Andrei.N

Knaus 500, rulota mult dorită

16 postări în acest subiect de discuţie despre Knaus 500, rulota mult dorită

Knaus 500, rulota mult dorită

Andrei.N

Va salut din nou dragi colegi, a venit timpul sa prezint și eu prima noastră rulota. 
 

Ma fascinează de mult rulotele însă in urma cu 3 ani am început sa cochetez serios cu ideea achiziționării uneia.


Inițial doream să achiziționăm rulota pusă la vânzare de @Raul G , însă,  cu toată strădania noastră nu ne-am putut-o permite. 

A urmat o încercare nereușită de a cumpara rulota superbă și bine întreținută a unui coleg de forum, însă n-a fost să fie…tin sa ii mulțumesc pe această cale, deși am fost ușor dezamăgit de cum a decurs episodul,  altminteri nu ajungeam să cumpăram acest exemplar pe care-l consideram perfectă pentru gusturile și nevoile familiei noastre. 


Am achiziționat-o din Zalău, de la un dealer foarte serios, am rugat pe cineva din zonă să meargă să o vadă înainte de a porni eu la drum, totul a fost în regulă si am pornit a doua zi dimineață. 
Vânzătorul a fost foarte jovial, mi-a prezentat toate exponatele din parc, însă alegerea era făcută. Am simțit că este a noastră la prima vedere. Am testat toate cele, agreat preț, făcut acte după care am plecat la hotel pt odihnă.

 

ca dotări enumeram:

- cupla anti balans;

- zona generoasa de luat masa;

- scara acces acoperiș;

- structura metalică pt barcă : placă surfing de pe acoperiș;

- trape cu plasă insecte și jaluzele;

- plasă insecte ușă intrare;

- sobă truma si ventilație;

- hotă;

- cuptor electric;

- frigider:

- cort;

- baterie;

- diverse spații depozitare foarte generoase;

- sarcina utila 260kg (MMA 1700 KG, masa proprie 1440 kg)

- probabil și altele pe care nu mi le amintesc.

 

Ne place la nebunie cum arată podeaua si ne iubim mobilierul robust pe care-l are rulota.

 

Nu are mover, însă nu țin așa mult să-l am.

Nu are aer condiționat,  contemplez cu ideea de a monta unul, însă pt prima vară intenționez să car un aparat portabil pe care îl am de multă vreme și zace nefolosit pt a avea opțiunea aceasta dacă vom considera necesar. 
Nu are suport de biciclete și neaparat îmi doresc unul, momentan caut soluții.

 

Pt primul sezon dorim sa ieșim doar in camping, suntem tare nerăbdători cu toții.

 

Urmează să o duc la o verificare pentru toate sistemele, posibil montaj al suportului de biciclete, unde orice sugestie este binevenita. 

Contemplăm cu ideea montării unei prize exterioare pt gaz. 
Dorim becuri led peste tot.

 

Va urma…

 

 

5CD8B854-35B7-41E0-A8D5-DC801D8687E6.jpeg

10E7FB44-5A56-41FA-86B6-EEF57D4553F5.jpeg

F04E9ACD-DC27-4CA3-AB96-A677758B1600.jpeg

5404F66B-4A3F-4AD2-9007-1F2B6E568FCD.jpeg

1FDDE915-F389-4130-80AE-340AC5F81A35.jpeg

93A28792-9864-49F6-97A8-A4EA8F191A40.jpeg

FCACE6D9-565C-494F-ACAD-A209BA85545E.jpeg

EBD1795A-02BD-4CED-A098-B49FD21E608A.jpeg

76EEBDA2-2690-49D7-A93B-3E03D8C8C48E.jpeg

8B6B9D59-281C-4BA5-A143-3AD3A8AEE4F2.jpeg

0111901A-3033-4793-8573-4217BD843A94.jpeg

0163753C-E60A-413E-A4D6-4406D6D6E390.jpeg

63379506-1DF8-4524-A9B4-64896A5A4A0A.jpeg

  • Like 8

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri

Raul G

Felicitări pentru achiziție făcută, pare foarte bine întreținută.
Mulțumesc pentru gândul rulotei noastre.
In ceea ce privește AC-ul, lasă-l acasă sa zacă în continuare, rulotismul înseamnă natură, contact cu natura atât noi cât și copiii noștri. Ei duce cu tine câteva kg bune ce nu le vei folosi. La Munte și deal cauta un loc la umbră, la mare unul cât mai aproape de țărm unde briza mării face mai mult decât umbra copacilor mai în interiorul campingului.
Fără moover vacantele mult dorite pot devenii un chin pentru tine, dar mai ales pentru consoarta. Nu este vorba doar de măiestria în a parca sau face manovre, cât in rapiditatea de a parca sau pleca ori în a parca în locuri absurde.
Pentru biciclete exista multe opțiuni, de la a le pune pe mașină, la un suport dedicat de ex de la Fiamma. Eu unul având deja un suport de biciclete pe cârligul de la mașină la noia rulotă cred ca voi monta o bilă de cârlig pe proțap la rulotă cam de acest fel:
LAS 11405 - Supporto da timone per portabici https://amzn.eu/d/iyFFLuF

