Dan Varga

Rulota vs. Camper / Autorulota

93 postări în acest subiect de discuţie despre Rulota vs. Camper / Autorulota

Rulota vs. Camper / Autorulota

Dan Varga

    Nu vreau sa va stresez cu demonii care imi dau tarcoale dar am ajuns la o anumita maturitate cerebrala si intradevar acest gand nu imi da pace.

    Vreau sa tineti cont de experienta voastra de proprietari de rulote, sau autorulote si sa ma ajutati cu argumente pro sau contra.

Sunt sofer de meserie si puteti sa-mi legati nu una si trei rulote ca le parchez unde trebuie.

Incerc sa va expun uu pic situatia mea: in timpul liber, impreuna cu fiul meu practicam un off road mai soft, am facut parte si din staf-ul de organizare a mai multor competitii de genul acesta la noi in CENTRU, ( cum imi place sa spun ).Ei, in multele adunari de off, eram cu cortul, care cred ca mi-a ramas mic.

 

Mi-ar place si rulota dar va trebui sa o adaptez ptr. terenul din zona , sa am unde sa stau si sa stauu si .....deja visez , dar si o autorulota gen VW Syncro , sau mai mare dar 4x4.

Necazul il am din partea consoartei, ea este adepta hotelului, dar ideea este ca vreau sa o pun in fata faptului implinit , am luat agregatul , bagajele sus si ura , in concediu.

Dar cred ca in prima faza am sa inchiriez pe rand, una dintre............ optiunile mele, sa vedem ce efect au asupra noastra.

Oricum incerc sa fiu receptiv la orice sugestie , sfat si sper sa nu treaca mult sa ne gasim intr-un camping la un pahar de vorba.

Multumesc si cred ca am deschis unde trebuie acest topic!

 

camper-si-rulota.jpg

foto

  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Adi Enache

Eu zic din start autorulota daca iti permiti ceea ce visezi.

Si daca pretul cu inchiriatul unei masini nu ti se pare mare, chiar nu ai de ce sa mai alegi.

Totul se rezuma la banii pe care esti dispus sa ii investesti in "utilaje" si apoi cati vei vrea sa cheltui in concedii.

Numai bine!

  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Adiciordas

Si parerea mea este tot RULOTA, cheltuieli mai putine si intretinere mai usoara.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Gabriel Schuster

Asa cum exista rulote off road ( ex. T&B) se gasesc si autorulote off, facute pe diferite tipuri de sasiu ( ex. UNIMOG). Am vazut recent cateva oferte pe www.ebay.de, echipate inclusiv pt munte. Depinde de ce vrei, cati bani esti dispus sa cheltui si unde vrei sa ajungi. Din experienta personala, am cumparat o rulota Delta 3500 cu care ies la pescuit, maxim in off de dificultate mica. Rulotele, in general , se comporta bine pe sosea, pe camp se depreciaza rapid. Autorulotele clasice nu au garda la sol mare, deci trebuie avuta grija de natura terenului unde se merge.

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Adi Enache

Indiferent cati bani as avea , alegerea mea este clara :RULOTA !

superok

Atunci care e diferenta dintre un concediul cu autorulota si unul cu rulota? Daca nu pretul si bineinteles comfortul.

@Cristi-an. Sunt autorulote care ofera soferului tot comfortul unei limusine.

Si cu un telefon si un card orice firma de inchirieri iti "livreaza" masina oriunde vrei.

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristian Popa

Fata de cele scrise de Adrian, daca apar probleme tehnice: de exemplu o pana la rulota, ai pus roata in masina si ai plecat la prima vulcanizare, pe cand la autorulota e mai greu.

Eu nu sunt fan "all in one", daca ai tv cu dvd incorporat si se strica ceva, pe perioada reparatiei ramai si fara tv si fara dvd, similar si la autorulota, deci eu as opta pentru rulota.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ionut C.

Eu cred ca fiecare individ stie cel mai bine ce i se potriveste. E bine ca fiecare sa-si exprime propria parere despre rulota sau autorulota cu care si-a trait propriile experiente.

Daca iti plac drumetiile off-road, cred ca rulota este de preferat autorulotei, cu anumite limite. Nu te gandi sa tragi si rulota pe toate potecile sau drumurile forestiere pe unde poate sa ajunga un 4x4! O rulota pentru off-road este foarte diferita de una obisnuita, de asfalt.

Ca orice lucru, intre rulota si autorulota sunt multe asemanri si doesebiri, avantaje si dezavantaje.

Avantaje rulote:

- cheltuieli mici rulota fata de autorulota (pret achizitie, taxe, impozite, asigurari).

- posibilitatea folosirii masinii si in alte scopuri decat recreational.

- posibilitate de plimbare in oras cu masina, cand rulota ramane in camping

- pret achizitie mic fata de autorulota

- confort sporit de spatiul interior si dimensiunile accesoriilor exterioare (cort, veranda)

Avantaje autorulota:

- siguranta ridicata in deplasare, viteza de croaziera peste 90 km/h.

- libertate de campare aproape in orice loc. poate parca in orice loc unde nu e interzisa stationarea. (fara nici o gluma: chiar in fata la intercontinental).

