Matei Angelescu

O plimbare mai veche...

41 postări în acest subiect de discuţie despre O plimbare mai veche...

O plimbare mai veche...

Matei Angelescu

Din cate stiu, nu exista lc din seria 70 cu punte articulata. In ciuda lipsei confortului unei punti articulate, prefer puntea rigida fara rezerve sau dubii.

 

Nu stiu cum au procedat aia cu G-urile, dar orice australian iesit putzin prin boschetii din spatele casei stie figura cu presiunea cauciucurilor. Probabil ca o invata in drum spre gradinita... :) Mie imi pare ca au rulat cam repede. Ala mentioneaza in video 60 kmh, cand noi am iesit rar mai sus de 30 kmh.

 

Dar, inca o data, ei aveau suport nelimitat si doar 2, 000 km de strabatut pentru camera video, intimp ce noi eram singuri si aveam apropae 7, 500 km pentru GoPro-urile noastre... :) Sigur, noi am iesit dupa jumatatea drumului pentru ca nu ne mai ajungea timpul necesar parcurgerii celorlalti km pana la avionul pe care nu puteam sa riscam sa-l ratam.

 

Blocatoarele de diferential ajuta foarte mult, macar pe spate. Daca ai trei, in general, te-ai scos si o duci mai bine. In general, ca situatiile specifice ne omoara teoria.. :)

 

Poate ca nu au prins G-urile la civili, dar filmul aluia incepe cu specificarea ca armata doar ce achizitionase 1, 200 de bucati. Ce-i drept un model putin modificat fata de alea 6 scoase pe aratura direct din showroom... :)

 

Nu mire pare o recama buna pentru G-uri.. 5 din 7 au ramas in drum... ce firma s-ar putea mandri cu asta? Si trebuie sa recunosc ca mie, dupa LC-uri, G-urile imi plac.

 

 

Modificat de Matei Angelescu
  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Matei Angelescu

"Dupa o noapte presarata cu vise alergate de umbre ce pareau desprinse din desenele lui Dali, in care am avut senzatia ca dorm invelit pana la barbie direct in stelele de pe bolta, m-am trezit putzin inainte de rasaritul soarelui si, contrar oricaror proceduri de protectie, am plecat in pijamale, cu gheata incaltzata direct pe piciorul gol, sa urc dealul inalt fara poteca de acces. Incercand sa zaresc in timp util solzi incolaciti prin tufele tzepoase ce imi imbratisau aspru gleznele lasand pe pantalonii subtiri de pijama tot felul de scaieti, balansandu-mi gleznele inca adormite pe grohotisul rosu ascuns de tufe, ma simteam animat de o inexplicabila dorinta de a urca. Cat mai sus. Desi nu era nici locul, nici timpul potrivit unei astfel de ascensiuni matinale. Parca eram grabit spre o intalnire cu o chemare ce isi soptea dorul de raspuns...

Zorii incepusera sa mijeasca rosiatici si seducator de partea cealalta a dealului. Din cand ma opream sa-mi reimpaturesc la dunga respiratia, privind in urma la masina ramasa in urma din ce in ce mai jos. M. inca dormea si incepusem sa ma intreb daca se trezea singura dupa ce as fi trecut de partea cealalta dealului... Iar incalcasem ca un recrut tont protocolulul plecand fara statia walkie-talkie, dupa ce in ziua precedenta pledasem ca nici unul din noi nu trebuie sa se indeparteze de masina fara statia deschisa. Aveam intr-o mana iPhone-ul, complet inutil ca mijloc de comunicare, dar util fotografiilor si in cealalta o mica camera video.

Prima dragoste... 

 

Am incercat fara succes sa fac cateva fotografii potrivite starii si momentului. Nici cadrele video nu se legau mai bine. Locul era foarte frumos, dar ferecat. Nu voia sa se lase “furat” in imagini...

