Clasament

  1. Daniel P

    Daniel P

    Fondator


    • Puncte

      12.562

    • Număr postări

      10.657


  2. Fejer Antal

    Fejer Antal

    Moderator


    • Puncte

      10.243

    • Număr postări

      6.870


  3. Flavius Ivan

    Flavius Ivan

    Membru senior


    • Puncte

      5.775

    • Număr postări

      3.222


  4. Ovidiu-Betty

    Ovidiu-Betty

    Membru senior


    • Puncte

      5.613

    • Număr postări

      2.684



Continut

Se afişează conţinutul cu cea mai bună reputaţie din 25.03.2017 în Postări

  1. 27 puncte
    La ultimele intalniri care au avut loc in iarna, am cazut de acord cu majoritatea celor prezenti ca anul acesta sa sarbatorim 1 Mai la Letca Noua... Asa cum multi dintre voi stiti, pe la sfarsitul lunii februarie am mai cumparat un lot de teren in vecinatatea celui existent si m-am apucat sa-l ingradesc si sa-l amenajez...Dar timpul scurt aflat la dispozitie si vremea nu mereu favorabila pentru lucru, nu mi-au permis sa termin ce-mi propusesem pana la 1 mai... In fine, pe terenul aflat la dispozitie si pe cel vecin, ne-am strans pana la urma 14 echipaje + invitati si am organizat de o intalnire care sper sa ramana mult timp o amintire frumoasa pentru fiecare dintre noi... Multumesc tuturor celor prezenti si sper sa ne revedem cat mai curand si sa ne distram cel putin la fel de bine la urmatoarele intalniri!
  2. 24 puncte
    Vreau să vă arăt o locatie off-camping, unde am petrecut 5 zile în minivacanța de Rusalii, între 04-09 iunie. Se ajunge dinspre Râmnicu Vâlcea, pe DN 67, iar înainte de Horezu se face dreapta spre Romanii de Jos pe str. Mănăstiri, apoi str. Schitului și la câțiva km după ieșirea din localitate pe partea dreaptă o să vedeți un teren de fotbal. Locatia este imediat după teren, pe malul drept al râului Bistricioara. Primăria a amenajat acolo 3 foișoare de lemn, pubelă de gunoi și o instalație de iluminat pe timpul nopții. Acesul se face foarte ușor in poiană, direct de pe drumul asfaltat. Tocmai acest lucru m-a facut să mă gândesc că ar fi o locatie foarte bună și pentru iarnă, așa că foarte probabil o voi incerca iarna viitoare. Noi am fost 6 echipaje în jurul unui foișor, râul aproape, rulotele la umbră pentru cine vrea umbră sau la soare pentru cei care aveau panouri fotovoltaice fixe și aveau nevoie de încarcarea bateriilor. Pentru cafea și gătit cumpărasem fiecare apă plată. Am auzit că ar exista și un izvor prin apropiere dar n-am avut nevoie așa că n-am insistat foarte mult pentru depistarea lui Cel mai bine introduceți coordonatele GPS: 45.174885 - 24.002821 și ajungeți fix la intrarea în poiană! Drumuri bune și vacanțe frumoase tuturor!
  3. 24 puncte
    Așa cum multi dintre voi știți, eu ies și iarna cu rulota și am folosit până acum pentru tractare un Peugeot 307 break, HDI de 110 cp. Sătul să pun de fiecare dată lanțurile și să le dau jos după ce ieseam din necaz, am hotărât să trec și eu in rândul lumii și am achizitionat un tractoraș pentru rulota mea, de care sunt extrem de incântat... Așadar, Nissan X-Trail, fabricație 2006, Euro 4, 2.2 dCi (136 Hp) 4x4, Cuplu 314 Nm /2000 rot/min, cutie manuală cu 6 viteze, pilot automat și foarte important, poate tracta 2000 kg mma cu dispozitiv de frânare Să vină iarna acum...
  4. 24 puncte
    Salutare prieteni! Vineri seara, dupa ora 20, primesc un apel de la colegul si prietenul nostru Marius Taximetristu' Manole: "- Salut, nea Radule! Sunt pe la kilometrul 30 pe A3 si merg catre Valea Cerbului. Ne adunam vreo 4 echipaje, vine si Nelu de la Fetesti. Ce faci, te bagi?" Dupa un scurt rationament in care am pus in balanta treaba ce o mai aveam de facut in ziua urmatoare versus dorinta de a lua o pauza de macar o zi , am dat raspunsul: Ok, dimineata sunt acolo! Asa am si facut. Doar ca, pana la plecare n-am mai avut stare. In jurul orei 4 dimineata, am legat rulota, am pus un minim necesar de apa, verificat functionare soba, verificat etc. etc. La sapte si jumatate eram in parcare la Metro pentru o sumara aprovizionare, apoi m-am intins la drum. Drumul liber pana la destinatie, iar din Busteni pana la locul de adunare parca nici gropile nu ma erau atat de multe si de adanci ca asta vara. Am ajuns, am coborat din masina si ne-am lasat prada emotiei revederii, imbratisari, pupaturi si strangeri de mana cu noii parteneri de ruloteala. La fata locului erau, de la stanga la dreapta: @Ionel Uruc si Codrina, Chivuta, @Manole Marius si Virgil (tot de la Fetesti). Erau foarte prezenti Stela si @Militoiu Ciprian, proaspeti forumisti, proaspeti posesori de rulota si la prima iesire cu rulota. Dupa o sumara dezbatere privind meniul zilei s-a mers si s-au facut cumparaturile necesare. In mod absolut firesc, am trecut la degustarea licorilor bahice, ce ne inconjurau. O minunata tuica de caise Made by Uruc si o nu mai putin imbietoare tescovina de Floresti Mehedinti, uitata in beci si scoasa la lumina dupa ce au trecut peste ea cativa ani buni. Si servita cu masura WP_20171021_17_09_48_Pro.mp4 Restul zilei l-am petrecut cu diverse activitati specifice intalnirilor de rulotisti: activitati administrativ gospodaresti, depanarea amintirilor legate de iesirile anterioare, servitul mesei, o mica plimbare, pregatirea lemnelor pentru focul in jurul caruia urma sa ne strangem catre seara. Totul intr-o atmosfera efervescenta, cu multe glume si multa veselie. Daca spui Marius Taximetristu', spui obligatoriu si "cordon bleu" . Mai tarziu, doamnele au pregatit o ciorbita de pui cu bors, dreasa cu leustean din belsug si servita cu ardei iute. Codrina ne arata ca, in ceea ce priveste pregatirea ciorbitei de pui, nu este admisa nicio eroare. Trecem la masa Spre seara, ne exersam un pic aptitudinile pentru supravietuire si aprindem focul utilizand asa ceva Mission accomplished! Se ineaca, mai apoi, o pastrama de oaie in bere. Si pentru ca tehnologia evolueaza necontenit, n-o mai cautam cu lumanarea ci cu lanterna. Virgil, dupa o metoda ancestrala pe care a refuzat sa o devoaleze, verifica temperatura optima a jarului pentru gratar! Treaba fiind in regula, se pun bazele solide ale unui gratar Sa trecem la treaba! In jurul focului, inconjurati de noaptea friguroasa, ne aducem aminte cu drag de colegii cu care am petrecut clipe minunate, in alte iesiri. Ne amintim de fervoarea Crinei si de linistea filozofica a lui Petrica, de candoarea lui Petronel, de tocanita indelung mestesugita de glumele si cantecele lui @Dan Armeanu, de iepurele la ceaun al lui @Mugurel Vap Suilea si de pateuturile calde scoase din cuptor de sotia lui, de multi altii care ne-au facut sa fim bucurosi ca facem parte, alaturi de ei, din frumoasa familie forumrulote.ro II rog, pe cei pe care nu i-am mentionat nominal, sa ma ierte asigurandu-i in acelasi timp ca sunt la fel de apropiati sufletului meu, ca si cei mentionati mai devreme! Apoi, incet - incet, ne retragem in culcusurile noastre calde ca sa visam frumos despre prietenie. Dimineata fac un tur al taberei, incojurat de liniste si de aerul curat al padurii Am avut si paza asigurata, un ditamai "dulaul" imi arata una din schemele lui de karate Cam asta a mai ramas din focul de noapte Intr-un gest de mare prietenie si noblete, pentru ca anuntasem ca dimineata in jurul orei noua va trebui sa plec, acesti prieteni minunati au framantat in toiul noptii coca astfel incat sa creasca si sa fie gata dimineata devreme pentru gogosi. Sa ma pot bucura si eu de ele! Le multumesc tare mult pentru asta! Doina pregateste musdeiul de usturoi pentru langosi Pentru Chivuta, modelarea "din mana" a gogosilor, nu mai are niciun secret! Doina executa gogosi umplute cu branza si cascaval Uraaaaaa, avem gogosi! Facem fotografii pentru o cat mai buna aducere aminte, a clipelor minunate petrecute impreuna In final, o invitatie Gașca mea nu poate să stea liniștită Nici o clipă Hai și tu, dacă simți așa Vino-n gașca mea!
  5. 23 puncte
    Mergeam cu părinți pe Valea Cerbului de cînd aveam 4 ani( cu dacia + cortul),cînd am devenit major mergeam cu prietenii tot cu cortul, apoi in 2008 am luat prima rulota si de atunci vin pe Valea Cerbului cam de 5-6 ori pe an( stau cam 2-3 zile, acum de exemplu am stat 2 zile, veneam de la Sovata si am zis să stau 2 zile să ne odihnim si sa vizităm stațiunile din împrejurimi) ...de fiecare dată in ultimii ani cînd ajung in zona de campare dupa bazinul de apă sint locuri împrejmuite cu sîrmă, locuri care in cele 2- 3 zile cît stau eu nu stă nimeni dar de cite ori vroim să campez pe ele veneau băștinașii că nu pot campa deoarece este locul lui x sau y care" vine acum-a plecat aseară dar vine maine"- etc după ce mă rățoiam puțin la ei lasau capul jos , rupeam sirmele si campam rulota..surpriză ...cit am stat acolo nu venea nimeni..de fapt locurile erau împrejmuite de ei..( deh, romania)..Miercuri (24.04)in timp ce am plecat spre Sovata am oprit la Primăria Bușteni (cea care administrează terenul din zona de campare) , unde după 20 minute de discuții cu 2 funcționari ai primăriei mi s-a spus clar: terenul din zona de campat este teren public, administrat de primaria Bușteni, este ilegal inprejmuirea cu gărdulețe, sîrmă, etc , ridicarea de constructii, cotețe, camaruțe, etc, nu poți să plătești pe o luna, 2-5 luni si să imprejmuiesti locul ca este al tău, dacă nu tii rulota pe loc aceasta ramane liber...nu este nici un loc nominal...in cazul in care un loc este inmprejmuit si nu ni se permite accesul de ceilalti "băștinași "trebuie sunat la Politie Comunitară Bușteni, ei au competența de a amenda pentru ingradirea cu intentie a unui spatiu public.Luni (29.04) după amiază ajung pe vale, in centru 2 locuri împrejmuite, mă apuc să dezleg sirma de la țarc si....apar talibanii...ca este loc platit, ca a plecat aseară proprietarul locului, etc...le spun de discuția avută cu cei de la primărie,îl întreb pe cel mai vehement dacă este de acord sa îl filmez pentru ca ma împiedică să campez pe acel loc ca sa am dovada la cei de la poliția comunitară și...surpriză...talibani au inceput sa faca pasul inapoi.Apoi a început subtil să îmi spună ca ei sint o comunitate unită, ca pot sa am probleme, pot să arunce resturi de mîncare sub rulotă sa vină ursul la mine să îmi rupă cortul, bla, bla...Seara bătrânelul cu rulota de lângă mine a venit la mine si ce să vezi" ca nici el nu este de acord" cu imprejmuirea locului de campare si apoi lasat așa " ca poate mai vin si luna viitoare, să am locul asigurat"..A doua zi m- am apucat cu un patent (sub privirile talibanilor care stateau pe la colturile rulotelor ) să tai toate cablurile la locurile împrejmuite si pe care nu era parcata nici o rulotă..Surpriză- bătrânelul care îmi dădea dreptate aseară acum " de ce tai domnule sirmele ca bieții oameni au venit din ianuarie si au imprejmuit locurile " ...păi boss unde sint oamenii care au împrejmuite locurile?Iarăși au aparut talibanii " ca ei au platit pentru locurile rezervate, bla, bla...am pus mana pe telefon si m-am făcut ca sun la poliția locală...zici ca am dat cu gaze...nimeni nu avea nimic cu nimeni,a vină domnule toata lumea pe vale că e loc destul..Le- am zis să facă o delegație si să se ducă la primărie să propună să pună barieră la pod la bazinul de apă..că de...ei sint o " comunitate" mai aparte...Astept cu nerăbdare urmatoarea iesire pe vale, dar inainte vreau să cer un punct de vedere oficial scris de la primărie...ca apoi sa chem si pe cei de la poliția comunitară să rezolvăm o dată problema...