- durata de viata mult mai lunga decat a unei rulote (structura mai rezistenta, mai stabila in timp, risc infiltratii redus)

- mobilitate ridicata (tragi veranda, daca ai, si-i dai cheie)

Ma refer in special la autorulota pe care o am, un camper van, dintr-o autoutilitara de 3.5t, 6 m lungime. Autorulotele semiintegrate sau chiar integrate nu mai beneficiaza de libertatea de miscare in centrele oraselor din cauza gabaritelor.

Cat despre diferenta de spatiu si mai ales confort intre rulote si autorulote, deviza mea este:

Spatiile limitate stimuleaza creativitatea.

Eu sunt de parere ca suntem diferiti. Fiecare cauta altceva, fiecare se multumeste cu mai mult sau mai putin. De aceea ce e bun sau aberant pentru mine, in mod sigur poate fi perceput diferit de altcineva.

Mi-ar placea sa aud cat mai multe pareri despre ambele clase de vehicule recreationale, prezentate cat mai obiectiv.

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Vizitator

Acum sunt adeptul rulotei datorita libertatii de miscare si a dimensiunii spatiului interior.Peste vreo 10 ani mai vedem.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cristian Popa

Pai si ce-o sa faci Adrian?, Lasi saua in camping si pleci cu capu' tractor la Lidl dupa bere?  biggrin biggrin biggrin

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Dan Varga

  Nu ca m-ar deranja minunatia aceea de camion dar il exclud din start din lipsa de infrastructura rutiera si camping-uri dimensionate dupa gabaritul acesta.In parcarile de camioane stiu cum ii viata .....Inca ceva, nu vreau sa va inchipuiti ca sunt dispus sa aloc o suma de 20000-30000 de euro acestei pasarici, adica taiati un zero si pe bugetul asta sa-mi construiesc linistea in concedii.

  Se pare ca am deschis o adevarata polemica pe acest subiect, imi place de voi si argumentele aduse de d-voastra sunt foarte ok.va invit in numar cat mai mare sa luati parte la dezvoltarea acestui subiect.multumesc

  • Like 1
  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ovidiu Cica

Ai pomenit de ceva offroad soft!

Este ceva destul de rar peste syncro atat ca spatiu cat si capabilitati offroad

Se numeste VW LT 4X4(cu 2x4H, 4X4H, 4X4LH si tine-te bine blocabile pe fata si spate!!!!)

De ceva timp caut asa ceva!

Daca vrei sa dezvoltam subiectul, numai la tel din semntura(pt a nu polua topicul)

Toate bune!

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Boicilaurentiu

Ca si fiecare roman care are in compozitia sangelui molecula "imi dau si eu cu parerea" fac apel la dansa, molecula si zac si io a me:

Cred ca asa cum a punctat Ionut fiecare (rulota si autorulota) are avantajele si dezavantajele ei, eu personal singurul avantaj care-l vad la o autorulota este usurinta de a o conduce in comparatie cu rulota, nu ai balans si viteza de croaziera e mai mare un pic, dar in rest nu vad un alt avantaj care ar putea sa-l ofere o autorulata in comparatie cu rulota. In schimb rulota ofera o tara mai multe avantaje fata de autorulota.

In ceea ce priveste destinatiile in care sunt folosite ambele, chiar nu cred ca cineva isi cumpara una sau alta numai pentru munte sau numai pentru mare, iar dificultati de a ajunge o destinatie sau alta o au ambele variante.

Prin urmare si eu sunt net in favoarea rulotei, daca asi avea banii disponibili pentru o autorulota tot nu asi cumpara una, duar pentru singurul motiv(care l-am precizat mai sus) nu se justifica o diferenta de pret atat de mare, dar nu doar pretul, ca pana la urma daca vrei, vrei si faci pa dracu-n patru si tot ti-o cumperi, dar nu-mi plac si gata, ca acuma ma arunc pa jos ggb

Oricum mie personal autorulotele nu ma atrag. ...asta-i chiar o chestiune de gusturi pana la urma, daca elimini inconvenientul economic fiecare alege dupa gusturi pana la urma.

TRAIASCA RULOTA, CARE NE-A UNIT!!!  :)

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Ursu Florin

Va salut! Pentru ca @Ciurea Sorin, imi tot spune ca probabil o sa ajung sa imi cumpar un CAMPER, la un moment dat ( ceea ce eu nu cred :laughing:), deschid acest topic.

Haideti sa venim cu cateva argumente PRO si CONTRA, pentru fiecare. Consider ca cei mai in masura sa vina cu argumente in acest topic sunt cei care detin sau au detinut si RULOTA si CAMPER.

 

O sa incep eu ( ca necunoscator de camper )

 

Camper

 

Pro:       - se conduce mai usor

              - viteza de deplasare mai mare

 

Contra: - cost mare la achizitionare

              - consum mare la drum

              - taxe mari ( asigurare, impozit )

              - costuri mari intretinere ( revizii, diferite probleme )

              - nu ai cu ce sa te deplasezi daca vrei sa vizitezi ceva in zona 

 

Rulota

 

Pro:      - cost mic la achizitionare ( raportat la camper )

             - taxe mici

             - costuri intretinere mici

             - merge lasata in camping si poti pleca cu masina oriunde

             - spatiul din interior mai mare fata de cel din CAMPER

             - consum mai redus la drum ( depinde de masina )

 

 

Contra: - se conduce greu ( fata de camper - viteza redusa )

              - nu se poate intra chiar pe oriunde

 

         

 

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mircea

Am sa comentez si eu la acest topic, intrucat subiectul mi se pare de importanta deosebita pentru noi rulotistii. Cer scuze colegilor care au postat mai sus, pentru faptul ca voi repeta unele argurmente prezentate deja de ei.

