnirii, toate acestea fiind prezente pe o lungime de 92 de km. Sper ca fotografiile sa faca dovada ca ceea ce spun e si adevarat. De ceva vreme a inceput sa fie din ce in ce mai comercial ,tarabe,de acolo se pot cumpara branzeturi, miere, palinca, porumb fiert, produse de artizanat...De fapt asta e tendinta. Din an in an mai multe tarabe, mai multe activitati comerciale. Transfagarasanul,aflat la altitudinea de 2042m, desi este al doilea in tara noastra din punctul de vedere al altitudinii, din punctul meu de vedere este cel mai frumos. A fost o iesire reusita si m-am bucurat ca am reusit din nou sa calatoresc pe unul dintre cele mai minunatele meleaguri romanesti de basme, Marele si Unicul Transfagarasan, cu locuri frumoase, interesante si unice.De aici intoarcerea a fost prin Fagaras, Cheile Rasnoavei, Paraul Rece, Predeal si de aici am prins coloana care a durat vreo ora si pana la Sinaia. am facut o pauza la un restaurant crezand ca se mai elibereaza drumul dar la 20:30 am reluat iar aceiasi coloana pana la Comarnic, dar sa circulat mai bine si la ora 23 eram deja acasa incarcat cu multa multa energie. De cand fac traseul Trasfagarasan, Brasov, Bucuresti, nicodata nu am prins asa coloana de masini. Cei drept nu ma intoarceam asa devreme, in jur de ora 21 treceam si era foarte liber. Drumuri bune si frumoase la toata lumea si cei care nu ati ajuns pe Transfagarasan sa o faceti caci merita!
-
2 puncte
-
2 punctePromit ca voi face tot posibilul sa fiu prezent. Sincer abia astept sa va reintilnesc Daniel P.,Radu Ghita, Dan Armeanu. Va tin calea la Valcea si ma tin de voi pina la Sibiu.
-
2 puncte
-
2 puncteBuna seara de la Ploiesti, pentru toti colegii! Azi a fost mohorat si a plouat nesemnificativ spre seara. Va fi ploaie si maine, insotita de o intesificare a vantului pana la 37 km/h. De miercuri se indreapta vremea!
-
2 puncteIntrucat am fost in aceasta situatie, va pot explica ce este acea "carte a rulotei" (vezi atasament). RAR-ul are nevoie de datele inscrise in pagina a 3-a sus (scrise la masina). Mi s-a mai solicitat actul de vanzare-cumparare incheiat cu vanzatorul englez si traducerea sa facuta de un traducator autorizat. Nu a fost nevoie de nici o declaratie notariala (cu toate ca o facusem), nici de vreun pasaport. La politie au mai fost necesare chitantele de achitare taxe, asigurarea RCA, fisa de inmatriculare cu viza fiscului pt. luare in evidenta si am dat o declaratie scrisa olograf si semnata (pe spatele cererii de inmatriculare) referitoare la mijlocul de transport folosit la aducere in Romania (se prefera platforma). Certificat rulota.pdf
-
2 puncteFoarte frumos descris in cuvinte Radule ,dar si mai frumoase clipele petrecute la fata locului. Sper sa ma alatur curand evenimentelor organizate pe acest minunat forum.
-
2 puncteSalutari! Abia asteptam ca Daniel sa faca o data anuntul. Eu voi fi prezent, am mai discutat cu cativa colegi care urmeaza sa decida daca vor participa si ei. Recent m-a sunat si @Lucian T de la Craiova, sa ceara detalii despre intalnire. Initial se discutase despre Curmatura Stezii, dar e la fel de frumos si la Gura Raului. Hai baieti, cine mai doreste, cine mai pofteste?
-
2 puncte
-
2 puncteFelicitari pentru iesire si pentru aceasta minunata trupa. Pacat ca nu avem si noi in Banat o gasca, ca locuri superbe avem.
-
2 puncteFoarte frumoase poze și felicitări pentru ieșire ! Pentru anul viitor vreau să ajung la Valea Cerbului .
-
2 puncteFelicitari pentru iesire si salutari tuturor participantilor! Abia astept sa ne revedem...
-
2 puncteFoarte frumos! Felicitari tuturor participantilor si la mai multe astfel de iesiri!
-
2 puncte
-
2 puncte@Radu Ghita ! Asta înseamnă să fi rulotist adevărat... Un telefon de la un prieten, o invitație, un răspuns afirmativ și e gata rețeta pentru o ieșire reușită. Pentru asta . Mulțumim și pentru descrierea frumoasă făcută a grupului de vechi și noi prieteni și vă dorim să aveți și pe viitor ieșiri cel puțin la fel de reușite !