Jos, in cortul de pe masina ramasa la dimensiunea unei cutii de chibrituri parea sa fie in sfarsit miscare. M. a aparut in deschizatura cortului cu iPhone-ul bine lipit in palma. Parea ca incearca sa ma fotografieze... in pijamaua mea neagra de lana. Oare chiar ma putea distinge intre tufe si grohotis?...

Privind mica masina pierduta ca un fir de nisip ratacit in imensitatea peisajului, departe de oameni si drumuri, am auzit ecoul drag al singuratatii inceputurilor de lume. Solitudinea asta pentru care am fi facut orice efort si sacrificiu...

Brusc, fara vreo adiere preliminara, s-a starnit un vant puternic dinspre sud-vest. Rafala neasteptata m-a surprins dezechilibrandu-ma si mi-am regadit cu greu, in ultimul moment, balansul. Noroc ca numai cu cateva momente inainte coborasem camera video de pe trepied...

Desertul parea sa-si impuna punctul de vedere amintindu-mi ca suntem doar tolerati in functie de toanele lui. Era timpul sa cobor la masina. 

M. incepuse sa gesticuleze animata, dar eram mult prea departe sa deslusesc ce incearca sa-mi spuna. Usa cortului flutura violent ca o vela libera, scapata in voia ei. Mi-am reamintit cu amaraciune cum am plecat fara statia radio.

Am coborat grabit incercand sa evit o entorsa sau o muscatura de sarpe. Vantul se intetise pana in punctul in care incepuse sa ma impinga accelerandu-mi pasii la limita la care aveam timp sa aleg unde sa calc. Inevitabil una din pietrele pe care am reusit sa aterizez cu piciorul stang s-a dislocat. Mi-am pierdut echilibrul si am fost la un pas de cazatura.

Nu puteam sa risc o entorsa. In nici un caz piciorul drept, acceleratia si frana... M. Se oprise din gesticulat."

 

Ma opresc aici din scris... Daca este cineva interesat, voi posta un link cand e gata video jurnalul. Cele bune.

  • Like 2
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu Cica

Ai talente ascunse !

O clipa in sanctuarul Creatorului face cat o viata petrecuta inutil in hatzisul cotidian !

Sa nu care cumva sa nu pui continuarea ca m-ai lasat cu un nod in gat .

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu
în urmă cu 11 ore, Ovidiu Cica a scris:

Ai talente ascunse !

O clipa in sanctuarul Creatorului face cat o viata petrecuta inutil in hatzisul cotidian !

Sa nu care cumva sa nu pui continuarea ca m-ai lasat cu un nod in gat .

 

Talente, nu stiu, dar ascunse, sigur nu sunt... Sunt la vedere, online... :)

 

Voi posta link-ul pe la sfarsitul lui noiembrie.

 

Cele bune.

 

 

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Una din cele mai de incredere companii de inchirieri insista ca simgurul model pe il care il pot oferi in perioada aleasa este o autorulota 4x2 de 10 m lungime (culca 4 adulti si 3 copii, cand noi suntem doar 2 adulti), echipata cu un motor V10 pe benzina care consuma, in functie de drum, conditii meteo (iarna) si incarcatura, intre 25-35 l/100.

 

Mi se pare mare, greoaie, greu de contrelat pe polei si vant datorita gabaritului, greu de parcat in zone urbane. Plus ca vine cu o lista destul de lunga de restrictii unde poate fin condusa si unde nu. Daca as fi gasit un Unimog 4x4 la cel mult 6-7 m.. dar nu e sa fie... 