  6. 23 puncte
    De data acesta iesirea de iarna am facut-o cu toti sus pe Muntele Mic la o inaltime de ~1550m. Pe perioada sederi am avut parte de vreme frumoasa, putand sa ne bucuram de zapada cazuta cu o zi inaintea sosirii! Temperatura noaptea a coborat pana la -2°C, iar ziua a urcat pe la 4-5°C cu cer insorit si fara vant! Drumul de acces se face de pe centura orasului Caransebes de unde se ia spre com.Borlova mergand 14km, apoi se merge pana la Saua Jigoriei, loc de unde pot spune ca incepe adevaratul urcus spre Muntele Mic pe un drum foarte periculos pe timp de iarna datorita inclinati mai mari, avand multe serpentine starnse, iar pe unele portiuni a lipsei parapetilor! Se poate parcurge in siguranta, daca este curatat sau daca se folosesc lanturile pentru zapada! Eu am avut norocul sa fie curatat pana aproape sus, dar si asa am avut ceva emoti datorita poriunilor cu zapada ramasa in curbe (pobabil lama nu reuseste sa o curete in totalitate),a intunericului si cel mai rau a cetii dense ce si-a facut aparitia in ultimi 3 km! Spre final, dupa ce am trecut de parcarea de pe platoul de sus (1600m) se facea o curba stransa la dreapta plina cu multa zapada si care ridica probleme la abordarea ei fiind si in coborare! Norocul a fost ca chiar atunci a urcat o masina cu lama si a reusit sa curete drumul din acel loc pana jos in statiune , unde pe urma am gasit un loc pentru a campa ! Am stat sus 2 nopti si 2 zile,dupa care am hotarat sa plecam datorita prognozei meteo ce se anunta a fi nefavorabila! In statiune s-au construit o multime de pensiuni la care iarna nu vei avea acces cu masina datorita lipsei de parcari si a zapezi de pe drum pana la ele! Singura parcare civilizata va ramane cea de sus de pe platou! Peisajul creat prin asternerea zapezi in acest loc este superb mai ales daca prinzi o zi insorita! Noi impreuna cu copiii ne-am simtit minunat, avand ce face mai tot timpul!
  7. 22 puncte
    Buna ziua. Ma numesc Adi Muntean, cochetez de mult cu libertatea de miscare intr-un regim autonom familiar si confortabil. Anul acesta am reusit sa-mi duc la bun sfarsit ideea, am facut o conversie din van in autorulota si .. voila :
  8. 22 puncte
    Buna dimineata, prieteni rulotisti! Ma uitam aseara la o emisiune culinara si am ajuns cu gandul la alte repere de viata.De unde pana unde?In contextul in care pe banda rulanta veneau fel de fel de preparate complicate, cu nume sofisticate, aprecierea maxima au avut-o cateva meniuri extrem de simple, traditionale. Am facut o paralela cu diverse situatii din viata si cred ca asta este si esenta rulotismului: intoarcerea la simplitate, la natura, la primele experiente de viata. Mi-am amintit de primii ani de casnicie, cand mergeam cu rucsacurile in spate, pe jos, la Cheile Turzii sau cu trenul Mocanita, la Buru. Nu aveam copii, masina,ca sa nu mai vorbim de rulote dotate cu toate facilitatile pentru confort. Cativa ani mai tarziu, au venit copiii. Deja avem o masina ( oau, o Dacie) si un cort, suntem parinti tineri si ne bucuram sa ne invatam copii sa iubeasca natura. Anii trec si se duc, copiii cresc si noi ne cumparam prima rulota. Saracuta, nu era cine stie ce, dar avea aragaz(uau, ce avans de la arzatorul de la cort), pat ( sa mai amintesc de salteaua din cort care dimineata era desumflata?) si apogeul luxului: frigider. Prima vacanta cu rulota: Vama Veche. Nu vreau sa va descriu acum aceasta prima vacanta, botezul nostru ca rulotisti, dar pentru noi ramane unica din toate punctele de vedere.Extraordinar pentru noi ca novici a fost parteneriatul pe care l-am simtit de cand am ajuns, prietenia cu care am fost tratati de toti. Ei, dar nu despre asta vreau sa va povestesc, ci despre finalul vacantei, pe care l-am petrecut la munte, la Coada Lacului, Bicaz, judetul Neamt. Povestea incepe, fireste, cu primul pas, drumul. Am plecat din Vama Veche la propunerea vecinului nostru de rulota, care deja cunostea locul de campare de la Bicaz. Memorabil drum : vecinul, care la plecare zicea: " masina mea e mai lenesa, vom merge mai moderat" , tasneste de cand iese la soseaua principala si se duce ca racheta. La un moment dat, era cu vreo 40 km in fata noastra, in conditiile in care aveam fiecare dintre noi legata rulota in spate. La Bacau, reusim sa il ajungem, dar pentru scurt timp, pentru ca la o trecere de cale ferata intra literalmente pe sub bariera care cobora, trecand pe sub nasul trenului care se apropia.Drumul continua, dar vine si noaptea si suntem in munte deja. Bezna totala, il vedem doar pe colegul din fata ( din cand in cand)Horror total, deja masina avea o roata care se bloca si scotea un scrasnet oribil, nevasta se uita la mine cu niste ochi criminali ( eu fiind cel care am propus scurtarea vacantei pe litoral si plecarea la munte)Ca sa o imbunez, zic: " nevasta, cand imi mai vin astfel de idei, da-mi doua palme!" si ea raspunde, amabila: " opreste masina si ti le dau acum!!!". In fine, ajungem Bezna totala. Prietenul rulotist zice: " Am venit cam tare. E suparata doamna?" Eu zic: " Nooo!" Ea era deja turbata in rulota, nu-i mai trebuia nici mancare, nici bere, nimic. Drumul s-a incheiat, ne relaxam si . Dimineata, se trezeste prima, fireste, sotia, care iese din rulota si revine rapid si ma cheama si pe mine. Cand ies, surpriza.Suntem intr-o poiana verde, superba, intre munti acoperiti cu brazi, cu lacul azuriu in fata cu ponton .Parca suntem intr-o pictura. Nu se aud decat pasarelele. Ei, atunci a fost momentul in care mi-am sters pacatele .Suntem intr-un loc mirific, ca peisaj si ca posibile activitati: pescuit,, relax, la un moment dat la ponton a ajuns si un vaporas care facea curse de agrement. Va atasez cateva poze, eu nu mai stiu cum sa va redau in cuvinte frumusetea locului. Cand am plecat spre casa am vazut ca drumul este asfaltat pana la intrarea in poiana, deci senzatia sinistra de la venire era data doar de oboseala si intuneric. Sper sa revenim in acel loc, dar de atunci nu am mai avut nici o sansa sa-mi conving nevasta sa renunte la o zi de litoral din vacanta. La buna vedere si vacante frumoase sa aveti! Lacul Bicaz către Vama Veche 907163.pdf
  9. 22 puncte
    Poze de prin Apuseni.... pe Somesul Rece, Somesul Cald, Cris....Maguri Racatau, lacul Belis, Ic Ponor, Doda Pilii, Giucuta de Sus Poiana Horea, Marisel, lacul Tarnita, Suncuius, Cheile Tureniului....Muntii Trascau.....
  10. 22 puncte
    In weekend-ul acesta am zis sa mai fac o iesire. Printre ultimele, ca am prins si -6 grade noaptea, chiar daca ziua soare cu 15-16 grade. Daca nu ies la un schi, de 1 Decembrie sau de Revelion, poate e ultima iesire pe anul asta.
  11. 22 puncte
    Spicuiesc din mai multe articole si forumuri referitoare la subiect, cu oarece traducere libera si adaptare. Completari sau observatii sunt binevenite. Cat timp sunteti plecati cu rulota, aruncati-va un ochi pe prognoza meteo permanent. Daca prognoza este de vant cu 40 km/h sau mai mult, evitati sa va puneti in miscare. Retineti ca de multe ori la prognoza este data viteza medie, la rafala poate fi mult mai mult, poate chiar dublu. Nu va panicati si nu brucati comenzile. Tineti ferm ambele maini pe volan, pregatiti sa reactionati in caz de nevoie. Micsorati viteza pana la limita la care va simtiti in siguranta, dar retineti ca chiar si o viteza foarte mica nu inseamna ca rulota nu se poate rasturna, daca vantul este suficient de puternic si este coroborat cu alti factori (incarcarea defectuoasa a rulotei, manevre bruste cu creare de balans, curenti de aer formati la trecerea in viteza a unor masini mari etc). Daca totusi viteza la care stapaniti ansamblul devine foarte mica, mai bine opriti undeva, preferabil la adapost de vant, in general in localitati. Nu va stresati familia mai mult decat e cazul, ca sa nu fie ultima iesire cu rulota pentru ei. Chiar daca va simtiti stapan pe condus, daca ei insista sa opriti, faceti-o. Ar fi bine ca inca de cand va planificati calatoria/concediul sa luati in considerare astfel de eventualitati si sa va intocmiti un program care accepta usor modificari. Tot legat de familie, nu vorbiti in casa despre ce periculos poate fi mersul cu rulota sau si mai rau, sa le aratati filmulete sau poze cu accidente si rasturnari de pe net. Nu va ajuta cu nimic, si in plus induceti o teama in membrii familiei de care nu au nevoie. Daca stiti dv pericolele e suficient, pentru ca dv sunteti "la butoane". Evitati autostrazile. Sunt mai expuse la vant decat drumurile nationale pe care si viteza generala este mai mica, cu toate avantajele care decurg pe vreme cu vant. Atentie la indicatoarele rutiere de vant. Conduceti mai atent si eventual mai incet in zona lor, mentinand banda de circulatie. Cine le-a pus, in mod sigur nu le-a pus degeaba, iar ca si conducatori cu rulote sunteti dintre cei mai vizati de aceste indicatoare. Incercati sa determinati periodic directia vantului si sa aproximati taria lui, indeosebi in afara localitatilor, unde bate mai tare, observand diverse lucruri de pe margine cum ar fi steaguri care flutura (sunt pe la benzinarii), copaci, sau chiar sa opriti si sa coborati din masina, apreciind pe pielea dv taria lui. Ceea ce ar fi si indicat, ca sa va mai uitati si prin rulota daca lucrurile mai sunt unde le-ati pus. Dupa curbe tineti cont ca veti fi suflati dintr-o noua directie. Vantul din laterlal este evident cel mai periculos. Pe parcursul calatoriei, directia vantului sigur se va schimba, posibil si intensitatea, depinde si de distanta parcursa, in general cam dupa cateva zeci de km puteti sa va asteptati la ceva schimbari. Daca vedeti motociclisti si mai ales biciclisti pe drum, bucurati-va. Pe un vant care v-ar crea pericol de resturnare, ei nu ar putea merge. Atentie la balansul rulotei din timpul depasirilor. O inclinare contra vantului e inofensiva, dar implicit va urma imediat una spre partea cealalta, si adugata la forta vantului poate crea probleme. In tot cazul, la depasiri, daca e musai sa le faceti, trebuie luat de volan usurel, atat la inceputul depasirii cat si la sfarsit, la reintrarea pe dreapta. Daca sunteti campati si considerati, sau prognoza este ca vantul este atat de puternic incat va poate chiar rasturna, intoarceti rulota cu fata sau cu spatele inspre vant, si daca aveti loc pe teren, puneti autoturismul in calea vantului ca paravan si mai aproape de rulota. Chiar daca autoturismul e mai scund decat rulota, in situatii extreme conteaza. Preferabil strangeti cortul cat inca nu bate vantul foarte tare sau daca nu, verificati ancoarea si asigurati-l suplimentar (ar fi bine ca de acasa sa plecati pregatiti pentru astfel de situatii). Foarte important este ca toate chingile sa fie bine intinse. Oricat ar fi de solide si prinse bine in pamant, daca nu sunt intinse, miscarea permanenta din timpul furtunii le va slabi. Daca aveti in plus o chinga sau funie, puteti sa il legati suplimentar de trunchiul unui copac solid din partea din care bate vantul. Daca in apropiere este un obstacol mai mare in directia de unde bate vantul, movila de pamant, cladire, gard etc, va puteti proteja mutand rulota la adapostul lui. Uitati-va imprejur dupa obiecte care se pot disloca la furtuna si mai ales copaci uscati care se pot rupe cu totul sau doar crengi, si sa cada peste rulota/masina si preferabil relocati-va. Asta cu copacii ar fi bine sa o faceti de cand va campati, indiferent de vreme si de prognoza, o vijelie poate aparea oricand (vara). Noaptea, in caz de vijelie, obiectele pe care le lasati sub cerul liber s-ar putea sa devina mici proiectile indreptate spre rulota/masina dv sau ale vecinilor. La pregatirea de plecare la un drum cu vant, asezati bagajele in rulota mai cu atentie. Regulile le stiti. Cele mai grele pe podea si cat mai pe ax. Obiectele de sus care sunt cat de cat mai grele, mutati-le in masina. Nu fac bine acolo rulotei, in schimb veti ajuta masina la stabilitate. Presiunea corecta in roti devine foarte importanta, asa ca masurati-o cu manometrul ajustati-o daca e cazul.