-
2 puncte
-
2 puncteAerul a fost tare curat ! Intradevar toti ne-am simtit bine ! Cum spuneam urcarea e mai dificila:
-
2 puncte
-
2 puncte
-
2 puncte
-
2 puncteChiar trebuie neaparat apa calda pentru 2 zile? Te pot ajuta eu cu apa calda daca doar asta este problema
-
1 punctDrumul pana Poiana Marului nu este stralucit fiind facut din dale de beton care de-a lungu timpului s-au spart lasand loc gropilor! Indicatoare de orientare lipsesc! E bine sa aveti o navigatie deschisa si la dus si la intors! Se merge cu viteza mica 30-40km/h pe o distanta de 20km din comuna Zavoi sau de la iesirea din orasul Otelul Rosu cum vi dinspre Caransebes!Timpul care se face din TM pana la Poiana Marului este de ~2 ore si jumatate! (150km) Este un camping mai nou in curs de amenajare si in care noi ne-am simtit foarte bine alaturi de Cosmin propieterul acestuia ! Suma de campare este una modica de 10lei/persoana pentru oricine: ca e cu rulota, ca e cu cort,iar pentu copii nu se plateste! La casuta se poate sta cu 50lei pentru cele 2 locuri oferite! Nu este curent in zona! Apa este adusa din cand in cand si pusa intr-un rezervor ce sta la soare !Sub acesta este amenajat si un dus! Apa de izvor(baut) se gaseste la vreo 300m urcand spre o portita din interiorul campingului,apoi se merge printr-o poienita pana se coboara undeva la dreapta! Problema pe care o vad eu este rampa prea mare de la iesire! Daca masina nu este 4x4 nu stiu daca are posibilitatea sa urce cu rulota in spate mai ales cand drumul este ud! Dar in cazul cand sunteti mai multi puteti trage rulota cu 2 masini sau folosi tractorasul din curte care are acelasi carlig ca la masina! In camping ai la dispozitie gratar, foisor, aragaz,lemne,topor,2biciclete,apa,privata,pentru ambianta-lampi solare ce se aprind noaptea si liniste in cazul in care nu ai vecini petrecareti. Este un baiat ce mai vine si sta in rulota lui in cursul zilei si peste noapte ! Din cele discutate cu gazdele inca nu au fost hoti prin zona!Dar nu se stie niciodata! De aici noi am putut vizitat fara rulota lacul si cascada Sucu (la 6km) in drum spre Muntele Mic (la 12km).Este un drum forestier care urca pana in Saua Jigoria!Un drum care se poate face si cu masina mica cu mare atentie la baie si sa fie uscat pentru a nu patina rotile in unele portiuni pe piatra la urcus! Prezentarea acestei iesiri am sa o fac in topicul "Iesiri Ocazionale (fara rulota)".
-
1 punctSalut ... Am fost in Martie 2017 intr-o mini-vacanta la Venetia. Doream sa (re)vad Venetia dar "acea Venetia" pe care ochiul turistului NU o vede. Nu-mi doream sa ma-ntalnesc cu turisti grabiti dupa "the best pictures" . Voiam sa vad Venetia in care localnici isi duc traiul de zi cu zi. Nu-mi doream pub-uri, localuri & terase unde pranzul /vinul e servit pe banda rulanta. Imi doream sa beau o cafea unde pot vorbi (desi nu cunosc lb. italiana) cu chelnerul /proprietarul , sa povestim despre lucruri banale (vreme, politica,sport...). Camping-ul ales se numeste Al Bateo ! Vezi preturi si servici pe site-ul Camping Al Bateo - Venetia ! Locuri limitate (parca 30 parcele) In Venetia se ajunge foarte repede ( 15- 30 min) cu vaporetto , curse regulate & preturi accesibile ! O alta Venetia ! Venetia - turistica !
-
1 punctIn perioada 18-20.10 am fost in acest camping. Perioada de functionare este 01.04 pana la 31.10. Pretul este 65 lei pe noapte 2 persoane rulota si masina, in care ai inclus apa si 220V. Campingul dispune de grupuri sanitare, dusuri cu apa calda, masina de spalat rufe. Ultima contra cost.
-
1 punctHai ca ne stranseram deja cateva echipaje din prima zi dupa ce s-a dat startul... Mie personal imi plac mai mult intalnirile de iarna si abia astept sa simt mirosul de tuica fiarta si sa ciocnim o ceasca langa slanina aferenta si ceapa rosie...
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctO petrecere pe cinste in acest mirific peisaj ! Intr-adevar, parca imi vine si mie sa zic ca Ardealu-i fruncea. Felicitari !
-
1 punctBună ziua, bineînțeles ca voi fi prezent de miercuri seara (29.11)până marți (05.12) O să fie greu dar nimic nu e mai frumos decât revederea cu prieteni dragi și aerul curat. Am convingerea ca va ieși o ieșire deosebită.
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctManastirea Voronet nu are arhondaric, noi am campat in curtea manastirii, avand o relatie deosebita cu maicutele de la manastire.
-
1 punctCe sa mai......fara cuvinte de la a la z! Bravo!
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctIntr-adevar, toamna este cel mai talentat pictor peisagist ! Iti multumesc pentru frumoasa prezentare in cuvinte si imagini. De altfel, nu te dezici niciodata. Bravo !
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punct
-
1 punctMultumesc frumos @Costica V., @Sorin Leitoiu, @Daniel P, @Marian Popa, @Marius Dan, @Flavius Ivan si @Ciurea Sorin! Va reantorc urarile catre mine alaturi de simpatia si prietenia mea! Sper sa ne intalnim de 1 Decembrie sa sarbatorim impreuna Ziua Nationala oriunde va fi organizata! Ma bucur si sunt mandru ca fac parte din aceasta comunitate!
-
1 punctDe la Kiruna (Suedia) am plecat spre Sortland (Norvegia), traversand muntii am intalnit si cativa Reni..
-
Cauta in forum
-
Subiecte de discuţii
-
-
-

