• Conţinut similar

    • Andrei.N
      de Andrei.N
      La sugestia colegului nostru @Mihai-Arad mut discutia despre vacanta aici, desi aș fi preferat sa postez aventurile mele legate de rulota in acel topic. 
       
      Cu ocazia aceasta repar greșelile făcute cu fotografiile postului precedent. 
      Incepem cu punctul de plecare si entuziasmul cu care toata lumea a impachetat si mai apoi sa incarcam bagajele care, spre surprinderea noastra, au fost mai putine decat am crezut initial...cine pleaca cu copii intelege.

      Pornim de acasă, mașina este spalata, catelul este si el cu noi, recapitulam ca avem tot ce ne trebuie, pornim motorul, iesim din curte (ne-am propus sa fie la ora 10...s-a intamplat la ora 12), directia spre parcarea unde hiberneaza rulota. 
      Ajungem si aici, mai punem cateva lucruri in casuta mobila, o cuplam, ne asiguram ca functioneaza totul si....plecaaaam....o ora mai tarziu
       
      Ajungem in vama, nu era prea aglomerat, trecem in 10 minute, directia Russe - Pleven....insa dupa 10 minute baiatul cel mare spune cuvintele magice "am nevoie la toaleta". Un inceput fabulos, gasesc o benzinarie self service, oprim la umbra, oprim motorul, verificam rulota sa fie ok, toata lumea merge la rand spre toaleta .... plecam.

      Pornim mai departe, urmatoarele cuvinte magice urmeaza imediat cum intram pe autostrada, in apropiere de Sofia, aleg o statie Shell. Pauza toata lumea, eu cumparat o cafea, pornim mai departe si ajungem seara in camping 7 lakes, situat la poalele masivului Rila, de unde se fac drumetiile catre cele 7 lacuri (mai mult despre asta mai tarziu). Am gasit un camping frumos, proaspat amenajat, zona de co-working cu AC pentru momentele cand mai sunt lucruri de rezolvat din concediu. Ne-am bucurat si de bucataria comuna este pur si simplu superba, amenajata cu de toate, inclusiv smart TV, zona dusurilor este foarte bine gandita astfel incat sa existe un loc uscat unde se pot pune hainele si produsele de toaleta fara a putea fi udate. Spatiile sunt cu pietris in zona de campare + iarba verde ca si delimitare, exista bransamente de apa si curent pentru fiecare loc. Ne instalam si, repede, reperam o familie foarte draguta din Ploiesti cu care am stat la povesti restul serii, copiii nostri jucandu-se impreuna. 
      A doua zi dimineata facem procedura de check in, primim tichetele pentru accesul catre zona de strand termal ce este adiacenta campingului si.....aici urmeaza partea preferata a copiilor, la BALACEALA!!!!
       



       
       
      A doua zi, dimineata devreme, pornim catre Grecia. Drum liber pana la Kulata, trecut de vama in 5 minute si oprim la un restaurant asezat intr-un loc idilic, un restaurant unde opresc acum foarte multi localnici. Mi-am imaginat ca inainte de constructia autostrazilor era plin de turisti aflati in tranzit catre si dinspre Grecia.
       



       
       
      Urmatoarea destinatie: Gold Beach camping. Locatia este foarte buna, situata la doi pasi de o plaja intinsa cu nisip, fara sa fie amenajata cu exceptia unei zone mici de sezlonguri ce apartin tot de camping,  unde am observat ca vin si foarte multi localnici ai zonei. Pe timpul noptii erau grupuri de greci la un gratar, sau poate doar cu un generator si depanau povesti, etc. Campingul este un mix ciudat intre rulote amplasate permanent, casute, zona de corturi si zona de rulote, dar cumva functioneaza interesant impreuna. Restaurantul lor este de vis iar personalul foarte amabil si dornic sa ajute.  Video Camping




      Din pacate am ramas doar 2 nopti, continuand apoi catre Lefkada. 
      Drumul a fost foarte simplu, am plecat dimineata, iar dupa amiaza eram deja la destinatie. Prima chestie interesanta pe care am vazut-o la plecare a fost o livada de kiwi.