 

Greu de hotarat daca vrem sa pornim iarna la drum cu "sifonierul" asta... taxele de utilizare a generatorului sunt $3.50 ora si inca nu sunt lamurit cat de eficienta va fi incalzirea in conditii de iarna, posibil zapada... Daca campez in cort pe gheata, sau zapada, stiu sa ma descurc, dar intr-o rulota mai mai are cu gramuri largi va fi greu de pastrat o temperetura optima.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Marian Eduard

Scrieti si descrieti atat de frumos despre aceste minunate team building uri in familie, incat am impresia ca sunt acolo in masina  si ma misc dintr o parte in alta si atunci cand trag aer in piept simt mirosul de motor incins,   cauciucuri incalzite si praf. Vacante placute in continuare si multumesc pentru relatarile minunate. Sa fiti sanatosi. 

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu Cica

Matei !

Vino in Romania si iti dau Camiloiul !

 

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Pana la urma nu s-a lipit nimic cu autorulota de închiriat in locația in care intenționăm sa mergem initial și a trebuit sa schimbam meridianul și latitudinea. Din păcate și la noua locație S-au închiriat deja toate autorulotele, dar am reușit sa găsim (iar) o Toyota cu cort pe acoperiș. Asta e, esențialul este ca avem unde pune capul in rarele ore de somn.

 

De data asta vom parcurge doar vreo 4, 500 Km intr-un peisaj și o clima complet diferite de tura din vara. Singura similaritate este ca va trebui isr sa ne cumpărăm una sau doua canistre suplimentare de motorina pentru zonele mai pustii. Vorba aia, motorina in rezervor și aer in pneuri sa fie, ca descurcat (cumva) ne vom descurca... :)

 

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Ushuaia, Argentina 22:21 hours.

Dupa 4, 823 Km, sfarsit de sosea, sfarsit de continent, sfarsit de “lume”, sfarsit de vacanta si un nou dor de duca... Boala grea, cronicizata.


 

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu
La 1/2/2018 la 23:09, Matei Angelescu a scris:

Ushuaia, Argentina 22:21 hours.

Dupa 4, 823 Km, sfarsit de sosea, sfarsit de continent, sfarsit de “lume”, sfarsit de vacanta si un nou dor de duca... Boala grea, cronicizata.


 

Maine predam masina cu 5, 003 Km mai mult decat in ziua in care am ridicat-o... :)

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Si pentru ca montarea la "Ragi Pañi Mo - 2017 (Al Rayo Del Sol)" merge mai mult cu vant de prova, profit de cateva minute de ragaz sa astern doua, trei, vorbe mestecate printre amintirile inca proaspete.

Partea 1

Planul initial era sa cautam o optiune de padelat un kayak tandem, ori in Argentina, ori in Chile, la sud de Stramtoarea Magellan. Timp de mai bine de doua luni am incercat fara success sa gasim o varianta potrivita modelului nostru independent de abordare a unei calatorii.

Din pacatem toti cei reperati ca potentiali furnizori de kayace de inchiriat au refuzat sa inchirieze kayace fara ghid prin fjord-uri. Si cum nu aveam de gand sa petrecem 10 zile intr-un grup pastorit de vreun ghid, am renuntat la optiunea padelatului.

Asa cum invatasem in ultimii ani, organizarea unei calatorii independente cu propriul echipament a devenit din ce in ce mai scumpa si anevoioasa datorita optiunilor fezabile de transport. In conditiile actuale U-Boat-ul pare condamnat la sarcofagul in care l-am zavorat cand ne-am intors de la Bluie East Two. Oare, in ce stare se afla, impaturit de aproape 4 ani in aceeasi pozitie si inchis ermetic in lada de transport?

“Where shall we go, mate?”

Am intrebat desi banuiam din start ca va fi  imposibil, sau foarte greu, sa gasim raspunsul potrivit. 

“The Everglades?...”

“Most chickees and several ground sites are gone after the last storm… very few camping sites left, especially on the interior…”

“Would you take the U-Boat, or a canoe?...”

“I don’t know… neither... I am not ready to return to the Everglades yet… I need a new place…”

“The Keys?...”

“A new place…”

“South?”

“As far south as we can…”

“You said we can’t find a kayak in Argentina.”

