Clasament


Continut

Se afişează conţinutul cu cea mai bună reputaţie din 19.04.2020 în Postări

  1. 24 puncte
    Vreau să vă arăt o locatie off-camping, unde am petrecut 5 zile în minivacanța de Rusalii, între 04-09 iunie. Se ajunge dinspre Râmnicu Vâlcea, pe DN 67, iar înainte de Horezu se face dreapta spre Romanii de Jos pe str. Mănăstiri, apoi str. Schitului și la câțiva km după ieșirea din localitate pe partea dreaptă o să vedeți un teren de fotbal. Locatia este imediat după teren, pe malul drept al râului Bistricioara. Primăria a amenajat acolo 3 foișoare de lemn, pubelă de gunoi și o instalație de iluminat pe timpul nopții. Acesul se face foarte ușor in poiană, direct de pe drumul asfaltat. Tocmai acest lucru m-a facut să mă gândesc că ar fi o locatie foarte bună și pentru iarnă, așa că foarte probabil o voi incerca iarna viitoare. Noi am fost 6 echipaje în jurul unui foișor, râul aproape, rulotele la umbră pentru cine vrea umbră sau la soare pentru cei care aveau panouri fotovoltaice fixe și aveau nevoie de încarcarea bateriilor. Pentru cafea și gătit cumpărasem fiecare apă plată. Am auzit că ar exista și un izvor prin apropiere dar n-am avut nevoie așa că n-am insistat foarte mult pentru depistarea lui Cel mai bine introduceți coordonatele GPS: 45.174885 - 24.002821 și ajungeți fix la intrarea în poiană! Drumuri bune și vacanțe frumoase tuturor!
  2. 19 puncte
    Buna seara, dragi colegi! Va scriu din camping si confirm cele scrise pana acum, inclusiv caa drumul mai lung prin Pitesti-Campulung este cel mai bun. Am facut un dus excelent la 9 seara cu apa fierbinte, cred ca au centrala. Dusurile (3, 4 cel putin) sunt cu anticamera, deci te poti desfasura in voie. De asemenea, sunt multe lavoare si toalete, n-am stat sa le numar! De asemenea, exista hartie igienica si sapun lichid, iar curatenia este exemplara! Nu sunt mirosuri, ba chiar se simte si iz de parfum! Mai problematic este cu apa pentru rulota - pana in zona unde am campat sunt circa 150 m, precum si la deal. Asa ca este indicat sa aveti un carucior pentru bidon sau, si mai util, un bidon cu roti. Panorama face toti banii! Adica 2 persoane cu masina si rulota, facilitati si curent incluse = 50 lei/noapte. Cateva poze edificatoare:
  3. 18 puncte
    Salutare, va trimit mai jos linkul pe care l-am facut pentru a prezenta casuta noastra pe roti. Am finalizat zilele acestea conversia unei autoutilitare in campervan, mai exact un Citroen Jumper din 2017, Euro 6 cu aproape 275.000 KM. Am achizitionat masina din Romania la finalul lunii mai 2020 si la jumatatea lunii iunie am inceput sa lucram la conversie. Dupa aproape 4 luni in care am lucrat la conversie am ajuns si la linia de finish. A fost un proiect foarte frumos care a presupus mult timp, energie si motivatie, insa pasiunea pentru calatorii si natura ne-a ajutat sa putem sa vedem casuta pe roti terminata. In aceasta conversie am apelat la sprijin extern in 3 puncte importante pentru noi: 1. la decupajele ferestrelor si trapelor, unde am vrut sa fie facute de persoane specializate si autorizate; 2. la montajul panourilor solare si a echipamentelor Victron (celelalte echipamente electrice fiind montate de noi) 3. la mobila suspendata si la fronturile de mobila (aici, desi am ajuns la concluzia ca puteam sa bifam acest punct si noi, nu am fi reusit sa ajungem la calitatea pe care ne-o doream, astfel incat ii multumim dnului. Andrei, producator de mobila, care ne-a ajutat si ne-a sprijinit la partea aceasta). In rest, greul acestei conversii a cazut pe umerii sotului meu, Razvan, care s-a ocupat de toate aspectele, iar eu am ajutat unde am putut si mai mult cu filmatul :D Noi suntem foarte multumiti de ce am facut si deja am scos Camper-ul la plimbare Ganduri bune tuturor, Anca & Razvan
  4. 18 puncte
    Prima ieșire din viață cu rulota, cu bune și rele! Salut, cu permisiunea dumneavoastră și cu riscul de a mă face de râs, vă povestesc pățaniile mele la prima ieșire cu rulota. După aproape un an de la cumpărare, am reușit în sfârșit să scot rulota la plimbare. Rulota este Compass Rally 482 din 2005 trasă de un Touareg 3.2 din 2003, le-am prezentat la înscrierea pe forum. Este primul concediu cu ea, de fapt chiar prima mea ieșire pe stradă cu rulota după mine. Neavând BE la momentul înscrierii, fratele meu a mers cu ea la RAR. Am revizionat frânele, saboți noi, rulmenți noi, am desfăcut tot pe la proțap, până la urmă nu am mai schimbat bucșele de la tija împingătoare (nu le-am găsit), dar după gresare s-a redus considerabil jocul. Am reușit să definitivez montarea mover-ului (acela care vine foarte jos față de asfalt...) și am terminat instalația solară (panou mobil plus controller). Soția s-a ocupat de tot ce înseamnă dotarea rulotei, vreau să rămână totul în ea, nu să car din casă și înapoi, m-a costat mai mult decât revizia rulotei! Cu vreo două zile înainte de plecare am zis să umblu și la pastilele de la cupla antibalans, arătau bine dar, una nu a vrut să mai intre la loc și tot sucind-o eu, am reușit să îi rup o parte din tija de susținere cam de la jumătate și nu prea mai stătea la locul ei cu cupla scoasă. Nu mai aveam de unde să comand așa de în scurt, bun zic, nu-i bai, înainte să o leg de mașină, pun pastila, las cupla pe cârlig și nu mai are unde se duce de acolo. Am început să încarc rulota, eu am un obicei tare prost, car după mine toate prostiile dacă am loc, așa că lucrurile au început să scape de sub control. A mai fost o problemă, am fost 3 familii cu două rulote, un cort și două mașini. Fratele meu, la cort fiind, a avut și el o grămadă de cioroboaie, care au trebuit băgate în rulotă. Am încercat să pun greutatea pe Touareg, adică cortul rulotei (care este mare și greu), două lăzi frigorifice (cele care merg la 12V/220V și pe gaz) pline cu BERE! Au mai intrat ceva bagaje de mână, și gata portbagajul. În rulotă, bagaje în partea din față până la nivelul geamurilor, în rest pe jos, prin toată rulota... Pe cârligul mașinii am avut cam 100 kg apăsare (scrie 140 kg max). Per total cred că am depășit lejer MMA-ul de 1600 kg al rulotei. Am plecat la drum și prima oprire. Mi-a fost cam teamă la început, rulota lungă, grea, în sfârșit. Surprinzător însă venea foarte frumos după mine! Nu am apucat să-mi iau oglinzi suplimentare (cele primite cu rulota nu s-au potrivit), nu le-am simțit foarte tare lipsa dar nu strică, vreau să vă spun că tot drumul nu mi-am văzut în retrovizoare amicul, cu rulotă cu tot, decât în curbe. M-am cam păcălit un pic cu presiunea în pneurile rulotei, am băgat 3.8 și pe drum făceau ceva burtă și se cam încălzea talonul. De-abia la Năvodari am reușit să bag 4.2 în ele... De mers am mers la Vadu, pentru poveștile frumoase despre plaja sălbatică, și acolo la fel, pentru prima dată. Am ajuns luni dimineață, am alimentat cu apă la magazinul de la intrarea în sat și ne-am aventurat în biosferă. Drumul relativ ok, trebuie mers încet. La prima cherhana am rămas mut! Plin de rulote, una lângă alta, pe ambele părți ale drumului! Plus corturi... Zic, nu stau aici nici mort! Am făcut dreapta, spre poligonul de trageri, și am tot mers. Rulote cât vezi în față, am oprit cu gândul să las rulota și să merg doar cu mașina să caut loc, de frică că nu mai am unde întoarce. Am tras lateral rulota, am pus o scândurică sub roata de manevră, am tras frâna de mână și am încercat să o ridic de pe cârlig. Nu am reușit, rulotă grea, nisipul afânat, se afunda. Am renunțat și hai cu tot cu rulotă înainte. După vreo 10 m tot trăgea greu, ei zic, nisipul ăsta, lasă că bag greul. Și dăi cu greul. Rulota tot țopăia în spatele meu... Trec pe lângă un rulotist care dă din mâini disperat, mă dau jos, zice „- Domne, ți s-a blocat ceva la mover, că nu se mișcă roata!” Mă uit pe