  12. 21 puncte
    Am luat rulota pe data de 23 august, iar pe 24 eram cu ea in off camping la Vadu, asa nepregatita iar eu neinstruit. Chiar si asa, a fost magic. De atunci am furat cate un weekend pe ici pe colo - mereu pe fuga, mereu cu sufletul la gura. Dupa fiecare iesire am invatat cate ceva, am schimbat, am imbunatatit. Am asteptat cu sufletul la gura vacanta de toamna, iar pe 25 octombrie, la ceas de seara, am pornit intr-un mic turneu avand ca prima oprire Vampire's Camping de la Bran. Am sosit evident pe intuneric intr-un camping aproape pustiu, fara nici o indrumare sau ajutor la fata locului. Pe usa receptiei trona mutul - un mare lacat argintiu. Am purces pe orbecaite in bezna de nepatruns si ne-am ales un loc departe de cele 2-3 rulote ce pareau adormite. Am campat si ne-am relaxat in asteptarea zorilor. A doua zi am constatat ca trebuie sa imi iau in serios rolul de sacagiu si sa purced dupa apa, cu bidoanele dupa mine, tocmai la intrarea in camping, unde era singura cismea. Eh, mi-am zis, sunt in vacanta, deci sport-natura-sanatate... Pe la ora 10 o voce patrunzatoare cu sonoritate bizara pe accente joase, tabagice, a tulburat profund linistea incremenita. Am scos capul sa vad sursa si am dat peste un nene cu bicicleta care s-a recomandat "receptionistul". "Va simtiti bine, aveti curent?", m-a intrebat zambind binevoitor, dar teribil de strident. "Cat planuiti sa stati?", "Doua nopti!", i-am raspuns. A facut un rolling eyes calculand si mi-a spus aproape imediat, "Va costa 188 lei, e 94 lei pe noapte". Exclus sa-l intreb daca accepta card, iar eu cu cash nu umblu niciodata. I-am explicat asta si mi-a spus ca trece dupa amiaza, ca el nu sta degeaba la receptie si ca...in fine, mi s-a plans de neamt, de olandez, etc - de angajatori si ca trece doar seara si dimineata, apoi a plecat. Revenind la subiect - camping-ul e frumos, e mare, e curat. Prize de curent peste tot, apa doar la intrare. Tot ce cautam intr-un camping e liniste si utilitati cat mai aproape. Spre amiaza, cand savuram un vin rosu, la nici 2m de usa noastra a oprit un RV de Cluj cu doi barbati in el. Ne-au salutat si au inceput despachetatul&campatul. Wait, what?! La cat de mare si de gol era campingul, ei campeaza usa in usa cu noi? WTF?! Am sarit ca ars, am strans tot, legat rulota si ne-am mutat 100m mai departe. No comment... Am plecat apoi spre Dara's Camping. Soarele ne zambea, moralul era la cote maxime. La Dara ne-am bucurat de o neasteptata ospitalitate si de un zambet care ne-a incalzit sufletele, alaturi de un clondir cu palinca (from the house). Eram singuri in tot camping-ul si ne-am bucurat de toata intimitatea posibila. Am bantuit padurea din proximitate atat cat am avut soare si vreme buna - dupa care a venit toamna, brusc si total. Urmatoarea destinatie a fost Pensiunea Zamolxe din Sarmisegetuza. Ne-a iesit in cale o Doamna distinsa, in varsta, care ne-a marturisit ca nu ne poate asigura apa calda, camping-ul fiind inchis de o luna. Am linistit-o ca avem tot ce ne trebuie si ca in afara de curent si apa rece nimic nu sta intre noi si toata fericirea din lume. Ne-a zambit si s-a retras in casa ei neincalzita, dupa cum ne-a marturisit. Cerul era vinetiu iar ploaia s-a tinut dupa noi pretutindeni. Am vizitat Ulpia Traiana si Castelul Corvinilor, apoi am pornit cu acelasi elan de neoprit catre urmatoarea noastra destinatie - Camping 7 Izvoare, Herculane. Deja visam pe drum cum o sa fierb in cazile cu apa termala si o sa savurez un rosu sec in pahar pantecos de sticla cu picior. Dezamagire totala. Camping-ul pustiu, abandonat si trist. Moralul ajunsese pe la genunchi si ameninta sa dispara complet. Coechipiera mea a deschis rapid Google, dar nu acolo, ca nu era semnal pe nici o retea, ci pe drum si a dat peste Mala Camping din Clisura Dunarii. La telefon o voce de calda de femeie ne-a spus ca ne asteapa cu drag. Asta a fost suficient cat sa ne ridice din nou moralul dincolo de cota de avarie. Am ajuns pe lumina, am campat si din nou ne-am bucurat de toata solitudinea posibila. Singuri in tot camping-ul - bliss! Am stat 3 zile si 2 nopti. Toate utilitatile la discretie, iar paraul din spatele camping-ului susura vesel cat timp eram ocupat cu gratarul. Nu ne-a deranjat nimeni timp de 3 zile - nici macar proprietarii. Am vizitat tot ce se putea vizita in zona, inclusiv o croaziera pe Dunare, desi vremea era neprietenoasa. Cred ca vara e superb. Cu promisiunea revenirii am pornit spre casa unde am ajuns remontati si fericiti. Si da, nimic nu se compara cu vacanta la rulota. Imaginile sunt in ordinea calatoriei...
  13. 21 puncte
  14. 20 puncte
    De 1 iunie m-am hotarat sa ies pe malul lacului Belis-Fantanele, profitand de zona muntoasa (lacul e situat la 1.000 m altitudine), aerul curat si de faptul ca de la 1 iunie se deschide sezonul de pescuit. Zona aleasa este la aproximativ 90 km de Cluj-Napoca, la 5-6 km dupa Giurcuta de Sus. Azi am fost pana acolo si am facut si niste poze cu locatia. Se ajunge pe traseul Cluj-Huedin-Calata-Rachitele-Doda Pilii-Giurcuta de Sus. Ca ci acces: Cluj-Huedin: drum european, Huedin-Rachitele: drum asfaltat, Rachitele-Doda Pilii: drum nou, proaspat facut, Doda Pilii-Giurcuta de Sus: drum de piatra cu denivelari (8 km), Giurcuta de Sus-loc campare (7 km): drum de piatra drept, facut de curand. Ca si dificultate accesul e cu orice tip de masina. Din punct de vedere al tractarii unei rulote sunt cateva lucruri de adaugat: sunt portiuni de drum (cel nou, asfaltat dintre Rachitele si Doda Pilii) cu o panta de peste 10 grade pe unele locuri si putin mai ingust (nu e mai dificil ca si traseul de la Rasnov spre Predeal, ca inclinare si serpentine).
  15. 20 puncte
    Avand in vedere trecerea din ce in ce mai mare a posesorilor de rulote catre autorulote, m-am gandit ca ar fi binevenit un topic in care sa discutam despre autorulota cea mai mica ca dimensiuni, cea mai accesibila ca pret, respectiv, despre campervan. Dupa ceva ani de experienta, ca posesor al unei astfel de autorulote, am decis ca nu ar fi rau sa dau cateva sfaturi in ceea ce priveste achizitia unui campervan. Nu va ascund faptul ca de cand mi-am vandut van-ul am tot studiat aceasta piata in dorinta de a reveni in breasla. In urma acestor mentiuni, am ajuns si la cateva concluzii... Nu exista autorulota perfecta ! Implicit, nu exista campervan perfect ! Cel mai bun campervan este cel care iti reduce la minim numarul de compromisuri pe care trebuie sa le faci. Vorbind despre campervan-uri noi... exista o multitudine de configurari, de la 5,4m la 6,36m - lungime van. Campervan 5,4m Cele mai ieftine sunt cele de 5,4m, dar asta numai pentru configurarea clasica - pat transversal pe spate: Ieftin: https://www.clever-mobile.de/cleverly-basic-line/ Dupa cum se poate vedea in link-ul de mai sus, exista la aceasta dimensiune si variante cu 3 sau 4 paturi. Si alta configurare la bani mai multi: https://www.dreamer-van.de/fourgon-dreamer-d42.php Campervan 5,99m Aici exista configurari clasice, deasemenea cu pat transversal, dar, deja la aceasta dimensiune isi fac loc modelele cu doua paturi individuale pe spate in lungul caroseriei. Ieftin, cu paturi in lungul caroseriei: https://www.clever-mobile.de/roomer-classic-line/ Si alta configurare cu panou spate modificat, la bani mai multi: https://globe-traveller.eu/models/active-zs/ Tot la aceasta lungime putem gasi configurari deosebite cu 4 locuri de dormit, dar la care va recomand sa nu cautati pretul, va stricati buna dispozitie: https://globe-traveller.eu/models/pathf ... finder-xs/ Campervan 6,36m Datorita lungimii mari, exista cam toate configurarile posibile. Insa, nu-i obligatoriu ca preturile sa fie peste variantele la 5,99m. Mai exista si ceva clase de dimensiuni intermediare, date de alti producatori de platforme in afara Fiat, Citroen, Peugeot. Binenteles, exista o multime de producatori de campervan-uri. Exista preturi ce variaza intre 37.000 euro si 90.000 euro functie de producator, configurari, dotari, etc. Cateva sfaturi legate de configurari. Paturi Pat dublu transversal: Pe fostul campervan am avut pat dublu transversal care m-a nemultumit total. In general, aceste paturi sunt amplasate si la o inaltime considerabila fata de podea in ideea constructorului de a oferi si un portbagaj cat mai spatios. Unele necesita chiar scarita de urcare/coborare. Imaginati-va ce se intampla cand peste noapte partenerul de "la perete" are nevoie la baie. Trebuie efectiv sa-l sara pe cel de la margine si sa "caute" cu piciorul eventuala trapta de la scara, daca exista asa ceva, sau sa-si continuie saritura pana pe podea. Facand acest exercitiu de imaginatie banuiesc ca va dati seama de inconvenientele acestui tip de pat. Eu, sunt adeptul ideii... sa ne calarim cand vrem noi, nu cand vrea vezica partenerului. :)) Indviduale dispuse longitudinal: Nu necesita nici un deranj al partenerului in momentul folosirii patului. Sunt adeptul acestui mod de configurare a zonei de dormit. Pat frantuzesc: Patul frantuzesc este un pat dublu, amplasat longitudinal in zona din spate pe unul din peretii laterali. Coborarea din pat a partenerului de la perete este mai facila fata de coborarea dintr-un pat transversal. Coboara pe la picioare. Insa, patul frantuzesc intr-un campervan este limitat la latimea de 1,25m. Pentru doua persoane mai suple, mai tinere care-si doresc intrepatruderea cat mai mare :)) poate fi ok. Avantajul oferit de acest gen de pat vine in sprijinul unei bai mai spatioase... ajungem si acolo. In mare, cam asta putem discuta de paturi. Binenteles, exista si modelul de pat transformabil in diverse variante, in zona de living cu precadere. Baia Exista mai multe variante de bai disponibile pe campervan-uri. In mare, ar fi cam aceste trei modele: 1. Baie clasica ... pozitionata in zona de mijloc a van-ului, pe peretele opus intrarii. Functie de inventivitatea constructorului, aceasta poate fi mica (cu elemente fixe) sau mica pe dinafara si mare pe dinauntru prin amplasarea unor elemente rabatabile (chiuveta), retractabile (wc) sau pivotante (cabina de dus). Nu stiu insa cat de fiabile pot fi aceste elemente in miscare. 