“We go hiking. Time to see Torres del Paine….”

“OK.”

In mai putzin de trei zile aveam sa intelegem ca Torres del Paine, in ciuda frumusetii peisajului, este un loc sufocant de aglomerat, usor accesibil autocarelor cu turisti ademeniti de brosurile frumos colorate. Alocarea intregului concediu parcului Torres del Paine, din punctual nostru de vedere, ar fi fost o experienta dureroasa.

“Then, what? There are not enough days for a trip to the South Pacific. Antarctica?”

“Too expensive and too geriatric. I’m not paying $ 12-15 K per person for a trip on a cruising ship filled with pensioners. ..”

“Yeah, that’s too much… Add the flights and other expenses… So, no Antarctica. Good bye, penguins…” a incheiat M. cu un zambet adresat peretului dinspre sud al apartamentului.

“Fuck the penguins! If we ever go to Antarctica, we’ll sail our own boat!” am declarant martial ca o porunca a destinului.

“And that might never happen…”, a tinut M. sa-mi reaminteasca.

“We’re going south! We go to Patagonia and Tierra del Fuego! We’ll visit Torres del Paine on the way and we drive all the way to the end of the world in Ushuaia to greet the pensioners who return from Antarctica. There…”

“And how do we do that?”

“We gonna drive… We’ll rent a car in Buenos Aires, or Santiago, and go south.”

“OK.”

A durat si circul inchirierii masini vreo doua saptamani. Ne-am trezit prea aproape de sezon si optiunile se rareau cu fiecare zi, in timp ce preturile cresteau cu aceeasi rapiditate. Decizia era imperios necesara. Si plata unei sume de bani in avans, la fel.

Una din optiunile gasite, pana la urma, in Argentina, era mai avantajoasa decat oricare alta optiune din Chile. In frenezia negocierilor am omis un detaliu care avea sa modifice complet un anumit aspect al calatoriei. 

Dornici de un grad cat mai mare de independenta, am optat pentru o camioneta Toyota Hilux cu un cort montat pe acoperis, neglijand prezenta vanturilor ce matura pampasul necontenit in Decembrie si Ianuarie. Vanturi care bat non-stop si care pot ajunge deseori la 120 km/h impiedicand complet utilizarea unui cort pe masina…

Dar asta era un aspect pe care aveam sa-l invatam pe parcurs. Bine ca n-am mai carat drone. Ar fi fost un exercitiu complet inutil…

Cu trei zile inainte de Craciun descarcam cu elan bagajele din portbagajul taxiului la aeroprotul JFK din New York si faceam prima poza langa pomul de iarna al terminalului. Nu mai aveam timp sa scoatem trepiedul si am rugat un calator sa ne faca poza la repezeala...

(va urma)

  • Like 2
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Partea 2

 

M. a atipit in cateva reprize intrerupte intre New York si Buenos Aires. Dupa mai bine de 12 ore inghesuite in menghina incomodului scaun de avion, am aterizat odata cu zorii diminetii in Buenos Aires. Aeroportul International EZE este mic si modest, comparat cu aeroporturile altor capitale, dar lipsa de forfota si culoare interminabile ni se asorta perfect cu oboseala acumulata.

Inainte sa ne primim stampilele de intrare in Argentina, am fost intrebati unde  intentionam sa mergem si unde vom locui pe perioada sederii in Argentina.

“Well..”

“What is the address of the hotel?”

“It’s... different. No hotel. We’ll sleep in a tent...”

“Like a camping? What is the address?”

Devenise obositor politistul cu adresa lui.

“We are touring in a car. No address. We have a rooftop tent and we’ll go to sleep wherever we want to...”

Desi era clar ca a inteles ce i-am spus, nu parea multumit. A continuat intr-o engleza corecta impodobita cu intonatia si insistenta specifica profesiei.

“I need an address.”

“OK. We’ll give you the address of the place we rent the car from. How about that?”