ambele părți, mover-ul la loc, mirosea însă a încins, trec pe lângă proțap spre mașină, arunc un ochi și văd frâna de mână ca un stindard ridicată spre cer... Pfff, bine măcar că ține! :))) În capăt de tot, penultima intrare spre plajă, la vreo 200 m de gardul poligonului am găsit în sfârșit mai liber, dar dacă campai pe drum nu vedeai nimic, este o dună spre plajă. Plus căldură, plus țânțari, plus în imediata vecinătate a tufișurilor cu mirosurile aferente... După acea dună mai este un drum de nisip, paralel cu marea, exact înainte să înceapă plaja. Acolo era bestial de frumos, dar intrarea era toată cu nisip, la fel și drumul. Eu și amicul meu cam circumspecți, Touareg-uri ca Touareg-uri, dar nisipul rămâne nisip și rulota, rulotă! Dar nevestele nu și nu, acolo ne campăm! Bun, ne-am făcut curaj și am zis să încercăm. Amicul meu are o rulotă mai mică binișor, a intrat din prima. Am intrat și eu, dar trebuie să faci dreapta când ajungi la plajă și pierzi din elan, am bagat-o eu, dar după aceea trebuia mers cu spatele ca să o poziționez corect față de plajă și să las și loc de trecere. Aici a intervenit șufa, cu o mașină am împins-o din proțap, cu cealaltă am tras-o legată cu șufa de șasiu. A mers mai bine decât mă așteptam! Dar totul a depins de mașini, nu vă aventurați că dați bani la tractarea de la cherhana. Numai eu am tras în prima zi 3 mașini care nici măcar nu au încercat să ajungă unde eram noi... Mașinile le-am parcat regulamentar, la drum, dar la rulote le-am spus că dăm sigur amendă dacă vin rangerii, nu eram pe plajă sau pe vegetație, dar nu eram nici la distanța necesară de mare. Unde am stat noi nu a fost aglomerat, doar vineri după masă au mai apărut corturi, dar nu foarte aproape de noi. În schimb, la vreo 300 metri spre nord/cherhana erau vreo 7-8 rulote, toate direct pe plajă, cu 4 umbrare 3x3 m unite și cu mese întinse ca la botez, cu niște boxe imense de evenimente pe stative, cu fire pit-uri seara (au venit cu lemne la ei, pentru că pe acolo nu găsești un băț), artificii seara, pfff, nebunie. Și asta pe plaja sălbatică Vadu unde cauți liniște. Acum sincer, prea tare nu ne-au deranjat, vântul nu bătea din direcția lor, nu se auzea decât seara niște muzică în surdină și focurile de artificii, însă astea se terminau repede. Peisajul de vis, vedeam de oriunde marea, inclusiv din rulotă răsăriul de soare și cel de lună, care mi s-a părut chiar mai spectaculos! Iar faptul că ieșeam din cortul rulotei direct pe plajă, stăteam seara pe șezlonguri la povești, de neuitat. Părți proaste, vântul... A bătut în continuu de luni până sâmbătă la plecare, am avut nisip pe unde nici nu vă închipuiți! Un nisip fin care intră peste tot, dacă nu aveam dușul rulotei, nu rezistam. Plus zgomotul mării, îmi era dor de el, dar fără valuri mari, după trei zile aveam în urechi tot o vâjâială. Dar a avut și partea lui bună, nu am avut țânțari. Într-o singură seară s-a potolit un pic și era plafonul cortului plin de gângănii!!! Cu cele două lăzi, plus cele 2 frigidere, am domnit-o, am dat bere rece și la vecinii de plajă! Cadac-ul a funcționat ireproșabil, l-am cumpărat cam nehotărât dar face toți banii. Totul la rulotă a funcționat foarte bine, încărcarea solară de asemenea, în condițiile în care au fost dimineți în care am scos afară panoul abia pe la 10-11 dimineața. În câteva ore intra în float. Mi-a fost teamă cu căldura în plin soare dar, culmea este că pe timpul zilei cel mai răcoare era în rulotă cu toate trapele ridicate, cu doar două geamuri și ușa deschisă. Exact în ziua plecării, sâmbătă pe la 9 dimineața, au venit și rangerii, bineînțeles amendă pentru campat/calat rulota la mai puțin de 150 m de linia cea mai înaintată a mării. Mi-au dat un fluturaș cu amenzile aplicate, de la 500 la 1000 lei și au plecat la mașină să scrie. Ei, să vezi că am pus-o! Dar au fost băieți ok, au dat o singură amendă de 250 lei în loc de trei, doar mie, și au spus că dacă nu participă și ceilalți se întorc și le aplică și lor! :))) Peripeții? La mover i-am crăpat carcasa de jos, pe stânga, la prima ieșire dintr-o parcare pe carosabilul supraînălțat, iar pe cea din dreapta în nisip. Funcționează, dar prezintă ciufulit din punct de vedere estetic. La plecare am ieșit mai bine din nisip, după ce am poziționat-o pe direcție din șufă. Culmea este că amicul meu a ieșit mai greu. Eu am, pe lângă greu, și diferențial central blocabil, el nu are a treia poziție, poate contează și asta. La întoarcere am fost mai ușor considerabil, am venit foarte bine. Acum, vă aduceți aminte treaba cu pastila de la antibalans? Și la dus, și la întors m-am lăudat de cât de mult contează antibalansul la o rulotă mare și grea, mai ales în condițiile în care amicul meu gresează cârligul anulând astfel efectul antibalansului (de, șofer de modă veche). Viteza de croazieră a fost 80-100 km/oră, cu mici vârfuri de 110. Bun, ajung acasă, mă iau să descarc și să duc prin garaj diverse. La un moment dat m-a bufnit un râs de a venit fratele meu după mine! Pastila! Pastila de la antibalans era pe banc! Am plecat la ora 3 dimineața și în grabă am uitat să o pun! Mă miram eu că nu se strânge prea tare când apeși cupla antibalans, dar na, așa o trebui! Așa că antibalansul meu a lipsit cu desăvârșire! O singură dată am simțit un mic balans, dar nimic spectaculos, cred că a compensat greutatea mare a mașinii. Consumul mașinii a fost de 15%, pentru un motor de 3.200 V6 benzină și cu greutate pe el și după, este onorabil zic eu. Amicul cu Touareg-ul de 3.000 diesel și cu rulotă mai ușoară a comsumat cam 11 și ceva la %. Concluzii? Da, mi-a plăcut cu rulota, nu ești la fel de zglobiu pe șosea, dar este ok. Am dormit foarte bine în ea, am avut toate condițiile, la cort nu reușeam să rezist atât. În legătură cu camparea, hmm, totuși nu cred că mai vreau campare direct pe nisip, în plin soare. Au fost momente când a trebuit să mă hidratez serios! Și parcă tânjesc după apa din Grecia... Mulțumesc pentru timpul acordat și concedii cât mai plăcute vă doresc!
  5. 17 puncte
    Salutare prieteni ! O zi frumoasă de toamnă se anunță azi la Letca Nouă, așa că nu m-am putut abține să fac câteva poze în dimineața asta.
  6. 16 puncte
    Mă tot intrebam pe unde imi intră apa in rulotă ori de câte ori mă prindea ploaia pe drum. In staționare n-aveam nici o problemă, dar când ploua si eram in deplasare cu rulota, pentru mine era un coșmar. Ajungeam la locul de campare si in loc sa ma relaxez cu o bere, trebuia să scot mocheta afară să se poată usca. La revenirea din concediu de anul trecut, am identificat in sfârșit problema. In urma unei explozii de acum câtiva ani, s-a spart evident și podeaua rulotei pe care am reparat-o la vremea respectivă si am descris operațiunea la momentul respectiv in Reparatie podea rulota. Singurul loc pe care nu-l verificasem era carenajul de plastic de deasupra roții, imposibil de observat dacă nu dai roata jos. Când am revenit din concediu, am dat ambele roți jos si așa am observat că unul din cele două carenaje era spart... așa că apa aruncata de roată in timpul mersului, patrundea pe acea spartură in rulotă, ca la ea acasă. Am demontat aripa, apoi carenajul respectiv prins din fabrică cu ajutorul unor capse care unele au putut fi scoase, altele mai ruginite s-au rupt. L-am spalat, am apropiat marginile spărturii si le-am lipit provizoriu cu un letcon. Apoi am aplicat cu pensula rașină și fibră de sticlă atat pe interior cat si pe exterior, fiind acum mai rezistent decat a fost din fabrică. Găuri pentru holzșuruburi pe margine, pentru că aveam i-am aplicat si două mâini de vopsea clor-cauciuc, sikaflex 11 FC si l-am prins inapoi de podea, rezolvând definitiv problema care mi-a dat atâta timp batăi de cap. Numai bine tuturor si vacanțe frumoase!