2. Baie cu cabina de dus extinsa pe culoarul de acces. Acest tip de baie necesita o incapere ceva mai mica decat baia clasica tinand cont de extinderea in culoar. Nu am avut o astfel de baie, nu stiu mare lucru despre ea, insa ideea imi place. Nu stiu in ce masura usile culisabile pe raze, in mers cand sunt stranse, pot produce zgomote deranjante. Daca cineva are in dotare o astfel de baie, il rog sa ne puna cateva impresii despre exploatarea acesteia. 3. Baie laterala spate in tandem cu patul frantuzesc. Este un model de baie care imi place foarte mult datorita spatiului in lungime pe care-l ofera, dar pentru asta este musai sa agreem latimea patului frantuzesc de 1,25m. Zona living In general aceasta este formata din bancheta fixa de doua locuri echipate cu centuri, masa, si scaunele fata pivotante. Bancheta La modelele mai noi, aceasta este formata din doua scaune individuale alipite dar cu posibilitatea de extindere a celui dinspre culoar cu cca. 10 cm pt ca doua persoane asezate pe bancheta sa poata sta mai comod. Masa Mai nou, sau la modelele mai sofisticate, pentru un acces mai facil exista mese formate din mai multe blaturi (2-3) rabatabile pe lungime Pat prin transformare Este foarte binevenit ca un pat suplimentar chiar daca dimensiunile acestuia nu sunt foarte comode pentru un adult de dimensiuni mai mari :)) Dimensiunile living-ului sunt functie de configurarea generala a van-ului. Disconfortul apare in momentul accesului la bancheta si se regaseste fizic printr-o masa cu latime mai mica. Bucataria. Toate sunt cam la fel. Pot contine frigiderul sau nu, situatie in care spatiul aferent depozitarii este mai mare. Frigiderul Poate fi amplasat in mobilierul bucatariei sau intr-unul dintre modulele de mobilier apropiate. Poate fi cu compresor 12v sau gaz/12/220v. Am avut cu compresor si am fost foarte multumit. As recomanda sa aiba minim 80L cu congelator pe intreaga latime a frigiderului. Au aparut si frigidere (Dometic, parca) la care poti deschide usa si din partea stanga si din cea dreapta cum iti vine mai comod la momentul respectiv. ... Detalii despre pretul de achizitie Ma voi referi in special la achizitiile de afara (Germania) a autorulotelor noi. Nu luati de baza pretul afisat !!! Acel pret este pentru necunoscatori, necunoscatori care nu de putine ori pica in capcana de a-l si achita. Negociati-l la sange ! Daca pretul afisat este sa zicem... de 70.000 euro, in mod sigur puteti obtine prin negociere o reducere de 4-6.000 euro. Am obtinut o astfel de reducere la un semi-integrat Hymer pentru o plata foarte rapida - in cateva ore au avut banii in cont. Acest argument al dvs. cu plata rapida, nu mai zic... cash, ii face sa coboare substantial pretul. Nu cadeti in plasa de a le da ce ati obtinut la negociere pe diverse accesorii - markiza, camera spate, multimedia, panouri solere, etc. Va vor prezenta niste preturi exagerat de mari fata de cele normale, atat de mari incat iti va fi jena sa incerci sa le negociezi. Dati o paine de mancat si firmelor din tara ! Nu va bazati pe vechea zicala... cand faceai o treba ok... spuneai... "am facut-o nemteste." A cazut de mult aceasta zicere, de multe ori "neamtul" de azi este turc, arab, ceh si nu de putine ori... chiar roman. La achizitia unei autorulote din tara nu puteti obtine discount-uri semnificative. Aici, cu multa stradanie poate sa obtineti o alarma sau ceva presulete. :)) Si este normal sa fie asa. Ar da si ai nostri, dar nu au de unde. Producatorul RV-ului acorda discount-uri functie de numarul de unitati vandute/unitate de timp. Pe acest considerent, neamtul, care vinde un numar incomparabil mai mare de unitati fata de dealerul din Romania, isi permite reduceri substantiale la pret. Recitind, constat ca mai sunt multe de spus. Nu am pomenit inca nimic de spatiile de depozitare, accesorizare, motorizare, etc. De tipul de incalzire :)) Dar, controversele argumentate pe aceasta tema sa le lasam pentru mai tarziu. Chiar daca postarea a iesit lunga, am incercat sa tratez cat mai pe scurt tema propusa. Traind in Romania unde banii nu ne dau afara din casa, binenteles ca putem discuta aici si despre achizitia de campervan-uri SH. P.S. Am mai deschis un topic similar si pe alt forum, unde, din pacate, acolo lumina este mai mult stinsa decat aprinsa. Sper ca nu deranjaza acest lucru.
  16. 20 puncte
    Dupa cateva zile friguroase, dar superbe petrecute pe Valea Cerbului alaturi de minunatii colegi de pe forum si nu numai, am ajuns acasa. Multumim lui @Ninel nu numai pentru invitatie, dar si efortului depus ca sa ne simtim bine. Totodata, multumim colegului @Nelu Z si sotiei sale Anna, precum si sotiei lui @Ninel Mihaela pentru sarmalele delicioase. Multumiri si lui @Radu Ghita pentru arzator si butelie cu care am reusit sa preparam supa promisa. Sí nu ín ultimul rand multumiri lui @Daniel Ppentru curent si voie buna. Aici am avut ocazia sa vad dubita transformata a lui @Alin Opran care este o bijuterie facuta cu profesionalism si cu bun gust. Chiar daca vremea nu a fost tocmai potrivita din cauza vantului foarte intens, noi ne-am simtit foarte bine. Din punctul nostru de vedere a fost o iesire reusita si de neuitat. Speram sa ne reintalnim cat mai curand posibil. Bravo Forumrulote!
  17. 20 puncte
    Salut dragi rulotisti,... Camping Seecamping Appesbach din St. Wolfgang - zona Salzkammergut / Austria Despre zona Salzkammergut (?) va pot spune ca-i zona de nord/vest a Austriei. O zona cu mult-mult "verde".Paduri si lacuri cu apa cristalina....Paradis ! Privelistea iti incanta ochii... Salzburg , la o aruncatura de bat departare. Cred ca-s vreo' 50 km departare. Prin zona sunt prea multe obiective turistice pe care le-as putea enumera , acum,aici...Ma limitez strict la Wolfgangsee (Lacul Wolfgang) si la camping. Campingul este unul mai degraba-familiar,unde copii si bunici sunt la ei acasa.Totul decurge ca la "bunici-in-vacanta".Nepoti zburda cat e ziua de lunga;ba cu trotineta, ba cu aripiare ptr inot, ba desculti prin iarba... Apa din lac,...e lacrima de curata.Calda,depinde de fiecare. Campingul are shop,un restaurant (se mananca bine;ca la mama daca sti ce sa comanzi)....Grupul sanitar, ...nu-i gasesc "minus-uri".Din camping ,intr-o plimbare de 10-15 minute esti in centrul St.Wolfgang de unde poti face plimbari cu vaporul , skijet,electro-barci,....sau cu trenuletul catre varful Schafberg (1.732 m). Sus pe terasa cabanei (se poate innopta contra cost) poti admira in liniste maretia si splendoarea lacului.Culorile sunt magnifice. Eu , noi , plecam dimineata pe trasee-montane si reveneam seara rupti de oboseala. O baie in lac pentru relaxare, puneam la cale un nou plan pentru ziua urmatoare...inca o baie in lac si la somn. Maine-zi , o luam din loc pe trasee. Odata ajunsi in varf,....la doar 1.541 metri am complectat acest "Jurnal " ! Varful Bleckwand ! Din varf se vede-n jos, un hau.... Relaxare ! Ne adunam gandurile.... Lacul Wolfgangsee printr-un "ochi" al naturii !
  18. 20 puncte
  19. 20 puncte
    Dupa un drum lung, in sfarsit, am ajuns acasa! Despre Intalnirea Nationala de Toamna a Comunitatii Forum Rulote vreau sa va spun ca a fost reusita, din punctul meu de vedere, dar cam uda Va las pe voi sa apreciati, dupa pozele pe care le-am facut. La o palinca de smochine cu prietenii din Ungaria, cu care colegul @Radu Ghita s-a inteles bai frate, de parca facusera armata impreuna Tot la ei, am mancat si cel mai bun langosi cu usturoi, smantana si cascaval! Prima seara s-a incheiat cu cantec, joc si voie buna ! cafeaua cea mai buna, e la rulota bineinteles !!! Am continuat cu o vizita la Salina Praid si Sarbatoarea Sarmalelor din aceeasi localitate. Duminica dimineata vremea a tinut cu noi si ....surpriza ...la 7,30 ne-am trezit in vuietul flacarilor care umflau baloanele. Foarte entuziasmati, pentru ca nu mai speram sa ne bucuram de ele, nu ne mai gaseam hainele, aparatul foto ca sa ajungem cat mai repede pe platoul de decolare. Si aici din nou surpriza , un spectacol fantastic. O intalnire frumoasa unde, ca de fiecare data, ne-am bucurat de revederea cu prietenii, dar ne-am ales si cu altii noi
  20. 20 puncte
    Pe jos este o iarba uscata si ceva praf se face din cand in cand. In general este liniste, fara muzica la volum de disco. Ca si capacitate cred ca intra vreo 50 de rulote lejer. Sunt multe rulote lasate singure la care vin ,,stapanii " in weekend sau..ma rog cand au timp. Exista un ,,nene " care ar avea grija pe acolo de ele. Aprovizionarea se poate face de la un magazin aflat in apropiere la vreo 1 km sau la Liedl din Eforie Nord. Umbra lipseste cu desavarsire, sunt cativa copacei dar....minusculi. Deversarea toaletelor se poate face la o fosa improvizata sa zic asa. Gunoiul menajer ...ei bine aici e mai problematic, trebuieste dus in oras . Raport calitate ... ,,pret " este destul de ok. Vacante minunate va doresc. PS. Pentru orice alte informatii ma puteti suna oricand .
  21. 19 puncte
    Buna seara, dragi colegi! Va scriu din camping si confirm cele scrise pana acum, inclusiv caa drumul mai lung prin Pitesti-Campulung este cel mai bun. Am facut un dus excelent la 9 seara cu apa fierbinte, cred ca au centrala. Dusurile (3, 4 cel putin) sunt cu anticamera, deci te poti desfasura in voie. De asemenea, sunt multe lavoare si toalete, n-am stat sa le numar! De asemenea, exista hartie igienica si sapun lichid, iar curatenia este exemplara! Nu sunt mirosuri, ba chiar se simte si iz de parfum! Mai problematic este cu apa pentru rulota - pana in zona unde am campat sunt circa 150 m, precum si la deal. Asa ca este indicat sa aveti un carucior pentru bidon sau, si mai util, un bidon cu roti. Panorama face toti banii! Adica 2 persoane cu masina si rulota, facilitati si curent incluse = 50 lei/noapte. Cateva poze edificatoare:
  22. 19 puncte
    , De curand ( 6-10 iulie 2017 ) am fost vreo 4 zile la Tuzla ( mai bine zis Eforie Sud ). Coordonate gps : N 44.013383 / E 28.660918 . Distanta de la soseaua nationala pana la locatie in jur de 2 km din care vreo cateva sute de m pe drum de macadam. Se face stanga pe ultima strada din Eforie Sud. Intrarea in locatie se face pe o panta un picut abrupta dar care nu cred ca pune probleme nimanui. Amplasarea rulotelor se poate face pe 3 niveluri , Distanta pana pe plaja fiind de aproximativ 100-150 m fata de nivelul 3. Apa menajera se poate lua de la un robinet aflat la 1.5 km de locatie. Plaja este destul de generoasa , lata de vreo...10 m si lunga de vreo 500 m. Plaja este cu nisip insa in apa sunt pietre .
  23. 19 puncte