   Majoritatea covarsitoare a rulotistilor in devenire aleg sa achizitioneze o rulota si apoi o integreaza in familie botezand-o si alintand-o cu cele mai frumoase diminutive. Asta nu inseamna ca unii nu se uita cu jind si un strop de invidie la colegii care au in dotare campere.
   Ceea ce face prima diferenta intre camper si rulota este pretul inzecit. Daca o rulota o cumparam cu 1500-4500 E, un camper poate fi al nostru pentru 15000-45000E (am eliminat din ecuatie extremele).
   Avand un camper, beneficiem de siguranta in deplasare,  viteza de deplasare mai mare, manevrabilitate sporita, confort la drum, odihna  si parcare  cam peste tot, inclusiv echipaj de 6 persoane.
   Cu rulota avem avantajul libertatii de miscare cu autoturismul, dupa ce am campat, pentru  aprovizionare cu alimente de la supermarket, apa, plimbari in zona, vizitare obiective in zone OFF Road pentru cei cu SUV-uri si 4x4,  cort imens. Mai mult, putem lasa rulota la o locatie sigura si sa o gasim acolo in weekendul urmator , fara a mai fi nevoiti sa o luam mereu dupa noi. La rulota platim ITP-ul la 3 ani, asigurarea  anuala de 150 lei si impozit anual de 30 lei.

   In acelasi timp, ambele vehicule au si unele minusuri.
   Camperul scoate din buzunar mai multi bani , atat pentru achizitie cat si pentru plata impozit, asigurare RCA, rovigneta, intretinere, schimbare distributie, consum marit de carburant pentru cele peste 3tone pe care le are. Dupa ce ai campat, te poti deplasa doar cu bicicleta sau motoreta. Avand tractiunea pe fata si greutate mare pe spate, daca ai intrat intr-o zona alunecoasa, ai nevoie de ajutoare serioasa sa iesi la asfalt.
   Si rulota are dezavantaje privind viteza mai redusa de deplasare. Totodata, nu poti parca oriunde in oras. Operatiile de campare presupun  mult efort privind calarea si punerea la boloboc , precum  si montarea cortului si daca vremea mai e si nefavorabila, sa vezi distractie.
   In concluzie, camperul il cumperi daca ai de gand sa parcurgi distante lungi, cu schimbare repetata a locului de campare,   iar rulota este buna pentru distante scurte si petrecere timp mai mult in acelasi loc, fie el Off sau camping.
   In continuare, doresc sa discutam despre campere, avand in vedere ca tot mai multi rulotisti viseaza la ele (este si cazul meu)  si este bine sa stim cum sa alegem.

   Primul lucru care intereseaza este motorizarea .
Daca ne vom uita pe site-urile de specialitate, vom vedea ca cel mai cunoscut motor este  Fiat Ducato. Impozitul anual se plateste functie de capacitatea cilindrica a motorului. Vom cauta un motor de pana la 2000cmc si vom plati impozitul anual ca pentru un autoturism de aceeasi capacitate (sub 200 lei). Problema care se pune este puterea motorului de 90 CP la aceasta capacitate si daca este suficienta pentru a duce acest vehicul de peste 3 tone nu numai pe drum drept, dar si pe drumuri cu panta mare de la munte.
   Rog colegii care au in dotare campere sa comenteze acest aspect  privind motorizarea.
:multumesc!:

  • Like 2
  • Upvote 5

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Florin Smolnicki

Mari și multe, multe adevăruri ai grăit, @mircea.

 

Nu știu ce ar putea adăuga ceilalți colegi. 

 

Cu stimă pentru toți,

 

Florin

  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cosmin Prund

Ziua bună. N-am mai scris pe-un forum de rulote de 2 ani... Noroc cu forumrulote.ro că postează chestiile interesante pe facebook și așa am văzut și eu acest subiect.

Vă spun părerea mea, în calitate de fost cortist, fost rulotist și actual camperist...

 

Există excursii care merg mănușă pe camper sau rulotă, în rest se poate face orice cu orice. Excepțiile astea ar fi cam așa:

 

  • 2 săptămâni de concediu pe an la mare, în rest muncă: pensiune sau hotel. Rulota și autorulota necesită întreținere și înțelegere, și ambele presupun timp.
  • Excursia perfectă pentru rulotă: Deplasare de-acasă în camping, pe urmă 3 săptămâni în respectivul camping și vizitat zona. Se poate merge în respectivul camping cu un camper dar se va simți lipsa unui mijloc de transport în zonă. Scuter/motocicletă nu merge la familie cu copii, vara daca-i cald nu se poate merge cu bicicleta că te coci. În funcție de zonă transportul în comun poate fi sau nu o soluție.
  • Excursia perfectă pentru camper: Circuit de 3 săptămâni, stat maxim 2 nopți în fiecare loc, dormit în parcări, camper-stopuri etc. Asta pur și simplu nu se poate cu rulota, indiferent de ambițiile unuia sau altuia.