  7. 16 puncte
    Salutare prieteni ! Mie personal, restricțiile impuse de pandemie anul trecut nu mi-au stricat planurile de concediu ( concediul soției ), așa că am reușit să facem traseul propus cu ceva timp in urmă, care să includă si marea și muntele. Am impărțit cele două săptămâni în 3 locații și am urmat traseul Letca Nouă - Vadu -Curmătura Ștezii (jud. Sibiu) - Hatod ( jud. Covasna) si retur la Letca Nouă...in total cred că in jur de 1700 km, n-am stat să calculez. La Vadu am ajuns din pacate seara, dupa ce se intunecase. Am intârziat pentru că m-a lăsat alternatorul pe autostrada in apropiere de Fetești și până am rezolvat problema am pierdut aproape jumătate de zi intr-un service... In fine, același drum prost din sat și până la locul de campare, aglomerație față de alti ani când cel mai apropiat echipaj se afla la câteva sute de metri, dar asta e am zis. Oamenii n-au mai ieșit afară și au preferat litoralul românesc. Ne-am instalat cât de cât pentru că se lasase intunericul, urmând să continuăm a doua zi ce mai aveam de aranjat. Vremea a fost frumoasă toată săptămâna, poate chiar prea cald față de cum mi-aș fi dorit eu. Ca să stăm liniștiți, am achitat și taxele pentru permise online de acces în biosfera Delta Dunarii atat pe persoană, cât și pentru mașini. Am avut parte și de o surpriză placută, pentru că am avut placerea să-l cunosc pe colegul și de atunci prietenul @George B, și cu care abia astept să ne revedem pe undeva și să mai bem o țuică... Acum poze și dacă sunt intrebări va raspund cu placere
  8. 16 puncte
    Salutare, am renunțat la ideea de pescuit pentru ca astăzi se anunța ninsoare. Am vrut sa mergem intr-o locație aproape de casa pentru ca e prima ieșire cu rulota a fetiței noastre de 5 luni. Am campat 2 zile la Pensiunea Râșnov și de aici am plecat la plimbare in Plaiul Foii și la Cheile Gradistei, am vrut sa mergem și la rezervația de ursi de la Zarnesti dar nu primesc copii sub 5 ani. A fost o ieșire frumoasa, ne-am relaxat, ne-am plimbat și ne-am odihnit. Fetița a fost foarte ok in rulota ( la fel ca acasă ). Astazi ne pregătim sa plecam spre casa
  9. 15 puncte
    Va salut. Dat fiind faptul ca in concediu incerc sa folosesc telefonul doar pentru a fotografia si laptopul pe cat posibil sa nu il folosesc, va prezint concediul nostru in poze doar acum, revenind acasa. Traseul ales a fost de 560 km, pe ruta Tarnaveni (MS) - Brasov - Ploiesti - Slobozia - Podul de la Harsova - Navodari (CT). Drumul a fost mai bun decat ma asteptam, nu avea rost sa ajung pe autostrada pentru cei 80km/h (max 90km/h) cu care mergeam. Cateva poze : Plecarea din fata casei, Scurt popas dupa urcarea de la Timisul de Sus catre Azuga Cafeluta in parcare Lidl Navodari, aici am ajuns aprox la miezul noptii, am dormit, asteptand deschiderea dimineata pentru aprovizionare. Am ales camping GPM Navodari, pretul mi s-a parut foarte mare, dar m-a convins sotia sa ramanem, pentru ca acceptau vouchere de vacanta (cine e bugetar stie, eu nu sunt bugetar J ) Erau multi in camping dar se trageau la umbra, noi am ales un loc in fata, la soare (deh, pandemia asta si distantarea sociala) Dupa 7 zile am pornit spre meleaguri mai apropiate de casa noastra. Am facut un popas scurt, de 1 noapte la Camping Muddy Land, vizitand vulcani noroiosi si gustand lichiorul de catina si socata casei. Dupa asta am plecat catre locuri mai cunoscute, la lacurile de pescuit din Subcetate (HR) unde am stat 6 zile la pescuit, savurand ciorba de peste a casei (din pacate poza nu o mai gasesc). Caldura mare, pesti mofturosi dar amintiri frumoase. Dimineata racoare Dar ziua caldura mare Si cateva din preparatele pe care le am savurat la rulota in zilele de concediu: Dupa 15 zile petrecute in total cu rulota a trebuit sa ajungem acasa, concediul este pe gata, dar in drum catre casa déjà ne planificam urmatoarele iesiri, drept ca scurte, doar de weekend, atat ne permite serviciul.
  10. 15 puncte
    Păcat că numai câteva zile am reușit să petrecem împreună. Însă ușa mereu este deschisă pentru voi și sper să ne putem întâlni mai des! Ne-am simțit foarte bine in compania voastră și vă așteptăm la noi! Echipajul care nu sa alăturat este familia @Dobre Valeriu . Cu ei ne-am întâlnit prima dată pe Valea Cerbului, și de atunci suntem prieteni de familie. Mulțumesc frumos @Daniel P pentru tot și vă așteptăm!
  11. 15 puncte
    Buna ziua si bine v-am regasit, sa mai stergem putin praful de pe acest topic. Dupa aproximativ 6 luni si 6000 euro cheltuiti, cu folos zic eu, o noua autorulota este gata de drum deocamdata doar pana la Plaiul Foii in acest weekend. Ce a iesit, dupa cum urmeaza: - baza un Renault Master 2010, H2-L3; - greutate totala cu toate acareturile si toate plinurile facute 2890 kg.Mai am cateva sute de kg sa ma joc ; - instalatie electrica, 3 panouri solare a cate 150 W, un controler MPPT, un invertor de 2500 W, un acumulator litiu de 200 Ah, consum maxim cu toate pornite si date la maximum in jur de 75-80 Ah, consum mediu pe timp de iarna 10-15 Ah; - sanitare, 2 chiuvete baie+bucatarie, cabina dus inchisa+wc Porta Potti, un bazin apa curata 125 l + unul de apa gri de 90 l sub masina, pompa de apa cu presostat, un boiler de 50 l cu 2 trepte de incalzire la 220 V+frigider 113 l tot la 220 V; - pat de aproximativ 170/180, 5 dulapuri suspendate; - incalzire pe motorina de 5 Kw, cu patru iesiri pentru aer cald, 2 duc in fata, 2 sunt in spate sub pat, pentru a nu ingheta apa. Si in mare cam asta este, eu sunt foarte multumit de ce a iesit, se putea mai bine? Sigur ca da, dar in limita bugetului pe care l-am avut eu zic ca m-am pliat pe ce am considerat eu ca este necesar pentru 2 persoane. Si ceva poze, in realitate arata mai bine . O zi buna va doresc.
  12. 15 puncte
    prieteni! Nu am intrat sa postez de ceva vreme deoarece nu am avut noutati, munca a stagnat din lipsa de materiale. Am montat doar scaunul pasagerului (pe partea stanga, binenteles) in locul banchetei de 2 persoane. Scaunul l-am gasit in Romania, Deva, la un cetatean care se ocupa cu tapiterii auto . In Romania este scaunul soferului, usor de gasit, aici este scaunul pasagerului. A fost montat f.usor O alta lucrare a fost cea de a schimba un element de plastic al barii din spate si, cu aceasta ocazie, am schimbat prinderile de plastic ale elementelor decorative de caroserie: Luni 18 Mai s-au deschis in sfarsit magazinele DIY aici in Irlanda asa ca la prima ora am fost sa cumpar placajul furniruit de 18mm de esenta de plop pentru mobilier. Am luat 5 placi de 2440 x 1220 mm. Posibil sa mai trebuiasca inca una pana la sfarsit... vom vedea. Am intrat in forta la lucru. Am facut patul de pe spate (135x187cm) cu ajutorul profilelor de lemn si rivnuts montate in nervurile caroseriei. Am continuat cu elementele de mobilier, cele care delimiteaza patul de restul spatiului si am continuat cu baia. Maine sau vineri sper sa o termin ca sa pot continua cu bucataria.