    “Lady Marry” Azi, este vorba despre ea, “Merry”, Lady Marry si povestea ei de viata.Totul a inceput prin anii 1980,in inima Ardealului, la Cluj, cu un proiect la cerere, de realizare a unei rulote pentru romani.Proiectul a fost incredintat Uniunii Judetene a Cooperativelor Mestesugaresti din Cluj.S-a dorit o rulota usoara sa poata fi tractata de ‘masina nationala”.Astfel la incepututul anului 1981, prototipul a fost realizat si prezentat conducerii de partid din accea vreme.Au numit-o REMA si este o rulota usoara, integrala din fibra de sticla cu o greutate proprie de 600 kg si MMA 750 kg cu sistem propriu de franare. “Factorii decizionali” din aceea perioada nu au aprobat construirea in masa a acestei rulote , motivand ca nu are baie si astfel nu raspunde ‘asteptarilor” si dispun realizarea unui prototip care sa aibe si baie.(Prototipul respectiv s-a realizat in 1989,avea osie dubla, dar nu a mai fost produs in serie , ca urmare a evenimentelor ce au venit la finalul anului 1989) Dar sa revenim la “Merry” si povestea ei. Astfel, proiectul fiind abandonat, rulota a fost cumparata de directorul Uniunii Judetene a Cooperativelor Mestesugaresti ,sotul doamnei “Merry” si i-a insotit in lungul si latul tarii si chiar si in afara ei, timp de 3 decenii, pana cand cel care i-a dat nastere, a parasit aceasta lume, acum 3 ani.Asa ca dupa ce si-a facut cu brio treaba mii de km in anii de zile,rulota era in cautare, acum de un nou proprietar alaturi de care sa inghita in continuare alti mii de km. Sotia domnului, acum in varsta de 80 de ani, o doamna respectabila a carei amintirii inca ii umeazeau ochii, cand la o cafea la care m-a invitat imi povestea despre momentele petrecute in natura alaturi de cel ce ia fost alaturi atata timp si cu care a impartit spatiul si bucuriile in aceasta rulota, mi-a vandut-o mie, la “pachet” cu aceasta poveste legata de nasterea rulotei si cu multe povesti frumoase de prin tara adunate. Asa ca, primul lucru care l-am facut dupa ce mi-au fost incredintate cheiile a fost sa ii gasesc un nume potrivit si “Lady Marry” mi s-a parut ceea mai buna alegere in amintirea celei ce mi-a incredintat-o cu inima impacata, doamna Maria (“Merry mama” cum o strigau nepotii). Doamna Merry mi-a mai spus ca in final s-au mai construit inca 4 rulote identice cu ceea care a detinut-o dansa, pentru 4 persoane din cooperatie si conducere. Un lucru care m-a miscat putin cand am intrat in rulota prima data a fost momentul in care am simtit ca ma intorc in timp.Toate lucrurile erau aranjate la locul lor, complete si neatinse de ani de zile de la ultima iesire.Rulota, parca astepta, sa plece din nou la drum. Acum sa va zic, cum am inceput eu relatia cu “Lady Marry” (rulota ?). Se facea ca dupa ce m-am inregistrat pe forumul acesta, de ceva timp gandul de a achizitiona o rulota nu imi mai dadea pace.Asa ca am inceput usor sa ma documentez cam ce mi s-ar potrivi, tinand cont si de performantele slabe ale masinii cu care urma sa o trag si la ce voiam sa o folosesc : iesiri de maxim 2-3 zile off-camping si poate si pescuit, o zi doua.Cum schimbarea masinii nu era in plan si neputand sa tractez decat maxim 750kg MMA cu dispozitiv de franare , cautarile imi erau limitate.Urmaream de ceva timp un model anume (Niewiadow N126) aceea rulota mica, usoara de fibra facuta de polonezi si care le trageau cu fiaturile lor.Am vazut numeroase clipuri pe youtube cu restaurarea si modificarea lor si imi doream una la fel, la care sa mesteresc si eu in timpul liber. Intamplarea a fost sa dau de aceasta rulota, accidental si vazand ca se incadreaza la ce cautam eu, nu am mai stat pe ganduri si am plecat sa o iau.Ma interesa ca “carcasa” , si sasiul sa fie in ordine, restul urmand sa faca parte din “proiectul” meu de mesterit.Faptul ca avea ITP-ul valabil si instalatia electrica functiona fara probleme , am adus-o de la Cluj la Bucuresti in conditii bune, inmatricularea pe numele meu realizandu-se incredibil de repede.(de pe o zi pe alta). Mi-am propus ca target “imbracarea in haine noi a rulotei”, sa se realizeze pana la data de 01.05.2019, cand sper, sa fie prezenta la taierea panglicii, in Vama Veche. Și apoi... rulota "Lady Mary" va porni din nou la drum, primind în brațele ei visele altor suflete, care au adus-o la viață, oferindu-i puterea tinereții lor... The end. Voi demara operatiunile cu : Faza 1. 1.verificarea sistemului de franare si a puntii, roti, bucse, rulmenti etc 2.ridicarea pe elevator si curatare , grunduirea si vopsirea șasiului 3.schimbarea tuturor chederelor (geamuri,usa,trapa) 4.chituirea si vopsirea exterioara. Faza 2. 1.interiorul cu tot ce presupune, instalatie electrica, apa,frigider, caldura etc. (necesita documentare serioasa si buget pe masura.) Povestea va continua.........
  24. 19 puncte
    Mă adresez în primul rand acelor colegi din Bucuresti sau împrejurimi, care nu au încă un loc de parcare sau spațiu amenajat, în care să-și țină rulota tot timpul anului. Este vorba de proprietatea mea de la Letca Nouă, unde deocamdată pot gazdui maxim 5 rulote ....dacă va exista cerere, voi lua măsuri și voi extinde suprafața disponibilă cu incă 800 m2, dar deocamdată ajunge atât. Singurul dezavantaj ar fi acela că locatia se afla la 30 km de la ieșirea din București spre Alexandria. Dar un drum pe săptămâna pentru a petrece weekendul la rulotă, sau atunci cand plecati cu ea ori reveniti din concediu, nu cred ca distanța e o mare problema, dacă puneți în balanță avantajele pe care le voi enumera mai jos: - este liniște, verdeață, aer curat, pentru că locația se află la 2-3 km de prima localitate, iar in apropiere la 3-400 metri, există o baltă sălbatică și pădure; - terenul este ingrădit, drept, cu iarba de maxim câtiva centimetri pentru că este tunsă o dată pe săptămână și irigată cu aspersorul atunci când situația impune; - nu există rețea națională de curent electric, dar cele 10 panouri fotovoltaice și 8 baterii existente deocamdată ( pentru că voi dimensiona capacitatea aestora ), ne asigură căteva lucruri de bază, cum ar fi iluminatul pe timpul noptii, o vitrină frigorifică, pompa de apă de la piscină și duș, menținerea acumulatorului încărcat de pe rulotă, folosirea sculelor electrice, etc. - puț adânc de 22 metri și pompa submersibilă pentru necesarul de apă la rulotă sau alte nevoi; - duș cu bazin suspendat de 1 m3 și instalatie de apă caldă, care poate aduce temperatura acesteia până la 50 grade - piscină supraterană de 17 m3, funçțională 6 luni pe an, de la 1 mai la 30 octombrie - foișor mare, cu podea de lemn, masă și scaune la care pot servi masa lejer 11 persoane; - un alt foișor mai mic, cu masă și două băncuțe, acoperiș și pereți cu plante agățătoare, pentru cafea sau stat la o șuetă în timp ce savurăm o bere rece; - vitrină mare frigorifică de la Pepsi, pentru a ține la rece mâncare și băuturi, dar care va funcționa doar in weekend, când suntem acolo; - grătar mare și alături de acesta chiuvetă de inox pentru spălat vase; - mașină de spălat semiautomată, care va funcționa tot în weekend, dacă avem nevoie; -umbrela mare de terasă și masă din lemn masiv, pentru cine dorestè să stea la o bere sau să servească masa in curte; - trepied cu ceaun și vatră pentru a sta noaptea la foc și un pahar de vin; - scule și unelte electrice necesare pentru cine dorește să mesterească câte ceva pe la rulota; - îmi lipsesc deocamdată, dar studiez problema și în câteva luni voi monta și 4 camere de supraveghere cu infraroșu; Ca și preț pentru toate acestea, parcare non-stop si folosința tuturor amenajărilor de mai sus în weekend, m-am gândit la 120 lei/ lună, cam cât ar costa intr-un camping 2-3 zile de campare. Precizez deasemenea că modesta sumă care se va strânge lunar, o voi dubla din bugetul personal și va fi investită tot aici pentru dotari ( panouri foovoltaice, baterii, scule de grădinarit, diferite consumabile, etc. ) Pentru cei interesați, îi invit să vină și să vadă care e situatia la fața locului într-un weekend . Facem un grătar, bem o bere și hotărăsc singuri dacă merită sau nu. Pot veni cu mașina sau chiar cu rulota, dacă vor să rămână peste noapte. Dacă mai sunt intrebări vă răspund aici, pentru că nu agreez absolut deloc mesajele private. Pentru cei care n-au fost pe la mine și nu cunosc locația, mai jos un slideshow cu imagini care nu cuprind chiar totul, dar la o simplă căutare "letca nouă" găsiți pe youtube mai multe. Drumuri bune și vacanțe plăcute tuturor!
  25. 19 puncte
    ... dar și din "expediția" cu Hanomag-ul și Unimog-ul.
  26. 19 puncte
  27. 19 puncte
  28. 19 puncte
    Vă salutăm și din locul unde se agață harta României pe perete... de lângă cuiul cu pricina. Am lăsat la urmă această prezentare a unui loc pe care l-am "călcat" în periplul nostru prin Maramureș, un loc, cum spunea cineva, unde "moartea s-a jucat cu oamenii". Este vorba, cum poate mulți bine v-ați dat seama despre Memorialul Durerii de la Sighet, care a fost amenajat începând cu anul 1993 la propunerea scriitoarei Ana Blandiana, a cărei voce (înregistrată) te întâmpină din primele momente după ce ai pătruns pe vechea poartă a fostei închisori politice, construită în anul 1897 de administrația austro-ungară și care între 1918 și 1945 a funcționat ca loc de detenție comun iar între 1945 și 1950 va funcționa ca un lagăr de exterminare a celor ce se opuneau regimului comunist, respectiv de eliminare și reducere la tăcere a elitelor culturale, naționale și religioase ale României. Memorialul Durerii de la Sighet, din 1995 se află sub egida Consiliului Europei, la fel ca și Memorialul de la Auschwitz din Polonia și Memorialul Păcii de la Caen din Franța, fiind printre principalele locuri de păstrare a memoriei continentului. Ce ne-a frapat este că Memorialul este situat/amenajat în fosta închisoare politică din Sighet aflată chiar în centrul orașului și faptul că s-au putut petrece asemenea grozăvii după doar un metru de ziduri, păzite, ce-i drept cu strășnicie la acea vreme. Memorialul e amenajat pe mai multe secțiuni , în câte una sau mai multe foste celule, singurele păstrate și amenajate ca la vremea funcționarii ca lagăr de exterminare fiind cele în care au fost încarcerați și au și murit Gheorghe I. Brătianu, Iuliu Maniu, două celule de pedeapsă, câte una pe fiecare etaj și una în care se desfășura interogatoriul sub tortură. Pentru a parcurge în liniște și a asimila atât de multă informație, e bine să vă rezervați cel puțin două ore pentru vizitarea acestui Memorial. Merită din plin să ne cunoaștem istoria așa cum a fost într-adevăr și nu cum am fost învățați (intoxicați) la vremea respectivă. Secțiunile sunt dedicate tuturor păturilor sociale care au pătimit în urmă instaurării comunismului, foști demnitari, academicieni, profesori, clerici, militari de carieră, țăranilor care s-au opus colectivizării, mișcării de rezistență, regalității, perioadei naziste, mișcărilor sociale din Cehia, Ungaria, Polonia și țărilor foste membre ale Pactului de la Varșovia. poeților, scriitorilor și pieselor de teatru și filmelor interzise, radiourilor interzise în perioada Ceaușescu, Europa Libera, Vocea Americii, BBC, etc, etc. Dacă vă gândiți să vizitați Maramureșul, făceți-vă drum și la Sighet, chiar și doar pentru a călca pragul acestui loc îmbibat de istorie adevărată. Ca o paranteză, din cauza că am fost suspectat că ascult Vocea Americii (în anul 1987, în armată fiind pe aeroportul Otopeni), am fost mutat în mai puțin de două săptămâni la o unitate de munci din Galați. Ascultam ce e drept Vocea Americii dar nici vorbă în armată. Acasă înainte și după armată. Nu ratam în nici o seară de marți de la ora 22:30, jumătatea de oră de emisiune dedicată muzicii rock. Dar asta este o poveste, de spus în totalitatea ei între prieteni, seara în jurul focului de tabăra la o ieșire cu rulotele. Voi mai reveni cu seturi de poze cu informații care mie mi-au părut interesante și de reținut. Dați o mărire și citiți. Merită până veți fi acolo !
  29. 19 puncte