Inviato dal mio CPH2251 utilizzando Tapatalk

  • Like 4

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Fejer Antal

Felicitări pentru achiziție @Andrei.N:bravo: Să aveți parte de ea! :OK:

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei.N

@Raul G , mulțumesc pentru urări si sugestii. Bila respectiva pare a fi soluția optima și pentru mine fiindcă am deja un suport cu prindere pe cârlig. 
Nu ne-ar avantaja să le montam deasupra mașinii fiindcă eu am 170 inaltime iar mașina este un SUV, m-aș chinui prea tare sa le urc. 
 

@Fejer Antal, mulțumim 

56606AF1-9559-4CE2-AD88-5499A7B54DA3.jpeg

  • Like 3

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Lungu Marin

Să o stăpânești sănătos!

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Gabriel I

Imi place cum arata rulota voastra!

Sa va bucurati cat mai mult si mai des de ea! :)

Poti sa ne spui de la ce dealer ai cumparat si eventual la ce pret?

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei.N

@Gabriel I , dealerul se poate găsi accesând pagina din link. Cât despre preț, sa spunem ca a fost unul corect. Toate cele bune!

  • Upvote 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Adiciordas

@Andrei.N Sa aveti parte de ea!:cu-rulota:  :OK: 

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mihai-Arad

@Andrei.N :OK:

Felicitări pentru achiziție! Să vă bucurați din plin ...

 

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Mogos Mihai

Felicitari, s-o folositi sanatosi.
Eu zic sa mai astepti cu aerul conditionat, e greu (cca 60kg), montat pe acoperis si scump. Incercati fara si vedeti daca chiar ii veti simti lipsa. Noi am avut pe prima rulota si l-am pornit o singura data sa vedem cum functioneaza.
Masa utila nu e foarte mare, cand incepi sa calculezi toate bagajele vei vedea. Cauta un cantar sa vezi ce masa proprie ai acum, real, nu ce e scris in acte.
As adauga un moover, greu si el dar foarte util la o rulota asa mare.

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cornelsavu
în urmă cu 13 ore, Mogos Mihai a scris:

Felicitari, s-o folositi sanatosi.
Eu zic sa mai astepti cu aerul conditionat, e greu (cca 60kg), montat pe acoperis si scump.

Sa nu exageram, are cam 40kg si sunt si mai usoare.

Pe rulota se preteaza mai bine cele de podea.

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Raul G
Sa nu exageram, are cam 40kg si sunt si mai usoare.
Pe rulota se preteaza mai bine cele de podea.
Optimist, f optimist

Inviato dal mio CPH2251 utilizzando Tapatalk

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Cornelsavu
în urmă cu 2 ore, Raul G a scris:

Optimist, f optimist

Inviato dal mio CPH2251 utilizzando Tapatalk
 

De ce? Atat are un Dometic freshjet. L-am cantarit cand l-am pus pe camper.

Dometic 1100 are chiar 26kg, dar este mic pentru rulota lui.

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei.N

Vă mulțumesc tuturor pentru urările de bine cât și pentru sfaturi,  nu mă așteptam ca bătrânica mea să fie atât de apreciată.

În principal trebuie să îmi fac timp să merg la Zalău după ea, am înmatriculat-o, iar ulterior urmează o perioadă mai aglomerată pt noi.

 

Nu îmi lipsește răbdarea pt de parcările la campare fără mover, însă mă decid repede cu privire la acest aspect după ce fac prima ieșire. M-am gândit la mover ca la o dotare esențială însă consider ca am norocul sa încerc și fără. 

Este prima rulotă și trebuie să înaintez cu pași mărunți. Am fost sfătuit că adăugarea unui mover va scădea garda la sol.
Referitor la aerul condiționat cred că am să aștept, nu vreau sa ma reped și ulterior sa ajung la concluzia că m-aș fi descurcat și fără.

Am primit sfaturi foarte bune pt ambele versiuni de aer condiționat, cred că aș merge pe versiunea cu montaj in tavan datorită eficientei. 

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei.N

Între timp am primit notificarea ca așteptam primul retrofit. 

6F5F3FFE-3094-4287-ABC7-914D84E68838.jpeg

  • Like 1

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri
Andrei.N

Am reușit în urmă cu o săptămână să mă mobilizez, împreună cu fiul cel mare, să mergem după rulotă cu dorința de a campa o noapte pe traseu. Zis și făcut, am ales camping Cheile Turzii chiar in prima zi de activitate a primăverii. 
 