  13. 15 puncte
    Salutare, Revin cu poze din weekend. Iesirea a fost super reusita; am avut destul de multi vecini cu rulote si corturi la Gura Apelor. Atmosfera a fost faina si civilizata, liniste si oameni relaxati. Sent from my iPhone using Tapatalk
  14. 14 puncte
    Salutări tuturor! Așa cum am promis revin cu prezentarea autorulotei achiziționată. Chiar înainte de a vinde rulota noastră am inceput căutările pentru achiziționarea unei autorulotei fără alcov. Studiind și site-urile din străinătate nu prea găseam ce-mi trebuie. Până la urmă am decis că cumpărăm una cu alcov. Pe data de 21. Aprilie dimineață am plecat la Tg. Mureș la control medical împreună cu soția. Am zis că mergem cu Meganul nostru că dacă găsim ce ne trebuie o și luăm și cu Meganul vine acasă soția. Până aici totul super, terminăm repede la medic totul este ok. Între timp vorbesc cu colegul @Ovidiu-Betty și ne întâlnim la autorulota lui ,vroiam să văd cum arată și să-mi atrage atenția la ce să fiu atent. Am rămas cu gura căscată când am intrat în autorulota lui. E farmacie ! Super super întreținut. Cu ocazia asta mulțumesc încă o dată că a fost amabil si ne a arătat căsuța lui. Mulțumesc @Ovidiu-Betty ! De la Tg. Mureș am pornit spre Pancota. Între timp a trebuit să opresc la un Peco trebuia să lucrez online vreo două ceasuri. În drum spre Pancota la 45km distanță sa aprins martorul Baterie in Megane. Am constatat că sau uzat periile in alternator. Am stins luminile oprit radioul oprit clima, și continuat drumul. În Pancota era o autorulotă Hymer. Am ajuns acolo, din mașină deja vedeam că Hymerul rămâne acolo. Că să nu fiu nesimțit cum era cel care vindea care mi a trimis poze care erau făcute acum 15ani m-am uitat la ea am pornit motorul și am explicat că nu arată conform pozelor și discuțiilor. A observat repede că nu are pe cine să convingă că este o autorulotă bună. Norocul nostru că chiar în Pancota era un servis care a acceptat să reparăm generatorul mașini. In două ceasuri eram gata de drum. La vreo 44 km distanță neam uitat la o altă autorulotă care iarăși nu era cea din poză și departe despre ce discutam prin telefon. Știam foarte bine că zona Aradului trebuie evitat , însă conform discuțiilor și pozelor primite se reflecta altceva. În fine repede am luat decizia să mergem până la Zalău. Am condus noaptea până aproape. Dimineață la ora opt eram in fața porții unde era câteva autorulote cu alcov, semi integrate și o singură integrat. După ce ne-am uitat la ele nu ne a plăcut nici una. In Zalău am vizitat încă două însă nici unul nu era pe placul nostru. Așa că am luat direcția spre Iași! Ajuns la Iași în fața porții ne aștepta proprietarul. Autorulota se afla in garaj cu motorul rece cu bateria de la motor într-un colț al garajului plin de praf. Na zic gata și cu asta, proprietarul a explicat că anul trecut în August a fost în deltă cu ea și de atunci nu a fost scos din garaj. Bateria era scos de-atunci iar bateria celălalt este in autorulotă sub scaun cu bornele desfăcute. Verificăm interiorul exteriorul mă bag dedesubt totul arată ok. Punem bateria la motor și bornele la cel interior. Pun contactul se aprind martorii, învârt cheia și surpriză învârte motorul cam 4-5 secunde și pornește. Umplem rezervorul de apă curată cam la un sfert până se aprinde primul led la panoul de control. Deschid pe rand robineți până când vine apa. Încă o surpriză însă neplăcută! Vine cu un miros că a trebuit să deschid trapa electrica! Probez Truma merge și pe încălzire și pe ACM. Verific atent peste tot, și pare destul de bun. Ne înțelegem la preț facem actele. Autorulotă FIAT Adriatic anul de fabricație 2002 luna noiembrie. Motor 2.3 JTD. 110cp. Două buteli, trapă cu ventilator, televizor la 12v android. Panou solar ect. La întoarcere urca dealurile fără nici o problemă! Am ajuns după miezul nopții acasă. Dimineață primul lucru să vedem dacă încape in garaj. Bineînțeles că era mai înalt cu 12cm. Acum urmează să facem o curățare generală și dezinfectare. După care o spălare că lumea că săraca este murdar rău. Între timp am tăiat betonul, pardoseala garajului și o să cobor cu pardoseala cu 15-18cm. O să postez și fotografii după ce este curățată personalizată.
  15. 14 puncte
    Salutare, nu am gasit nimic legat de plaja Azapiko pentru 2021. După ce am plecat din camping Thallata am facut o oprire la această plaja si am decis să rămânem cel putin o zi. Am găsit un loc la umbra si liniste de nedescris! Atasez ceva poze.
  16. 14 puncte
    Salutare, în sfârșit județul Buzău are primul camping în adevăratul sens al cuvântului. Mai exact Vibe Camp, la Valea Lupului, între Pătârlagele și Nehoiu. Teren mare, foarte generos, destul de drept, prize la fiecare loc de campare, bai/dușuri suficiente, de nota 10, bar/terasa foarte frumos amenajata, se poate servi și de mâncare, seara muzica de bun gust și la volum mic, așezată în asa fel sa nu se audă pe locurile de campare. Singurul minus-încă nu au umbră, sunt nuci plantați, dar trebuie sa crească. Piscina mare, încă nu are apa, probabil de la anul, se organizează de către ei rafting de la Nehoiasu pana la camping, cam 2, 5 ore coborârea. Foarte aproape balta de pescuit pentru amatori.Contact camping 0721185410 Adrian.
  17. 14 puncte
    Descriu mai jos campingul deschis recent în localitatea Bicfalău, jud. Covasna! ,, Bik Camp" - camping nou pentru rulote şi autorulote, dotat cu toate facilităţile: curent electric şi apă pentru fiecare rulotă, grupuri sanitare moderne şi curate cu apă caldă 24/24, spălător de vase, foişor spațios cu mese şi scaune, cu grill, spațiu de joacă pentru copii. PISCINA cu apă încălzită ( utilizabilă şi cu acoperire pe vreme rea), iarbă verde, umbră, deversare ape gri, golire wc, zonă liniştită, drumuri asfaltate in zonă, pentru biciclişti, cu posibilitate de închiriere E-bike. Locurile sunt limitate, pentru confortul oaspeților, pentru rezervare sunați la 0726820440, sau pe facebook messenger: Bik Camp Magazin alimentar la 5 min de mers pe jos, sau un market la 2 km. Adresa: jud.Covasna , sat. Bicfalău, nr.238b - 30 km de Braşov, 16 km de Sfântu Gheorghe!
  18. 14 puncte
    -proiectul am finalizat ( volumul de munca a fost mare, in ultimele 4 saptamani aveam impresia ca mai am doar cateva zile de lucru dar de fapt aveam saptamani ) -am bifat si prima iesire de o luna ungaria, serbia, macedonia, grecia . -dupa 30 zile de hoinarit concluzia e ca lucrarea e o reusita : apa , electric functioneza perfect , nu scartaie mobila , e exact la ceace am visat. -modificari urmeaza : -patul etajat va cobari cu 10cm ,si va primi un geam pe usa spate -cateva rafturi in dulapurile de haine -ceva sina pentru plasa de tantari ( momentan e cu scai ) - o resiliconare de siguranta la cabina de dus ( dar cred ca asta e punctul slab al multora ) cateva poze cu conversia . ( din concediu nu va trimit , nu vreau sa suferiti )
  19. 14 puncte
    Salutare prieteni ! Vreau să vă informez despre o ofertă atractivă zic eu, pentru cei care vor să-si schimbe vechile butelii din metal de pe rulota sau camper, cu unele mult mai ușoare din material compozit in sistem buy-back. Se oferă un discount de 100 lei la predarea unei butelii fară guler, astfel că butelia din compozit se poate achizitiona cu 350 lei. Sau 180 lei la predarea uneia cu guler și se mai plăteste 270 lei pentru achizitia noii butelii din compozit. Detalii mai jos... https://auto-rulota.ro/tehnice/livrare-gratuita-la-domiciliu-butelii-de-gpl/
  20. 14 puncte
    ... a aparut peste noapte si atractia a fost uriasa de a o scoate la plimbare. Nu stim prea multe despre ea... a vazut Herculanele. Platoul Coronini a fost primitor desi extrem de ud. Dusterul a urcat, insa uneori a fost nevoie de viteza 1. Am folosit mover-ul, aragazul si iluminatul... urmeaza sa experimentam partea de sanitare. Are insa pat dublu fix... adica fix ce ne-am dorit si perdelutze cochete :)... Aici sunt niste poze inclusiv cu rulotistii.