Dacă nu suntem în aceste extreme atunci ține de buget și preferințe, cu mențiunea că eu tot autorulota aș alege-o. Motivul: se parchează mai ușor la benzinărie sau la magazin, se întoarce mai ușor, se vizitează toaleta infinit mai ușor. Noi pe autostradă folosim toaleta chiar și în mers. Pentru copii opresc, dar una-i să găsești un loc în care să poți opri mașină+rulotă în siguranță, să ai și spațiu să poți coborî în siguranță, alta-i să parchezi un camper din care nu trebuie să cobori ca să mergi la toaletă. Aceste mici avantaje se adună, într-atât încât la un drum de mai mult de 3-4 ori parcă prefer să merg cu camper-ul chiar și în detrimentul mașinii mici!

 

Situații și comparații:

 

Deplasare:

  • Rulota: scaunele mașinii sunt ceva mai confortabile, mașina este mai bine izolată fonic, sigur are mai multe airbag-uri și centuri de siguranță mai bine poziționate (din cauză că nu te poți mișca - sic)
  • Camper: un oarecare disconfort fonic, spațiu mai aerisit, mai ușor de umbrit geamurile (au jaluzele!) deci soarele deranjează mai puțin. Acces facil la toaletă. Posibilitatea legală de a merge cu viteză mai mare, siguranță sporită la viteze mari (auto + rulotă poate intra în balans la viteză), în cazul meu (camper modern) posibilitatea tehnică de a merge cu viteză mai mare. Deși rulota o trăgeam cu un SUV 4x4 cu 183 cai putere și nici o dată puterea motorului nu mi-a limitat viteza de deplasare, cu camper-ul obțin viteze medii mai mari! Camper-ul meu are 134 cai putere.

 

Aprovizionare la destinație:

  • Rulota: ai la dispoziție mașina
  • Camper: folosești camper-ul pentru aprovizionare. Înainte de camping oprești în Lidl și alimentezi să ajungă, nu-i greu și din experiență nu constituie o mare problemă.

Vizitarea zonei la destinație:

  • Rulota: ai la dispoziție mașina.
  • Camper: de regulă excursiile cu camper-ul sunt organizate astfel încât să poți vizita ce-ți propui să vizitezi direct cu camper-ul. Dacă-i vorba de vizitat muzee sau alte chestii urbane atunci e de mers cu transportul în comun (asta-i adevarat și la mașină+rulotă, mai ales în vest unde nu găsești parcare, și dacă găsești costă mai mult decât tramvaiul). În rest biciclete, scuter pentru maxim 2 persoane, mașină închiriată. Pentru mine deplasarea în zonă la destinație a fost foarte rar o problemă, și atunci am închiriat o mașină.

Sanitare:

  • Rulota: are toaletă, unele modele au și duș, după părerea mea dușul la rulotă nu-i utilizabil decât dacă ești în camping conectat la utilități.
  • Camper: are toaletă mai ușor accesibilă decât la rulotă, rezervor de apă curată și uzată mult mai mare decât la rulotă. Exemplu: noi, familie de 4 persoane putem face FIECARE câte 2 dușuri cu un singur rezervor de apă. Dacă nu suntem în camping și nu facem duș în rulotă atunci un rezervor ajunge... ce să mai, nu am terminat nici o dată un rezervor de apă în camping cu spălat pe mâini.

Criterii de selecție și puterea motorului: rulota și autorulota se aleg în primul rând după gabarit și aranjamentul interior, motorul e secundar DAR este criteriu eliminatoriu. Motorul trebuie să fie suficient, dar suficient înseamnă lucruri diferite pentru fiecare.

 

Cred că cel mai greu de înțeles pentru un rulotist care trage cu ochiul la campere este că excursia cu camper-ul se organizează altfel. Abia după ce ai făcut o excursie corect organizată cu camper-ul poți aprecia cu adevărat diferențele.

 

  • Like 5
  • Upvote 9

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mircea

@Cosmin Prund , ma bucur ca ti-am suscitat atentia cu nedumeririle mele si ca, dupa doi ani de absenta, ne-ai onorat cu un comentariu extraordinar.

Pe zi ce trece, sunt din ce in ce mai convins de faptul ca, pentru familia mea, pasul privind trecerea de la rulota la camper devine, tot mai mult, o certitudine.

Un singur lucru inca mai trebuie clarificat pe deplin si anume capacitatea motorului, care as dori sa fie sub 2000cmc, ( evident din motive materiale -  plata impozit anual sub 200 lei),  in sensul de a face fata, la urcus, greutatii pe care o are in spate de aproape 3500 kg.

Voci autorizate au afirmat ca o motorizare de pana la 2000 cmc insotita de un cuplu motor corespunzator, calculat special  pentru  camper, face fata cu succes acestor incercari, fara sa te faca sa transpiri de emotie la volan.:default_big_grin:.