Drumul a fost fără peripeții, am apucat să vedem că unul dintre picioarele de calare ar trebui înlocuit, cred ca are axul strâmb, se desface foarte greu. Trebuie neaparat înlocuite aplicele din interior și ce mai găsim. 

Rulota se afla la service, urmează să îi vină rândul pentru o verificare amănunțită și să vedem ce mai trebuie remediat, îmbunătățit sau înlocuit. 
va urma…
 

62383CC6-376C-4D34-8507-0FF5865A2A25.jpeg

FBE5F99C-3063-4235-8DB3-CEB2C3A49A3A.jpeg

6492D79F-326B-4C80-9AE8-E6933ED92002.jpeg

  • Like 2

Distribuie această postare


Link către postare
Distribuie pe alte siteuri



Veste buna pentru toti rulotistii de pe ForumRulote.ro. De acum, toti membrii acestui forum beneficiaza in 2022 de o reducere de 10% la toate accesoriile de rulote si autorulote comandate de pe www.xgocamping.ro. COD REDUCERE: FORUMRULOTE10 . Comanda acum !

Pentru a adăuga comentarii este necesară înregistrarea sau autentificarea

Trebuie să detii un cont de membru pentru a adăuga comentarii

Înregistrare membru

Creaza un cont de membru. Este foarte uşor!

Înregistrare cont nou

Autentificare

Ai deja un cont de membru? Conecteaza-te aici.

Autentificare în cont

  • Conţinut similar

    • Cynthia Canela
      de Cynthia Canela
      Salutări mai experimentați rulotiști!

      Împreună cu failia mea avem o rulotă Knaus 8905/Sudwind din 1993 pe care din păcate nu am putut să o folosim prea mult pentru deplasări, din cauza unei situații complicate cu actele. După 7 ani am reușit să rezolvăm problema și putem în sfârșit să o scoatem la plimbare. Mașina cu care o putem tracta este un Renaul Megane 2 Break din 2008 pe care intenționăm să instalăm un cârlig de tractare. Am câteva întrebări legate de asta, la care sper să primesc un răspuns, prin amabilitatea membrilor.
      De asemenea, rulota a suferit câteva daune în timpul în care a stat fără a fi folosită, la care începem să căutăm soluții.
      Acest forum este pentru noi punctul de pornire pentru toate subiectele legate de întreținerea rulotei și l-am consultat de câte ori am avut nevoie de informații specializate. Suntem recunoscători pentru schimburile de informații care se întâmplă aici, atât de utile pentru cei aflați la început de drumuri și vacanțe în rulotă. 
      Mulțumiri!
    • Raul G
      de Raul G
      Marca: Knaus
      Model: Sudwind Silver Selection
      An, luna inmatriculare: 05/2018
      MMA: 1900kg
      Lungime, latime: 781x250
      Numero proprietari: 1
      Numero posti letto (misure): 6
      Dispozitie interna: pat matrimonial anterior, dineta centrala ce se trasfroma intr-un pat comod matrimonial, paturi suprapuse longitudinal
      Stabilizator electonic  AL-KO ATC 
      Ammortizatoare
      Stabilizator pe timoniera AKS
      Roata de rezerva
      Mover: DA, Enduro
      Boiler: DA
      Soba: DA
      Canalizarea aerului cald
      Frigider (litri):-- Trivalent-140L
      Veranda, Kampa Rally Pro 390 (venduta separata)
      Toate ferestrele si obloanele sunt prevazute cu umbrar si plasa de tantari
      Usa tip scuderie , dubla cu plasa pentru tantari
      Antena tv, roata de rezerva in aliaj masura  15, pereti netezi nu gofrati,  
      Baie cu cabina de dus separat , are un adevarat box dus separat de restul serviciilor.. Moover con batterie, inarcator si redresor ATC montat in fabrica.
      Este topul de gama Knaus, pe varful lor de gamma chemat Sudwind au montat toate optiunile disponibile in catalog astfel devenind Silver Selection
      Rulota vine parcata subt un cort de protectie allseason marca Kampa,  
      Doresc sa mai remarc ca , nu am facut niciodata de mancare inauntru doar cafea si incalzit lapte pentru copii, este identica cu una noua....inclusv mirosul.
      Este de prisos sa remarc ca nu exista nici un tip de infiltratie 
      Pretul este usor negociabil si cerem 24900, rulota se afla la domiciliul meu in Italia.
      Daca cineva este interesat si nu are posibilitate, dupa incheierea contractului si livrarea banilor o pot transprta in Romania eu personal.


       














    • Ionut C.
      de Ionut C.
      Va prezint o rulota ca noua, foarte bine accesorizata si imbunatatita. Dupa cateva iesiri, proprietarul si-a dat seama ca i se potriveste mai bine o autorulota, pe care a si achizitionat-o.
       