  21. 14 puncte
    Si eu am mers weekend-ul 5-7 fabruarie la Petrosani, la o tura de ski de tura in Parang. Am campat in parcarea de langa telescaunul vechi, 20 lei pe zi. Este izvor in zona...
  22. 14 puncte
    Salutare, colegi! E cazul sa imi fac me culpa, are dreptate Dragos, am stat multa vreme ca cititor pe forum, dar a fost un an ciudat care ne-a cam schimbat comportamentul si obiceiurile sociale. Sper ca 2021 sa fie diferit, de aceea initiez cu aceasta postare retrospectiva unui an neobisnuit. Chiar nu am banuit la inceputul lui 2020 ce an urmeaza sa avem. Ne uitam la tv la stirile din Wuhan ca la un film SF distopic. Era la capatul lumii ,dar in mai putin de 2 luni eram inchisi in casa. Ce a urmat, stiti... Cel mai mult am suferit in perioada in care am fost inchisi in casa pentru faptul ca nu am putut iesi cu rulota desi venise primavara. In fine, a trecut.... In iunie, in plina incertitudine, a venit vremea concediului. Desi primul gand a fost sa ramanem pe litoralul romanesc, aglomeratia de aici ne-a facut sa ne schimbam planurile. Am pregatit rulota fara sa fim hotarati unde si cand vom pleca, aveam si o problema in familie, cu soacra bolnava. In 28 iunie, dimineata,am luat problema de coarne, adica mi-am luat nevasta pe sus si am plecat spre Grecia, via Bulgaria, ruta Serbia-Macedonia fiind inchisa. S-ar zice ca am avut noroc, doua zile mai tarziu la intrarea in Grecia se facea obligatoriu test, iar cateva saptamani mai tarziu conditiile erau mult mai stricte. Fireste, punct ochit: plaja Azapiko. Acolo era deja o comunitate mica romaneasca, alti cutezatori ca si noi. A fost o vacanta atipica, dar frumoasa, mai scurta decat de obicei, numai 10 zile. Am vazut o Grecie cu turisti putini, dar frumoasa, ca de obicei. Liniste si natura care inflorit in perioada de lockdown. Dupa 10 zile, ne-am luat ramas bun de la paradisul elen, cu speranta sa revenim toamna. Nu a fost sa fie, vacanta de toamna a fost in alta zona, dar asta in alta postare.
  23. 14 puncte
    Nu am să scriu prea multe, doar faptul că a fost achiziționată personal direct din Olanda și că se prezintă impecabil, cu toate că e din 1998. Dotări:, Trumatic C, panou solar, suspensie pneumatică, cruise control, cutie semiautomată, suport moped, VID-20200829-WA0016.mp4VID-20200829-WA0016.mp4VID-20200829-WA0016.mp4și super întreținută interior și exterior, exact așa cum îmi place mie, toate pe șasiu de Ducato 2,8. Las fotografiile să vorbească de la sine. Cu interiorul.... va urma.
  24. 14 puncte
    Astazi am terminat cu canapeaua buclucasa. Am testat-o, incap 2 persoane bine . Astept sa-mi vina buretii comandati pe dimensiune. Sper voi sta eu si nevasta, nu eu si cateaua Pot spune ca sunt gata 95% cu conversia, mai am maruntisuri si ultimele finisaje
  25. 13 puncte
    Salutare tuturor! De ieri am ajuns în Germania în localitatea Bad Honnef la Wohnmobipark. Aici au pe stoc peste 100 de autorulote noi și second-hand. Dimineața la ora 11 am ajuns la fața locului și dânșii de la parc mi-au dat cheile de la autorulotă care deja era cu câteva zile în urmă rezervat de către mine. Cu cheile in mână am găsit ușor căsuța și a urmat câteva ore bune până când am controlat fiecare porțiune. Sunt urme de uzură in interior și exterior însă nimic grav. Astăzi o să introducă în atelierul lor ca să facă o revizie înainte de drum Mâine la ora nouă mergem să luăm nr de înmatriculare cu care pot să conduc până acasă. Este vorba despre un Niesmann Bischoff Flair I 6000
  26. 13 puncte
    Am zis sa nu postez in continuare la topicul cu Ford Ranger ca e o chestie universal valabila pentru aproape orice tip de masina. Nu insist nici pe partea cu cortul de pe plafon, marchiza cu cort si alte accesorii, gen cort cu toaleta si dus sau sisteme de incalzire la cort. E vorba despre un setup pe care mi l-am construit singur si care se poate adapta pe orice masina (duba sau alt tip de conversie) Deci: 1. Am luat de la Hornbach doua coli de placaj multistrat de plop, de 15 si 12 mm grosime, care e rezistent si usor (se foloseste si la rulote), din care am confectionat un corp de bucatarie cu doua sertare mari, in care icap toate vasele si ce tine de baucatarie. Corpul are 90 cm lungime si e pe un sistem culisabil 100% (sistem care duce 150 kg, uniform distribuite) - iasa cu totul in exterior. Mai are si o masa pliabila din inox pe care vine asezat aragazul cu 2 ochiuri, tot cu cupla rapida, si paravantul aferent. Deasupra am pus frigiderul, sa fie si el culisabil si cu acces rapid (E un Engel, care consuma foarte putin si face pana la -18 grade, merge si pe 12V si pe 220, cu un consum de 1,2- 2,5A). 2..Al doilea corp, care e fix, situat in spatele primului care e culisabil, are incorporat un rezervor de 60 litri cu pompa electrica, acumulatorii auxiliari si o butelie de 5 kg 4.Corpul al treilea, care cine bagat intr-o nisa, are doar 42 x 48 x 11 cm si are inclusa partea electrica, priza rapida de gaz si priza rapida de apa. 5. Mai este un corp ingust care uneste partile fixe si in care au incaput 4 cutii de lastic cu accesorii. Partea electrica, cu asta si insist, e formata din 3 acumulatori de 100Ah, unul al masinii plus doi auxiliari, toti AGM, un incarcator DC to DC care incarca cu 18 A cand e motorul pornit, un MPPT de 15 A si un baterry protect cu rolul de a proteja acumulatorii. Toate componentele sunt de la Victron Energy, sunt smart si au bluetooth si se pot programa de pe telefon/pc/tableta. Se poate programa/ vizualiza de la tipul acumulatorului, alternatorului, modul de incarcare, cand sa porneasca/opreasca, se pot vizualiza toti parametrii...tot ce tine de partea electrica. Am folosit incarcator DC to DC de 18 amperi sa nu fiu nevoit sa trag cabluri mai groase de 10 mm de la alternator in spatele masinii la tabloul electric. La circuitul principal am folosit sigurante fuzibile MIDI in soclu, de 60 si 30 A, iar in panoul de sigurante care duce la consumatori, prin intermediul a 7 prize (3 auto de 12V, 2 USB de 2,1 A, una de 5 A si una de 50 A - priza de putere cu care conectez si rulota daca e cazul). Am mai montat si intrerupatoare sa pot decupla fizic anumite componente (oricu se pot decupla si de pe telefon). Panoul e unul solar tip sevieta de 120 Ah, are doar 1,5 cm grosime cand e pliat.
  27. 13 puncte
    Va spun din experienta proprie ca și șofer de Camion. În România între orele 20-06, se poate scoate o medie de cca 65-70 km/h maxim ( asta la o viteza maxima de 90km/h). În intervalul 06-20 se poate scoate un optimist 50-55 kmh/h însă dacă drumul tău trece pe Valea Oltului, Valea Prahovei, pasul Oituz, Reghin- Tg Neamț, sau pe sectorul dintre Bistrița și Gura Humorului, atunci o sa scoți un maxim 45km/h! Cand calculați durata unui drum, cam astea sunt vitezele medii pe drumurile din România! Ca sunt sectoare unde poți scoate și 70-80 mediu asta este cu totul izolat și doar pe distante scurte și pe foarte puține drumuri. În România nu recomand drumuri mai lungi de 5-600km pe zi pentru ca devine chin! Vorbesc pentru un șofer obișnuit, nu pentru un șofer care este de meserie. Eu dacă conduc 600km cu turismul simt oboseala ca la 1000km cu camionul! Asta datorita poziției înalte de condus care îți permite să vezi traficul în fata și sa nu te obosească prea tare. Eu recomand la orice drum sa se folosească GPS chiar dacă știi drumul cât de cât pentru ca poți face economie la combustibil și la timp! Vei vedea drumul în fata și știi când trebuie sa reduci din timp, la fel cum o sa vezi ca peste 2 viraje este o linie dreapta care îți permite o depășire și ai timp sa o pregătești din timp.