Imi doresc o semi-integrata pentru doua persoane, cu dormitor matrimonial jos si baie cu cabina de dus separata. O lungime de pana in 6 ml e parfum pe langa ansamblul actual : masina 4, 50m + rulota 5, 00 m = 9, 50m, privind manevrabilitatea, oprire unde ai chef si somnica in buricul targului unde isi doreste inimioara.

Citind postarea lui Cosmin, am reiterat in memorie  momentele petrecute in circuitul facut in 2016, de 15 zile si  1500 km prin tara, in care as fi dorit sa beneficiez de facilitatile oferite de un camper.

Astept si alte observatii ale colegilor care sunt posesorii acestor bijuterii cu motor.

:multumesc!:

 

  • Like 1
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mircea
acum o oră, Cosmin Prund a scris:

motorul e secundar DAR este criteriu eliminatoriu. Motorul trebuie să fie suficient, dar suficient înseamnă lucruri diferite pentru fiecare.

Poate detaliezi afirmatia.

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Viorel C.

Multumim pentru comentariu @Cosmin Prund!

 

Te invit sa ne prezinti camperul tau in sectiunea Autorulota mea

 

P.S. incearca si completeaza-ti datele personale in pagina de profil.

:multumesc!:

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cosmin Prund
în urmă cu 21 ore, mircea a scris:

Poate detaliezi afirmatia.

 

Când mi-am luat autorulota am făcut o listă cu ce-mi doresc: semiintegrată, paturi suprapuse pentru copii, bancheta copiilor să fie "pe jumătate" - adică nu 2 banchete față-în-față astfel încât copii să vadă bine în față în mers, cabină de duș separată, normă de poluare Euro5. Știți câte modele s-au potrivit? Să zicem 2 modele... Am ales foarte bine pentru că sunt foarte mulțumit de rulotă. E adevărat, mă ajută motorul, dar cel mai mult mă ajută aranjamentul interior al rulotei. Pentru mine o eroare la acest capitol n-ar putea fi compensată de un motor mai eficient sau mai puternic.

 

O cunoștință (din familie) și-a cumpărat o autorulotă pe platforma Fiat Ducato pentru 2 persoane, cu pat central la înălțime normală (ca acasă!). Autorulota este foarte spațioasă și li se potrivește de minune. Nu sunt perfect mulțumiți de motor pentru că Fiatul este mai puturos decât Fordul meu și de-un an caută o autorulotă pe platforma Mercedes. Ei bine încă n-au schimbat autorulota din cauză că aranjamentul interior li se potrivește mănușă, trebuie să găsească o altă autorulotă care să se potrivească cel puțin la fel de bine și care să aibă motorul mai grozav. După cum am spus mai sus, motorul nu compensează lipsurile de la aranjamentul interior. Dacă motorul ar fi pe primul loc ar fi foarte ușor de găsit un camper cu motorizare mai grozavă.

 

Viteza de deplasare cu camperul și "sportivitatea" sunt limitate de gabaritul și dinamica acestuia. Nu vom intra în curbe pe serpentine cu viteză mare pentru că dansează ce-avem prin mobilă. La deplasarea în linie dreaptă nu vom merge cu viteză exagerat de mare pentru că autorulota nu este izolată fonic la fel ca o mașină mică. Prin oraș vom merge înceeet pentru că e foarte neplăcut să frânezi brusc la o trecere de pietoni când ai puțiiiin peste 3, 5 tone. Când eu personal deplasez autrulota de-acasă la garaj și înapoi merg pe autostradă (centura Sibiului) chiar și cu 130 km/h, cu pasageri nici o dată nu merg așa de tare pentru că zgomotul e prea mare pentru a purta o conversație.

 

Motorul trebuie să asigure un minim de putere și viteză, mai exact trebuie să permită mersul în ritmul camioanelor. Dacă mergi mai încet decât camioanele încurci circulația și te expui unor riscuri. Dacă poți merge în ritmul camioanelor deja mergi mai repede decât mașină+rulotă. Acuma pentru unii acest minim este suficient, alții vor dori un pic mai mult.

  • Like 1
  • Upvote 4

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mircea

@Cosmin Prund, multumim mult pentru completari si le consider foarte importante. Am sa te rog, in urma ultimilor mele documentari, sa continuam discutia. 
   In primul rand motorul. O capacitate de sub 2000cmc si implicit 90 CP,   spun cunoscatorii ca nu este suficienta pentru rampe mari  la o autorulota care depaseste 3 tone. Tototdata se recomanda ca motorul sa fie musai turbo diesel,  daca nu vrei sa transpiri urcand dealul cu casuta in spate si o cc de 2500 cmc ar fi cum nu se poate mai buna.
   In al doilea rand, ca sa gasesti cu norma de poluare E5, cred ca trebuie sa te apropii cat mai mult de 2017 si asta inseamna ca vorbim de un buget mare. Ce implicatii asupra costurilor ulterioare ar avea o norma de E2 sau E3 ? 
   In al treilea rand, la inregistrarea pentru impozitare la Primarie, se va bifa la rubrica Alte vehicule cu tractiune mecanica cu masa totala maxima autorizata de pana la 12 tone, inclusiv , unde impozitarea este de 30 lei / 200 cmc. Evident ca e posibil sa se lase cu cearta si discutii cu functionarul de la Primarie, dar nu trebuie cedat, pentru ca altfel impozitul este super urias.  La 2500cmc , vom avea un impozit de 2500 : 200 = 12, 5 x 30 lei = 375 lei, valoare care se mai corecteaza cu cateva procente functie de localitatea unde este Primaria de domiciliu. Mai este rovigneta care am auzit ca este pe la 410 lei /an, dar se poate lua si pe 6 luni daca iarna nu se circula.(este o gluma :laughing:)