    • Alin Mihaila
      de Alin Mihaila
      Pentru cei aflati in tranzit spre Grecia, un popas excelent ar fi Camping Verila din statiunea Sapareva Banya. Noi am ajuns aici din intamplare, la intoarcere din Albania intrucat breteaua spre camping Kromidovo era blocata pentru asfaltare, asa ca ne-am continuat drumul. Am stat o singura noapte in camping, insa Sapareva Banya merita mai multa atentie fiind o statiune foarte draguta la poalele muntilor Rila. Locurile de campare nu sunt delimitate insa e loc destul pentru toata lumea. Noi am platit in jur de 100 lei pe noapte (2 adulti+2 copii). 
      Ce nu prea mi-a placut este accesul care la un moment dat este in panta, cu drum de tara, dar cu o abordare linistita si cu rabdare se rezolva. In camping am gasit multi nemti, cehi, dar si o rulota din Romania.
      Din pacate n-am reusit sa fac poze, dar gasiti mai multe detalii pe site.
    • NRLaurentiu
      de NRLaurentiu
      Buna ziua,
       
      Azi am dat peste un material video apartinand unei nemtoaice care si-a convertit un Opel Combo C (o Corsa mai inalta si cu usa culisanta) intr-un minicamper. Aceasta vorbeste despre aspectele legate de planificarea si gasirea locatiilor mai putin frecventate de turisti, deci neaglomerate si are cateva sfaturi foarte bune pentru gasirea acestor locuri de campare. Cateva dintre ponturile ei le-am folosit si eu intr-o planificare, insa calitatea drumurilor nevizitate de Google m-au impiedicat sa ajung unde mi-am propus, dar... perseverez!
      De asemenea, are cateva sfaturi si pentru impartasirea sau mai bine zis impartasirea limitata a acestor locatii, deaoarece se pot transforma foarte usor in locatii vizitate de specia "porcus turisticus". In acest an am inteles si eu mai bine de ce nu sunt popularizate locatiile off pentru campare de tip solo...  Si bine ar fi sa ramana in continuare aceasta politica, parerea mea.
      Pentru ca tot vorbeam de locuri aglomerate, tot astazi am descoperit ca si la Vf. Moldoveanu este mare aglomeratie (sursa: digi24.ro):
       (Foto: Dan Izvoreanu / Facebook)
       
      Materialul video este pe YouTube si este tradus de catre autoare si in limba engleza.
    • Gabriel Schuster
      de Gabriel Schuster
      De luni pana miercuri am fost la cabana Voina, off camping. Drumul este usor, de la Campulung Muscel se trece prin Leresti, apoi barajul Rausor si se ajunge la cabana Voina, loc unde se termina asfaltul. 500 de metri mai sus este primul loc de campare, ingradit si foarte plin. Un fel de “colonie” de rulote pe malul raului. Nu stiu ce facilitati exista, sau daca exista. Urmeaza un alt loc ingradit, iluminat perimetral cu lampi solare pe stalpi de lemn, loc de depozitat gunoiul, un cort mare pe post de terasa/bar. Am inteles ca este camping. Multe rulote aveau amenajate gradinite cu flori, deci se campa pe durata mai lunga. Era aglomerat, activitatile erau diverse ( inclusiv un Logan ridicat la 90 grade la care se repara pragul). Am plecat mai departe. Dupa aproximativ 1km am gasit un loc liber pe malul apei, sub niste brazi frumosi. Destul de curat, am mai adunat si eu ceva “ suveniruri”. Multe vetre de foc, uneori nu mai mult de 10 metri intre ele. Am intrat destul de greu cu camperul, de iesit a fost si mai greu. 
      Ca activitati, plimbari catre Iezerul Papusa (5 ore) sau cabana Cuca (1 ora). Trafic auto foarte redus, o patrula de la Jandarmerie isi face rondul zilnic. 
      Nu este semnal GSM, cel putin pentru Orange si Vodafone.
      Mancarea la cabana nu este stralucita ( pesemne bucatarul era in concediu si gatea altcineva), preturile destul de mari ( 15 ron/ciorba, 25+9 ron pulpe pui la ceaun cu cartofi prajiti, 9 ron o doza de bere). 
      Am plecat miercuri deoarece a inceput sa ploua, prognoza fiind cu ploaie inclusiv joi.
      Am facut o plimbare minunata spre Iezerul Papusa, a fost “desertul” acestei iesiri scurte. 
    • Alin Mihaila
      de Alin Mihaila
      Salut,
      Intrucât a trebuit să renunțam anul acesta la vacanta noastră din Țările Baltice, ne-am gândit ca parcă riscul n-ar fi atat de mare dacă am trage o fugă în Grecia. Totuși n-aș vrea să merg până în Peloponez, ci mai în nord, o vacanța mai de leneveală. Am văzut câteva sugestii pe aici, pe forum, dar mă gândesc că poate n-au fost prezentate chiar toate camping-urile . Așadar, vă rog să mă ajutați cu câteva recomandări. Căutam un camping nu foarte mare, nu foarte aglomerat, cât mai aproape de apă, care e musai să fie cristal. Relieful zonei am prefera să nu fie plat, gen litoralul românesc... Mulțumim anticipat!
  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.