  28. 13 puncte
    Va salut. Gata, s-a terminat si concediul lung pentru anul 2021. A trecut cam repede, cu amintiri frumoase si haioase. Dupa multe cugetari am hotarat sa renuntam la Grecia, desi nu am pierdut speranta pana in ultima saptamana inainte de plecare. Cum crestea numarul de cazuri de covid, nu am vrut sa riscam o carantina pentru fata noastra, noi suntem vaccinati, ea nu. Asa a ramas Bulgaria. In data de 16.07.2021 ultima zi la lucru. Eram cu pachetul facut, deci dupamasa am legat rulota de masina si impreuna cu echipajul @Szilagyi Zsolt am pornit incet la drum, in zona noastra santier mare pentru modernizare drum. Traseul ales a fost Seuca(MS)-Valea Oltului-Centura Bucuresti-Giurgiu-Ruse-Varna pentru alimentare cu provizii si Paradise Bungalows . Desigur, vineri dupamasa trafic anevoios pe centura Sibiu si intrare Valea Oltului. O prima oprire: Si s-a intamplat minunea. Un act important a ramas acasa . Neavand ce face, am ales o parcare de camioane pe marginea drumului, am adunat copii in rulota noastra, si echipajul uitaret a lasat rulota in parcare si s-a intors dupa actul cu pricina. Asa au trecut 4 ore in rulota, intr-o parcare de camioane. Vama am trecut fara probleme. Am facut alimentare la Lidl-Varna si am pornit spre camping. Ajuns la Paradise Bungalows nu era deloc pe placul nostru, parca pe jumatate parasit, in padure. La receptie doar bulgara o stiau (eu nu o stiu ). Dupa o tura de camping am hotarat sa mergem mai departe. Am mai fost pe la 2-3 campinguri in apropiere, sambata pe la amiaza nu am gasit camping liber in zona Varna sa accepte 2 rulote. Stiam ca este varf de sezon dar chiar asa aglomerat...nu ne-am gandit. Obositi, in caldura mare am tras la o parcare in umbra sa fierbem crenvursti, si sa ne tragem sufletul. Dupa cateva telefoane am gasit un camping care avea loc si sambata. Camping Zora Obzor. Foarte ingrijit, toate facilitatile inclusa, am platit echivalentul a 110 lei/zi, majoritatea turistilor din austria, germania, franta. Campingul se afla in oras, nu departe de strand, este parc de distractii, magazine, restaurante. Apa extraordinar de calda, 27.5 grade a avut apa in tot timpul cat am fost in Bulgaria. Nu am stat mult, nu ne place in oras. Am luat la rand camingurile pe care le am gasit pe google maps, park4night si https://camping.bg/, am sunat pentru a ne programa, nu doream o plimbare de la un camping la celalat cu rulota dupa noi in aceste calduri. Pana la urma am ales Camping Atliman Kiten. Un camping exact pentru nevoile noastre. Prezentarea o gasiti la camping-atliman. Dupa total de 9 zile petrecute la malul Marii Negre din Bulgaria, Am pornit spre casa. Dupa vama Giurgiu, am facut alimentare in oras si am ajuns la malul dunarii, langa plaja Gostinu. Plaja frumoasa, cu nisip fin. Ne-am oprit pe un canal langa Gostinu, unde era mai liniste. Am prins temperaturi de 38 grade ziua, caldura mare. Baie, hidratare multa, seara tantari multi. Dupa 3 nopti, am impachetat catre casa. In ultima noapte furtuna serioasa in zona Bucurestiului, sau vazut fulgeraturile de la Dunare. Spre noroc ne-a ocolit. Dimineata, in drum ocoleam crengi, copaci cazuti peste drum. Dar cum concediul nostru inca nu era la sfarsit, am mai fugit cateva zile in apropiere. Ne-am cazat la Complex piscicol Timpa. Locatie frumoasa. Au cazare la casute cu baie. In spatele casutelor am stat cu rulota. Acces la electrricitate, apa. Proprietari foarte de treaba. O scurta vizita la Cetatea Devei, Castelul Corvinilor si Lacul Cinciș. Foarte frumoase, merita vizitate daca nu ati fost si sunteti in zona. Atat a fost concediul lung ptr anul 2021. Urmeaza altele mai scurte pana la sfarsitul anului
  29. 13 puncte
    Azi-noapte am avut iar viață grea la Letca Nouă Am inaugurat un dozator de bere și ciubărul vecinilor și prietenilor nostri
  30. 13 puncte
    In 2017 coasta croată și cea din estul Italiei a fost măturată de câteva tornade, unul din acestea à trecut seara la ora 20 prin campingul unde eram noi. A fost prăpăd, zeci de mașini și rulote complet distruse, răniți... Atunci pe pielea și buzunarul meu, am învățat niște lecții ce nu le voi putea uita niciodată. Cort la rulotă da, dar fără nici un fel de bețe, unul din acestea s-a înfipt în mașină și ne-a provocat peste 1000€ de daune. Când am cumpărat rulota nouă 3 luni mai târziu am luat un cort pneumatic Kampa ce nu are nici un fel de băț. Daunele cele mai mari cum spuneam cu mașini, rulote și campere distruse în întregime au fost provocate de copaci și crengi, brazi înalți cât un bloc doborâti la pământ distrugând totul în calea lor. Crengi mari ce în cădere au distrus tot ce au găsit pana la sol. Lecția învățată atunci a fost sa nu campez niciodată sub copaci. Majoritatea turiștilor au avut daune, în acea oră infernală era un deliriu total, lume ce fugea în băii sa se ascundă, fiind făcute din ziduri prezentau o oarecare siguranță mai ales pentru cei cu corturi, erau și alții ce stăteau liniștiți. Printre aceștia și vecini din stânga noastră, un cuplu de nemți de cca 80 ani, au stat tot timpul în cortul lor la un pahar de vin fără nici o problemă. Ce am învățat de la ei? La mare toți vrem sa punem rulota în așa fel încât sa avem cât mai multă vedere înspre mare și ne punem toți cu flancul înspre mare pentru a avea terasă pe mare. Nimic mai greșit, efectul de "toate pânzele sus" este garantat, cu corturi puse căciulă pe rulotă, cum am pățit noi, Omnistore rupte. Vântul puternic vine mereu de la mare, deci rulota se pune cu fața spre mare cu partea ei cea mai aerodinamica. Un ultim lucru, dar nu cel mai puțin important, Tie-Down-ul pus mereu chiar dacă prognoza meteo spune Soare și vreme frumoasa, poți fi plecat la plimbare sau cumpăraturi când se abate o trombă de aer și spui adio la mulți bani. Recapituland ce am învățat eu, Nu se campeaza sub copaci mare sau munte indiferent, Tie-Down mereu pus, la mare se renunță la "terasa" pe mare și ne punem "prua" rulotei înspre mare. Când voi deschide pc-ul voi pune și poze de atunci, pe acest tel nu am.
  31. 13 puncte
    Salutări prieteni ! Săptămâna trecută am reușit să finalizez suplimentarea sistemului fotovoltaic de la Letca Nouă. Am mai achiziționat 9 panouri de 250 W si am trecut de la vechiul sistem pe 24 V la unul nou pe 48 V ( invertor hibrid de 5,5 Kw, cu incarcare 100 Amperi, MPPT, 4 baterii de acumulatori pe gel a câte 200 Ah și panouri cu o putere totală insumată de 4000 W ). Ca să mă mai folosesc de vechile baterii un timp, am păstrat și vechiul sistem care funcționează cu un invertor de 3 kw și 8 baterii de 100Ah, exclusiv pentru iluminatul exterior. Mai am câte ceva de aranjat, de pus la punct, dar am vrut să-i dau drumul mai repede și acum sistemul este funcțional. Acum pot să spun că am o oarecare independență energetică si această problemă a fost rezolvată.