  Eu fac un apel la colegii care detin autorulota sa comenteze in acest topic, in asa fel incat sa fim tot mai bine informati. Vestea rea este ca, nici la autorulote nu scapam de problemele intalnite la rulote (infiltratii, mucegai, functionare necorespunzatoare aparate electrocasnice) la care se adauga problemele ce pot fi la motor, asa incat alegerea este de doua ori mai grea, fiind in joc si mai multi bani.:nedecis: :multumesc!:

  • Like 2
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Valentin Purcarea

Buna seara,

 

Detin o autorulota cu motor de 2, 5l si 84CP motorul fiind non-turbo. Sincer pentru ca forma nu este deloc aerodinamica m-ar fi ajutat cativa CP in plus....mai ales cand vrei sa depasesti si ai nevoie de mult mai multa putere. La cei 84 CP urci pantele cu viteza numarul trei fara sa ai pretentii foarte mari. Daca vrei sa rulezi la viteze de autoturism e posibil sa ai mari surprize. Trebuie sa o stii ca autorulota in permanenta va rula la incarcatura aproape maxima.

In CI este trecuta "autovehicul special M1"

Datorita acestui fapt toate taxele sunt platite ca la un autovehicul M1(asigurare, vigneta), doar impozitul avand baza de calcul mentionata de colegul @mircea.

 

Valentin

 

 

 

  • Like 1
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Nelu Predonu
On 07.05.2017 at 20:44, Mircea a scris:

Eu fac un apel la colegii care detin autorulota sa comenteze in acest topic, in asa fel incat sa fim tot mai bine informati. Vestea rea este ca, nici la autorulote nu scapam de problemele intalnite la rulote (infiltratii, mucegai, functionare necorespunzatoare aparate electrocasnice) la care se adauga problemele ce pot fi la motor, asa incat alegerea este de doua ori mai grea, fiind in joc si mai multi bani.:nedecis: :multumesc!:

 

Va salut,

Am o autoruluta (campervan) pe platforma Ford Transit cu o motorizare de 2.200 cmc - 140 cp.

Taxele aferente autorulotei mele sunt:

- impozit - 360 lei/an - incadrare la: alte vehicule cu tractiune mecanica cu masa totala maxima autorizata de pana la 12 tone;

- rovinieta - 126 lei/an - incadrare la autovehicule transport persoane sub 3, 5 to;

- RCA - mai nou se poate plati RCA-ul si pe o luna. Chiar zilele trecute am primit o oferata RCA pentru autorulota pe care o detin... cotatia minima este la Asirom - 50, 89 lei/luna (B8) sau 152, 66 lei/3 luni;

- ITP-ul - o data la 2 ani - 65 lei - incadrare la autoturism, acest pret mic l-am gasit la o singura firma din Bucuresti, nu trec firma sa nu se considere ca-i fac reclama;

- taxa pod Cernavoda - 13 lei - incadrare la < 3, 5 to.

 

Referitor la motorizarea unei autorulote.

Campervan-ul meu se comporta impecabil si isi arata din plin forta celor 140 cp. In treptele 1-2 de viteza se simte cu precadere forta si mai putin viteza/demarajul, dar de la treapta 3 in sus ai senzatia ca... conduci un autoturism.

Dupa parerea mea, o autorulota de pana-n 3, 5 to, care sa te satisfaca dapdv. trebuie sa aiba peste 100 cp, si ma refer in special la modelele care sufera dpdv. al aerodinamicii (cu Alkoven). Acest aspect apare atat pe autostrada cat si in special la portiunile de drum in rampa, sa nu ai senzatia ca-si da duhul, ca o turezi aproape de limita maxima pentru a avea o deplasare optima din punct de vedere al vitezei cu care urci.

Un alt aspect important referitor la senzatia perceputa cand conduci o autorulota tine si de modul in care motorul este acordat cu cutia de viteze. Sunt cazuri in care acest aspect iti da senzatia ca acei cai pe care ii ai scriptic sunt naravasi, sau, din contra... sunt doar niste martoage. Insa, acest lucru tine numai de producatorul platformei.

Pe acest ultim considerent este deosebit de important ca la momentul achizitiei autorulotei sa mergeti efectiv cu ea si sa o vedeti ce poate. Sa trageti de ea, nu doar sa-i mangaiati pedala de acceleratie.

 

Tot legat de motor, de kilometri acestuia, trebuie sa aveti in vedere ca cu autorulotele nu veti face foarte multi kilometri. Platformele sunt proiectate sa "duca" multe sute de mii de km, sunt gandite ca platforme de marfa. Deci, fiabilitatea nu este determinanta in alegerea dvs. Probabil pe acest considerent si binenteles pe cel dat de pretul platformei, producatorii specializati de autorulote merg pe "familia" Ducato in cele  mai multe cazuri.