N-a raspuns. Statea cu degetele pregatite deasupra tastaturii. Am scos telefonul din buzunar incercand sa nu par exasperat.

“I need to check my email... ok... one second... here... nope... this one... ready?”

A continuat sa ma priveasca in tacere cu aerul care lucreaza cu un orar fix fara a avea vreo norma de indeplinit. A scris adresa batand tacticos in tastatura dupa care a aplicat stampila si ne-a inmanat passpoartele.

Intrasem, in sfarsit, in Argentina. Ne-am recuperat valizele si am trecut fara sa ne oprim prin vama. Cafeneaua din aeroport parea deschisa non-stop si ne-am repezit in doua cafele sa mai invioram putzin pleoapele.

Aveam de asteptat in aeroport mai bine de cinci ore pana aveam sa ne intalnim cu un tip care urma sa fie trimis sa ne preia pentru a ne duce in curtea celor de unde trebuia sa ridicam masina inchiriata. Habar nu aveam cum arata tipul si nici nu stabilisem unde anume in aeroport ne vom intalni. 

Incepand de la 08:00 hours holul aeroportului a inceput sa se aglomereze. Sosiri dupa sosiri, ba cursa de Miami, ba nu stiu ce cursa europeana, ba LAN-ul, ba Aerolineas, linistea matinala a aeroportului a fost inlocuita cu forfota celir sositi si a celor veniti in intampinare. Oare, “al nostru” va avea un semn cu numele noastre?

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo6_1280.jpg
Am adunat toate bagajele.


“M. how the fuck am I gonna recognize this dude? I never liked this arrangement from the very beginning.”

Aveam cu noi o suma semnificativa de bani gheata si incepusera sa ma alerge din ce in ce mai tare incertitudinile...

“Do you think we can find a place to exchange money?” Intrebarea m-a surprins. Oare, sa fi ajuns la un asemenea nivel de rezonanta ca M. Imi ghicea gandurile?

Spre mirarea noastra intr-o sambata la 06:00 hours am gasit in incinta aeroportului o coada formata la ghiseul de schimb valutar.

Am trimis-o pe M. oferindu-ma sa raman cu bagajele.

“Cat schimbam?”

“Pai, tine banii de masina de-o parte asa cum sunt si schimba doua treimi din banii de cheltuiala.”

“In aeroport?”

M. stia ca de obicei incercam sa schimbam sumele mai mari la banca, cu speranta ca vom gasi un curs mai prietenos.

“Nu prea avem de ales. Astazi e sambata si vreau sa pornim la drum cat mai repede. Maine probabil ca bancile sunt inchise si luni dimineata, cand intram in Patagonia, va fi ziua de Craciun si von fi deja intr-o regiune cu orasele extrem de rare si mici. Nu stiu cum merg card-urile la astia si nu putem sa risca sa ramanem fara motorina in pampas. Aproape ca schimba doua treimi si lasa o treime rezerva pentru trecerea prin Chile.”

“OK.”

M. s-a intors putzin stanjenita de plicul burdusit de hartie care nu incapea in nici un buzunar sau portofel. In conformitate cu procedura standard in calatorii, am impartit “caramida” in doua volume, la ochi. Daca vreunul din aluneca accidental de pe suprafata planetei si se rostogolea direct in neantul dintre planete cu tot cu bani, celalalt ramanea cu jumatate din suma sa iasa din belea.

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo7_1280.jpg
Cafeaua de la ora 5... dimineata... :)

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo8_1280.jpg

De abea pe la 10:47 hours am remarcat un tip, ce parea mai in varsta ca mine, care tot patrula in lungul si in latul holului incercand sa priveasca in ochii celor asezati pe banci. Nu avea nici un semn si nu parea inclinat da ajunga pana in coltul unde ne asezasem noi...

Ce aveam de pierdut? I-am iesind in intampinare, barandu-i drumul cu un zambet cat mai impaciuitor.