  32. 13 puncte
  33. 13 puncte
    Campingul e situat în localitatea Varciorog, din jud. Bihor, la cca 18 km din Tileagd (DN1 Cluj-Oradea). Are o terasa. acoperita cu frigider și TV, o baie plus. dus, apa, curent, loc deversare. La 3-4 km e peșteră Osoi, de peste 3 km, iar la 25 km e lacul Vida, unde se poate și pescui. Campingul e un loc bun de plecare prin zona, care oferă multe.
  34. 13 puncte
    Am cumpărat un vw crafter din 2012 pentru a îl transforma într-un mic camper. Este aproape finalizat proiectul. Izolația, pereții, podeaua și tavanul sunt puse de mine cu un prieten. De restul construcției s-a ocupat un băiat care lucrează foarte frumos cu lemnul. Îi ia aproxima o lună și o săptămână pentru finalizarea proiectului. Izolația este din lână de oaie, in afară de podea unde este pusă o izolație de parchet de 1cm parcă (dușumeaua are 2). Pereții sunt din lambriu lemn. Wc ul va fi unul portabil care va sta in duș. Apă caldă nu va fi, decât un rezervor de apa negru care va sta la soare pentru încălzit (pentru duș) sau iarna încălzit. Aragazul este unul portabil, încălzirea un webasto airtop2000 stc, două panouri solare de cate 100w, regulator mmpt 30a, baterie 200ah gel. Un frigider cu compresor pe 12v de 41L cu doua compartimente ce va sta in canapea. Patul pe structura asta a ieșit micuț ca lungime de 174 cu 145 (eu am 173 și voi sta puțin pe diagonală). Sub pat va fi garajul unde vor putea fi depozitate doua biciclete în suport. Panoul despărțitor l-am păstrat pentru că are o ușă glisantã folositoare pentru mine ca izolație și intimitate. Pentru lumina se va folosi bandă led. La final.este un video cu masa glisantă. Nu știu ce ar mai fi de zis.. VID_20200825_121139.mp4
  35. 13 puncte
    Și acasă, la locul ei, cu primele accesorii montate.
  36. 13 puncte
    oameni buni și weekend minunat! Azi e 1 august si se implinesc 5 luni de când locuiesc la rulotă. 5 luni de când nu am deschis televizorul, 5 luni de liniște, de relaxare psihică, departe de aglomeratia urbană, de poluare, de nebunia cu acest coronaravirus, de toți factorii de stres care ne fac viața mai grea decât ar trebui. Vă doresc tuturor numai bine și vacante frumoase cu sau voastră!
  37. 13 puncte
    prieteni! Am mai lucrat cate ceva zilele astea, sunt doar maruntisuri si finisaje. Datorita vremii nefavorabile (ploaie, vant si temperaturi scazute) am amanat prima iesire. Asa ca am profitat sa mai termin din maruntisuri. Mi-a sosit buretele pentru camapea, format din 3 bucati, cand extind canapeaua formeaza un pat de 130 x 180 cm. Mai trebuie sa le imbrac in materialul corespunzator: Am instalat sub podea si rezervorul de ape murdare. Conectat scurgerea de la dus si chiuveta bucatariei. Am instalat si robinetul de golire Imbunatariri aduse acestei instalari fata de instalarea rezervorului la Sprinter: 1. am instalat un "breather" adica un furtun/aerisire in partea superioara a rezervorului avand 2 roluri: 1. acela de a permite iesirea aerului cand se scurge apa de la baie sau bucatarie, va avea un debit mai bun de scurgere si 2. in cazul in care se va umple rezervorul, excesul de apa nu va mai iesi prin sifonul baii ci se va scurge afara 2. am cumparat un sistem de masurare a apei din rezervorul de apa curata (0%, 25%, 50%, 75% si 100%) care are si o masuratoare de "nivel plin" a rezervorului de apa murdara, se pot observa in poze 2 papuci. Voi face poze mai detaliate cand voi porni instalatia. Ultima parte a lucrarilor a fost accea de a face un tunel pentru evacuarea aerului cald la nivelul podelei in partea din fata:
  38. 13 puncte
    prieteni! Ajung greu la calculator sa postez din cauza ca sunt ocupat pana peste cap cu conversia. Si nu numai, astazi la ora 22:30 tundeam gazonul (da, este lumina afaara ca ziua). Astazi mi-am facut timp (este 00:04 am) sa postez evolutia lucrarilor. Imi cer scuze anticipat ca nu o sa comentez mult, o sa las mai mult pozele sa vorbeasca. Ce este important este ca in cca o saptamana voi fi gata cu 90% din lucrari, insemnand ca va fi functionala 100%, ramanand sa ma ocup de micile finisaje Sa o ;uam pe rand: Montarea frigiderului. Asa cum am mai mentionat, am optat la aceasta conversie pentru un frigider pe compresor 12V. Ceva mai scump si mai mic in capacitate dar te scuteste de o gramada de probleme. Doar il legi la 12V si gata, merge incomparabil mai bine decat cel pe amoniac, faraa cos de fum, instalatie de gaz, rasturnari peste cap Fiind mai mic de inaltime am optat sa-l pun pe niste "picioare" sa fie ceva mai sus, mai usor de ajuns la el. Pozitia de montaj > sub pat Urmatorul pas a fost sa construiesc un mic dulap intre pat si baie, astfel acoperind oala rotii ca sa am o baie cu podea dreapta: Ca o paranteza, am folosit pentru fixareaa panourilor, acolo unde se poate masca, tehnica "pocket hole", o gaura data in unghi de 15 grade cu un dispozitiv special. Recomand 100% Conform principiului meu de lucru, montaj din spate catre fata, am continuat cu baia: 0 Panoul albastru in fundalul baii este defapt izolatia de protectie a platicului alb cu care imbrac baia pentru impermeabilizare cand se face dus. Foarte important vara cand calatoresti in zone calde Urmatorul reper de mobilier a fost corpul suspendat de 2.4m lungime pe partea opusa baii care incepe de la dormitor si se termina la bucatarie. Sub corp am frezat un canal de 14mm latime, 7mm adancime si 1m lungime pentru a incastra un profil de aluminiu ce are in componenta o banda led Ultima componenta a mobilierul realizata astazi este placa care inchide spatiul de deasupra scaunelor din fata ce devine depozit pentru lucruri usoare de genul cearceafuri, perne, acoperitori de geamuri. Mi-a luat 6 ore sa o execut din cauza formei curbate, pe toate laturile . Dar, avand in vedere conversiile viitoare, am avut grija sa copiez conturul (template) pe o bucata de plastic pentru a o putea refolosi ulterior Ordinea de bataie de maine incolo: - corpul suspedat intre baie si scaunul soferului - bucataria - modelarea spatiului de sub pat pentru imbracarea frigiderului, a buteliei (mici, de 6kg) si a incalzitorului diesel - canpeaua din fata Va tin la curent
  39. 13 puncte
    O locatie la poalele muntelui Retezat in tinutul Hategului. Se poate ajunge pe drumul national 66 Petrosani - Hateg. La iesirea din Hateg inspre Caransebes faceti stanga in dreptul localiatii Clopotiva si drumul va duce pana la coada lacului Ostov . Drumul este asfaltat pana la lac, pentru aprovizionare gasiti in sat tot ceea ce aveti nevoie . Puteti face scurte excursii la Cetatea Colt , Biserica Cnezilor Candea ,sau puteti vizita Sarmisegetuza . Pentru cei care au nevoie de adrenalina ,recomand un zbor cu parapanta cu baietii de la clubul parapantistilor din Clopotiva ,pentru pescari este un loc foarte bun de pescuit in baraj sau pe rau la pastrav,clean ,mreana , albitura .