 

 

 

Modificat de Nelu Predonu
  • Like 4
  • Upvote 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Valentin Busca
On 07.05.2017 at 20:44, Mircea a scris:


   In primul rand motorul. O capacitate de sub 2000cmc si implicit 90 CP,   spun cunoscatorii ca nu este suficienta pentru rampe mari  la o autorulota care depaseste 3 tone. Tototdata se recomanda ca motorul sa fie musai turbo diesel,  daca nu vrei sa transpiri urcand dealul cu casuta in spate

 Buna ziua! Apar si eu cu un comentariu. Detin un camper cu un motor de 1.9 pe un fiat DAR este este motorizat de Peugeot.(sunt fan Fiat )

Cu acest motor in 2016 am urcat pina in Andora si nu si-a dat duhul. Poze mai incolo........ cred ca am o filmare cind depaseam in coasta campere mai noi si puternice  .Aici depinde de sofer......

Bine inteles off topic este urmatoarea relatare:

 Prima masina a sotiei a fost un Citroen Visa de 652 cmc, pentru naveta. Avea de urcat destul de mult.Pentru asta trebuia "sa mestece in Benzina" acum cu alte masini scoate un consum de de te sperii ce mic este .

 

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Conţinut similar

    • Damian Bogdan
      de Damian Bogdan
      Din pacate nu am apucat sa ma bucur de ea si imi doresc sa gasesc pe cineva care sa o faca...
       
      Hymer Nova, an 2005, inmatriculata în România, proprietar în acte.
      Echipare ptr offcamping!!
      Panou solar și baterie de 100A
      Cupla rapida de gaz ptr exterior
      Priza exterioara 220v
      Mufa tv externa, ptr cort.
      Mufa rapida externa ptr conectare la rețeau de apa sau bazin suplimentar + mufa si pompa apa externa si pompa apa exterior noua
      Bazin de apa curata la interior cu umplere din exterior BOILER apa calda pe GAZ si curent 220v Roata de rezerva noua, de tip C pe 14 și anvelope ca noi, jante de aliaj Cupla antibalans ca noua.
      Talpi pentru picioarele de calare, noi, nu am apucat sa le montez.
      Cuptor pe gaz si curent 220v
      Frigider mare cu congelator separat.
      Soba Truma cu Trumavent la 12v si încălzire Ultraheat la curent Aragaz și chiuveta.
      Iluminat 12v ambiental cu schimbarea culorilor Trapa mare funcțională, fără fisuri sau alte probleme Trapa în zona patului matrimonial Trapa în baie, cadita dus Geamurile sunt ca noi, plasele de insecte și parasolarele sunt prezente și funcționale.
      Mochete originale foarte curate, ca noi.
      Multiple spații de depozitare, usa de vizitare din exterior ptr spatiul de sub patul matrimonial.
      Vine echipata cu bidon de apa curata suplimentar ptr alimentare din exterior, bazin de ape uzate Rulota se prezintă într-o stare de excepție, foarte spațioasă.
      Tapiteria pentru banchetele din fata este noua, refacuta integral.
       
      Pret: 8000 Eur, usor negociabil.
       



















    • GigiBuciuman
      de GigiBuciuman
      Salutare
      Sunt proaspat proprietar al unei frumoase rulote Burstner 540TK din 2003. A fost lovita de gheata in vara cand au fost furtunile alea "criminale" prin Italia.  
      Abia astept sa inceapa sezonul.

    • Cristian Bednar
      de Cristian Bednar
      Buna ziua,
      Dupa 5 ani frumosi, viata noastra a trecut de la un cuplu cu catel la o familie cu 2 copiii, catel si muuuulte obligatii. Asadar ne vedem nevoiti sa ne despartim de rulota noastra draga care ne-a cazat in multe locuri in perioada frumoasa in care a stat la noi.
       
      Asadar, oferim spre vanzare rulota Knaus Eurostar 400, din 2000, MMA 1700kg, cu urmatoarele dotari (initiale din fabrica):
      cupla anti balans alko 2000
      mufa clasica de 13 pini
      exterior lucios (mi-a placut tare mult asta, probabil a cantarit mult si la decizie)
      doua butelii de gaz mici, ambele in perioada de ‘garantie’
      supoort de biciclete montat in spate
      aragaz, frigider, chiuveta, toate pe drapta cum intri in rulota. Am pe cineva care mi-a subliniat ca este important sa nu am frigiderul cu ventilatia in cort...
      doua banchete cu masa ce se pot transforma in pat in caz de nevoie.
      pat fix in spate cu rafturi deasupra patului (obligatoriu in epoca reviste/tablete/carti la pat)
      toaleta cu dus patrat si chiuveta in dormitor
      dulap de haine
      mouver cu baterie
      boiler de apa calda pe gaz
      instalatie de apa sub presiune
      cort exterior
      portbagaj superior cu scara
      soba truma cu truma vent pe 12v
       