      WEINSBERG 500FDK
       
      MMA1450 kg
      An fabricatie 2019, achizitionata noua in 29.04.2020.
       
      Dotari standard:
       
      - 6 locuri de dormit
      - 3 trape cu plase insecte si parasolar
      - frigider cu 3 surse (12V, 220V si gaz)
      - incalzire Truma + sistem recirculare TrumaVent 12v
      - chiuveta mare bucatarie cu aragaz cu 3 ochiuri
      - baie: toaleta Dometic (rezervor mare 20L acces golire ext.)
      - trapa aerisire si dus cu perdea
      - chiuveta baie in zona dormitor cu 2 dulapuri mari
      - sistem iluminat integral led 12V
      - masa 4 persoane (se transfoma in pat 2 persoane)
      - pat matrimonial 150x200cm
      - 2 paturi suprapuse 80x190cm
      - Plasa insecte usa acces
       
      Dotari suplimentare (in valoare de peste 6500 euro)
      instalate la Corda Campers :
       
      - mover Truma GO2 cu telecomanda
      - SmartTV CARBEST 12V FullHD diagonala 55 cm, brat TV extensibil, cu rotire 180º
      - Boiler Truma 10 litri pe gaz si electric
      - Rezervor apa 140 litri
      - Sistem monitorizare nivel apa
      - Panou solar 275W, baterie Gel Victron deep cycle 165 Ah, regulator Victron SmartSolar 100/20Ah, BMV Solar monitorizare sistem solar conectare prin Bluetooth
      - Usa de acces in spatiul de depozitare sub pat
      - Sistem protectie : gaz, fum, CO², narcotice
      - Sistem antifurt la usa: FIAMMA Security
      - Cupla remorcare KNOTT cu stabilizator si sarcina maxima 2 tone;
      - roata de sprijin cu cantar
      - 6 prize USB 12V la interior ;
      - Cupla externa gaz
      - Cupla dus extern cu apa calda
      - Cupla externa alimentare cu apa, prevazuta cu regulator de presiune (te conectezi in camping si ai apa cu presiune in instalatie, fara a fi necesar sa folosesti pompa rulotei sau apa din bazine)
      - 2 mufe externe: TV si HDMI
      - 3 prize externe 230V
      - 2 prize externe 12 V
      - Husa de protectie pe cupla de remorcare
      - 4 talpi la picioarele de calare
      - Marchiza + pereti laterali Fiamma (se transforma rapid in cort)
       
      Pret: 17.300 EUR + TVA
      Vizionare si prezentare detaliata la Corda Campers
      Detalii la 0722.577.775 sau 0785.226.373







    • Cristi DIMIAN
      de Cristi DIMIAN
      Salutare,
       
      Mai jos va prezint rulota noastra, proaspat adusa din Olanda, este o Knaus Sudwind 450 TF din 2000, echipata cu moover, pergola Omnistore, soba cu ventilatie si boiler electric de 5l de la Truma, suport de biciclete in partea din spate. Daca am omis ceva in prezentare va rog nu aruncati cu pietre, e prima
       
      Toate cele bune,
      Cristi







    • Cristian Iovitu
      de Cristian Iovitu
      Salutare, dupa lupte seculare care au durat mai mult de o luna si ceva :)), avem si noi rulota!
      Hobby 560 de Luxe KMFE - Am parcat-o abia aseara, nu am mai avut timp sa facem mai multe poze, dar promit ca voi reveni, inclusiv cu interiorul.
      Sunt de parere ca lucrurile bune trebuie intotdeauna impartasite, de aceea - sper ca nu se va considera reclama deplasata sau nepotrivita - vreau sa las cateva cuvinte mai ales despre vanzator, Gabriel Iordache (membru si aici, pe forum).
      Nu pot decat sa il recomand pe Gabriel drept un om foarte serios, ale carui anunturi se verifica pana la punct si virgula. Totul functional la momentul predarii, fara mirosuri (sau parfum), avarii, infiltratii. Mai mult, cum sunt un absolut noob in rulote (sper ca doar pentru moment), a fost mai mult decat de ajutor intr-o groaza de chestiuni, ba chiar mi-a si adus rulota la locul in care va sta cand nu suntem plecati cu ea plus o butelie in plus, oglinzi pentru masina, cort etc.
      La acest punct, rog pentru o recomandare de loc unde se poate face un detailing pentru rulota, daca se poate? As fi mers la Corda Campers, insa anumite.... „episoade” citite aici pe forum ma cam determina sa caut altceva...
      Revin cu mai multe poze, o zi frumoasa tuturor!
       



  • Activi pe această pagină   0 membri

    Niciun utilizator înregistrat nu vizualizează această pagină acum.