“Hola...”

“A.?”, a intrebat el calm. Accentul latin a facut ca numele meu sa sune cum nu poate nici un american sa-i rotunjeasca vocalele

“Si...” 

Din pacate, dupa primele doua cuvinte, vocabularul meu latino-american se terminase brusc.

“Let me get my wife and we’re ready to go...”

Zambetul abia inmugurit cu numai cateva clipe inainte i s-a stins brusc si si-a scuturat capul lateral.

“No... “ 

In punctul parea sa se fi intrerupt vocabularul lui in engleza.

I-am facut conspirativ cu ochiul si m-am rasucit pe calcaie pornind inapoi spre M. Si bagaje.

“Whatever.  Vamonos...”

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo5_1280.jpg
drumul mahalalelor dintre Buenos Aires si Mar del Plata.

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo1_1280.jpg

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo3_1280.jpg

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo4_1280.jpg

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo2_1280.jpg

Am ajuns in curtea unde ne astepta Toyota gata de plecare aproape de 13:00 hours, dupa un trafic anevoios prin mahalalele periferice dintre Buenos Aires si Mar del Plata. 

Desi intemeiate, temerile initiale nu s-au adeverit. Nu ne-a dat nimei incap si nu ne-a luat nimeni cascavalul. Sau, cel putzin, nu cu fortza, ca pna sa ne putem porni motorul pentru a iesi din curte am semnat mai multe acte decat daca ne-am fi cumparat o casa si am tot cotizat numerar, ba pentru ratele masinii, ba o asigurare, ba o taxa, ba o plata prealabila pentru potetntiali kilometri peste cota alocata, ba alta taxa pentru actele de vama, de-ti venea sa te intrebi daca nu era mai avantajos sa fi cumparat o masina din talcioc...

tumblr_p3wtt7GMf71qj1kdqo9_1280.jpg

(va urma)

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Partea 3

In ciuda tuturor tratativelor si intelegerilor anterioare, actele de vama ale masinii, strict necesare pentru a tranzita Chile, in lungul drum spre Tara de Foc, nu erau gata, si cum in 48 de ore venea Craciunul, nu se putea misca nimic decat patru zile mai tarziu. Ni s-a promis (din nou) ca le vom primi prin e-mail undeva pe traseu. M-am abtzinut cu greu sa nu-l injur pe ala... Aveam nevoie de masina si nu exista alta optiune in conditiile in care fiecare zi avea alocata un numar de kilometri.

La 14:27 hours am bagat, in sfarsit, cheia in contact, am trantit portierele si am demarat spre sud-vest pe Ruta 3. Am fi vrut sa trecem in Patagonia odata cu caderea intunericului.

Toyoto Hilux diesel este o masina OK si nimic mai mult. Desi este mai confortabila si putzin mai sprintena decat Landcruiser-ul de 4.5 L din Australia, nu ofera aceeasi senzatie de anduranta la tavaleala. 

Era o toropeala placuta in Buenos Aires si oboseala incepuse sa moleseasca reflexele. Trecuseram iar de 32 de ore de nesomn si pleoapele atarnau din ce in ce mai grele. La iesirea din oras am oprit la o benzinarie si am cumparat un litru de ulei motor, lichid de frana de rezerva si 8 flacoane de Red Bull.

Ruta 3 este o sosea ingusta cu doua benzi si in ciuda faptului ca era sambata dupa amiaza in pragul Craciunului, traficul parea dens. Primul aspect remarcat pe soselele argentiniene este agresivitatea tipic latina cu care se intra in depasiri stranse cand cel angajat in depasiri peste 120 Kmh aproape ca se sterge cu cel ce vine din sens opus virand brusc in timp ce incearca sa intre in spatiul extrem de mic dintre noi si masina din fata noastra. Frane si injuraturi...