  40. 12 puncte
    Salut, In caz ca nu stiati, am facut un canal de youtube pentru rulotisti. Nu se vinde nimic pe el, este doar pentru informare si este complet gratuit. Il puteti vedea in linkul de mai jos, si daca va place sa va abonati la el
  41. 12 puncte
    Salutari - daca e cineva interesat de un sejur la poalele Retezatului, detin un teren de 1815 mp fara nici o amenajare pe el, la iesirea din Clopotiva pe dreapta - pe drumul spre poiana Pelegii pe la acumularea Gura Apelor. Sunt multe obiective in zona, iar terenul este chiar sub padure. Cine doreste sa campeze, il rog doar sa ma anunte aici in prealabil - nu trebuie asteptat raspunsul meu - e la liber.. coordonate gps: 45.486737, 22.831693. Sunt si campinguri amenajate in zona, pe terenul meu nu e cazul de amenajare.. este ultimul teren liber pe dreapta, inainte de magazinul 2 Pasi. Din drum se poate intra pe la nuc, unde amenajasem o trecatoare, iar rulotele au acces pe teren ocolind pe drumeagul existent (dreapta dupa pruniste si iar dreapta la movila de nisip). Daca exista un mod mai explicit de a descrie/facilita accesul spre locul descris si cineva stie cum se face, il rog sa scrie aici. Multumesc
  42. 12 puncte
    E un camping nou, încă în lucru, care se va deschide în curând, pe dealurile din Salicea, în apropiere de Cluj-Napoca, la aproximativ 7-8 km. Drumul pana în camping este proaspăt asfaltat. Este mărginit pe o latura de pădure, iar pe cealalta, spre bucuria copiilor, de Moara de Vânt - un parc zoo cu peste 400 de animale din peste 60 de specii (în prețul biletului întra și hrana pentru ele, copii le pot hrăni) și de un parc de aventura și distracții - Geckoparc. Mai departe, la 5 km e lacul de la Micești, iar la cca 4 km lacurile de pescuit de la Ciurila. Toata zona e inconjurata de dealuri unde se pot face plimbari, pe jos sau cu masina. Campingul are, pe lângă cele 5 căsuțe de lemn, dotate cu toaletă și dus, locuri pentru rulote/autorulote, fiecare parcela având priza de curent și robinet cu apa. Deja e gata locul de luat masa, zona pentru grătare, acum se lucrează la bai și dușuri, care vor fi asemănătoare cu căsuțele. În padure se va amenaja o zona pentru hamace. Cam atât, cu cateva poze, iar când va fi gata cu mai multe informații... http://www.zooparccluj.ro/ http://www.geckoparc.ro/
  43. 12 puncte
    După ce ieri ne-am despărțit de Beyerland ul care ne-a oferit plimbări frumoase ultimii 3 ani, astăzi veni clipa cea mare sa primim un nou membru în familie, Knaus-ul, care sa ne aducă bucurii și clipe de neuitat. Pe scurt, fabr 2010, 4,60m, 2 spatii de dormit plus un pat suspendat, frigider de 105 l, rezervor de apa cu alimentare din exterior de 45 l, baie cu duș, terasă în săculeț Fiamma, clima dedicata Truma Saphir. Și câteva poze făcute la repezeală.
  44. 12 puncte
    Vă spuneam ca vremea s-a stricat rău la Curmătura Ștezii, așa că pe o ploaie torențială am reușit sa strângem și să ne punem in mișcare spre Sf. Gheorghe ca să mă reîntâlnesc cu prietenul @Fejer Antal. Bineințeles că pe drum m-am confruntat cu vechea mea problemă legată de pătrunderea apei in rulotă, pe care am rezolvat-o până la urmă când am ajuns acasă și pe care am descris-o pe larg în acest topic . Am ajuns seara acasă la Antal, am scos iar mochetele din rulotă sa se poată scurge apa din ele și am bagat un dezumidificator în interior care și-a făcut cu brio treaba până la ora culcării. Între timp ne-am pus pe o sticlă de palincă, una de coniac si am luat masa impreună cu familia lui Antal, cărora le mulțumesc foarte mult pentru ajutor și ospitalitate. A doua zi, până s-a intors Antal de la serviciu, m-am ocupat și de frigider care n-a răcit cum trebuie incă de când am plecat de acasă, am pregătit rulota de plecare, am ieșit împreună la o terasă și am mai rămas incă o noapte campat in curtea lui Antal. Urmatoarele 4 zile le-am petrecut impreună într-o locație superbă off-camping, situată intre localitățile Hatod și Bățanii Mari din jud. Covasna. Acolo ni s-a mai alaturat incă un echipaj și am petrecut câteva zile superbe impreună, făcându-mă să mai uit de problemele și necazurile de am avut parte in acest concediu. Dar până la urmă totul e bine când se termină cu bine și asta pentru că există oameni cu suflet mare așa cum este colegul nostru @Fejer Antal. Multumesc încă o dată prietene și abia aștept să ne revedem cu bine!
  45. 12 puncte
  46. 12 puncte
    Bună ziua stimați colegi!!! Joi seara am pornit spre Havas Bucsin! Până aproape de locație a plouat continu. La nici un km de locație a nins destul de abundent. Pârtia era super bun!
  47. 12 puncte
    La Borșa Maramureș, la schi. Și Prislop.
  48. 12 puncte
    Din cauza FB-ului, clar. Treaba asta insa are si o parte extrem de buna, am observat ca toti chibitii sau cei cu samanta de scandal (din pacate un procent peste 50 dintre rulotisti) au migrat pe FB unde se dezlantuie iar pe forum au ramas strict discutiile civilizate si informatia de valoare.
  49. 12 puncte
    Haideti sa va spun si eu cateva impresii despre un loc unde am stat cateva zile. Este situat la 10km de Sighisoara, pe drumul spre Agnita. ( coordonate: 46.1390840, 24.7890050 ). Este o locatie noua, dar inceputa "cu cap", cinste administratorului, un tip fain. Campingul beneficiaza de o curte foarte generoasa, cred ca sunt peste 4000m2, are amplasate prize pe ambele sisteme, furtun pentru apa si loc special pentru deversare toaleta. Grupurile sanitare arata impecabil... si cum spuneam, sunt facute cu cap. Locatia este iluminata nocturn si se inchid portile noaptea. Exista loc pentru luat masa , acoperit si loc pentru preparat mancarea. Sunt zone si cu umbra. Locatia este perfecta pentru plecari in plimbari cu bicicletele, fiind la numai 6-8 km de intersectarea rutelor din traseul Colinele Transilvaniei si Via Transilvanica. Puteti face si doua bucle cu masina pentru vizitarea bisericilor fortificate din zona, una prin Biertan si alta prin Viscri-Saschiz. Evident perfect si pentru vizitarea Sighisoarei, la 10 min distanta. Pret campare rulota cu doi adulti si un copil, 50 lei cu apa si curent. Pentru rezervari il puteti contacta pe administrator la: 0722 855 500
  50. 12 puncte
    As dori sa prezint un camping in care ne-am simtit foarte bine si care este foarte streategic amplasat pe DN1 intre Brasov si Sibiu, aproape de muntii Fagaras si traseele montane, Transfagarasanul este la o aruncatura de bat, cetatea Fagarasului, cetatile sasesti din zona vaii Hartibaciului, trasee de bicicleta marcate de cei de la Colinele Transilvaniei. Campingul este administrat de o familie din Olanda, de aici si numele in olandeza care inseamna "La salcia batrana" si ofera printre altele, o bucatarie utilata cu plita electrica pe inductie, frigider, spalator, locuri de luat masa, un spatiu de citit cu o mica bibilioteca, mese pentru diverse jocuri, o casuta de joaca pentru copii foarte bine dotata cu jucarii din lemn de foarte buna calitate. Grupuri sociale cu toalete, dusuri, chiuvete foarte curate, curatenia se face de mai multe ori pe zi si am avut surpriza ca la fiecare utilizare sa le gasesc proaspat spalate... Locurile de campare sunt foarte numeroase si se observa cum au marit dimensiunea campingului de la an la an prin achizitionarea de noi parcele pe care au plantat garduri vii, pomisori si care delimiteaza foarte frumos zonele de campare... in zonele cele mai noi achizitionate aceasta vegetatie este inca de mici dimensiuni si nu ofera multa umbra naturala dar in zonele mai vechi exista umbra suficienta. Am ajuns in camping marti in 2 iunie pe o ploaie destul de serioasa si am fost rugati sa parcam rulota undeva in camping iar dupa oprirea ploii sa ne stabilim un loc de campare pentru a nu afecta gazonul care este foarte bine intretinut. In timpul saptamanii am fost doar 3 familii in camping iar in weekendul prelungit de rusalii a fost mai multa lume dar nu aglomerat, cu toate acestea am avut parte de liniste si am apreciat faptul ca nu a fost muzica sau galagie nici in weekend de la clientii campingului, singura neplacere a venit din partea unor vecini mai indepartati ai campingului, de o anumita etnie, care ascultau in timpul zilei, la un volum destul de suparator dar nu infernal o "muzica" de proasta calitate... Am discutat cu proprietara acest aspect si ne-a rugat sa facem noi plangere la politia locala deoarece ea a facut in trecut si a fost ea amendata pentru acest fapt... Cum spuneam, galagia a fost ocazionala si in timpul zilei, deci am renuntat... Tariful de campare este 45lei / echipaj. Pentru copii nu am fost taxati desi au 7 si 9 ani. Consider un pret foarte foarte bun. Nu am foarte multe fotografii din camping, insa am cateva din imprejurimi.