       
      Imbunatatiri facute de cand am luat rulota:
      toate luminile cu LED
      kit de refresh toaleta C200 (colac, rezervor,  solutii si hartie igienica pt rulote)
      4 prize duble de USB A si C.
      2 plafoniere LED care sa le inlocuiasca pe cele clasice
      sistem masurare apa curata in rezervor cu display
      panou solar 270w cu regulator de incarcare Victron
      inverter UPS 12v/220v de 1200w tot Victron
      DC to DC de 30A tot Victron
      Monitor baterie Votronic
      Sistem ventilatie pentru zona de tehnologie cu senzori de temperatura si ventilatoare ultra silent
      tot sistemul electric al rulotei este refacut la standarde actuale si chiar peste
      acumulator Litiu Ion de 2.5-2.8 kwh
      inlocuit cateva plase de tantari la toate geamurile plus plasa noua la usa tip glisanta
      oale and stuff pt gatit
      gratar
      rezervor apa gri de 40 litri
      detector de gaz 3 in 1
      senzor de CO2 si termometru
      rezervor dedicat de 100 litri apa curata
      Dus suplimentar exterior
      prize suplimentare de 12v pt accesorii
      iluminat de seara/noapte Interior cu dimmer si camera video de mers cu spatele pe care am lasat-o conectata permanent ca sa am echivalentul unei oglinzi retrovizoare. Si am lacuit si refacut usile de la mobilier unde prezentau urme de uzura
      priza rapida pt conexiune gaz exterioara
      remasticarea tuturor geamurilor si inlocuirea celor doua trape 40x40 Heike cu unele noi
      tamburi noi de frana cu placute, anvelope noi Michelin C-uri made in France
      amortizoare noi originale
      marchiza Fiama de 2, 8m
      sistem de apa sub presiune din reteaua exterioara. Nu mai stiu de unde am aflat de el, insa acum ma pot conecta permanent in camping, fara grija nivelului de apa din rezervor
      frigider nou cu compresor, dedicat rulotelor sau barcilor. M-am invartit mult sa gasesc un frigider de 220v si sa il trnsform la 12v, insa nu am reusit sa gasesc niciunul la dimensiunea celui vechi (74 cm inaltime). Toate din comert au 80 cm . 2 ani m-am tot codit din cauza pretului, greu de acceptat sa dau mai mult pe cel din rulota decat pe frigiderul din casa
       
      Toata povestea rulotei si evolutia ei o gasiti in prezentarea ei la 
      Acum, impreuna cu rulota se ofera orice va trebuie pentru ea… de la tacamuri la farfurii, de la scaune si masa la covoare de exterior, de la marchiza Fiama de 2, 8m parca la orice accesoriu va ganditi ca ar putea sa va trebuiasca pentru o iesire perfecta cu rulota.
       
      Rulota poate fi vazuta in Otopeni unde a fost centru de comanda si control pentru spritz si voie buna. Inclusiv frigiderul este plin cu bere de cea mai buna calitate.
       
      Pretul de vanzare este 9.500 de euro pentru colegii de pe forum. In alte parti va fi expusa la 10.000 euro. Motivul vanzarii este cel relatat la inceput, deci nu va asteptati la capcane sau vicii ascunse. Are istoric complet la Corda Campers in Bucuresti.
       
      Caut sa atasez si cateva poze in mesajul urmator.
       
      zi buna tuturor,
      Cristian Bednar
       
       
       
       
       
    • Alin Mihaila
      de Alin Mihaila
      Asa cum am mentionat si in topicul de vanzari auto, incerc sa fac un upgrade asa ca vind atat masina cat si rulota.
       
      Rulota Hobby DeLuxe Excellent Easy 440. A fost folosita pentru vacantele anuale in familie.
      Rulota este ingrijita, tinuta in garaj si service-ata (la Corda Campers, Rulote Romania si Knott) de fiecare data cand a aparut o mica problema.
      Astfel, au fost inlocuite ambele trape cu trape Heki, a fost inlocuit garnisajul pe profilul de aluminiu, tratament antiumezeala sub rulota, refixare elemente mobilier interior, reglare sisteme de inchidere ferestre, curatare soba, inlocuire anvelope (Viking C-uri pentru greutate), inlocuire carenaj ambele roti, inlocuire amortizor frana inertiala, reglare sistem de franare si echilibrare mover etc.

      Rulota este dotata cu:
      - cupla antibalans Winterhoff
      - mover PowerTouch
      - baterie tractiune Rombat Tempest 100 Ah
      - marchiza Fiamma (2 ani)
      - covor terasa
      - cort inchis complet
      - suport 2 biciclete Thule
      - boiler electric
      - 4 scaune pliabile
      - masa pliabila
      - plita electrica exterior
      - mobilier terasa Quechua
      - oglinzi auto Milenco
      - uscator rufe Berger
      - filtru cafea
      - fierbator apa Tefal
      - gratar nefolosit
      - soba Trumatic
      - frigider Electrolux (gaz, 12V, 220 V)
      - diverse produse de intretinere
      - ITP facut in august 2023

      An fabricatie 2002
      Masa maxima autorizata 1250 kg














    • Radu Mihail Georgescu
      de Radu Mihail Georgescu
      Stare buna. Foarte curate. Pretul este pentru amandoua. Cumpărătorul plateste transportul.


  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.