    Hymer Eriba Tramp SL 654 Gold Edition - este un camper semi-integrat, cu lungimea de 6,8 metri, fabricat doar in 2008 cand fabrica a implinit 50 ani. Ca dotari optionale pe camper am montat 1 Centrala Truma diesel 2 Aer conditiona Truma 3 Pompa evacuare cu tocator pentru Thetford 4 Pompa evacuare ape gri 5 Rezervor 220 litri apa curata 6 500w panouri solare (3 buc), 30A, 7 Invertor unda pura 4kw 8 Bateri gel pentru casa 2 x100A 9 Antena satelit automata Oyster V Vision, 10 Doua televizoare Oyster de 19″ si 21.5″ 11 Antena DVTB Glomex AVIOR 12 Kenwood DNN9150DAB 13 Perne aer spate Goldschmitt 14 Jante Goldschmitt 15 Suport moto 200kg
  30. 19 puncte
    Destinatia din Peloponez a fost celebra plaja Voidokilia (am mers exact ca la pomul laudat ), care arata extraordinar in poze... vedeti mai jos prima poza luata de pe net, iar urmatoarele realitatea... Sa nu mai spun ca aceasta plaja este intr-o zona protejata, nu exista nimic pe ea (ma refer la vreun bar de unde sa-ti poti cumpara o apa, sau umbrele), nici macar langa ea..primul hotel, sau ma rog pensiune este cam la 1 km de ea..., campingul cel mai apropiat este la 9 km de ea, insa ce am zis daca e atat de frumoasa mergem... si dupa cum puteti vedea in realitate era o plaja banala... Am plecat de pe aceasta plaja spre campingul din apropierea ei (Erodios camping), nu va pot spune prea multe despre el ca nu am stat decat o noapte in el.., am o singura poza facuta la plaja acestuia... Va urma...
  31. 19 puncte
    Inainte de a atasa cateva slide-uri cu imagini si clipuri video realizate la intalnire, doresc sa scriu neaparat cateva impresii. In primul rand am cunoscut si salutat pe toti cei prezenti, daca am omis pe care imi cer scuze, am avut placerea sa descopar oameni pe care-i cunosteam doar prin ce s-a postat de catre ei in forum si am descoperit caractere care stiu sa respecte si care sunt mereu deschise distractiei. Am descoperit familii frumoase, iar imaginile de mai jos vor dovedi aceste aspecte. Dupa parerea mea a fost o intalnire reusita, cu toate ca nu am fost prezent pe intreaga perioada a desfasurarii, dar din cele relatate de colegii prezenti si din cele traite de mine, consider ca nu scriu doar de dragul de a scrie. Am mai multumit in alt topic colegilor @Marian C si @Ursu Florin, dar doresc sa o mai fac inca o data sI aici, fiindca merita toata admiratia si respectul meu! Multumesc domnilor! Postez prima serie de clipuri si imagini reprezentand primele imagini din momentul in care am ajuns, participantii la masa festiva, premierea copiilor si tombola celor maturi, realizate sa aduca o mica bucurie fiecaruia
  32. 18 puncte
    Salutare, va trimit mai jos linkul pe care l-am facut pentru a prezenta casuta noastra pe roti. Am finalizat zilele acestea conversia unei autoutilitare in campervan, mai exact un Citroen Jumper din 2017, Euro 6 cu aproape 275.000 KM. Am achizitionat masina din Romania la finalul lunii mai 2020 si la jumatatea lunii iunie am inceput sa lucram la conversie. Dupa aproape 4 luni in care am lucrat la conversie am ajuns si la linia de finish. A fost un proiect foarte frumos care a presupus mult timp, energie si motivatie, insa pasiunea pentru calatorii si natura ne-a ajutat sa putem sa vedem casuta pe roti terminata. In aceasta conversie am apelat la sprijin extern in 3 puncte importante pentru noi: 1. la decupajele ferestrelor si trapelor, unde am vrut sa fie facute de persoane specializate si autorizate; 2. la montajul panourilor solare si a echipamentelor Victron (celelalte echipamente electrice fiind montate de noi) 3. la mobila suspendata si la fronturile de mobila (aici, desi am ajuns la concluzia ca puteam sa bifam acest punct si noi, nu am fi reusit sa ajungem la calitatea pe care ne-o doream, astfel incat ii multumim dnului. Andrei, producator de mobila, care ne-a ajutat si ne-a sprijinit la partea aceasta). In rest, greul acestei conversii a cazut pe umerii sotului meu, Razvan, care s-a ocupat de toate aspectele, iar eu am ajutat unde am putut si mai mult cu filmatul :D Noi suntem foarte multumiti de ce am facut si deja am scos Camper-ul la plimbare Ganduri bune tuturor, Anca & Razvan
  33. 18 puncte
    Prima ieșire din viață cu rulota, cu bune și rele! Salut, cu permisiunea dumneavoastră și cu riscul de a mă face de râs, vă povestesc pățaniile mele la prima ieșire cu rulota. După aproape un an de la cumpărare, am reușit în sfârșit să scot rulota la plimbare. Rulota este Compass Rally 482 din 2005 trasă de un Touareg 3.2 din 2003, le-am prezentat la înscrierea pe forum. Este primul concediu cu ea, de fapt chiar prima mea ieșire pe stradă cu rulota după mine. Neavând BE la momentul înscrierii, fratele meu a mers cu ea la RAR. Am revizionat frânele, saboți noi, rulmenți noi, am desfăcut tot pe la proțap, până la urmă nu am mai schimbat bucșele de la tija împingătoare (nu le-am găsit), dar după gresare s-a redus considerabil jocul. Am reușit să definitivez montarea mover-ului (acela care vine foarte jos față de asfalt...) și am terminat instalația solară (panou mobil plus controller). Soția s-a ocupat de tot ce înseamnă dotarea rulotei, vreau să rămână totul în ea, nu să car din casă și înapoi, m-a costat mai mult decât revizia rulotei! Cu vreo două zile înainte de plecare am zis să umblu și la pastilele de la cupla antibalans, arătau bine dar, una nu a vrut să mai intre la loc și tot sucind-o eu, am reușit să îi rup o parte din tija de susținere cam de la jumătate și nu prea mai stătea la locul ei cu cupla scoasă. Nu mai aveam de unde să comand așa de în scurt, bun zic, nu-i bai, înainte să o leg de mașină, pun pastila, las cupla pe cârlig și nu mai are unde se duce de acolo. Am început să încarc rulota, eu am un obicei tare prost, car după mine toate prostiile dacă am loc, așa că lucrurile au început să scape de sub control. A mai fost o problemă, am fost 3 familii cu două rulote, un cort și două mașini. Fratele meu, la cort fiind, a avut și el o grămadă de cioroboaie, care au trebuit băgate în rulotă. Am încercat să pun greutatea pe Touareg, adică cortul rulotei (care este mare și greu), două lăzi frigorifice (cele care merg la 12V/220V și pe gaz) pline cu BERE! Au mai intrat ceva bagaje de mână, și gata portbagajul. În rulotă, bagaje în partea din față până la nivelul geamurilor, în rest pe jos, prin toată rulota... Pe cârligul mașinii am avut cam 100 kg apăsare (scrie 140 kg max). Per total cred că am depășit lejer MMA-ul de 1600 kg al rulotei. Am plecat la drum și prima oprire. Mi-a fost cam teamă la început, rulota lungă, grea, în sfârșit. Surprinzător însă venea foarte frumos după mine! Nu am apucat să-mi iau oglinzi suplimentare (cele primite cu rulota nu s-au potrivit), nu le-am simțit foarte tare lipsa dar nu strică, vreau să vă spun că tot drumul nu mi-am văzut în retrovizoare amicul, cu rulotă cu tot, decât în curbe. M-am cam păcălit un pic cu presiunea în pneurile rulotei, am băgat 3.8 și pe drum făceau ceva burtă și se cam încălzea talonul. De-abia la Năvodari am reușit să bag 4.2 în ele... De mers am mers la Vadu, pentru poveștile frumoase despre plaja sălbatică, și acolo la fel, pentru prima dată. Am ajuns luni dimineață, am alimentat cu apă la magazinul de la intrarea în sat și ne-am aventurat în biosferă. Drumul relativ ok, trebuie mers încet. La prima cherhana am rămas mut! Plin de rulote, una lângă alta, pe ambele părți ale drumului! Plus corturi... Zic, nu stau aici nici mort! Am făcut dreapta, spre poligonul de trageri, și am tot mers. Rulote cât vezi în față, am oprit cu gândul să las rulota și să merg doar cu mașina să caut loc, de frică că nu mai am unde întoarce. Am tras lateral rulota, am pus o scândurică sub roata de manevră, am tras frâna de mână și am încercat să o ridic de pe cârlig. Nu am reușit, rulotă grea, nisipul afânat, se afunda. Am renunțat și hai cu tot cu rulotă înainte. După vreo 10 m tot trăgea greu, ei zic, nisipul ăsta, lasă că bag greul. Și dăi cu greul. Rulota tot țopăia în spatele meu... Trec pe lângă un rulotist care dă din mâini disperat, mă dau jos, zice „- Domne, ți s-a blocat ceva la mover, că nu se mișcă roata!” Mă uit pe ambele părți, mover-ul la loc, mirosea însă a încins, trec pe lângă proțap spre mașină, arunc un ochi și văd frâna de mână ca un stindard ridicată spre cer... Pfff, bine măcar că ține! :))) În capăt de tot, penultima intrare spre plajă, la vreo 200 m de gardul poligonului am găsit în sfârșit mai liber, dar dacă campai pe drum nu vedeai nimic, este o dună spre plajă. Plus căldură, plus țânțari, plus în imediata vecinătate a tufișurilor cu mirosurile aferente... După acea dună mai este un drum de nisip, paralel cu marea, exact înainte să înceapă plaja. Acolo era bestial de frumos, dar intrarea era toată cu nisip, la fel și drumul. Eu și amicul meu cam circumspecți, Touareg-uri ca Touareg-uri, dar nisipul rămâne nisip și rulota, rulotă! Dar nevestele nu și nu, acolo ne campăm! Bun, ne-am făcut curaj și am zis să încercăm. Amicul meu are o rulotă mai mică binișor, a intrat din prima. Am intrat și eu, dar trebuie să faci dreapta când ajungi la plajă și pierzi din elan, am bagat-o eu, dar după aceea trebuia mers cu spatele ca să o poziționez corect față de plajă și să las și loc de trecere. Aici a intervenit șufa, cu o mașină am împins-o din proțap, cu cealaltă am tras-o legată cu șufa de șasiu. A mers mai bine decât mă așteptam! Dar totul a depins de mașini, nu vă aventurați că dați bani la tractarea de la cherhana. Numai eu am tras în prima zi 3 mașini care nici măcar nu au încercat să ajungă unde eram noi... Mașinile le-am parcat regulamentar, la drum, dar la rulote le-am spus că dăm sigur amendă dacă vin rangerii, nu eram pe plajă sau pe vegetație, dar nu eram nici la distanța necesară de mare. Unde am stat noi nu a fost aglomerat, doar vineri după masă au mai apărut corturi, dar nu foarte aproape de noi. În schimb, la vreo 300 metri spre nord/cherhana erau vreo 7-8 rulote, toate direct pe plajă, cu 4 umbrare 3x3 m unite și cu mese întinse ca la botez, cu niște boxe imense de evenimente pe stative, cu fire pit-uri seara (au venit cu lemne la ei, pentru că pe acolo nu găsești un băț), artificii seara, pfff, nebunie. Și asta pe plaja sălbatică Vadu unde cauți liniște. Acum sincer, prea tare nu ne-au deranjat, vântul nu bătea din direcția lor, nu se auzea decât seara niște muzică în surdină și focurile de artificii, însă astea se terminau repede. Peisajul de vis, vedeam de oriunde marea, inclusiv din rulotă răsăriul de soare și cel de lună, care mi s-a părut chiar mai spectaculos! Iar faptul că ieșeam din cortul rulotei direct pe plajă, stăteam seara pe șezlonguri la povești, de neuitat. Părți proaste, vântul... A bătut în continuu de luni până sâmbătă la plecare, am avut nisip pe unde nici nu vă închipuiți! Un nisip fin care intră peste tot, dacă nu aveam dușul rulotei, nu rezistam. Plus zgomotul mării, îmi era dor de el, dar fără valuri mari, după trei zile aveam în urechi tot o vâjâială. Dar a avut și partea lui bună, nu am avut țânțari. Într-o singură seară s-a potolit un pic și era plafonul cortului plin de gângănii!!! Cu cele două lăzi, plus cele 2 frigidere, am domnit-o, am dat bere rece și la vecinii de plajă! Cadac-ul a funcționat ireproșabil, l-am cumpărat cam nehotărât dar face toți banii. Totul la rulotă a funcționat foarte bine, încărcarea solară de asemenea, în condițiile în care au fost dimineți în care am