“Just slow down, nu vrei sa te iei la cearta cu ei...”, m-a sfatuit M.

Avea dreptate, ne aflam doar de cateva ore intr-o tara si o cultura cu care inca nu avusesem suficient timp sa ne familiarizam si o potentiala confruntare pe sosea trebuia evitata cu orice pretz.

Pe soselele argentiniene, la intrarea si uneori iesirea din localitati exista puncte de politie rutiera unde trebuie sa incetinesti sa-ti citeasca agentul mutra si eventual sa te opreasca. Metehne de tara traita in dictatura...

La intrarea in Azul am fost opriti si noi si agentul a tinut mortis sa inspecteze intreaga masina, inclusiv portiunea unde se aflau valizele. N-am putut sa nu remarc alura de paun infoiat cu care isi poarta uniformele politzistii argentinieni... :)

M.. imi facea semne discrete sa-mi tin gura si sa nu fac vreo remarca care ar putea ofensa agentul. Am lasat-o pe ea sa parlamenteze in spaniola pentru ca vorbeste cursiv si reuseste sa-si aminteasca o gramada de cuvinte potrivite de prin telenovele.

Eu nu stiu decat hola, gracias si claro que si, si vamunos, in timp ce fuck you imi sta in permanenta pe varful limbii gata sa rupa zgarda in orice moment... :)

(va urma)

  • Like 2
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Silviu Pascu

Felicitari inca o data.

Astept cu nerebdare urmatoarele relatari!

Spor in toate!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mihai-Arad

@Matei Angelescu Impresionant !

Va felicit ! :salutare!:

 

P.S.  - Aceasta regula o aplic si eu ! E punct de lege pentru calator!

In conformitate cu procedura standard in calatorii, am impartit “caramida” in doua volume, la ochi. Daca vreunul din aluneca accidental de pe suprafata planetei si se rostogolea direct in neantul dintre planete cu tot cu bani, celalalt ramanea cu jumatate din suma sa iasa din belea.... la luminis ! :)

 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Matei Angelescu

Spre seara acelei prime zile in Argentina oboseala acumulata a infrant orice umbra de indarjire si mi-a fost imposibil sa mai tin ochii deschisi. Ajunsesem la punctul critic cand era absolut necesar sa ne oprim pentru a evita un accident. Chiar si in lipsa unui loc potrivit de campat, stiam ca venise timpul sa fur cateva ore de somn pe marginea drumului. 

In apropierea unei intersectii din care pornea spre stanga o bretea ce intra in oraselul Benito Juarez, a aparut ca un dar o statie de benzina flancata de un hotel cochet. Am virat dreapta si am oprit in fata receptiei. Parcarea din fata hotelului era aproape goala.

“Would you mind asking, mate?”

M. a coborat din masina si a disparut pe usa receptiei. In mai putzin de doua minute a reaparut cu fatza luminata de un zambet. Am coborat si eu si i-am iesit in intampinare langa capota masinii.

“Ninety dollars...”

“And the car?…”

“The guy said to drive around the gas station and enter in the backyard...”

“So, the car will be safe. That’s good. Ai platit?”

“A zis ca putem plati dupa ce mancam cand ne retragem la camera.”

“Atunci mancam si ducem bagajele in camera dupa aia?”

“Ce bagaje luam in camera?”

“Electronica, periutza de dintzi, harta si cate un Red Bull.”

“Si pijamalele...”

“OK, hai la masa ca mi s-a lipit buricu’ de sira spinarii...”

Am incuiat portierele si am intrat cu pasi rapizi in restaurantul hotelului. Restaurantul nu avea nici o masa ocupata si noi paream sa fim singurii clienti. Am zarit prin geam un gratar imens pe care se rumeneau niste copane imense, un miel si niste halci de carne a caror imagine provoca o stare de lesin. Sosise in sfarsit momentul sa verificam mitul renumitelor fripturi argentiniene... 

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.