scos afară panoul abia pe la 10-11 dimineața. În câteva ore intra în float. Mi-a fost teamă cu căldura în plin soare dar, culmea este că pe timpul zilei cel mai răcoare era în rulotă cu toate trapele ridicate, cu doar două geamuri și ușa deschisă. Exact în ziua plecării, sâmbătă pe la 9 dimineața, au venit și rangerii, bineînțeles amendă pentru campat/calat rulota la mai puțin de 150 m de linia cea mai înaintată a mării. Mi-au dat un fluturaș cu amenzile aplicate, de la 500 la 1000 lei și au plecat la mașină să scrie. Ei, să vezi că am pus-o! Dar au fost băieți ok, au dat o singură amendă de 250 lei în loc de trei, doar mie, și au spus că dacă nu participă și ceilalți se întorc și le aplică și lor! :))) Peripeții? La mover i-am crăpat carcasa de jos, pe stânga, la prima ieșire dintr-o parcare pe carosabilul supraînălțat, iar pe cea din dreapta în nisip. Funcționează, dar prezintă ciufulit din punct de vedere estetic. La plecare am ieșit mai bine din nisip, după ce am poziționat-o pe direcție din șufă. Culmea este că amicul meu a ieșit mai greu. Eu am, pe lângă greu, și diferențial central blocabil, el nu are a treia poziție, poate contează și asta. La întoarcere am fost mai ușor considerabil, am venit foarte bine. Acum, vă aduceți aminte treaba cu pastila de la antibalans? Și la dus, și la întors m-am lăudat de cât de mult contează antibalansul la o rulotă mare și grea, mai ales în condițiile în care amicul meu gresează cârligul anulând astfel efectul antibalansului (de, șofer de modă veche). Viteza de croazieră a fost 80-100 km/oră, cu mici vârfuri de 110. Bun, ajung acasă, mă iau să descarc și să duc prin garaj diverse. La un moment dat m-a bufnit un râs de a venit fratele meu după mine! Pastila! Pastila de la antibalans era pe banc! Am plecat la ora 3 dimineața și în grabă am uitat să o pun! Mă miram eu că nu se strânge prea tare când apeși cupla antibalans, dar na, așa o trebui! Așa că antibalansul meu a lipsit cu desăvârșire! O singură dată am simțit un mic balans, dar nimic spectaculos, cred că a compensat greutatea mare a mașinii. Consumul mașinii a fost de 15%, pentru un motor de 3.200 V6 benzină și cu greutate pe el și după, este onorabil zic eu. Amicul cu Touareg-ul de 3.000 diesel și cu rulotă mai ușoară a comsumat cam 11 și ceva la %. Concluzii? Da, mi-a plăcut cu rulota, nu ești la fel de zglobiu pe șosea, dar este ok. Am dormit foarte bine în ea, am avut toate condițiile, la cort nu reușeam să rezist atât. În legătură cu camparea, hmm, totuși nu cred că mai vreau campare direct pe nisip, în plin soare. Au fost momente când a trebuit să mă hidratez serios! Și parcă tânjesc după apa din Grecia... Mulțumesc pentru timpul acordat și concedii cât mai plăcute vă doresc!
  34. 18 puncte
    Dupa cum am scris si in prezentare am modificat o dubita pentru a facilita deplasarea mult mai usoara pe drumurile Romaniei. Am atasat si cateva poze.
  35. 18 puncte
    Salutare la toata lumea,asa cum scrie si in titlu,am hotarat sa scoatem rulota la o ,,plimbare,,pana in Muntenegru,mai exact in Buljarica(Petrovac) Camping Maslina ,multi dintre prietenii mei cand au auzit unde vreau sa merg si cu ce,au cam strambat din nas(masina din dotare este un Fiat stilo 1,6 16v,103 cp MW benzina+gpl),plus rulota un Dethleffs Camper 350 HK de 574kg,un model mic si usor de rulota(cand am hotarat sa ne cumparam o rulota asta am si cautat una mica dar dotata),cea ce am si gasit. De la iesire din tara Politistul de Frontiera ca ne-a verificat actele a zambit ironic cum-ca ,,,cu asta vrei sa treci muntii???,,,,,pai da ca alta masina nu am si a zis ca nu o sa trec,ca drumul este foarte greu cu multe urcusuri,pante abrupte,etc.,i-am zis ,,domnului,,ca nu ne grabim oricum mergem in concediu si daca ne simtim obositi tragem intr-o parcare si ne odihnim,apoi putem continua drumul.Bun iesit din tara pe la Jimbolia asa a vrut gps-ul am mers prin Serbia pe niste drumuri bune,foarte bune+plus o portiune de autostrada facuta printre munti+plus cateva tuneluri sapate tot prin munti(ei pot noi nu am sa pun mai jos cateva poze cu autostrada care strabate un pic printre munti),drumul intradevar a fost cam obositor dar frumos si greu,dar am trecut cu bine masina s-a comportat foarte bine majoritatea drumului am mers pe gaz in unele locuri unde simteam sau credeam ca nu mai are putere, treceam pe benzina(apropo asta pana nu am alimentat prima oara in Serbia cu gaz,ca dupa s-au schimbat datele problemei adica pe gaz tragea mai bine motorul decat pe benzina si am urcat destul de mult numai pe gaz),trecuti in Muntenegru na acolo s-au schimbat complet datele problemei,acolo au inceput sa ne,, iasa,, in fata niste urcusuri pe care sincer cateodata credeam ca,,na pana aici am ajuns de aici nu mai urcam,,,,campam aici,dar am trecut greu dar am trecut fara sa fortez masina si nervii!!,dar una peste alta a compensat privelistea ce am avut-o in fata noastra si parca am uitat cat e de greu la urcare. Ajunsi in camping am fost intampinati de seful care la prima vedere parea un om rece dar dupa ce am inceput sa vb s-a schimbat si a devenit mai zambitor,a zis lasi masina aici la poarta si mergeti si va alegeti un loc unde vreti sa stati,zis si facut am ales un loc sub niste pomi aproape un centru campingului,am calat rulota am conecat 220v si ne-am intors sa vedem cat o sa platim pe zi(la ei pe site scria 22euro per rulota in care erau incluse taxa statiuncurent,acces la apa,toaleta,bucatarie etc.adica tot),ce sa va zic despre camping? este dotat cu tot ce are nevoie un camping ai acces la apa calda non stop, la dusuri,la toalete orice,nu erau multi cand am ajuns noi in 5septembrie dar era fain ca nu eram inghesuiti unul peste altul,in camping era o liniste perfecta fix ce cautam si ce ne doream,marea la 300m de camping,o apa curata,plaja in schimb lasa de dorit mizerie multa pe plaja,dar nah asta e,am trecut cu vederea.Preturile in Muntenegru sunt toate in euro si sunt mai mici decat in Romania la multe produse,servirea la restaurant a fost buna mancarea la fel portia a fost portie! la alimentara gaseai foarte multe produse locale de la producatori din zona la preturi bune si caliatate buna. Pfuu gata ma opresc din scris ca nu mai stiu ce sa scriu,daca va intereseaza ceva anume ce nu am detaliat aici intrebati-ma si va raspund cu placere,iar acum voi lasa cateva poze sper sa placa. Daca am greseli de orografie imi cer scuze eu sunt pe jumatatea Maghiar stiu nu e o scuza dar...poate se accepta
  36. 18 puncte
    Iesirea de la inceput de an a lui 2019 am facut-o timp de o saptamana, trecand prin mai multe locati, desi as-i fi vrut sa stau doar intr-un singur loc, dar cum vremea a fost instabila si cu vant destul de puternic, asta pe la mijocul luni Martie a trebuit sa cautam zone mai prietenoase! Dupa 5 ore de condus am facut un scurt popas la Fagaras la frumoasa locatie Fantanita Craiesei, unde am si inoptat pentru ca a doua zi sa vizitam interesanta cetate a Fagarasului! Recomand tuturor aceasta locatie! Pe langa frumusetiea ei si amabilitatea administratorului, poti gasesi mancare foarte buna si asta la un pret acceptabil, iar ca si campare este foarte lesne, doar 25 lei/noapte! Pe langa lacuri copiii trebuiesc supravegheati! Cum spuneam a doua zi am facut o vizita la Cetatea Fagarasului, unde am avut ce vedea, fiind foarte bine amenajata atat in interior cat si pe exterior! Dupa atata plimbare a trebuit sa gasim un loc unde sa luam pranzul ! Intreband am fost indrumati spre o locatie situata in apropiere! Mai exact, este in spatele cetati unde de fapt am si lasat parcata rulota impreuna cu masina! Restaurantul se numeste Old-Inn-Tim. Un loc unde poti gasi mancare foarte variata si gustoasa !
  37. 18 puncte
    Vă salut prieteni ! Fiind incă iarnă și cei mai mulți dintre rulotiști asteaptă nerăbdători venirea primăverii, m-am gândit să trezesc niște amintiri prietenilor care au răspuns prezent celor 7 întâlniri pe care le-am organizat anul trecut la Letca Nouă. Pe lânga obișnuita plăcere de a ne revedea și a ciocni o halbă de bere, pentru mine a fost și o încercare de a-mi testa capacitatea de rezistență ca gazdă, la 3,4, sau chiar 5 zile și nopti consecutive de chefuială... Vă spun că nu e chiar ușor, dar de fiecare dată când ai compania prietenilor, atmosfera nu poate fi decât una frumoasă și plăcerea bate intotdeauna oboseala... Așa că dacă am rezistent și am simțit că pot face față la 20-25 echipaje, anul acesta voi posta direct pe forum fiecare intâlnire pe care o voi organiza, incepând cel mai probabil cu 1 Mai... Va fi o bună ocazie de a ne cunoaste și altfel decât în mediul online, și bineînțeles placerea de a ma revedea cu vechii prieteni. Foto de mai jos, sunt ceea ce am reușit să fac cu telefonul... de aceea rog colegii care au participat și au făcut și ei ceva poze, sa le posteze aici... Prima intâlnire, 1 mai 2018
  38. 18 puncte
    Bună dimineața tuturor! După ce am petrecut de joia seara pana miercurea la Rimetea apoi pana ieri dimineață (luni) la Campu Cetății in compania colegilor ce au participat la aceste întâlniri, ajungând acasa totul mi se pare monoton si banal, imi lipseste compania colegilor, "forfota", zbenguiala, din jurul nostru! Probabil va trece un timp sa ma obisnuiesc cu atmosfera de acasa!!! Am întâlnit și cunoscut colegi/rulotisti minunați, oameni langa cate-ti doresti oricand sa le fi alaturi! Vom încerca pe viitor sa fim mai des prezenți la întâlniri! Nu pot nominaliza pe nimeni in mod special, toti colegii sunt amabili, serviabili, respectosi...cei drept, am petrecut cel mai mult timp in compania colegilor @Daniel P si @Flavius Ivan care împreună cu familiile lor sunt colegi minunați! Cinste lor, dar si celorlalti! Câteva poze a celor ce am ramas pana luni dimineata, înainte de a n-a lua la revedere! Sa ne vedem cu bine!
  39. 18 puncte
  40. 18 puncte
    Buna dimineata! La Campu Cetății este o zi superbă! După cum se vede, deja programul de zbor al baloanelor a început! Sunt "o frumusețe" dar si destul de multe baloane sunt înălțate, nu stii dupa care sa te uiti! Frumos, nu regretăm nici un moment participarea la parada baloanelor, implicit întâlnirea națională a rulotistilor de pe forum rulote! Au ajuns multe echipaje, dar încă mai sunt de venit! Ii asteptam cu drag!
  41. 18 puncte
    Salutare, In cautarile mele pentru un concediu in Grecia zona Pelopones, am dat peste harta aceasta cu diferite locatii off-camping si opriri de o noapte ce au fost testate, fiecare locatie avand poza si o mica descriere. Mie mi s-a parut utila. Harta De asemenea daca mai aveti si alte materiale agregate legate de zone off-camping sunt binevenite. Momentan cand va scriu ma aflu in zona Voidkilia, intr-adevar o oaza de relaxare. Toate bune, Alex
  42. 18 puncte
    Faimoasa pompa, asa-zisa "pompulica" ... care ne alimenta cu tuica sau palinca si pe care aveam grija s-o umplem la randul nostru ... Lemnele de foc pe care le-am cumparat si pentru care ii multumim colegului si prietenului @Radu Ghita pentru ajutor... Alarmele noastre contra ursului... Si o poza de grup...
  43. 18 puncte
    Incep si eu prin a multumi celor care au avut placerea sa fie alaturi de noi ( 24 echipaje ) si asta in ciuda vremii care n-a fost deloc una favorabila... Multumiri speciale, impreuna cu toata stima si respectul meu pentru colegul si prietenul @Dan Armeanu, care a facut tot ce a fost omeneste posibil pentru reusita acestei intalniri... Vremea n-a tinut cu noi de data asta si in locul ninsorii pe care o asteptam, a plouat aproape in fiecare zi... dar pana la urma ne-am descurcat si bucuria revederii sau vinul fiert, ne-au facut sa trecem mai usor peste aceste probleme... Din pacate au mai fost si cateva lucruri care n-au mers cum trebuia...Dar despre care nu vreau sa pomenesc aici, pentru ca am discutat suficient la fata locului si sper ca la viitoarele intalniri sa nu se mai intample ... In fine...una peste alta a fost bine, iar pozele multe si postate aleatoriu de mai jos, cu siguranta vor exprima mult mai bine realitatea si atmosfera pe care am trait-o cu totii la aceasta intalnire... Cu gandul la urmatoarea care poate fi de Revelion sau de vacanta copiilor, va doresc tuturor numai bine si sa ne vedem cu bucurie de fiecare data!
  44. 18 puncte
    Salutare colegi, Zilele trecute am fost anunțat de un coleg rulotist de lansarea aplicației RoCamping, aplicație de mobil compatibilă cu Android disponibilă gratuit pentru download pe website http://rocamping.com sau direct de pe Google Play. Aplicația are o interfață foarte simplu de utilizat și cuprinde harta României cu peste 100 de campinguri cu coordonate GPS, descriere, date de contact și peste 50 de locații off-camping, bălti de pescuit și service-uri de rulote. Sunt entuziasmat sa împărtășesc cu voi aceste informații, deoarece am oportunitatea să colaborez și să lucrez la aplicația RoCamping în speranța că în viitorul apropiat aceasta va deveni foarte utilă oricărui iubitor de călătorie cu cortul sau rulota. Orice feedback sau idee este bine venită din partea oricui. Vă doresc o săptămână frumoasă!
  45. 18 puncte
    Buna ziua Suntem 15 echipaje sosite ....vremea este superba ... Va asteptam
  46. 17 puncte
    Salutare tuturor, Voi incerca in acest post sa descriu in cateva cuvinte experienta pe care am avut-o anul acesta La Ouzouni Beach Camping. Poate s-a mai scris despre acest camping, dar voi incerca sa va prezint cele 2 saptamani prin prisma mea. Sa incep... Pentru ca inca din luna martie mi-am rezervat un pit la Ouzouni incepand cu sambata 22.06, cu o zi inainte, vineri, am plecat de serviciu ceva mai devreme, mi-am imbarcat familia si in jurul orei 15 am plecat la drum impreuna cu inca 2 familii de prieteni, acestia fara rulota. Pentru ca pana la Giurgiu sunt cam 360 km pe care i-am facut cam in 6 ore am decis sa ramanem sa dormim la un motel – Prietenia – pentru a pleca mai departe a doua zi. Giurgiu – motel Prietenia - Un motel de 2*, de tranzit, dar curat si cu o mancare la restaurant chiar ok. Ce ma ingrozit, pur si simplu: TANTARII !!! Am mai vazut eu astfel de lighioane si in delta, dar atat de multi la un loc, intr-un oras, niciodata. Pur si simplu nu puteai vorbi ! Din fericire in hotel au facut ceva dezinsectie si nu prea intrau. Oricum, am primit aparat si pastila de tantari pentru fiecare camera. A doua zi, in jur de ora 6 am lasat Romania in urma si am trecut in tara prietena, Bulgaria. Prin vama am trecut relativ repede – cam 20 min – dupa care am oprit si am cumparat, cu cardul, vigneta pentru masina – 30 leva – si pentru rulota – 30 leva – de la un automat amplasat intr-o cladire situata pe dreapta, imediat dupa vama. Traseul folosit a fost cel clasic, Sofia-Kulata, pe drumuri f.bune, multe din ele reparate proaspat, dar fara adaosuri de bitum care te fac sa-ti sara capul in tavan cand treci peste ele ... Am facut traditionalul popas la McDonalds-ul de pe autostrada, acolo unde fiica-mea s-a fotografiat an de an cu clown-ul de pe banca – unii cred ca stiu despre ce e vorba. Vecinii nostri au mai dat in folosinta o bucatica de autostrada asa incat nu mai e necesar sa ocoliti Blagoevgradul pe centura veche, ci se merge pe autostrada pana la un giratoriu, care face legatura cu drumul national. Si... am ajuns cu bine la 2,5 km de vama elena...era ora 14,15... si ne-am oprit... Apoi am inaintat un metru... apoi iar pauza... apoi iar un metru... si uite asa cei 2500 m in aprox 3 ore !!! Era vineri dupa-amiza si peste 80 % din masini aveau numere de RO. Va dati seama ce injuraturi auzeai daca deschideai geamul ! Noroc ca erau vreo 34 gr. afara si nu voiam ca AC-ul meu sa raceasca trecatorii asa ca tineam geamurile inchise Obiceiul familiei era ca dupa ce trceam in Grecia, sa tragem pe dreapta, sa coboram din masina, sa punem o piesa greceasca la radio-cd, sa fumam o tigara si sa strigam: Vacantaaaaaaa !!!!! Dar in acest an, dupa ce am reusit sa trecem vama, pur si simplu ni s-a taiat cheful dar... ne-a revenit pe parcurs... Am ajuns in camping in jur de ora 20. Ne-a intampinat Dimitri, proprietarul, si ne-a condus la parcela 105 pe care o rezervasem pe mail. De ce aceasta parcela ? Pentru ca era suficient de aproape de dusuri/baie, locul de spalat vesela/frigidere si mai era ceva... Dupa indelungi calcule pe Google maps si dupa ce am vazut mai multe poze si filmulete pe net era parcela de pe care aveam cele mai mari sanse sa prind satelitul Thor, fara sa am copaci inalti in fata antenei :)... eram mancat de fiica-mea daca nu avea Disney chanell si alte programe. In plus, si eu voiam sa vad meciurile nationalei de tineret de la CM de fotbal. Asa ca am instalat infrastructura de campare si apoi, admirand un apus superb am trecut la... bere ! Despre camping Parcelele alocate pentru rulote sunt de 2 tipuri, A si B. Parcela noastra era de tip B si avea dimensiuni aprox. 8 x 6 m. Incapeau rulota, marchiza si in lateral un cort de plasa + masina. Ulterior, masina am parcat-o in afara parcelei eliberand un spatiu important. Ce mi s-a parut foarte tare: toate parcelele erau acoperite la o inaltime de aprox 4 m, pe intreaga suprafata, cu un fel de plasa pentru umbra. In acest fel rulota nu era expusa direct in soare iar la pranz nu erau mai mult de 27 gr. in interior. Fiecare parcela era delimitata de gard viu si avea robinet cu apa in colt, iar in alt colt priza de 220V. Totul foarte curat, greblat, aranjat. Toaletele si dusurile: im-pe-ca-bi-le. Singura observatie ar fi ca apa calda era cu adevarat calda dupa ora 23... In cursul zilei era mai mult calduta, spre rece. Problema nu era a barbatilor ci a doamnelor care trebuiau sa se spele pe cap aproape zilnic...dar suportabil. Locatia pentru spalat vesela: avea vreo 12 posturi de lucru, lada frigorifica foarte mare si cateva frigidere din acelea cu usa din sticla. Era loc suficient pentru toata lumea. In plus, era plite electrice care functionau cu fise. Exista si o locatie pentru spalat rufe care avea niste chiuvete cu zolitor si vreo 3-4 masini de spala cu fise. Plaja: curata, cu nisip fin si umbrele acoperite cu stuf, lata in jur de 30m. Sezlongurile si le aducea fiecare. Apa marii de un verde smarald, cu nisip iar din loc in loc erau cateva pietre mari si plate. Pe o distanta de vreo 10 m era in jur de 1,20m, apoi era o zona de cativa metri in care atingea cam 2m, apoi se micsora la 1,20 inca vreo 20 de metri. Pentru copii era raiul pe...mare. Fara alge, iar valurile abia atingeau 0,5m cand era marea „agitata”. In partea stanga a plajei exista si terasa de la Ouzouni Bungalow unde se poate lua micul dejun – 5 euro/pers -, se poate manca la pranz si seara la preturi decente si sortimente suficiente. Exista si un mic magazin cu produse alimentare ambalate si produse industriale de care ai nevoie de regula la rulota si pe care nu le-ai luat de acasa. In cele 14 zile in care am stat am fost singurul echipaj romanesc, cu o exceptie. La un moment dat a mai aparut o rulota dar care a stat o noapte sau poate doua. Nu critic pe nimeni, dar nu as recomanda acest camping celor obisnuiti cu wild-camping. Si spun asta deoarece la munte cand strigi la nevasta iti poate raspunde si ecoul, dar la mare nu se intampla asta Atmosfera care domnea in camping era extraordinara. Toata lumea saluta pe toata lumea, se vorbea pe un ton scazut si era o liniste si o pace desavarsite, care erau tulburate uneori doar de jocul copiilor. Seara, in general, mergeam in Afythos -15 km-, Kalitheea -20km-, Hanioti -30km. Dar, in prima sambata a fost ceva de groaza pe noul drum expres care merge de la Salonic pana aproape de Kalitheea. Noi ne plangem de V.Prahovei pentru ca ne place sa ne plangem. Pe Kassandra, pe o distanta de cel putin 25 km, pe 2 benzi, s-a circulat bara la bara intreaga zi. Noi, dupa ce am asteptat vreo 20 min sa intram in sirul de masini, ne-am lasat pagubasi si am facut cale intoarsa. Insa „ne-am luat-o” duminica seara, cand grecii se intorceau in Salonic si ne-au trebuit vreo 2 ore sa facem 10 km. Recomand 2 restaurante/taverne pe malul marii: Oceanic Ses in Afythos si Taverna Dias la 1km iesirea din Kalitheea catre Hanioti. Dupa atatea zile in care nu am facut altceva decat baie, plaja, am baut bere – ziua- si coniac cu trabuc – seara - a venit si ziua in care, inevitabil, a trebuit sa plecam. Am plecat la 6,45 din camping si la ora 16,15 eram la Giurgiu. Traseul ok, fluent, fara incidente. Pe la ora 17,15 am intrat pe centura Bucurestiului si am iesti spre Urziceni pe la ora 20,00.... si in tot acest timp nu incetam sa ma intreb: oare de ce nu se iese in strada pentru lucruri care nu se fac si ne dor, dar se iese pentru toate bazaconiile politice, pentru nu stiu ce lozinci si sloganuri, pentru procurori sau cate si mai cate !!!! E o intrebare retorica cu care mi-am ocupat mintea ca tot nu aveam ce face Stiu, unii poate m-ar intreba: dar la bulgari nu s-a intamplat la fel ? Ba da, dar acolo s-a intaplat tot din cauza masinilor de RO care in loc sa astepte civilizat la coada, au intrat pe banda de urgenta si in fata gheretelor din vama inercau sa intre in fata ! Noroc ca pe centura Bucurestiului nu exista banda de urgenta, cred ca s-ar dubla timpul de asteptare ! In fine, am povesti cam mult, dar cum poti sintetiza 2 saptamani de vis in cateva cuvinte ? Vacante placute, domnilor !
  47. 17 puncte
  48. 17 puncte
    Și câteva preparate culinare...
  49. 17 puncte
    Multumesc tuturor pentru aprecieri, o rasplata in plus pentru efortul depus! Tocmai ne-am intors din prima expeditie, am fost in weekend la Poiana Marului, suntem novici in domeniu, insa ne place independenta si natura. Totul a functionat perfect, am testat si izolatia, dimineata aveam 18 grade inauntru desi afara erau vre-o 8. Am consumat apa ca acasa, cred ca eram singurul ce-si batea capul cu rationalizarea. Trebuie instruit echipajul (2 copii+sotia). Fiind vorba doar de doua zile, nu m-am stresat . N-am apucat sa montez aeroterma pe motorina, o am, dar parea ca nu e graba, speram sa prind vara plina. Acuma incepe sa fie. Imagini cu patul copiilor (in sfarsit am primit salteaua ce am comandat-o) si cateva din prima iesire.
  50. 17 puncte
    Stimati colegi rulotisti, ceata @Levi N, @Ovidiu-Betty, @Emil Vinteler si @Dan Dan( care ne-a ajuns din urma), va saluta de la Marghita, judetul Bihor, unde petrecem cateva zile bucurandu-ne de beneficiile apei termale, fara rulote. In rest, gasca reunita va saluta pe toti si va ureaza distractie frumoasa. . PS : Sa aveti grija de @Cristian A al nostru, care este cu voi!!